Ansamblul Folcloric Național „Timişul” din Timișoara
UMP Studenți e un parteneriat pe baza de voluntariat între studenți și cadre didactice, cu scopul de a atrage resurse financiare pentru a ne putea realiza visele și aspirațiile, și pentru a desăvârși USVT ca Universitate Antreprenorială
Școala de vară "Leadership cultural by UVT" reprezinta un prim pas in formarea de lideri capabili
Cabinet de psihoterapie pentru adulți si copii , terapie de cuplu centrata pe emotii, consiliere ps
Proiecte educaționale ale Liceului Teologic Ortodox Sfântul Antim Ivireanul din Timișoara
Cel mai nou curs de #MASEUR! Prinde un loc liber în grupa ce va începe in aceasta toamna! Acum este mometul să te perfecționezi în arta masajului.
Consilier educativ Manager Cultural Creator de ateliere
Cursurile de dezvoltare personală pentru copii, inculud activitati, jocuri gândite special, utilizând tehnici NLP, astfel încat fiecare copil să se descopere pe el, să-și descopere puterea și resursele personale în funcție de propriile nevoi.
Fiecare copilărie e unică. Copilăria specială își are propria armată de îngeri.
Cursuri de medicina dentara pentru asistente medicale
Our program is supported by the Medical Engineering Association. Web site : www.mea-edu.ro
Ajut oameni storsi de energie sa acceseze urmatorul nivel de leadership fara sa isi sacrifice timpul. 💛
Programul centrului ofera copiilor posibilitatea de a-si dezvolta capacitatea de a purta o conversatie, de a raspunde si de a formula intrebari, de a exprima opinii, in limba studiata.
A Timisoara summer school for teenagers, on science that won Nobel Prize for Physiology or Medicine.
Dezvoltarea personala este o caracteristica a persoanelor care se poate dezvolta pe orice canal de comunicare si este una din caracteristicile pricipale.
A Life Well Lived! Orientare în carieră pentru o viață bine trăita! ✅
Centrul Comunitar de Învățare Permanentă Timiș este un proiect al Consiliului Județean Timiș în domeniul formării și ocupării profesionale, urmărind creșterea gradului de adecvare al competențelor forței de muncă la nevoile angajatorilor din județ.
La CADET - Centrul de Asistență și Dezvoltare Emoțională a Tinerilor, înțelegem dorința profundă a părinților de a se conecta cu adolescenții lor, mai ales atunci când comunicarea devine dificilă și provocările specifice vârstei par copleșitoare. 🦋💜