Şcoala Populară De Artă Piatra-Neamţ

  • Home
  • Şcoala Populară De Artă Piatra-Neamţ

Şcoala Populară De Artă Piatra-Neamţ Cursurile sunt deschise amatorilor de toate vârstele, iar cei care le frecventează plătesc o taxă modică.

Aproape de o vârstă cu Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” şi cu Ansamblul folcloric “Floricică de la Munte”, Şcoala Populară de Arte din Piatra-Neamţ a devenit una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ artistic din judeţul Neamţ. Aici vin, în fiecare an, încă din 1970, copii, tineri şi adulţi atraşi de muzică, arte plastice, teatru, dans, fotografie sau meşteşuguri, să-şi descopere harul artistic şi poate, destinul. La absolvire, primesc o diplomă care le atestă specializarea în domeniul în care s-au trudit doi sau trei ani, în funcţie de cursul pe care l-au urmat. Pe “învăţăceii” îndrumaţi de experţi în domeniu, ei înşişi nume consacrate ale vieţii culturale nemţene, cu siguranţă, îi vom revedea, împliniţi, peste ani, pe marile scene sau pe simezele celor mai importante galerii de artă. Cei mai dăruiţi dintre ei au încă de pe acum ocazia să impresioneze publicul la Gala Şcolii Populare de Arte organizată în luna iunie, la finalul fiecărui an de învăţământ.

Agapi Purnara, Scoala de Limba Romana Dacia, Grecia
30/04/2020

Agapi Purnara, Scoala de Limba Romana Dacia, Grecia

09/04/2020
07/04/2020

Ana Maria Socea este eleva Scolii Populare de Arte Neamț la clasa de canto popular coordonată de către Laurențiu Marian! Ne bucurăm să vă facem
cunoștință cu ai noștri elevi, aflați la început de drum, cu siguranță veți mai auzi de ei peste ani!
, ❤️

07/04/2020

Astăzi vă facem cunoștință cu Socea Ana Maria, elvă în primul an la clasa de canto popular, coordonată de către Laurențiu Marian în cadrul Centrului pentru Cultură si Arte “Carmen Saeculare” Neamț.

17/12/2019
Noi ne pregătim! Va așteptăm cu drag! Clasa de canto popular, prof. Georgiana Serban Axinte
28/03/2019

Noi ne pregătim! Va așteptăm cu drag! Clasa de canto popular, prof. Georgiana Serban Axinte

Address


Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Şcoala Populară De Artă Piatra-Neamţ posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

  • Want your school to be the top-listed School/college?

Share