Consiliul Școlar al Elevilor CNPCB

Consiliul Școlar al Elevilor CNPCB Unica structură de reprezentare a elevilor din școala ta!

Consiliul Școlar al Elevilor este structura de reprezentare a elevilor din cadrul Colegiului Național Pedagogic “Constantin Brătescu” din județul Constanța, care urmărește dezvoltarea propice și echilibrată, aceștia fiind primarii beneficiari ai sistemului de invățământ. Prin intermediul acestei structuri, elevilor le sunt ascultate punctele de vedere, ideile și propunerile care, ulterior, sunt el

aborate și puse în aplicare, astfel, constituind un sistem educațional calitativ și benefic. Echipa CȘE CNPCB, alături de departamente și voluntari, își propune să reprezinte elevii cât mai elocvent, aducând, totodată, în esențial activitățile desfășurate pe parcursul anului școlar, care vor defini adevărata valoare a institutului de invățământ.

📢În data de 28 aprilie a avut loc Adunarea generală a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național Peda...
07/05/2023

📢În data de 28 aprilie a avut loc Adunarea generală a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național Pedagogic “Constantin Brătescu” Constanța.

În cadrul ședinței au participat membrii Biroului executiv alături de reprezentanții claselor, voluntari și observatori.

❗️Subiectele abordate au fost situația burselor școlare, a transportului intrajudețean și cea a feedback-ului acordat cadrelor didactice la finalul anului școlar.

©️Razvan-Andrei Cărbunaru, fotograf în Biroul de Presă al Consiliului Școlar al Elevilor CNPCB.

📝 Aceasta este noua echipă a Consiliului Școlar al Elevilor, formată din Biroul executiv și directorii departamentelor d...
24/04/2023

📝 Aceasta este noua echipă a Consiliului Școlar al Elevilor, formată din Biroul executiv și directorii departamentelor din cadrul Colegiului Național Pedagogic “Constantin Brătescu” Constanța!

📌Elevii reprezentanți și-au propus să continue lupta pentru crearea unui mediu propice învățării în rândul elevilor.

👀 Urmărește-ne în continuare pentru a fi la curent cu următoarele proiecte!

©️Răzvan-Andrei Cărbunaru, fotograf și Ana-Maria Scafaru, grafician în Biroul de Presă al Consiliului Școlar al Elevilor CNPCB

08/04/2023
Joi, 26 ianuarie, a avut loc Adunarea generală a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național Pedagogic...
01/02/2023

Joi, 26 ianuarie, a avut loc Adunarea generală a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național Pedagogic “Constantin Brătescu” Constanța.

În cadrul ședinței la care au participat membrii Biroului executiv, reprezentanții claselor, voluntarii și observatorii, s-a discutat situația burselor școlare și a transportului intrajudețean. De asemenea, au avut loc alegerile pentru funcția vacantă de vicepreședinte.

©️ Răzvan-Andrei Cărbunaru, fotograf în Biroul de Presă al Consiliului Școlar al Elevilor CNPCB

Vineri, 16 decembrie, a avut loc Adunarea generală a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național Pedag...
28/12/2022

Vineri, 16 decembrie, a avut loc Adunarea generală a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național Pedagogic “Constantin Brătescu” Constanța.

În cadrul ședinței la care au participat membrii Biroului executiv, reprezentanții claselor, voluntari și observatori, s-au discutat viitoarele activități și demersuri pe care structura urmează să le întreprindă, cât și situația burselor școlare.

©️ Răzvan-Andrei Cărbunaru, fotograf în Biroul de Presă al Consiliului Școlar al Elevilor CNPCB

17/11/2022
Dacă ești elev de liceu la Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu” Constanța și vrei să îți fructifici abilită...
16/11/2022

Dacă ești elev de liceu la Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu” Constanța și vrei să îți fructifici abilitățile organizatorice și de creativitate, atunci te invităm să devii voluntar într-unul dintre departamentele Consiliului Școlar al Elevilor!

Căutăm resursă umană pentru:
➡️ Departamentul de PR și comunicare (mai exact, ilustratori și fotografi care să ajute la menținerea imaginii în mediul extern a structurii);
➡️ Departamentul pentru proiecte extrașcolare (persoane care să se ocupe de organizarea activităților și evenimentelor demarate de CȘE).

🗓️ Completează formularul accesând linkul https://bit.ly/3GmpD9V până sâmbătă, 19 noiembrie, la ora 23:59, iar noi te vom chema la interviu! Hai și tu în echipa noastră!

©️ Maria-Alexandra Costache, directorul Departamentului de PR și comunicare al Consiliului Școlar al Elevilor CNPCB

➡️ Cu ocazia Halloween-ului, CȘE CNPCB a organizat ieri, 31 octombrie, un eveniment tematic, cu film și photobooth!🎃 Dac...
01/11/2022

➡️ Cu ocazia Halloween-ului, CȘE CNPCB a organizat ieri, 31 octombrie, un eveniment tematic, cu film și photobooth!

🎃 Dacă și tu ai venit să-ți faci poze, le poți descărca accesând link-ul https://bit.ly/3UfMsQm! Mulțumim tuturor participanților și vă mai așteptăm și la viitoarele activități!

©️ Cărbunaru Răzvan-Andrei, fotograf în Biroul de Presă al Consiliului Școlar al Elevilor CNPCB

🎬 Luni, 31 octombrie, CȘE CNPCB organizează o seară a filmelor cu tematică de Halloween, începând cu ora 18:20, în sala ...
30/10/2022

🎬 Luni, 31 octombrie, CȘE CNPCB organizează o seară a filmelor cu tematică de Halloween, începând cu ora 18:20, în sala de sport a Colegiului.

🎃 Votează pe story ce film ai vrea să vezi, și te așteptăm mâine pe tine și pe colegii tăi la eveniment, unde va fi amplasat și un photobooth!

➡️ Activitatea este destinată exclusiv elevilor de liceu din cadrul Colegiului Național Pedagogic “Constantin Brătescu”!

©️ Scafaru Ana-Maria, grafician în Biroul de Presă al Consiliului Școlar al Elevilor CNPCB

🗓️ Luni, 19 septembrie, a avut loc prima Adunare generală a Consiliului Școlar al Elevilor din acest an școlar la care a...
23/09/2022

🗓️ Luni, 19 septembrie, a avut loc prima Adunare generală a Consiliului Școlar al Elevilor din acest an școlar la care au participat, alături de membrii Biroului executiv, reprezentanții claselor, voluntari din cadrul Biroului de Presă și observatori.

📝 Subiectele punctate în cadrul ședinței au fost structura anului școlar 2022-2023, situația bruselor, alegerile în Consiliul de Administrație, cât și în CȘE, delegarea elevilor în comisiile cu caracter permanent, înființarea departamentelor, revista școlii și alte inițiative viitoare.

💭 Tu ce subiecte ți-ai dori să abordăm în următoarea Adunare generală?

©️ Tănase Lea Cezara, fotograf în Biroul de Presă al Consiliului Școlar al Elevilor CNPCB

Address

Vrâncioaia

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Consiliul Școlar al Elevilor CNPCB posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Consiliul Școlar al Elevilor CNPCB:

Shortcuts

Share