Cenaclu literar/Palatul Copiilor Buzău - Vintilă Vodă

Cenaclu literar/Palatul Copiilor Buzău - Vintilă Vodă Suntem echipa cercului de Cenaclu literar/Film-TV de la Palatul Copiilor Buzău, grupa Vintilă Vod?

Astăzi ne-am lăsat picioarele să cutreiere, ochii să se minuneze, iar sufletul să se bucure! Pentru că ne-am petrecut în...
08/10/2022

Astăzi ne-am lăsat picioarele să cutreiere, ochii să se minuneze, iar sufletul să se bucure! Pentru că ne-am petrecut întreaga zi în natură, (re)descoperind frumusețea zonei și istoria locurilor, pe care promitem că vi le vom povesti și dumneavoastră.

Pe scurt, am bifat prima etapă din proiectul "VISIT BUZĂU", o campanie de promovare turistică a județului nostru, care a început cu prezentarea zonei mănăstirii Ciolanu și a schitului Cetățuia.

Le mulțumim celor fără de care excursia noastră nu ar fi fost posibilă: domnului Gabriel Stroie de la AutoTranzit, doamnei director Roneta Matei și părintelui nostru drag, pr. prof. Liviu Pîrlog! 🙏

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!

Nu vrem să părem lipsiți de modestie, dar două dintre elevele noastre tocmai au obținut Premiul I și Premiul special pen...
08/06/2022

Nu vrem să părem lipsiți de modestie, dar două dintre elevele noastre tocmai au obținut Premiul I și Premiul special pentru originalitate la Concursul județean de interviuri "Întreabă-mă!".

În materialele lor, pe care le veți putea citi în zilele următoare, elevele Andreea Petre și Delia Dibu au reușit să afle, de la două distinse doamne profesoare ale Școlii Gimnaziale Vintilă Vodă,
cum era copilăria de altădată și cm își petreceau timpul cei mici, în lipsa gadgeturilor și a tentațiilor lumii de azi.

Ținem să mulțumim, pe această cale, doamnelor profesoare care au organizat concursul - prof. Ioana Roxana Matache și prof. Angela Lazăr -, doamnei directoare a Palatului Copiilor Buzău, prof. dr. Veronica Trandafir, doamnei directoare Roneta Matei, doamnei învățătoare Stela Ioniță și tuturor celor care au contribuit la desfășurarea acestui concurs.

Pe lângă diplome, fetele noastre au primit câte un voucher în valoare de 50 de lei, la librăria Cărturești.

Felicitări tuturor și să dea Dumnezeu să ne vedem cu bine și la următoarele ediții!

Ieri am vizitat a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, Palatul Parlamentului. Ne-au impresionat proporțiil...
06/05/2022

Ieri am vizitat a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, Palatul Parlamentului. Ne-au impresionat proporțiile acestei clădiri de Cartea Recordurilor, dar și întâlnirea pe care am avut-o cu tânărul deputat buzoian Andi Cristea, care ne-a vorbit despre procesul legislativ și care chiar ne-a invitat la o „ședință de lucru”. :)

Apoi, grupul nostru a pășit într-un adevărat „templu al scriitorilor”: Muzeul Național al Literaturii Române de pe strada Nicolae Crețulescu. A fost un siaj fermecător prin viețile scriitorilor români, la capătul căruia am descoperit numeroase lucruri interesante.

Le mulțumim, pe această cale, tuturor celor care au făcut posibilă excursia noastră la București: domnilor deputați Romeo Lungu, Andi Cristea și Laurențiu Țepeluș, părintelui profesor Liviu Pîrlog, reprezentanților Palatului Copiilor Buzău, Școlii Gimnaziale „Tache și Ecaterina Tocilescu” și Primăriei comunei Vintilă Vodă!

Ce au în comun literatura și gastronomia? Oho, nici nu vă închipuiți cât de multe legături există între aceste două dome...
24/02/2022

Ce au în comun literatura și gastronomia? Oho, nici nu vă închipuiți cât de multe legături există între aceste două domenii care ne plac unul mai mult decât altul! Literatura noastră conține destule pagini bune după care îți lasă gura apă, asta ca să nu mai spunem că există mulți scriitori cărora li s-a dus vestea de gurmanzi!

Astăzi, în cadrul activității educative „Literatură și gastronomie”, am făcut o incursiune în lumea operelor literare care au acordat spațiu generos descrierilor culinare. Am recitat „Odă sarmalei” și alte poezii haioase despre mâncare, am spus bancuri, maxime și cugetări (l-am aminitit și pe Anton Pann!), am analizat fragmente din texte literare și nonliterare în care mâncarea a fost „personajul” principal, am aflat curiozități despre scriitori. Și multe, multe altele.

Concursul de cultură culinară a fost însă de departe cheia de boltă a întregii activități, mai ales că a aliniat la start echipa elevilor și pe cea a... profesorilor!

De masa la care am servit aperitive tradiționale, sarmale, friptură, desert și un tort spectaculos marca „Nelu Cornovac” nu mai zicem nimic, fiindcă e târziu și vă facem poftă, iar noi „seara nu mâncăm”!

Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această activitate inedită, adică:

- Palatului Copiilor Buzău;
- Școlii Gimnaziale „Tache și Ecaterina Tocilescu” Vintilă Vodă;
- Părintelui profesor Liviu Pîrlog;
- Domnului Primar Ion Coman;
- Domnului Nelu Cornovac, al cărui tort festiv dedicat activității noastre a impresionat pe toată lumea,
precum și părinților acestor copii minunați, pentru educația și buna-cuviință pe care le-au predat în familie!

Până la o nouă întâlnire, mâncați și beți cu măsură, iar dacă vreți să faceți exces de ceva, atunci faceți exces de lectură!

Pregătim o activitate...cu gust!
21/02/2022

Pregătim o activitate...cu gust!

15/02/2022

De ce avem o Zi Națională a Lecturii?

Poate pentru că era nevoie, în iureșul vieții moderne, de un moment în care să ne reamintim că există un ținut fermecat, ce ne permite să fim noi înșine sau, dimpotrivă, să ne inițiem, să ne transformăm, să trăim diverse experiențe de viață, să facem alegeri, să luăm decizii.

Poate pentru că era timpul să conștientizăm că lectura de la vârste mici stimulează creativitatea și imaginația, susține procesele cognitive, ne dezvoltă abilitățile de comunicare și ne ajută să înțelegem mai bine lumea din jurul nostru.

Poate pentru că nu e așa cm ni se tot spune în ultimii ani și că lectura nu este deloc un obicei desuet, ci dimpotrivă.

Poate pentru că, în fața marilor probleme și întrebări ale vieții, lectura este un refugiu sigur!

În fine, poate pentru că lectura rămâne una dintre marile bucurii ale acestei scurte treceri, la finalul căreia, asemenea Sarei Nelson, probabil că nu vom putea decât să exclamăm:

"So many books, so little time!.."

Foto: medium.com

Ziua Eminescu și Ziua Culturii Naționale, un bun prilej să ne întoarcem la adevăratele valori. La cei care au susținut ș...
15/01/2022

Ziua Eminescu și Ziua Culturii Naționale, un bun prilej să ne întoarcem la adevăratele valori. La cei care au susținut și promovat cultura română, în toate formele ei, depășind hotare și bariere lingvistice.

Mai jos, câteva imagini din cadrul activității educative desfășurate cu ocazia împlinirii a 172 de ani de la nașterea poetului nepereche.

Totodată, omagiu și recunoștință tuturor celor care, prin eforturile lor, au devenit pilonii pe care se sprijină astăzi cultura română.

P.S. Dacă vă întrebați ce e cu plăcinta, asta e în amintirea faptului că, deși la Eminescu acasă nu prea se organizau petreceri, totuși, de Sfântul Gheorghe, soția și copiii îl serbau pe tată cu vin de Ivești și delicioase plăcinte moldovenești! 😋

23/12/2021

Address

DJ 203 K
Vintila Voda

Telephone

+40725225335

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cenaclu literar/Palatul Copiilor Buzău - Vintilă Vodă posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category