Biblioteca LIM Vaslui

10/03/2022

Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui vă invită să participați luni,14 Martie 2022 , începând cu orele 13.00, la Sesiunea de conștientizare, informare și analiza a situațiilor copiilor din județul Vaslui cu părinți plecați în străinătate, în vederea dezvoltării rețelei parteneriale de sprijin.
Inspectoratul Școlar al Județului Vaslui în parteneriat cu Asociaţia „Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură”, implementează proiectul, “InfoAcces” - PARTENERIAT PENTRU EDUCAȚIE.
Proiectul vizează acordarea de suport pentru disciplinele matematică și informatică, precum și consiliere psiho-socială pentru copiii din județul Vaslui care au cel puțin un părinte plecat în străinătate în ultimele șase luni.

01/09/2021

Liviu Rebreanu(27.11.1885-1.09.1944)

„Dacă Sadoveanu e rapsodul literaturii române moderne, Rebreanu este romancierul ei.” G.Călinescu
Astazi, în prima de zi de toamnă, comemoram pe unul dintre cei mai importanți clasici al literaturii române. Au trecut 77 de ani de la intrarea in Eternitate a scriitorului LIVIU REBREANU, creatorul romanului romanesc modern,o importantă personalitate culturală a Romaniei, căruia i s-au consacrat zeci sau sute de studii și comentarii.
Rebreanu își face studiile la Năsăud și Bistrița, școala militară la Șopron, apoi la Academia militară din Budapesta. Aici, Rebreanu și-a materializat preocupările literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. La Budapesta și Gyula, Rebreanu a scris cinci povestiri, în limba maghiară, satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Scriitorul activează în poziția de ofițer la Gyula, demisionează în 1908, iar în 1909 trece clandestin munții spre București.
Debutul lui Rebreanu are loc în data de 1 noiembrie 1909 la Sibiu, în revista „Luceafărul”, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu. A fost publicată povestirea „Codrea (Glasul inimii)”. În aceeași revistă, Rebreanu a publicat nuvelele „Ofiliri”, „Răfuială” și „Nevasta”.
În 19 octombrie 1910 a avut loc prima participare a lui Liviu Rebreanu la o ședință a cenaclului literar condus de Mihail Dragomirescu. Din acest cenaclu mai făceau parte: Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Nanu, Corneliu Moldovanu, Nicolae Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul.
Jurnalul său de lector („Spicuiri”) se concentrează în mod special asupra paginilor de critică și istorie literară din „Viața românească”, pagini ce-i aparțineau mai ales lui Garabet Ibrăileanu. Apoi, revizuiește, sub influența lui Ion Creangă, amintirile din copilărie scrise la Gyula.
Eugen Lovinescu consideră că „Liviu Rebreanu este cel mai mare creator epic al literaturii noastre” (E. Lovinescu, Scrieri 6, Istoria literaturii române contemporane)
În data de 1 septembrie 1944, Rebreanu a încetat din viață la vârsta de 59 de ani, la Valea Mare. Mormântul scriitorului se află la Cimitirul Bellu din București.

15/02/2021

Titu Maiorescu
15.02.1840-18.06.1917)
15 februarie, se împlinesc 181 de ani de la naşterea lui Titu Maiorescu, scriitor, parlamentar, profesor, academician, avocat, critic literar, estetician şi filosof român, fost prim-ministru al României între anii 1912-1914, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu a fost una dintre personalităţile remarcabile ale României sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, a fost autorul celebrei teorii sociologice a “formelor fără fond”, fiind cel care a pus bazele “junimismului” politic care a reprezentat piatra de temelie pe care s-au constituit operele marilor noştri scriitori – Eminescu, Creangă, Slavici.
Titu Liviu Maiorescu s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840, părinţii săi fiind Ioan Maiorescu, fiu de țăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, cu studii la Blaj, Pesta şi Viena, teolog prin formație – profesor la Cernăuți, Craiova, Iași, București, o figură remarcabilă a epocii de formare a învățământului românesc modern – , şi Maria Popazu, sora cărturarului episcop al Caransebeșului, Ioan Popazu, de origine aromână.
În perioada 1846 – 1848, Titu Maiorescu este elev al școlii primare din Craiova.
În perioada Revoluției de la 1848, Ioan Maiorescu va pleca în misiune la Frankfurt am Main, iar restul familiei se va afla la București, iar mai apoi la Brașov, Sibiu, Blaj şi, din nou, la Braşov, unde Titu Maiorescu va continua să studieze, între anii 1848 – 1850, cursul primar, la școala protodiaconului Iosif Barac.
În anii 1850-1851, Titu Maiorescu frecventează gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, chiar de la înfiinţarea instituţiei de către unchiul său, Ioan Popazu, paroh al Bisericii Sf. Nicolae din Șchei.
În anul 1851, familia Maiorescu se stabilește la Viena, unde tatăl său reprezenta Ministerul Justiției.
Titu Maiorescu va fi înscris în clasa a II-a Gimnaziului Academic de la Viena, aparţinând de Academia Tereziană, unde va studia între anii 1851-1858.
În perioada petrecută la Viena, Maiorescu va păstra „Însemnări zilnice”, un document de valoare inestimabilă – în total 42 de caiete – care se află acum în fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române și la Biblioteca Centrală de Stat din București.
Cu ajutorul notiţelor sale, aflăm că Maiorescu a fost, încă din adolescență, un caracter puternic, ambițios, pasionat de cultură și dornic de afirmare prin capacitățile sale intelectuale în fața colegilor austrieci, cel mai adesea proveniţi din rândurile aristocraţiei.
În anul 1858, Maiorescu va absolvi ca șef de promoție Academia Tereziană, o binemeritată încununare a modului în care a ales să aprofundeze toate cunoştinţele dobândite.
Au urmat studiile de la la Berlin, la „Giessen”, unde va obţine doctoratul „magna cm laude“, apoi licența în litere și filosofie la Sorbona, în decembrie 1860, și, după încă un an de studii universitare la Paris, licența în drept, la 28 noiembrie 1861, cu teza „Du régime dotal”.
Între februarie şi septembrie 1863, la doar 23 de ani, este ales Decan al Facultății de Filosofie a Universității din Iași, iar la 18 septembrie 1863 este ales rector al Universității din Iași pe o perioadă de patru ani.
În octombrie 1863, Maiorescu este numit director al Școlii Normale „Vasile Lupu“ din Iași, unde va preda pedagogia, gramatica română, psihologia și compunerea şi unde va iniţia practica pedagogică a elevilor, printre care se numără și Ion Creangă.
În cadrul „Junimii“, Titu Maiorescu își expune opiniile asupra scrierii în limba română, idei teoretizate apoi în studiul „Despre scrierea limbii române”.
La 10 ianuarie 1866, obţine accesul în Baroul Iași, începând să profeseze avocatura.
Tot în anul 1866, îi apare volumul „Despre scrierea limbii române”, ed. I (cuprinzând partea I și a II-a), participă la înființarea Societății Academice Române – fiind unul dintre primii şapte membri ai forului din vechiul regat, alături de Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Urechea-Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C.A. Rosetti și Ion C. Massimu şi Nicolae Ionescu.
Titu Maiorescu a fost un reformator în mai multe domenii precum: ortografia limbii române, pedagogia sau critica literară, însă ceea ce l-a surprins şi l-a îndurerat cel mai mult a fost că majoritatea românilor cu studii în străinătate reveniţi în ţară doreau un progres rapid şi superficial. Aşa a ajuns Maiorescu la „teoria formelor fără fond”, ilustrată pentru prima dată, cel mai elocvent, poate, în materialul apărut în 1868, în „Convorbiri literare”. Ţara dispunea de aceleaşi forme de civilizaţie apuseană, dar nu avea spiritul necesar păstrării şi utilizării lor corecte.
La 28 martie 1913, Titu Maiorescu este numit prim-ministru și ministru de externe, calitate din care prezidează conferința de pace de la București în urma războiului balcanic, între Bulgaria, pe de-o parte şi Serbia, Muntenegru, Grecia şi România de cealaltă parte. Ziarele vremii, „Conservatorul”, „Dimineaţa”, „Epoca”, „Universul”, Dreptatea, au relatat pe larg, în lunile iulie-august, desfăşurarea acestui important eveniment, în urma căruia România şi-a modificat graniţa de sud a ţării, prin câştigarea teritoriului Dobrogei de Sud (Cadrilaterul).

18/01/2021

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad — d. 7august 1925) este considerat, alături de Eminescu, Caragiale şi Creangă, cel de-al patrulea clasic al literaturii române. Celebru pentru nuvelele sale, printre care se numără ,,Moara cu noroc'' si ,,Pădureanca'' , Slavici a jucat un rol esenţial în istoria romanului autohton, cel mai cunoscut roman al său fiind,, Mara'' (1870).
Ioan Slavici la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, județul Vrancea) a fost un scriitor și jurnalist român. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici si al Elenei.
Frecventeaza şcoala "greco-ortodoxă" din satul natal, avîndu-l dascăl pe D. Vostinari. Urmează Liceul din Arad, stînd la gazdă precum eroii săi din Budulea Taichii. Susţine bacalaureatul la Satu-Mare, iar în toamnă se înscrie la Universitatea din Budapesta. În ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea şi revine la Siria. Se mai înscrie şi la Universitatea din Viena (aprilie), dar în august îl aflam în funcţia de secretar al notarului din Cumlaus.
În toamna e din nou la Viena, în armată, urmînd şi Facultatea de Drept. Acum se împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, student şi el în capitala Imperiului hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană si maghiară. Îşi ia "examenul de stat".
Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie). În vara, împreuna cu Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna astfel punînd bazele Societății Academice Sociale Literare România Jună.
La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale și G. Coșbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor.
În anul 1875 se căsătoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreşte la Viena şi Budapesta, iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucureşti.
Cîţiva ani mai tîrziu, din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, e închis de către autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. Divorţează de prima soţie Ecaterina. Se căsătoreşte, la Sibiu, cu Eleonora Tănăsescu, în toamna născîndu-i-se primul baiat, Titu Liviu, în total avînd şase copii. În urma unui proces de presă e condamnat la 3 zile închisoare.
În anul 1892 devine cetăţean român, iar în anul 1903 primeşte premiul Academiei Române. Mai tîrziu este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotelul "Luvru". În timpul ocupaţiei germane, scrie articole de orientare progermană.
În 1919 la încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand şi a guvernului, Slavici e arestat din nou, judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an. Totuşi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu duşmănie.
Slavici și-a exprimat păreri antisemite, spunînd în lucrarea sa Soll și Haben—Chestiunea Evreilor din România că evreii sunt o boală, și că ar trebui aruncați în Dunăre.
Bolnav şi obosit de viaţă agitată, cu procese şi detenţii în puşcării, se refugiază la fiica sa, care traia la Panciu, în podgoria asemănătoare cu Siria natală. La 17 august trece în lumea umbrelor, înmormîntat la schitul Brazi.
Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice. Prin nuvelele, romanele şi memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici, scriitorul care a avut o contribuţie decisivă la aşezarea literaturii noastre în făgaşul modernităţii, întemeietor al realismului nostru modern, Slavici va fi punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic.
Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici este, alături de Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului.

18/01/2021

Mateiu I. Caragiale (24.03. 1885 – 17.01.1936)
poet si scriitor roman.
S-a nascut in Bucuresti, primul fiu al lui Ion Luca Caragiale si al Mariei Constantinescu.
In anul 1889, parintii sai s-au despartit, iar tatal s-a casatorit cu Alexandrina Burelly, aducandu-si fiul in noua familie.
A fost inscris in 1892 la Scoala primara de baieti numarul 6 „Petrache Poenaru” din Bucuresti, continuandu-si studiile la Liceul „Sfantul Gheorghe”.
In adolescenta, Mateiu si-a descoperit pasiunea pentru heraldica si pentru genealogie.
In toamna anului 1904, la nouasprezece ani, a inceput la Berlin studiile de drept, dar nu a frecventat cursurile.
A revenit in Bucuresti in toamna anului 1907, incercand o perioada sa promoveze examenele Facultatii de Drept, insa a abandonat tacit studiile.
Prin grija tatalui sau, o parte din sonetele din placheta de versuri Pajere au aparut in Viata Romaneasca.
In 1921, i-a fost publicata povestirea ,,Remember’’ de catre aceeasi revista Din 1916 a inceput sa lucreze la romanul,, Craii de Curtea-Veche’’, finalizat in 1928 si tiparit in 1929. Lucrarea a cunoscut un mare succes, atat in randul criticii, cat si al publicului, iar la 1 mai al aceluiasi an a primit Premiul Societatii Scriitorilor Romani.
In februarie 1929, a inceput sa lucreze la ,,Sub pecetea tainei’’, iar din octombrie la ,,Soborul tatelor,’’ ramase neterminate. Placheta de versuri ,,Pajere’’ urmeaza sa apara postum, chiar in anul mortii poetului, decedat in urma unei congestii cerebrale.

15/01/2021

Poetul nepereche, luceafarul nemuritor al poeziei romanesti, încanta şi astazi cu versurile sale care ne poarta visatori catre universul eminescian, pictat in culorile nostalgiei, ale dragostei, ale suferintei iubirii neimplinite, ale naturii cu ale sale elemente ce capata, sub penita stiloului marelui poet, contururi din alte lumi.
Mihai Eminescu, născut sub numele de Mihai Eminovici, nume schimbat de poet la debutul carierei sale, s-a nascut la Botosani, la 15 ianuarie 1980. Mihai s-a născut intr-o familie numeroasa, cu 11 copii, 3 fete si 8 baieţi, fiind al şaptelea născut al soţilor Eminovici.
Mihai Eminescu si-a petrecut copilaria alaturi de familia sa, la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, intr-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura, stare evocata cu adanca nostalgie in poezia de mai tarziu (,,Fiind baiet’’… sau ,,O, ramai’’).
Nu se cunoaste unde face primele doua clase primare. Incepand cu clasa a III-a in 1858 a urmat scoala primara National Hauptschule (Scoala primara ortodoxa orientala) la Cernauti. La finalul clasei a III-a este clasificat al 15-lea dintre cei 72 de elevi. Frecventeaza aici si clasa a IV-a in anul scolar 1859/1860.
Intre 1860 si 1861 a fost inscris la Obergymnasium din Cernauti, liceu german infiintat in 1808, singura institutie de invatamant liceal la acea data din Ducatul Bucovinei, din 1775 parte a Imperiului Habsburgic. Se impune in cursul anilor prin buna organizare administrativa si marea severitate in procesul de invatamant. Profesorii proveneau cu precadere din Austria, intocmeau studii si colaborau la publicatiile vremii.
In 16 aprilie 1863 a parasit definitiv cursurile, desi avea o situatie buna la invatatura, avand note foarte bune la toate materiile.
In 1864 elevul Eminovici Mihai a solicitat Ministerului Invatamantului din Bucuresti o subventie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. A fost refuzat, "nefiind nici un loc vacant de bursier“. In 21 martie 1864, prin adresa nr. 9816 catre gimnaziul din Botosani, i s-a promis ca va fi primit „negresit la ocaziune de vacanta, d**a ce, insa, va indeplini conditiunile concursului“.
Elevul Eminovici a plecat la Cernauti unde trupa de teatru F***y Tardini-Vladicescu dadea reprezentatii. La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la Tribunalul din Botosani, apoi, peste putin timp, a fost copist la comitetul permanent judetean.
La 5 martie 1865 Eminovici a demisionat, cu rugamintea ca salariul cuvenit pe luna februarie sa fie inmanat fratelui sau Serban. In 11 martie tanarul M. Eminovici a solicitat pasaport pentru trecere in Bucovina. In toamna s-a aflat in gazda la profesorul sau, Aron Pumnul, ca ingrijitor al bibliotecii acestuia. Situatia lui scolara era de "privatist“. Cunostea insa biblioteca lui Pumnul pana la ultimul tom.
Debutul literar
Mihai Eminescu si-a petrecut copilaria alaturi de familia sa, la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, intr-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura, stare evocata cu adanca nostalgie in poezia de mai tarziu (Fiind baiet… sau O, ramai).
Nu se cunoaste unde face primele doua clase primare. Incepand cu clasa a III-a in 1858 a urmat scoala primara National Hauptschule (Scoala primara ortodoxa orientala) la Cernauti. La finalul clasei a III-a este clasificat al 15-lea dintre cei 72 de elevi. Frecventeaza aici si clasa a IV-a in anul scolar 1859/1860.
Intre 1860 si 1861 a fost inscris la Obergymnasium din Cernauti, liceu german infiintat in 1808, singura institutie de invatamant liceal la acea data din Ducatul Bucovinei, din 1775 parte a Imperiului Habsburgic. Se impune in cursul anilor prin buna organizare administrativa si marea severitate in procesul de invatamant. Profesorii proveneau cu precadere din Austria, intocmeau studii si colaborau la publicatiile vremii
In 16 aprilie 1863 a parasit definitiv cursurile, desi avea o situatie buna la invatatura, avand note foarte bune la toate materiile.
In 1864 elevul Eminovici Mihai a solicitat Ministerului Invatamantului din Bucuresti o subventie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. A fost refuzat, "nefiind nici un loc vacant de bursier“. In 21 martie 1864, prin adresa nr. 9816 catre gimnaziul din Botosani, i s-a promis ca va fi primit „negresit la ocaziune de vacanta, d**a ce, insa, va indeplini conditiunile concursului“.
Elevul Eminovici a plecat la Cernauti unde trupa de teatru F***y Tardini-Vladicescu dadea reprezentatii. La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la Tribunalul din Botosani, apoi, peste putin timp, a fost copist la comitetul permanent judetean.
La 5 martie 1865 Eminovici a demisionat, cu rugamintea ca salariul cuvenit pe luna februarie sa fie inmanat fratelui sau Serban. In 11 martie tanarul M. Eminovici a solicitat pasaport pentru trecere in Bucovina. In toamna s-a aflat in gazda la profesorul sau, Aron Pumnul, ca ingrijitor al bibliotecii acestuia. Situatia lui scolara era de "privatist“. Cunostea insa biblioteca lui Pumnul pana la ultimul tom.
Debutul literar
1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. In 12/24 ianuarie moare profesorul de limba romana Aron Pumnul. Elevii scot o brosura, Lacramioarele invataceilor gimnazisti (Lacrimioare... la mormantul prea-iubitului lor profesoriu), in care apare si poezia La mormantul lui Aron Pumnul semnata M. Eminoviciu, privatist.
La 25 februarie/9 martie (stil nou) debuteaza in revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-as avea. Iosif Vulcan il convinge sa-si schimbe numele in Eminescu si mai tarziu adoptat si de alti membri ai familiei sale. In acelasi an ii mai apar in "Familia” alte cinci poezii.
Eminescu, pribeag prin tara
Din 1866 pana in 1869, a pribegit pe traseul Cernauti – Blaj – Sibiu – Giurgiu – Bucuresti. De fapt, sunt ani de cunoastere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor si a realitatilor romanesti, un pelerinaj transilvanean al carui autor moral a fost Aron Pumnul.
A intentionat sa-si continue studiile, dar nu si-a realizat proiectul. In iunie 1866 a parasit Bucovina si s-a stabilit la Blaj cu intentia marturisita de a-si reincepe studiile.
In perioada 27 - 28 august 1866, a participat la adunarea anuala a ASTREI, la Alba Iulia. In toamna, a parasit Blajul si a mers la Sibiu, unde a fost prezentat lui Nicolae Densusianu. De aici a trecut muntii si a ajuns la Bucuresti.
In 1867 a intrat ca sufleor si copist de roluri in trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar in formatia lui Mihail Pascaly si, la recomandarea acestuia, sufleor si copist la Teatrul National, unde il cunoaste pe I. L. Caragiale. Cu aceasta trupa face turnee la Braila, Galati, Giurgiu, Ploiesti.
A continuat sa publice in Familia; a scris poezii, drame (Mira (drama)), fragmente de roman (Geniu pustiu), ramase in manuscris; a facut traduceri din germana (Arta reprezentarii dramatice, de Heinrich Theodor Rötscher).
Este angajat in 1868 ca sufleor in trupa lui Mihail Pascaly, care concentrase mai multe forte teatrale: Matei Millo, F***y Tardini-Vladicescu si actori din trupa lui Iorgu Caragiale. In timpul verii, aceasta trupa a jucat la Brasov, Sibiu, Lugoj, Timisoara, Arad si la Teatrul din Oravita.
Iosif Vulcan l-a intalnit cu ocazia acestui turneu si a obtinut de la Eminescu poeziile,, La o artista’’ si,, Amorul unei marmure’’, publicate apoi in revista ,,Familia’’ din 18/30 august si 19 septembrie/1 octombrie.
Vazand aceste poezii in ,,Familia’’, caminarul Gheorghe Eminovici afla de soarta fiului sau, ratacitor in lume. Stabilit in Bucuresti, Eminescu a facut cunostinta cu I. L. Caragiale.
Pascaly, fiind multumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleor a doua oara si copist al Teatrului National.
In 29 septembrie, Eminescu semneaza contractul legal in aceasta calitate. Obtine de la Pascaly o camera de locuit, in schimb, insa, se obliga sa traduca pentru marele actor,, Arta reprezentarii dramatice’’ - Dezvoltata stiintific si in legatura ei organica de profesorul Heinrich Theodor Rötscher (d**a editia a II-a). Traducerea, neterminata, scrisa pe mai multe sute de pagini, se afla printre manuscrisele ramase. Acum incepe si proiectul sau de roman Geniu pustiu.
Definitivarea studiilor la Viena
Intre 1869 si 1872 este student la Viena.
Urmeaza ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie si Drept (dar audiaza si cursuri de la alte facultati). Activeaza in randul societatii studentesti (printre altele, participa la pregatirea unei serbari si a unui Congres studentesc la Putna, cu ocazia implinirii a 400 de ani de la zidirea manastirii de catre Stefan cel Mare), se imprieteneste cu Ioan Slavici; o cunoaste, la Viena, pe Veronica Micle; incepe colaborarea la,, Convorbiri literare’’; debuteaza ca publicist in ziarul Albina, din Pesta. Din pacate, tot in aceasta perioada apar si primele semne ale „bolii" care i-ar fi adus sfarsitul marelui geniu din Carpati.
Intre 1872 si 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursa cu conditia sa-si ia doctoratul in filozofie. A urmat cu regularitate doua semestre, dar nu s-a prezentat la examene.
La 1 aprilie 1869 a infiintat impreuna cu alti tineri, cercul literar,, Orientul’’, care avea ca scop, intre altele, strangerea basmelor, poeziilor populare si a documentelor privitoare la istoria si literatura patriei. In data de 29 iunie, se fixeaza comisiile de membri ale Orientului, care urmau sa viziteze diferitele provincii.
In aceste imprejurari a parasit Viena si s-a intors in tara. In 18 decembrie s-a inscris la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subventii lunare de 10 galbeni, din partea Junimii. De data aceasta Eminescu era inmatriculat ca student, pe baza unui certificat de absolvire de la liceul din Botosani. Cursurile la care se inscrisese, sau pe care si le notase sa le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului.
S-a reintors in tara, traind la Iasi intre 1874-1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iasi. A continuat sa publice in Convorbiri literare. A devenit bun prieten cu Ion Creanga, pe care l-a determinat sa scrie si l-a introdus la Junimea.
Situatia lui materiala era nesigura; a avut necazuri in familie (i-au murit mai multi frati, i-a murit si mama). S-a indragostit de Veronica Micle. Mandache Leocov sugereaza ca in aceasta perioada poetul s-ar fi atasat de un tei multisecular din Gradina Copou, arbore ulterior devenit celebru sub numele de ,,Teiul lui Eminescu’’: "Aici, la umbra teiului, iesenii il intalneau frecvent pe marele nostru poet, fie alaturi de Veronica Micle, fie alaturi de bunul sau prieten, Ion Creanga.
In 1877 s-a mutat la Bucuresti, unde pana in 1883 a fost redactor, apoi redactor-sef (in 1880) la ziarul Timpul. A desfasurat o activitate publicistica exceptionala, care i-a ruinat insa sanatatea. Acum a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafarul etc.)
La Bucuresti, in 23 iunie 1889, Eminescu a dat semne de alienare mintala, iar la 28 iunie, boala a izbucnit din plin. In aceeasi zi a fost internat in sanatoriul doctorului Sutu, cu diagnosticul de "manie acuta”.

02/12/2020

NICOLAE LABIS (2.12.1935-22.12.1956)
Daca ar fi trait astazi poetul ar fi implinit astazi 85 de ani. Dar din pacate s-a stins la o varsta dureros de tanara,la doar 21 de ani.
Supranumit de cãtre criticul Eugen Simion “buzduganul unei generaţii”, Nicolae Labiş a fost o personalitate fulgerãtoare şi un talent de excepţie, stins prea devreme, dar care ne-a oferit moştenirea sensibilitãţii şi geniului sãu poetic prin care a încercat recuperarea vechilor valori, a esenţei artistice supuse dezagregãrii de cãtre noua ideologie. Labiş a simţit cm politicul sugrumã literatura şi a luptat pentru repunerea în drepturi a poeziei ca mesaj al libertãţii şi reînnoirii.
La data de 15 septembrie 1952, Labiș a început să urmeze cursurile de la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, unde i-a avut ca profesori pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu, iar printre colegi pe Florin Mugur, Lucian Raicu, Ion Gheorghe, Radu Cosașu, Doina Sălăjan, Gheorghe Tomozei, Mihai Negulescu. Aici s-a impus, grație înzestrării sale poetice și intelectuale excepționale, ca lider de opinie.
George Calinescu scria despre el: „eu nici un ma întreb ce ar fi devenit daca traia, pentru ca îl consider un poet pe deplin exprimat, de la care au ramas cateva poeme încantatoare…”
Volume publicate:
· Puiul de cerb, București, 1956
· Primele iubiri, București, 1956
· Lupta cu inerția, București, 1958
· Primele iubiri, București, 1962
· Păcălici și Tândăleț, București, 1964
· Moartea căprioarei, București, 1964
· Versuri, București, 1964
· Anotimpurile, București, 1964
· Albatrosul ucis, București, 1966
· Scufița roșie, București, 1967
· Poezii, București, 1968
· Moartea căprioarei, București, 1969
· Scrisoare mamei, București, 1969
· Poezii, lași, 1971
· Sînt spiritul adîncurilor, București, 1971
· Vârsta de bronz, București, 1971
· Poezii, București, 1976
· Păcălici și Tândăleț, București, 1977
· Descrierea chipurilor, lași, 1982
· Moartea căprioarei, București,1983
· Poezii, București, 1984
· Poezii, București, 1985
· Poezii, București, 1987
· Poezii, București, 1989
· Albatrosul ucis, Galați, 1993
· Vioară neagră-ntre oglinzi, Chișinău, 1993
· Trei poeme (ediție liliput), Suceava, 1995
· Poezii, București, 1997
· Moartea căprioarei. Poezii, Chișinău, 1997
· Moartea căprioarei (ediție bibliofilă), București, 1997
· Viața și opera, lași, 2001
· Lupta cu inerția la timpul prezent (ediție critică), Timișoara, 2001
· Doină întârziată, Suceava, 2005
· Moartea căprioarei (ediție bibliofilă), Suceava, 2005
· Opera poetică, Chișinău, 2005
· Dincolo de fruntariile poeziei, I (proză, dramaturgie), Suceava, 2005
· Nicolae Labiș, folclorist (antologie folclorică), Suceava, 2006
· Traduceri, Suceava, 2007
· Corespondență, Suceava, 2009
· Puiul de cerb, Suceava, 2010
· Dincolo de fruntariile poeziei, II (texte critice), Suceava, 2011
· Opera magna, Suceava 2013
· Poezii inedite, Suceava 2015

01/12/2020

La mulți ani România, La mulți ani tuturor celor ce simt, vorbesc, gândesc și iubesc românește!

La multi ani și multă sănătate România !

,,Țara mea de dragoste,Țara mea de dor ", îți doresc sănătate , acum mai mult ca oricand ,îți doresc să păstrezi echilibrul emoțional și unitatea de neam puternică și întărită, mai ales acum cand o mare parte din copiii tăi sunt plecați spre alte zări, acum în fața acestui dușman nevăzut care,parcă ne decimeaza ca neam.
Din punct de vedere bibliografic, s-au scris tomuri de cărți, de documente care menționează lupta românilor de veacuri pentru unitate națională și statală.
Acel 1 Decembrie din 19 18 ,cand cei 1228 de delegați ai Adunării Naționale susținuți în piața mare din Alba Iulia de peste 100000 de persoane adunate la marele eveniment, îndelung așteptat, din toate colțurile țării, a resetat ceasul românilor.
Oră zero,ora din care România începea să existe a însemnat adoptarea unei rezoluții prin care era consfințită Unirea tuturor românilor din Transilvania și întregul Banat cu patria mama România. Din acea zi,românii despărțiți până atunci de granițe nefiresti, deveneau o mare familie _reunită după multe secole.
E zi de mare sărbătoare, 1 Decembrie 1918 înseamnă mult pentru români (care au fost dintotdeauna obișnuiți cu greul ,cu luptele, cu sărăcia, cu boala)ziua în care în Marea Adunare de la Alba Iulia s-a votat Unirea Transilvaniei cu România. Un vis pe care și l-au dorit mult străbunii noștri și pentru care s-au luptat din greu, făcând sacrificii enorme pentru uniune, pentru unitate și pentru țară.
Astăzi, în spiritul sărbătorii, îmi doresc să fim sănătoși, sa ne păstrăm spiritul de învingător, să fim uniți, să ne respectăm și să ne păstrăm mereu vie speranța că totul va fi bine!!!

13/11/2020

13/11/2020

,,Plouă, plouă, plouă
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul
Ce melancolie
Plouă, plouă, plouă
Nimeni, nimeni, nimeni”
G.BACOVIA, fragment din poezia ,,Rar’’

In această dimineaţă atmosfera este sub amprenta poeziei bacoviene,iar LICEUL TEHNOLOGIC ,,ION MINCU’’ VASLUI se simte trist,singur si stingher,aşa cm de altfel se simt toate şcolile din ţară.
Aici,in această perioadă ,se sarbatoreau Zilele Liceului.Se organizau tot felul de activităţi didactice , pedagogice,activităţi interactive , erau invitate persoane de la alte instituţii intru-un schimb plăcut de experienţă , precum şi foşti elevi şi cadre didactice aflate în activitate in anii şcolari anteriori.
Astazi,liceul sta insingurat si trist iar copacii işi plîng frunzele ruginii pe asfaltul umed.
Arţarii din curtea liceului,alţii decat acei castani de acum 50 de ani ,au format un covor superb de frunze in toate nuanţele ruginii şi pe alocuri verzi ale toamnei.
Spuneam de castanii de acum 50 de ani,căci liceul este situat pe strada Castanilor iar in acest an se implineşte jumatate de secol de la deschiderea instituţiei de invăţământ din septembrie 1970.
De-a lungul timpului instituţia a purtat mai multe nume , începând cu ,,ŞCOALA PROFESIONALA DE CONSTRUCŢII VASLUI”, in 1977 devine ,,LICEUL INDUSTRIAL NR .3’’ , in 1995 ,,GRUP SCOLAR INDUSTRIAL ION MINCU’’ iar din 2012 numele actual ,,LICEUL TEHNOLOGIC ION MINCU’’ VASLUI.
Pornind iniţial de la un profil de construcţii, de-a lungul timpului au fost introduse diferite specializări şi au fost retrase altele, in funcţie de cerinţele de pe piaţa muncii.Solicitarile de pe piaţa forţei de de munca in meserii din domeniul construcţiilor, industriei alimentare,alimentaţiei publice,electronică , industrie usoară , construcţii de masini, precum si exisţenta cadrelor didactice calificate din aceste domenii, au făcut ca învaţămîntul modern sa fie unul versatil, pliat pe echilibrul intre cerere şi oferta,pregatirea elevilor făcandu-se in concordanţa cu oferta agenţilor economici, cu cerinţele comunităţii şi dezvoltarea zonei.
Avand in vedere că suntem printre puţinele şcoli din judeţ,structurate pe meserii ,care oferă calificari specifice construcţiilor si lucrărilor publice , industrie alimentară, alimentaţie publică ,coafor stilist,mecanic auto,organizator banqueting s.a. , provenienţa elevilor se bazează pe fluxul acestora din mediul rural,din alte oraşe ale judeţului dar şi din Republica Moldova.
O parte dintre elevi sunt cazaţi la internatul şcolii ,care dispune de condiţii foarte bune de cazare.
Efectivul de elevi in prezent este de 1034 copii,îndrumaţi cu caldură şi profesionalism de un numar de 70 cadre didactice, sprijinite de 42 de persoane ce fac parte din categoria personalului didactic auxiliar şi nedidactic.
Ion Mincu ,celebrul arhitect ,inginer şi profesor este cel ce păstoreşte aceasta unitate de învăţămant ,in ceea ce priveşte orientarea profesională .Arhitectul roman a fost promotorul unui stil romanesc în arhitectură,promovand şi ducand la rang de arta arhitectura tradiţională,deşi el fusese la studii şi in Franţa ,la ,,Şcoala Naţională de Arte Frumoase” din Paris.Spre deosebire de ceilalti arhitecţi ai vremii ,care îşi terminau studiile in strainatate şi veneau puternic influenţaţi de alte stiluri arhitectonice ,Ion Mincu a fost singurul care a păstrat şi promovat echilibrul cromatic,detaliile si clasicismul arhitecturii romaneşti tradiţionale.
Patronul spiritual al liceului este ,,Sfântul Ioan Gură De Aur”,sfânt care îi îndeamnă şi îi sfătuieşte pe credincioşi să cerceteze cuvintele lui Dumnezeu.El ne îndeamnă la studiu,la lectură,la rugăciune şi la meditaţie,fiind poate,cel mai profund pedagog al tuturor timpurilor,el spunând că :,, educarea copiilor este mai importantă decat orice alt bun al vieţii pămanteşti.”

Poate acum ,mai mult ca oricând,e bine sa îi urmăm sfaturile şi să ne intoarcem faţa spre credinţă ,spre Dumnezeu,spre carte,spre învăţare ,spre descoperirea eu-lui nostru interior, spre înţelepciunea şi liniştea minţii.

Nicolae Iorga spunea ,,Şcoala cea mai buna este aceea pe care o iubeşte mai mult şcolarul decat profesorul.” noi credem că elevii noştrii işi iubesc şcoala şi işi iubesc şi profesorii,iar când pandemia va trece, dragostea lor pentru şcoală va fi şi mai mare iar dorinţa pentru învăţătură va creşte.
LA MULŢI ANI LICEULUI TEHNOLOGIC,, ION MINCU’’,MULTĂ SĂNĂTATE, OPTIMISM ŞI BUNĂ DISPOZIŢIE TUTUROR ELEVILOR,PROFESORILOR ŞI CELOR CARE I-AU TRECUT SAU II VOR TRECE PRAGUL!