23/05/2026
Ultima zi a mobilității Erasmus+ KA210 „Eco&Digi-Learning: Green Schools for a Sustainable Future” – o zi a colaborării, creativității și a mesajelor care contează! 💚🌍
Astăzi am încheiat o săptămână plină de experiențe memorabile, activități educative și momente care au adus mai aproape elevi și profesori din Spania, Turcia, Italia și România, în spiritul valorilor europene și al dezvoltării sustenabile.
Ziua a început prin vizitarea claselor primare din școala noastră, oferind oaspeților oportunitatea de a descoperi o parte din activitatea și atmosfera comunității noastre școlare.
Programul a continuat cu o activitate desfășurată împreună cu ambasadorii EPAS, elevi de la Liceul Teoretic "Mircea Eliade", Intorsura Buzaului, un moment dedicat dialogului, implicării și valorilor europene care stau la baza colaborării dintre școlile partenere.
A urmat una dintre cele mai dinamice activități ale zilei – un treasure hunt care ne-a pus în mișcare și ne-a provocat să rezolvăm întrebări și sarcini legate de protecția mediului. La finalul traseului, participanții au descoperit mesajul care a sintetizat întreaga experiență a proiectului: „STOP GLOBAL WARMING NOW”.
După provocările de echipă, ne-am antrenat gândirea strategică și spiritul de colaborare prin jocul de tip board game – „Save the Planet”, o activitate care ne-a oferit atât momente de relaxare, cât și ocazia de a reflecta asupra impactului pe care îl avem asupra mediului.
Ziua s-a încheiat într-o notă artistică și creativă printr-un atelier de realizare a unor tablouri inspirate de tema proiectului „Eco & Digi Learning”, utilizând fire textile și transformând ideile despre sustenabilitate în adevărate lucrări de suflet.
Le mulțumim partenerilor noștri europeni pentru implicare, deschidere și pentru toate experiențele împărtășite în această perioadă. Sperăm ca activitățile desfășurate să reprezinte surse reale de inspirație și să ne conducă spre îndeplinirea tuturor obiectivelor acestui proiect minunat. Mulțumim partenerilor locali, Primăria Comunei Vama Buzăului, Rezervatia Valea Zimbrilor pentru sustinerea oferită în organizarea activitătilor locale si pentru grija constantă în a păstra un echilibru sănătos între promovarea turismului si protectia acestui minunat cadru natural în care suntem privilegiati să trăim.
Rămânem cu amintiri frumoase, idei noi și convingerea că schimbarea începe prin educație, colaborare și grijă pentru viitor. 🌱🌍