Cercetașii României - Valea Lupului

Cercetașii României - Valea Lupului Cercetasii din Centrul Local Sf. Dumitru, Valea Lupului, Iasi

Campul de temerari „Temerocchio revine la… Flămânzi!”Odată cu începutul vacanței de vară, temerarii s-au întors la Flămâ...
28/08/2026

Campul de temerari „Temerocchio revine la… Flămânzi!”

Odată cu începutul vacanței de vară, temerarii s-au întors la Flămânzi pentru o nouă aventură. Când au ajuns la locul de camp, au intrat în povestea lui Pinocchio, fiecare primind câte o marionetă din lemn pe care să o aibă în grijă.

Pe tot parcursul campului, patrulele au avut de îndeplinit diferite sarcini, de la pregătirea mesei până la treburi gospodărești. Pentru reușitele lor, au fost răsplătiți cu o seară de chitareală, frigărui și bezele.

În camp, temerarii au avut parte de ateliere, hike-uri pline de provocări și jocuri cercetășești pregătite de exploratori și lideri. Cea mai inedită activitate a fost atelierul de cusut pe etamină, unde fiecare cercetaș și-a cusut propriul badge de camp.

Și, pentru că fiecare lucru bun are un sfârșit, la închiderea campului, marionetele Temerocchio au prins viață. Aventura s-a încheiat, dar amintirile, lecțiile și zâmbetele au rămas cu temerarii, care au pornit spre casă cu gândul la următoarea poveste.

În perioada 2–5 iulie s-a desfășurat Camp-ul Regional pentru Lupișori – Lupis 2026, din care am plecat cu recunoștință, ...
07/07/2026

În perioada 2–5 iulie s-a desfășurat Camp-ul Regional pentru Lupișori – Lupis 2026, din care am plecat cu recunoștință, bucuria revederii și speranța unor ediții viitoare.

Așezați în spirala de final, parcă abia simțeam că am început — cu zâmbete, energie și povești care vor rămâne mult timp în rucsacul fiecărui lupișor.

Mulțumiri Cercetaşii României - Sapatino Iaşii pentru oportunitatea de a pune o cărămidă Cucuteniană în amintirile lupișorilor, liderilor însoțitori, staff-ului și exploratorilor care au lucrat împreună pentru a lăsa lumea puțin mai bună.

Gata oricând!

🌟 Aventură la Suceava și magia Festivalului Luminii 🌟În data de 13 iunie 2026, temerarii au pornit într-o aventură de ne...
27/06/2026

🌟 Aventură la Suceava și magia Festivalului Luminii 🌟

În data de 13 iunie 2026, temerarii au pornit într-o aventură de neuitat la Suceava, pe urmele celebrei Enola Holmes. 🕵️‍♀️🔎 Pe parcursul zilei, aceștia au avut de rezolvat diferite provocări și mistere care le-au pus la încercare spiritul de observație, creativitatea și capacitatea de a lucra în echipă. Cu entuziasm și perseverență, au reușit să îndeplinească toate sarcinile și să descopere indiciile ascunse de Enola.

În cadrul activității, temerarii au vizitat mai multe obiective importante ale orașului Suceava. Unul dintre cele mai impresionante locuri a fost Cetatea de Scaun a Sucevei 🏰, unde au făcut o călătorie simbolică în trecut, pe urmele lui Ștefan cel Mare. Aici au aflat informații interesante despre istoria cetății și despre rolul acesteia în apărarea Moldovei. De asemenea, au avut ocazia să descopere locuri noi și să se bucure de frumusețea orașului.

După finalizarea provocărilor pregătite de Enola Holmes, temerarii au participat la Festivalul Luminii ✨🕯️, organizat de cercetașii de laCercetașii României - Suceavaa. Aceștia au fost întâmpinați cu multă căldură și prietenie, într-o atmosferă primitoare și plină de voie bună. Pe parcursul festivalului, temerarii și-au făcut prieteni noi, au participat la activități și au împărtășit experiențe cu ceilalți cercetași.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a avut loc la apus 🌅, când cercetașii s-au adunat și au cântat împreună cântece cercetășești 🎶. Lumina gulguțelor, vocile cercetașilor și bucuria de a fi împreună au creat o atmosferă magică, care nu va fi ușor de uitat.

Această activitate le-a oferit temerarilor ocazia de a învăța lucruri noi, de a descoperi locuri și oameni deosebiți și de a crea amintiri prețioase. Ziua de 13 iunie va rămâne cu siguranță în sufletele lor ca o zi plină de aventură, prietenie și lumină. Gata oricând!💚⚜️
(Text realizat de Maria A.C., temerar)

Săptămâna trecută, patru dintre liderii noștri au finalizat programul de formare Woodbadge, cel mai complex și valoros p...
15/06/2026

Săptămâna trecută, patru dintre liderii noștri au finalizat programul de formare Woodbadge, cel mai complex și valoros parcurs de dezvoltare pentru un lider cercetaș.

Îi felicităm pe Andreia Burduja, Andreea Lupu,
Atudorei Daniel și Maftei Gratiela pentru această reușită! 🎉

⚜️ De-a lungul acestui an cercetășesc, au fost prezenți acolo unde a contat: în activități, în proiecte, în pregătirea Campului de Iarnă și în tot ceea ce a insemnat munca alături de copii și tineri. Cu sprijinul mentorilor, și-au consolidat stilul de lucru, încrederea în sine și abilitățile de coordonare, descoperind ce înseamnă să fii un lider care inspiră prin exemplu.

🤍 Suntem mândri de parcursul lor, de dedicarea cu care au lucrat și de dorința lor autentică de a-i ajuta pe copii și tineri să fie Gata oricând! pentru noi provocări.

Felicitări tuturor – și să vă poarte Woodbadge-ul acolo unde puteți face cel mai mult bine! 🌟🌲💚

Sâmbătă, 23 mai 2026, a avut loc prima întâlnire dintre cercetași și copiii de la Centrul Cultural Tăutești, în cadrul p...
01/06/2026

Sâmbătă, 23 mai 2026, a avut loc prima întâlnire dintre cercetași și copiii de la Centrul Cultural Tăutești, în cadrul proiectului „Crești și îndrăznești – alături de cercetași”.

Timizi la început, copiii au cedat curiozității stârnite de uniformele și insignele colorate ale cercetașilor. Încet-încet, discuțiile au prins viață, jocurile pline de energie au adus zâmbete, iar acordurile de chitară ne-au adunat pe toți în cercul magic al prieteniei. Nu am făcut minuni, dar am fost acolo pentru copii, iar bucuria de pe chipurile lor ne arată că un gest mic, făcut din inimă, poate face lumea mai bună.

Mulțumim cercetașilor care au pregătit și desfășurat activitățile, Parohiei „Sfântul Nicolae” și Centrul Cultural Tăutești pentru primirea călduroasă și, mai ales, copiilor pentru entuziasm și deschidere.

Acesta este doar începutul.

Pe 17 Mai 2026, patrula Anacondele de Aur de la unitatea de Lupişori, a vopsit, montat şi inaugurat prima bibliotecă din...
31/05/2026

Pe 17 Mai 2026, patrula Anacondele de Aur de la unitatea de Lupişori, a vopsit, montat şi inaugurat prima bibliotecă din cadrul proiectului “Biblioteca Prietenilor Cercetaşi”, amplasată la Liceul "Profesor Mihai Dumitriu" Valea Lupului, Iaşi.

Printre pensule, vopseluri şi jocuri pregătite de cercetaşi pentru prietenii care i-au însoţit, s-au concretizat şi acţiuni prin care am lăsat împreună lumea mai bună, mai veselă şi mai colorată.

Mulţumim InstaConstruct, pentru susţinerea proiectului, prin donarea bibliotecii pentru comunitatea copiilor din Valea Lupului!

Mulţumim Anacondelor de Aur şi prietenilor lor, pentru munca depusă, creativitate, cărţile donate şi, felicitări pentru dorinţa de a lăsa în urmă dovada vie a implicării lor în comunitate!

Alte 4 biblioteci din cadrul proiectului “Biblioteca Prietenilor Cercetaşi” urmează să fie inaugurate, până la finele anului 2026.

Gata oricând!

Suntem la jumătatea distanței dintre evenimentul caritabil “DAR”dedicat lui Vladimir și ziua operației pe care acesta ur...
31/05/2026

Suntem la jumătatea distanței dintre evenimentul caritabil “DAR”dedicat lui Vladimir și ziua operației pe care acesta urmează să o facă.

Vrem să mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături cu timp, energie și resurse, oferite cu inima deschisă. Fiecare gest de sprijin a însemnat enorm și ne-a reamintit cât de puternică poate fi o comunitate unită în jurul unei cauze. Datorită generozității voastre, în cadrul evenimentului s-au strâns 9.400 de lei, sumă care contribuie la drumul lui Vladimir către operația de care are nevoie.

Lăsăm fotografiile să vorbească despre emoția, căldura și bucuria acestei zile speciale și le mulțumim fotografilor care au surprins atât de frumos magia momentelor trăite împreună: IGNATii și Cezara Pataliga

❤️ Vă mulțumim că sunteți alături de Vladimir și de familia lui în această călătorie.
Împreună lăsăm lumea mai bună.
Mulțumim pentru implicare partenerilor, sponsorilor și gazdei - Biserica Militară din Tătărași, Asociația Semper Dignus , EDITURA TAIDA, Cercetașii României - Valea Lupului

Pe 17 mai 2026, temerarii au pornit într-o „călătorie către ei înșiși”, o aventură culturală memorabilă. Pe parcursul tr...
21/05/2026

Pe 17 mai 2026, temerarii au pornit într-o „călătorie către ei înșiși”, o aventură culturală memorabilă. Pe parcursul traseului, aceștia au descoperit lucruri noi despre alte religii, vizitând locuri pline de istorie: Mănăstirea Golia, Sinagoga Mare, Catedrala Catolică și Moscheea locală.⛪️🕌

Printre obiectivele vizitate, cercetașii au avut parte și de provocări captivante. Acestea le-au oferit momente de reflecție interioară și i-au provocat să comunice în moduri diferite și inedite. Cu toate acestea, distracția și râsul au fost nelipsite pe tot parcursul zilei! După vizitarea fiecărui obiectiv și realizarea provocării, liderii le-au oferit temerarilor câte un simbol special. Un exemplu fiind Sinagoga Mare, unde au primit un lanț din verigi unite, ca simbol al unității. Peste tot au fost primiți cu o căldură imensă! 🤝😁

A fost o experiență unică de cunoaștere, respect și dezvoltare personală, care i-a adus mai aproape de comunitate și de ei înșiși. ⚜️✨

Vreți să aflați mai multe despre următoarele aventuri ale cercetașilor? Rămâneți aproape!

(Text realizat de Alexandra Ț., temerar)

Ce le stă bine cercetașilor să facă într-o după-amiază de sâmbătă a lunii mai?...Fapte bune, desigur!Unde? La Centrul Cu...
20/05/2026

Ce le stă bine cercetașilor să facă într-o după-amiază de sâmbătă a lunii mai?...
Fapte bune, desigur!

Unde? La Centrul Cultural Tăutești !

În cadrul proiectului "Crești și îndrăznești - alături de cercetași", temerarii și exploratorii noștri vor desfășura activități educative și recreative cu copiii din comunitate!

GATA ORICÂND să împărtășim din experiența noastră pentru a lăsa lumea mai bună!

Pe data de 1 Mai 2026, temerarii au profitat de ziua liberă de relaxare pentru a deveni navigatori pe ape tulburi la Del...
18/05/2026

Pe data de 1 Mai 2026, temerarii au profitat de ziua liberă de relaxare pentru a deveni navigatori pe ape tulburi la Delta Moldovei.
🧭 Călătoria lor a început din zorii zilei, cu mult-iubitul tren(pe care aproape l-au ratat😃). Când au ajuns în "Arenă", socializarea și prietenia i-au ajutat să facă față provocărilor primite: busola emoțiilor, naufragiul, comunicarea nonverbală etc.
🏞 Ajunși la locul stabilit, spiritul de lupișor și joaca i-a cuprins, iar frumusețea faunei era de nedescris.
Desigur, nu există aventură fără încurcături, dar chiar și când au scăpat mingea în lac, ei au găsit o soluție ingenioasă.
🗺 O întâlnire la temerari nu e conpletă fără un hike haios și o pauză mult-așteptată de gustare, când sandvișul prietenului e mai bun decât al tău.
🪢Ca sa nu lase Ziua Muncii să treacă neobservată, au pus la cale planul pentru un viitor proiect al unității (Fiți pe fază, demarează curând🤩)🏅 și au descoperit că, dacă ești suficient de motivat de trambulină, poți realiza 55 de GULGUȚE ÎN 5 MINUTE
✨️ Caruselul de emoții și munca în echipă au plătit biletul de întoarcere, încununând astfel încă o întâlnire memorabilă!💗⭐️

(Text realizat de Otilia M., temerar)

Address

Strada Cireşi, Nr. 16
Valea Lupului
707410

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cercetașii României - Valea Lupului posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Cercetașii României - Valea Lupului:

Shortcuts

Share

Category