09/06/2026
Inspirați de munca și realizările celebrei Ana Aslan, am pătruns astăzi în minunata lume a plantelor medicinale și a beneficiilor pe care acestea le oferă sănătății și îngrijirii pielii.
Am pornit într-o adevărată călătorie a cunoașterii, descoperind puterea plantelor, proprietățile lor terapeutice și modul în care pot fi folosite în realizarea produselor naturale pentru îngrijirea corpului. Curiozitatea și entuziasmul elevilor au transformat fiecare moment într-o experiență de învățare autentică.
În cadrul activității, am trecut de la teorie la practică și am realizat propria noastră cremă naturală, folosind ingrediente inspirate din natură. Elevii au descoperit rolul fiecărui ingredient și au înțeles cm pot fi valorificate resursele naturale pentru îngrijirea pielii, îmbinând creativitatea cu spiritul de cercetare.
Cu ajutorul microscopului, am explorat îndeaproape plante medicinale, uleiuri și diferite tipuri de creme, observând detalii fascinante care nu pot fi văzute cu ochiul liber. Astfel, știința și natura s-au întâlnit într-o lecție captivantă, care a stimulat atât spiritul de observație, cât și dorința de a învăța prin experiment.
Învățăm, cercetăm, experimentăm și descoperim că natura ascunde adevărate comori pentru sănătatea noastră!
Proiectul Science Nest 3.0. este co-finantat prin fondurile strânse de sportivi și susținători la Vâlcea Forest Run 2025. Vâlcea Forest Run este un eveniment sportiv de strângere de fonduri organizat de Fundația Comunitară Vâlcea, prin care promovăm sportul şi activăm spiritul comunităţii.