Creșa Sibell Tulcea

Creșa Sibell Tulcea Pagina oficială a proiectului ”Centrul de Îngrijire, Supraveghere și Educație Timpurie Sibell? Activităţile pe această temă se desfăşoară pe două direcţii.

La sfârşitul anului 2013 în evidenţele Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea erau înregistrate 183 de cereri privind înscrierea la creşă, iar până în luna aprilie 2014 s-au înregistrat 96 noi cereri. Centrul de îngrijire, supraveghere şi educaţie timpurie se înfiinţează în zona de sud-est a municipiului Tulcea, într-un cartier în care nu există niciun serviciu adresat copiilor de acea

stă vârstă şi care va răspunde cerinţelor familiilor care locuiesc în zonă. Obiectivul principal al centrului este de a asigura servicii integrate de îngrijire şi supraveghere copiilor din municipiul Tulcea în vârstă de până la 3 ani şi implementarea programelor de educaţie timpurie adecvate vârstei, nevoilor şi potenţialului de dezvoltare al acestora. Grupul ţintă este alcătuit din 70 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani, din municipiul Tulcea, din care 20 copii sunt de etnie romă. Copiii fac parte din familii de etnie romă, ai căror părinţi îşi reiau activitatea după concediul de creştere a copilului sau cei care se află în căutarea unui loc de muncă, precum şi copii ai căror părinţi sunt informaţi şi conştientizează că educaţia timpurie şi socializarea cu alţi copii este benefică pentru dezvoltarea acestora.
În cadrul proiectului se vor desfăşura următoarele activităţi:
Conferinţa de deschidere a proiectului;
Activitate de informare şi conştientizare a opiniei publice cu privire la importanţa egalităţii de gen - seminar;
Activităţi de realizare a investiţiei de bază: Renovarea şi dotarea cu echipamente şi bunuri. Selectarea personalului;
Activităţi de consultare a beneficiarilor cu privire la pregătirea şi implementarea activităţilor proiectului;
Activităţi desfăşurate în cadrul centrului;
Acţiuni lunare de informare şi conştientizare a opiniei publice privind egalitatea de gen şi de şanse;
Activităţi de dotare a centrului cu echipamente (televizoare, jocuri, jucării şi material didactic) prin acţiuni de implicare a comunităţii tulcene, (persoane fizice şi juridice) în dezvoltarea spiritului civic, în implementarea programelor de educaţie timpurie şi promovarea egalităţii de şanse şi de gen;
Acţiuni de implicare a comunităţii tulcene prin Consiliile Civice de Cartier şi Bordul Comunitar Consultativ în dotarea centrului cu jocuri, jucării şi material didactic;
Înfiinţare Grup Local de susţinere şi promovare a egalităţii de gen şi de şanse;
Raportare;
Raportare finală. Serviciile furnizate în centru vor contribui la diminuarea/eliminarea efectelor negative ale dezavantajelor de orice natură facilitându-se accesul tuturor copiilor fără nicio discriminare indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, categorie socială, s*x, sau apartenenţă la o categorie defavorizată, sau orice alt criteriu, promovându-se astfel egalitatea de şanse. Atenţia acordată copiilor este vitală pentru dezvoltarea acestora, iar pentru a realiza acest obiectiv, sunt necesare servicii incluzive şi de calitate la care sa aibă acces fiecare copil, în special, cei care fac parte din familii vulnerabile. Activităţile desfăşurate în centru au în vedere în principal îngrijirea, supravegherea şi educaţia timpurie, teatrul social de păpuşi, educaţie spirituală a copiilor, dar şi educaţia parentală, activităţi prin care se asigură dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a copilului. Înfiinţarea unui nou serviciu adresat copilului mic conduce atât la realizarea echilibrului dintre viaţa de familie şi cea profesională precum şi la înlăturarea diferenţelor de gen. Cunoscându-se faptul că femeile sunt principalele responsabile de creşterea copiilor, urmare accesului copiilor la servicii de bază, mamele în mod special cele care provin din familii defavorizate socio-economic, au posibilitatea de a se integra pe piaţa muncii. Astfel, existenţa unor facilităţi pentru mamele expuse riscului de marginalizare socială prin acordarea serviciilor de bază pentru copiii mici, promovează egalitatea de gen şi favorizează incluziunea socială prin accesul în mod egal a femeilor la un loc de muncă. De asemenea centrul va fi o resursă de informare şi difuzare de practici de educare şi îngrijire a copilului, care contribuie la ameliorarea indicatorilor de dezvoltare umană: mortalitate infantilă, nivel de educaţie, rata de abandon a copiilor, scăderea şomajului. O altă temă abordată de proiectul propus este reprezentată de creşterea gradului de conştientizare a opiniei publice cu privire la importanţa egalităţii de şanse şi de gen. În acest sens se vor organiza acţiuni care au ca scop înfiinţarea unui grup local de susţinere şi promovare a egalităţii de gen şi de şanse, activităţi de informare, conştientizare şi responsabilizare a persoanelor de etnie romă cu privire la integrarea perspectivei de gen, întâlniri între autorităţile locale, membri ai comunităţii, societăţi publice sau private şi persoane de etnie romă. Pe de o parte vizează distribuirea lunară a materialor informative cu privire la integrarea perspectivei de gen: afişe, pliante, broşuri pe problematica egalităţii de gen şi promovarea principiului egalităţii de gen şi de şanse. Grupul ţintă este reprezentat de populaţia de etnie romă, autorităţi publice, societăţi comerciale, comunitatea tulceană. Cea de a doua direcţie este reprezentată de activităţi ce constă în organizarea a două seminarii ce vizează îmbunătăţirea echilibrului între viaţa privată şi cea profesională precum şi importanţa egalităţii de gen şi de şanse. Seminariile au ca scop promovarea avantajelor participării femeilor la viaţa profesională şi socială şi a efectelor benefice care se răsfrâng asupra familiei ca urmare a creşterii ratei de participare în mod egal a copiilor de etnie romă la servicii incluzive de creştere şi educaţie timpurie; implicarea, conştientizarea şi responsabilizarea părinţilor în educaţia propriilor copii – ca factor decisiv al dezvoltării copilului. Grupul ţintă este alcătuit din reprezentanţi ai instituţiilor publice, societăţi comerciale, membri ai comunităţii locale, persoane de etnie romă. Centrul de Îngrijire, Supraveghere şi Educaţie Timpurie reprezintă un ansamblu format din profesionişti care devine o instituţie integrativă centrată şi solidarizată cu copilul, ce îşi mobilizează resursele cognitiv-teoretice şi bunele practici. Familia este partenerul profesioniştilor şi ambii parteneri sunt legaţi între ei prin centrarea lor pe copil în respectarea interesului superior al copilului.

20/03/2026
Astăzi la creșă am sărbătorit ,,Săptămâna Verde" printr-o activitate plină de bucurie și creativitate🌿🍃⚘️Copiii au purta...
11/03/2026

Astăzi la creșă am sărbătorit ,,Săptămâna Verde" printr-o activitate plină de bucurie și creativitate🌿🍃⚘️
Copiii au purtat costume realizate din elemente inspirate din natură : frunze, flori în culorile primaverii.
Prin joc și voie bună, cei mici au descoperit cât de important este să iubim și să protejăm natura.
A fost o zi frumoasă, plină de zâmbete, în care am învățat să fim prieteni ai mediului. 🌍💚

În așteptarea Moșului, copiii au cântat colinde, s-au bucurat de daruri, au  fost spiriduși in povestea magică a Crăciun...
19/12/2025

În așteptarea Moșului, copiii au cântat colinde, s-au bucurat de daruri, au fost spiriduși in povestea magică a Crăciunului.

💜 3 decembrie - Ziua Internațională a Persoanelor cu DizabilitățiSuntem mândri să fim parte din campania Purple Night Ro...
03/12/2025

💜 3 decembrie - Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Suntem mândri să fim parte din campania Purple Night Romania, alături de Primăria Municipiului Tulcea și Romanian Diversity Chamber of Commerce.

🟣 Pentru Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea, incluziunea socială nu e un gest simbolic, ci o responsabilitate zilnică: prin servicii sociale, sprijin specializat, empatie și implicare.

🌃 Astăzi, marcăm această zi prin iluminarea în violet a unor repere din oraș - un simbol al respectului și vizibilității pentru persoanele cu dizabilități din comunitatea noastră:

📍 Monumentul Independenței

📍 Instalația „Tulcea, te iubesc!” – Pelican

📍 Mozaicul Belvedere – Piața Civică

🙏 Mulțumim tuturor celor care contribuie, alături de noi, la construirea unei comunități deschise, accesibile și solidare.

💜 Impreuna cu Primăria Municipiului Tulcea, ne alăturăm campaniei Purple Night Romania - ediția a 5-a!📅 Mâine, 3 decembr...
02/12/2025

💜 Impreuna cu Primăria Municipiului Tulcea, ne alăturăm campaniei Purple Night Romania - ediția a 5-a!
📅 Mâine, 3 decembrie - Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități
Pentru noi, incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități nu e doar un principiu, ci o misiune asumată zi de zi, prin servicii și sprijin concret.
🌃 Alături de Primăria Municipiului Tulcea, vom marca simbolic această zi prin iluminarea în violet a unor obiective reprezentative din oraș - un semn de solidaritate și de respect față de toate persoanele care merită vizibilitate și susținere reală.

Cu ocazia Zilei Naționale a României,  am desfășurat o activitate în aer liber în cadrul căreia bunicii s-au alăturat ne...
28/11/2025

Cu ocazia Zilei Naționale a României, am desfășurat o activitate în aer liber în cadrul căreia bunicii s-au alăturat nepoțeilor de la creșă pentru a le povesti despre culorile drapelului, costumul popular și despre tot ce-i mai frumos în țara noastră. ❤️💛💙

După Festivalul Toamnei,  este timpul pentru Carnaval!🐶🐵🦊Joacă, zâmbete,  culoare.O răsplată încântătoare!🥰
30/10/2025

După Festivalul Toamnei, este timpul pentru Carnaval!🐶🐵🦊
Joacă, zâmbete, culoare.
O răsplată încântătoare!🥰

Festivalul Toamnei este despre bucuria de a fi împreună, despre culorile ei care unesc generații și despre magia copilăr...
28/10/2025

Festivalul Toamnei este despre bucuria de a fi împreună, despre culorile ei care unesc generații și despre magia copilăriei trăite sub cerul liber.
Jocurile senzoriale, de sortare, practic-gospodărești, socializarea au contribuit la dezvoltarea încrederii de sine, a încrederii în adulții din jur, au ajutat la exprimarea emoțiilor și nu în ultimul rând, la starea de bine a copiilor.

Vară, fluturi și culoare,Dans voios din aripioare!Piticii grupei mijlocii, prin tehnica amprentării, au dat nuanțe vii f...
27/08/2025

Vară, fluturi și culoare,
Dans voios din aripioare!
Piticii grupei mijlocii, prin tehnica amprentării, au dat nuanțe vii fluturașilor zglobii!

Address

Aleea Mugurel
Tulcea

Telephone

+40340106415

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Creșa Sibell Tulcea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Creșa Sibell Tulcea:

Shortcuts

Share

Category