Liceul Teoretic " Grigore Moisil " Tulcea

Liceul Teoretic " Grigore Moisil " Tulcea Am atins limite la care alţii doar visează ! https://liceulmoisil.ro/

“Oricat de mult ar costa stiinta, nestiinta ne costa mult mai mult.” - Grigore Moisil

Grigore Constantin Moisil (10 Ianuarie 1906 - Tulcea, Romania – 21 Mai 1973 - Ottawa, Canada) a fost un matematician român şi membru al Academiei Române. Cercetările sale s-au axat în domeniul logicii matematice, (algebra Łukasiewicz-Moisil), logicii algebrice, algebrei ecuaţiilor diferenţiale.

🎓 Un nou an școlar a început la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea!Ziua de astăzi a început, la ora 8:00, cu slujba...
07/09/2026

🎓 Un nou an școlar a început la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea!

Ziua de astăzi a început, la ora 8:00, cu slujba de binecuvântare a noului an școlar, un moment de reculegere și de speranță pentru întreaga noastră comunitate.

La ora 9:00, ne-am reunit în amfiteatrul exterior al liceului pentru festivitatea de deschidere a anului școlar 2026–2027, cu emoție, bucurie și încredere. Discursurile doamnelor director, Ivanov Camelia și Butuc Ana, au transmis elevilor, părinților și cadrelor didactice gânduri bune și încurajări pentru noul an.

Un mesaj important pentru elevii noștri a fost transmis și de inspectorul de poliție, doamna Daniela Luicianu, șeful Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, care le-a vorbit despre importanța siguranței, responsabilității și a unui comportament bazat pe respect.

Bobocii claselor a V-a și a IX-a au fost întâmpinați cu emoție și încurajați să pășească cu încredere într-o nouă etapă. La fel de speciale au fost gândurile adresate elevilor claselor a XII-a pentru care începe un an cu emoții, provocări și alegeri importante pentru viitor.

Apoi, profesorii diriginți și-au invitat elevii în sălile de clasă: unii pentru a-și cunoaște colegii, școala și noii profesori, ceilalți pentru a-și regăsi prietenii și locul familiar din comunitatea moisilistă.

Un nou început, o nouă poveste...

Bine ați (re)venit la școală!
Mult succes tuturor! 💙💛

🔔 Sună clopoțelul....începe un nou an școlar! 🏫🎓
04/09/2026

🔔 Sună clopoțelul....începe un nou an școlar! 🏫🎓

🏆 Un motiv bun să începem anul școlar cu încredere!Cu doar câteva zile înainte de redeschiderea porților școlii, ne bucu...
03/09/2026

🏆 Un motiv bun să începem anul școlar cu încredere!

Cu doar câteva zile înainte de redeschiderea porților școlii, ne bucurăm să împărtășim o nouă performanță deosebită: Bălășoi Ionuț Alexandru, elev în clasa a XII-a E și președintele Consiliului Județean al Elevilor Tulcea, a obținut Locul I la nivel național, la concursul „Prezent și perspective” – secțiunea Interculturalitate.

O reușită care ne arată, încă o dată, că educația înseamnă și inițiativă, implicare, curaj și vocea tinerilor.

👏👏👏 Felicitări, Ionuț! Un început de an cu o perspectivă frumoasă: aceea că performanța începe prin implicare.

Ionuț Bălășoi, președintele Consiliului Județean al Elevilor Tulcea, a câștigat locul I la Concursul Național „Prezent și Perspective
👉 https://link.oradetulcea.ro/r/xm3ck4

🏆 Felicitări elevului nostru, Iorga David-Alexandru, pentru Premiul I obținut la Olimpiada Națională de Științe pentru J...
31/08/2026

🏆 Felicitări elevului nostru, Iorga David-Alexandru, pentru Premiul I obținut la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, desfășurată la Vaslui în perioada 24-28 august 2026!

Suntem încântați că David a fost selectat și în lotul lărgit al României pentru etapa internațională a competiției care reunește disciplinele fizică, biologie și chimie.

Apreciem performanța lui David și îi felicităm de asemenea și pe domnii profesori care l-au pregătit și îndrumat: Mîndroiu Lucian, Ivanov Anișoara, Cara Mihaela Lucia, Stanciu Ana.

Un rezultat care onorează elevul, profesorii și școala!

Mult succes în etapa următoare!

🥋🏆 Performanță de excepție pentru Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea!Felicitări elevului nostru, Albert Nicolaie Pă...
25/08/2026

🥋🏆 Performanță de excepție pentru Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea!

Felicitări elevului nostru, Albert Nicolaie Pănuță, pentru titlurile de dublu campion mondial la Kata și Kumite, obținute la Campionatul Mondial de Karate Kyokushin – Juniori, desfășurat în Kazahstan, în perioada 22–24 august 2026! 🥇🥇

Prin disciplină, perseverență și muncă, Albert demonstrează că performanța se construiește zi de zi.

Felicitări, Albert! Suntem mândri de tine! 🇷🇴🥋🏆

🏆 Performanța nu intră în vacanță! În perioada 14–17 iulie, la Brăila, s-a desfășurat Concursul Național „Memoria Holoca...
17/07/2026

🏆 Performanța nu intră în vacanță!

În perioada 14–17 iulie, la Brăila, s-a desfășurat Concursul Național „Memoria Holocaustului”, competiție care a reunit elevi din întreaga țară.

Suntem mândri să anunțăm că eleva noastră, Vasile Emilia, a obținut Locul I, cu un impresionant punctaj de 97 de puncte.

Această performanță confirmă faptul că dorința de cunoaștere și excelența nu iau pauză nici în timpul vacanței de vară. Elevii noștri continuă să participe la competiții naționale și să reprezinte cu succes școala și județul Tulcea.

👏 Felicitări, Emilia, pentru această reușită de excepție! Îți dorim să păstrezi aceeași pasiune pentru învățare și să ai parte de cât mai multe succese!

Felicitări și profesorului îndrumător, Sizoi Ivan, și tuturor celor care contribuie la formarea unor tineri preocupați de cunoașterea și înțelegerea istoriei!

14/07/2026

🌟 Performanța merită recunoscută și celebrată! 🌟

Rezultatele obținute de absolvenții Liceului Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea la Examenul Național de Bacalaureat 2026 confirmă încă o dată valoarea școlii noastre și dedicarea elevilor și profesorilor.

În mod deosebit, ne bucurăm să îi felicităm pe absolvenții care au obținut nota maximă – 10 (zece) la probele examenului de bacalaureat, performanță care reflectă ani de studiu, consecvență și dorința de a excela. Aceștia sunt:

📚 LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

- Varabev Diana Valentina

📐 MATEMATICĂ

- Radu Anamaria Sabina – Mate-Info
- Paraschiv Nicolas Iulian – Mate-Info
- Petre Cristiana Elena – Științele Naturii
- Borisov Oana Andreea – Științele Naturii
- Chirea Vlad – Științele Naturii

📖 ISTORIE

- Brumă Cristiana Ioana
- Nechita Robert Marian

🧬 ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE UMANĂ, GENETICĂ ȘI ECOLOGIE UMANĂ

- Modoran Alexia Maria

⚛️ FIZICĂ

- Chirea Vlad

🌍 GEOGRAFIE

- Buliga Andreea Cristina

🗣️ LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE

- Babu Răzvan Lucian
- Roșca Steliana
- Larie Miruna Mihaela

Felicitări tuturor absolvenților pentru rezultatele obținute, profesorilor care i-au îndrumat cu profesionalism și familiilor care le-au fost permanent alături! Fiecare reușită este dovada că perseverența, responsabilitatea și pasiunea pentru cunoaștere conduc la performanță.

Suntem mândri de voi și vă dorim succes în toate proiectele și provocările care vă așteaptă! 🎓💙

🎓 Performanțe remarcabile la Bacalaureat 2026! Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea ocupă locul I în județ, cu o ...
12/07/2026

🎓 Performanțe remarcabile la Bacalaureat 2026!

Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea ocupă locul I în județ, cu o rată de promovare de 97,7% și o medie generală a candidaților de 8,86, potrivit www.bacplus.ro.
În fruntea clasamentului liceului se află elevi de la toate profilele, care au obținut performanțe remarcabile atât la examenul de BAC, cât și pe parcursul anilor de liceu.

🥇 Petre Cristiana-Elena – 9,81 (Științe ale Naturii)
• Limba și literatura română – 9,85
• Matematică – 10,00
• Biologie – 9,60
Cristiana s-a numărat printre șefii de promoție ai Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, remarcându-se prin rezultate academice deosebite, perseverență și seriozitate. A obținut distincții atât la Olimpiada Națională de Biologie, cât și la Concursul Național de Științe și Tehnologii despre energia alternativă, prezentat în limba franceză. În continuare, își propune să urmeze o carieră în domeniul medicinei.

🥈 Brumă Cristiana-Ioana – 9,80 (Științe Sociale)
• Limba și literatura română – 9,70
• Istorie – 10,00
• Psihologie – 9,70
Ioana s-a remarcat prin performanța la Limba și literatura română, deținând un palmares impresionant de premii la concursurile naționale și internaționale de creație literară. În plus, a obținut locul I județean la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”, atât în clasa a XI-a cât și a XII-a, inclusiv Mențiune și Premiul Special la etapa națională. Totodată, a fost membră a echipei de baschet feminin a liceului. În viitor, își dorește să urmeze o carieră în domeniul psihologiei.

🥉 Paraschiv Nicolas-Iulian – 9,75 (Matematică-Informatică)
• Limba și literatura română – 9,35
• Matematică – 10,00
• Biologie – 9,90
Nicolas, unul dintre șefii de promoție ai Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, s-a diferențiat prin performanțele la matematică, încununate de nota 10 la proba de Matematică (M1). Își dorește să urmeze o carieră în domeniul ingineriei, pasiune pe care și-a demonstrat-o încă din clasa a IX-a prin premiul III la Concursul Național de Științe și Tehnologii despre energia alternativă, prezentat în limba franceză. El s-a remarcat și pe terenul de sport, fiind căpitanul echipei de fotbal a liceului.

🥉 Costea Mihaela-Andreea – 9,75 (Matematică-Informatică)
• Limba și literatura română – 9,55
• Matematică – 9,85
• Informatică – 9,85
Mihaela și-a dezvoltat în liceu pasiunea pentru informatică și tehnologie, fiind membră a echipei de robotică River Wolves, obținând premii la nivel național și regional în cadrul competiției FIRST Tech Challenge România. Dincolo de rezultatele din domeniul tehnic, s-a remarcat și prin talentul său literar, obținând premii la concursuri naționale de poezie. Profesional își dorește să devină inginer software.

Mult succes tuturor absolvenților pe drumul vieții!

Felicitări elevilor noștri pentru rezultatele remarcabile! Mult succes în viitor și bucurați-vă în continuare de binemer...
28/06/2026

Felicitări elevilor noștri pentru rezultatele remarcabile! Mult succes în viitor și bucurați-vă în continuare de binemeritata vacanță!

🎓 Suntem mândri să vedem cm tinerii din comunitatea noastră școlară transformă ideile în proiecte cu impact real!Felici...
05/06/2026

🎓 Suntem mândri să vedem cm tinerii din comunitatea noastră școlară transformă ideile în proiecte cu impact real!

Felicitări elevului Bandula Lucian, elev în clasa a XI-a B, care a creat mănuși inteligente menite să faciliteze comunicarea persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire. Acest proiect reprezintă un exemplu de creativitate, spirit inovator și responsabilitate socială.
Mult succes!

Susține un proiect inovator pentru persoanele surdo-mute! Alătură-te comunității la Color Run Caritabil.
👉 https://link.oradetulcea.ro/r/hnvaco Citește aici și urmărește Ora de Tulcea 👉 https://ebx.sh/MRJf11

Address

Strada 1848, Nr. 7
Tulcea
820175

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Liceul Teoretic " Grigore Moisil " Tulcea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category