Centrul de Cercetare şi Dezvoltare a Educaţiei pentru Familie

05/10/2026

Astăzi, 5 octombrie, este Ziua Mondială a Educației şi este celebrat rolul celor care educă și formează generațiile care vin.

Dar educația nu se întâmplă doar la școală și educatorul nu este doar omul din fața unei clase.

Există un educator în fiecare dintre noi.

În felul în care privim un copil când greșește. În tonul cu care îi răspundem. În răbdarea cu care îl lăsăm să mai încerce o dată. În limitele pe care le punem. În felul în care ne purtăm unii cu ceilalți atunci când copilul ne privește.

Pentru că, înainte de toate lucrurile pe care încercăm să îi învățăm, copiii învață din felul în care suntem cu ei.

La mulți ani tuturor celor care educă, în fiecare zi, prin cuvinte, gesturi, priviri și relații. 🧡

02/10/2026

La atelierul despre tantrumuri au venit și părinți care încă nu au ajuns la etapa tantrumurilor. Au venit înainte, să înțeleagă, să se pregătească, să știe ce îi poate aștepta.

A fost una dintre surprizele frumoase ale Oanei la întâlnirea de săptămâna trecută. Și, cm un subiect greu devine uneori mai ușor când încape și puțin umor în el, am ajuns inclusiv la „tantrum – Tantum Verde și trece”. 🙂

Numai că discuția ne-a dus repede dincolo de întrebarea „Cum fac să treacă?”. Pentru că atunci când un copil este în plină criză, în cameră nu există doar emoțiile lui. Există și adultul, cu propriile emoții, limite, oboseală și reacții.

Am vorbit despre ce se întâmplă în copil în timpul unui tantrum, dar și despre ce ni se întâmplă nouă când plânsul continuă, când nimic din ce încercăm nu pare să funcționeze sau când simțim că și noi ne apropiem de propria limită.

Iar una dintre cele mai valoroase părți ale întâlnirii a apărut în exercițiile în echipe. Părinții s-au ascultat, și-au povestit propriile situații și au descoperit cât de mult poate conta să auzi experiența altcuiva și să îți dai seama: „Nu sunt singur în asta. Da, și mie mi-e greu. Și eu mă simt uneori copleșit.”

Lucrul acesta apare foarte frumos și în feedbackurile lăsate la final:
„Că am putut să aud și alte experiențe ale părinților, ceea ce m-a făcut puțin să mă liniștesc.”

Și poate una dintre ideile importante ale atelierului a fost că nu există o formulă pe care o aplicăm și criza dispare:
„Că nu e o rețetă a succesului / a «gestiona» tantrumul. Mă bucur că am încercat ce funcționează și că nu trebuie oprit tantrumul.”

Părinții au plecat și cu lucruri foarte concrete la care să se întoarcă în viața de zi cu zi:
„Atunci când sunt furioasă să spun cu voce tare ce simt.”
„Trebuie încercate mai multe metode de autoreglare pt. a vedea ce funcționează mai bine.”

Iar un alt părinte a pus pe hârtie poate una dintre cele mai importante schimbări de perspectivă:
„Că trebuie să avem răbdare; să ne păstrăm calmul atunci când copilul are tantrumuri. Să încercăm noi ca și părinți să ne autoreglăm.”

Mulțumim Oanei Arsenie pentru întâlnire și tuturor părinților care au venit cu întrebări, experiențe, curiozitate și disponibilitatea de a vorbi deschis despre o parte atât de firească și, uneori, atât de solicitantă a vieții cu un copil. 🧡

01/10/2026

Educația sexuală începe cu mult înainte ca un copil să știe ce înseamnă „sexualitate”. Începe cu propriul corp.

Cu felul în care îi numim părțile corpului, cu modul în care răspundem curiozității lui, cu experiențele de îngrijire de zi cu zi, cu intimitatea și cu primele limite legate de propriul corp.

În primii trei ani nu avem nevoie să îi oferim copilului informații pentru care nu este pregătit. Avem însă multe lucruri importante de construit. Acești ani sunt fundația: copilul începe să își cunoască propriul corp, să observe corpurile celor din jur, să devină curios, să exploreze și, treptat, să înțeleagă că propriul corp îi aparține și că există limite care e nevoie să fie respectate. Conversațiile scurte, firești și potrivite nivelului de dezvoltare pot începe timpuriu.

La atelier vom parcurge reperele esențiale ale educației sexuale de la naștere până la 3 ani și vom discuta concret despre:

👉 Curiozitatea, explorarea propriului corp și denumirea părților intime
👉 Diferențele dintre corpuri
👉 Intimitate, spațiu personal, atingeri și primele limite corporale
👉 Cum răspundem întrebărilor și comportamentelor firești acestei etape
👉 Reacțiile adultului: rușine, teamă, jenă sau naturalețe

Vom vorbi și despre ceea ce transmitem fără să ne dăm seama. Pentru că relația copilului cu propriul corp se construiește și din reacțiile adulților care îl îngrijesc: din cuvintele pe care le folosim, din limitele pe care le respectăm și din cât de firesc sau dificil ne este nouă să vorbim despre corp.

Atelierul este primul dintr-o serie despre educația sexuală pe etape de vârstă, tocmai pentru că ceea ce are nevoie să știe un copil de doi ani este foarte diferit de ceea ce vom aborda în preșcolaritate sau mai târziu.

Este potrivit atât părinților copiilor mici, cât și profesioniștilor din educația timpurie, educatori-puericultori, profesori pentru învățământ preșcolar și alți specialiști care lucrează cu copii până la vârsta de 3 ani.

Facilitator:
Oana Arsenie – psihoterapeut experiențialist, consilier parental, facilitator educațional, pedagog sistemic

📅 Când?
17 octombrie, 9:30–11:30

📍 Unde?
NeuroConnect – Str. Mureș nr. 158, Timișoara

💵 Cost:
* 160 lei/persoană – pentru părinții înscriși în programul NeuroConnect
* 200 lei – pentru cupluri de părinți din program
* 240 lei/persoană – pentru cei din afara programului
* 280 lei – pentru cupluri de părinți din afara programului

👥 Locuri disponibile: 14

📞 Înscrieri: direct la Oana – 0731 330 277

30/09/2026

Recolta de toamnă 🤩

29/09/2026

Mult înainte de creion, foarfecă sau nasturi există o poveste care începe pe podea: copilul își descoperă mâinile, își ridică picioarele, se întoarce după un obiect, încearcă să se rostogolească, își mută greutatea, caută un punct de sprijin.

Mai târziu împinge scaune, trage cutii, urcă unde noi am prefera să nu urce și aleargă de parcă deplasarea obișnuită ar fi o variantă mult prea plictisitoare. 🙂

Toate acestea sunt felul în care copilul își cunoaște corpul și învață treptat să îl controleze.

Și tocmai aici apar întrebările părinților. Ar trebui să îl ajut să stea în șezut? Contează dacă nu a mers de-a bușilea? De ce preferă mereu aceeași parte? Cât îl lăsăm să se cațere? Ce rol au reflexele primare? Ce putem face acasă și, mai ales, când e mai bine să nu facem nimic și să îi lăsăm corpului timp să își facă treaba?

Pe 2 octombrie, la , dedicăm o întâlnire întreagă acestor întrebări.

La Dezvoltarea motrică a copilului – atelier pentru părinți , Ana Dragodan va pune cap la cap traseul dezvoltării motrice: de la primele mișcări și reflexele timpurii până la postură, echilibru, coordonare și controlul tot mai bun al corpului. Vom vorbi și despre experiențele senzoriale, despre ce merită observat în dezvoltarea copilului și despre jocuri și contexte simple prin care o putem susține acasă fără să o grăbim.

📅 2 octombrie | 17:30–20:00

📍 NeuroConnect, Str. Mureș nr. 158

📚 Ana Dragodan – pedagog de recuperare, facilitator programe educaționale pentru părinți și copii la NeuroConnect

Cost: 160 lei/persoană pentru părinții NeuroConnect | 200 lei/cuplu din program | 240 lei/persoană din afara programului | 280 lei/cuplu din afara programului.

📞 Înscrieri: 0727 883 306

28/09/2026

Avem locuri disponibile la joacă, explorare, mișcare și învățare. Dar și la… „mai aștept puțin înainte să îl ajut”. 🙂

Am deschis câteva locuri în grupele NeuroConnect pentru părinți și copii +2 ani, inclusiv pentru familiile care nu au mai participat până acum la programele noastre.

Și poate una dintre cele mai bune lecții pe care le descoperim aici, ca părinți, este surprinzător de simplă: copilul nu are întotdeauna nevoie să îi arătăm imediat cm se face.

La 2–3 ani îl vedem încercând, greșind, întorcând un obiect pe toate părțile, enervându-se, uitându-se la noi și încercând din nou.

Instinctul adultului este adesea să intervină: „Uite, se face așa.” Dar dacă mai așteptăm câteva secunde, s-ar putea să vedem cm apare o soluție la care copilul ajunge singur.

Cu contextul potrivit, în aceste încercări mici se construiesc lucruri mari: autonomia, toleranța la frustrare, inițiativa și încrederea că „pot să încerc”.

În cele 50 de minute de , părintele este în sală împreună cu copilul. Ne jucăm, explorăm și creăm, dar avem și timp să observăm: când are nevoie copilul de ajutor, când este suficient să fim aproape și când cel mai bun lucru pe care îl putem face este… să nu ne grăbim.

Familiile care au participat anterior minimum 6 luni la programele NeuroConnect au prioritate, iar locurile disponibile acum sunt deschise și familiilor noi.

Înscrieri pe site, la linkul de mai jos, iar pentru alegerea grupei potrivite puteți discuta direct cu Bogdan: 0741 056 289

Ne vedem la joacă!

25/09/2026

Mâine vorbim despre tantrumuri. Dar până atunci, un lucru care poate fi util chiar de astăzi:

În mijlocul unui tantrum, mai multe cuvinte nu înseamnă neapărat mai mult ajutor.

Când copilul este deja copleșit, tentația noastră este să explicăm: de ce trebuie să plecăm, de ce nu poate primi jucăria, de ce nu lovim, de ce trebuie să se liniștească. Și, când vedem că nu funcționează, uneori… explicăm și mai mult.

Doar că în vârful unei crize emoționale copilului îi este mult mai greu să proceseze limbajul și să folosească acea parte din el care poate asculta, negocia și găsi soluții.

Așadar, în caz de nevoie, putem încerca chiar astăzi:

„Știu. O vrei foarte mult. Nu o cumpărăm astăzi. Sunt aici.”
„E greu să pleci când te joci. Acum mergem acasă. Te ajut eu.”
„Stop. Nu te las să lovești. Sunt aici cu tine.”

Explicația poate veni după, când furtuna a trecut. Iar limita poate rămâne aceeași și în timp ce primim emoția copilului.

Despre ce se întâmplă, de fapt, în corpul și creierul copilului în timpul unui tantrum, cm păstrăm limitele fără să luptăm cu emoția și ce facem cu propria noastră activare vom vorbi mâine, la Gestionarea tantrumurilor - Atelier pentru părinți

Mâine, 26 septembrie | 10:00–12:00
📍 NeuroConnect, Str. Mureș nr. 158, Timișoara

Facilitator: Oana Arsenie
📞 Înscrieri: 0731 330 277

Puteți verifica direct cu Oana dacă mai sunt locuri disponibile.

24/09/2026

23/09/2026

Copiii învață mai puțin din ceea ce le spunem și mult mai mult din ceea ce trăim.

De multe ori ne întrebăm:
„Cum îl învăț pe copil să fie respectuos?”
„Cum îl învăț să își ceară scuze?”
„Cum îl învăț să vorbească frumos?”

Poate că întrebarea ar putea fi alta:
„Cum arată toate acestea în relațiile pe care le vede în fiecare zi?”

Copiii cresc într-o lume a modelelor. Înainte să înțeleagă explicațiile noastre, ei observă. Cu o atenție extraordinară observă cm vorbim cu partenerul, cm ne cerem iertare, cm reacționăm când greșim, cm îi tratăm pe bunici, pe vecini, pe casierița din magazin sau pe omul care ne-a tăiat calea în trafic.

Observă dacă spunem „mulțumesc”, dacă ascultăm până la capăt, dacă ridicăm vocea sau respirăm înainte să răspundem.

La NeuroConnect vedem clar cm dezvoltarea copilului începe cu dezvoltarea adulților din jurul lui. Pentru că fiecare relație pe care copilul o observă devine, fără să știm, o lecție despre cm funcționează lumea.

Iar vestea bună este că nu trebuie să fim părinți perfecți pentru a fi modele bune.

Copiii nu au nevoie de adulți care nu greșesc niciodată - au nevoie de adulți care știu să repare, care pot spune:
„Am ridicat tonul. Îmi pare rău. Hai să încercăm din nou.”

Pentru că, în cele din urmă, copiii nu devin ceea ce le spunem, ci devin ceea ce văd că este posibil. 💛

22/09/2026

Ce este și cm arată empatia?

Nu putem cere unui copil să ofere ceva ce nu a primit încă.

De multe ori îi spunem:
„Fii mai atent.”
„Nu-l mai lovi.”
„Gândește-te și la ceilalți.”

Dar empatia nu apare pentru că i-am explicat ce este.
Ea apare pentru că a fost trăită.

Un copil învață ce înseamnă să fie ascultat atunci când cineva îl ascultă.
Învață ce înseamnă să fie înțeles atunci când cineva încearcă mai întâi să îl înțeleagă.
Învață ce înseamnă blândețea atunci când greșește și găsește un adult care îi pune limite fără să îl umilească.

În cercetările noastre descoperim cm relațiile repetate modelează circuitele creierului implicate în reglarea emoțională și în capacitatea de a înțelege emoțiile celorlalți.

Astfel, empatia nu este doar o valoare, ci este o abilitate care se dezvoltă în relație.

Poate că atunci când copilul rănește pe cineva, primul pas nu este să îl întrebăm:
„Tu știi ce ai făcut?”
Ci:
“Ce ai dorit să-i spui colegului tău?”, “Ce ai nevoie acum?”, „Oare ce s-a întâmplat în interiorul tău înainte să faci asta?”

Pentru că un copil care este înțeles învață, în timp, să îi înțeleagă și pe ceilalți.

Mai multe despre empatia descoperiți în cartea “Cum să creștem copii inteligenți emoțional”.