Andy - The Hippie

• Happiness doesn’t need perfect timing🌸♥️💐

💛💛💛

Un Paste fericit tuturor!

Deși Paștele este despre noi începuturi și despre distracție și relaxare cu familia, la români, cel puțin, multe familii se ceartă de Paști, se acuză unii pe alții, își varsă frustrările...

Recent si noi avem o prietena care din cauza unor discutii cu familia ei, d**a Pasti, s-a suparat atat de rau incat a anulat o seara frumoasa de boardgaming cu noi.

Și eu m-am certat cu fiul meu de 17 ani ieri, dar ne-am împăcat și am avut o discuție heart to heart mai apoi, ce ne-a apropiat mai mult și a scos la lumină frustrări mai vechi, ce a fost sănătos să ni le spunem sincer.

E foarte trist că unele familii se ceartă tocmai în rarele momente în care ar trebui să ne oferim relaxare și suport emoțional unii altora!

Sigur, linistea din familie nu vine de la sine, ci se creeaza prin:

- Stabilitate emotionala dezvoltata
- Comunicare buna si empatica
- Raportare corecta la ceilalti

Lucruri foarte importante din viața noastră cu care putem lucra singuri sau și mai bine cu ajutorul unui psiholog sau life-coach.

Pastele e despre noi începuturi!

Să nu uităm că astăzi e începutul restului vieții noastre!

Hai să ne facem o viață frumoasă!

Un PAste relaxat si mai constient va doresc!

Your mental health struggles are not character flaws. They are things that are happening TO you, not things that define your worth. You are still worthy of all the good things.

Hai să spunem lucrurilor pe nume, fără să mai îmbrăcăm totul în politețe religioasă: Paștele nu este o invenție originală a Creștinismului, iar cine se supără pe această frază are, poate, o problemă nu cu mine, ci cu istoria. Sărbătoarea exista deja înainte de forma ei creștină, pentru că în vremea lui Iisus exista deja Pesah, Paștele evreiesc, adică sărbătoarea eliberării din robia Egiptului, a „trecerii” din sclavie în libertate. Așadar, chiar baza sărbătorii nu este „pur creștină”, ci vine dintr-o matrice iudaică mult mai veche.

Și nici asta nu e tot. Lumea veche sărbătorea de mult primăvara, renașterea, fertilitatea, victoria vieții asupra morții și ieșirea din întuneric. În lumea romană exista Hilaria, festival legat de Cybele și Attis, cu zile de doliu și apoi de bucurie pentru renașterea divinității, celebrat primăvara. Asta nu înseamnă că Paștele creștin este o copie mecanică trasă la indigo, dar înseamnă ceva foarte clar și foarte incomod: Biserica nu a inventat singură marile simboluri ale morții și renașterii de primăvară, ci a crescut într-o lume în care ele existau deja și le-a absorbit în propriul discurs.

Apoi vin tradițiile pe care oamenii le apără cu o pasiune uimitoare, de parcă ar fi coborât direct din cer: ouăle roșii, iepurașul, fertilitatea, simbolurile naturii, începutul primăverii. Dar ouăle au fost de mult asociate cu rebirth, new life, fertility, iar Britannica spune limpede că tradițiile cu ouă și iepurașul nu vin din Biblie, ci au devenit parte din sărbătoare prin obiceiuri populare și seculare care s-au amestecat cu festivalul creștin. Ouăle decorate au fost asociate cu regenerarea, iar iepurașul de Paște s-a dezvoltat ca tradiție populară, nu ca simbol scriptural.

Iar dacă tot vorbim fără menajamente: iepurașul nu are nimic de-a face cu Evangheliile. Nicio pagină biblică nu-ți vorbește despre un iepure care aduce ouă. Această figură vine din folclorul germanic și a fost dusă mai târziu în America de imigranții germani, unde a devenit parte centrală a imaginii moderne a Paștelui. Asta înseamnă, pe românește, că ceea ce foarte mulți oameni cred că este „tradiție sfântă” este, de fapt, un amestec de folclor, simboluri de fertilitate, ritualuri de primăvară și reinterpretări creștine ulterioare.

Până și data Paștelui creștin a fost fixată de Biserică în secolul al IV-lea, la Sinodul de la Niceea, în raport cu echinocțiul de primăvară și cu prima lună plină de după el. Cu alte cuvinte, și calendarul lui păstrează limpede această legătură cu ritmurile cosmice și cu renașterea naturii. Deci nu, nu vorbim despre o sărbătoare apărută într-un vid, izolată de restul lumii, ci despre o construcție religioasă care s-a așezat peste structuri mai vechi, peste o sărbătoare evreiască deja existentă și peste simboluri de primăvară care circulau de mult în cultura europeană.

De asta mă revoltă nu credința, ci orbirea. Faptul că oamenii nu mai citesc, nu mai compară, nu mai caută și preferă să repete ce li s-a spus, ca și cm Biserica ar fi creat totul de la zero și ca și cm nimic din ce ține de Paște n-ar avea rădăcini mai vechi. Dar adevărul este altul: Creștinismul a reambalat, reinterpretat și sfințit simboluri și structuri care existau deja. Și poate că nu asta e partea cea mai gravă, ci faptul că atât de mulți oameni nu au curajul să afle.

Așa că eu nu te întreb azi dacă mergi la biserică. Te întreb ceva mult mai greu: ai curajul să cercetezi ce sărbătorești, sau preferi să aperi mai departe o poveste simplificată, fiindcă e mai comodă decât adevărul?

Ioana Dumitrachescu

Descoperă povestea reală a vieții pe pământ pe care cei care o conduc din umbră nu doresc să o știi, fiindcă dacă ai cunoaște această parte, nu ai mai putea să fii o persoană inconștientă. Romanul spiritual „Blestemul Tăcerii vol 1 Inițierea” îți aduce învățături spirituale adevărate învelite într-o frumoasă poveste inițiatică.Cartea poate să fie găsită în primul comentariu, jos: 👇

I am officially declaring this snail the mascot for anyone who feels like they are falling behind. Even if it takes a long time your progress is still progress. I am incredibly proud of you.

Acum câteva zile, când încă era îngheț, am ieșit să cumpăr ceva de la magazin.

Deși eram chiar un pic pe grabă, fiindcă vroiam să mănânc ceva împreună cu iubita mea până să plece ea la cursuri, am decis să încetinesc puțin ritmul zilei, și să iau o mică scurtătură prin părculețul aproape de casa noastră.

Îmi propusesem doar să respir, să mă bucur de liniște și să contemplez puțin natura din jurul meu. Atât.

Am observat pe jos frunza din imagine. Înghețată, nemișcată. Dar frumoasă ca o amintire a toamnei ce trecuse și a zilelor frumoase în care fusese în copacul ei.

I-am făcut o poză. Fotografia are aceeași calitate ca a frunzei înghețate: "îngheață" momentul respectiv în timp.

Mi-am dat seama apoi cât de folositor a fost acel moment pentru ziua mea.

Mi-am permis să încetinesc ritmul, să respir, să trăiesc, în loc să mă grăbesc orbește spre un obiectiv de îndeplinit: acela de a cumpăra mâncare de la magazin. Sau spre orice altceva.

Ați observat cm ne trăim viața mergând repede în față, spre diverse obiective?

Cum ni se pare că nu suntem împliniți fără acel obiectiv?

Acest lucru se numește "Adicție de destinație".

Ideea că nu putem fi fericiți fără : următoarea mașină de cumpărat, următoarea casă mai mare, următoarea promovare la muncă, următorul tech-gadget pe care vrem să ni-l luăm.

Dar viața se întâmplă tocmai în momentele astea din fiecare zi. În toate momentele în care noi suntem ocupați să ne facem alte planuri.

Și făcându-ne planuri în cap, ratăm frunza aia înghețată, sau floarea aia înflorită, sau respirația aia adâncă care chiar ne-ar face mai fericiți și mai împăcați cu noi înșine și cu lumea din jurul nostru.

De când am descoperit conceptul de încetinire a ritmului, de slowing down, toată viața mi s-a schimbat. În bine.

Voi ce ziceți, simțiți nevoia de încetinire în viața voastră?

All the things you are.