Kamishibai cu basme în strai

"Ieri e azi?" ma intrebau adesea copii cand asteptau cu nerabdare un eveniment.
Cat de curand, dragi parinti vom tine un Kamishibai, si va asteptam impreuna cu cei mici sa intram in lumea fara de sfarsit a povestilor, si…. impreuna sa ilustram si sa imaginam alte povesti!

Povestea lui, poate fi si povestea ta...
A lui ar suna cam asa:
Demult, pe cand culorile aveau viata si lumea fusese creata din amestecul lor, in camera unei fetite, un spirit colorat, putin nehotarat si mai mult mirat, aparuse.
- De ce? nici el nu stia exact a spune.
Fetita, statuse mult timp cu toate culorile langa hartia alba, si nimic in minte nu ii aparuse!
Asa ca surprinderea si mirarea celor doua fiinte aparuta pe fetele lor aveau forme diferite, neclare, iar culorile se amestecau continuu.
La un moment dat, culorile si liniile de pe fata spiritului se oprira, insa pe fata fetitei, culorile incepura sa se miste, ochii incepura sa i se lumineze, iar mintea ei suferea de un izvor infinit de cuvinte carora nu le gasea inca ordinea...
zburau, se loveau si explodau! Un singur cuvant, parca tot revenea si revenea, enervant, mare si colorat….Reusi sa il prinda, fata ii deveni clara, ochii aveau acea sclipire fara urma de indoiala, iar cuvantul care il prinse cu hotarare il spuse tare, incat micul spirit impietri cand il auzi:
- Tu, tu esti IMAGINATIA mea!

Kamishibai cu basme în strai vă urează un an nou fericit şi vă invită să aflaţi cm au trecut fulgii de nea din poveste de cumpăna dintre ani. La mulţi ani!

Anul Nou al fulgilor de nea

Sus de tot în cer, într-un nor alb mare și pufos, fulgii de zăpadă s-au adunat așteptând să vină viscolul, pentru că treaba lor preferată era să cadă din nor și să acopere ca o pătură moale pământul înghețat de iarnă. Viforul din noaptea aceea era așteptat cu nerăbdare pentru că se apropia Anul Nou. Fiecare fulg de nea își dorea să fie primul din noul an.

Ceata de fulgi a început să plănuiască aterizarea pe pământ. Cel mai mare dintre fulgi se numea Sammy. El avea întâietate în a-și alege ținta de aterizare, iar apoi fiecare, în ordinea mărimii, își alegea locul în care vrea să aterizeze, până când și cel mai mic fulg de nea își găsea locul său. "Eu cred că vreau să aterizez pe pinul acela", spuse Sammy, desprinzându-se ușor de nor doar cât să le arate tuturor. "Eu sunt cel mai mare fulg de nea, așa că eu voi fi primul care va ateriza pe pământ anul acesta."

Câțiva dintre fulgi nu au fost de acord. Își doreau ca ei să fie primii care aterizează. Fulgul Scotty spuse, "Eu vreau să fiu primul care cade. De ce să fii tu? Eu vreau să aterizez pe mașina aceea albastră, nu pe pin."

"Ei bine, și eu vreau să fiu primul", interveni Seth.

Și astfel continuară. Toți fulgii din nor au început să se plângă pentru că vroiau să fie primii. Și au ajuns cu toții să se certe. Dar dintr-o dată se auziră țipete venind de jos. Fulgii s-au oprit și au ascultat mulțimea strigând la unison, "Zece, nouă, opt ..."

"Au mai rămas doar câteva secunde până la Anul Nou. Dacă vrem să fim cu toții primii, atunci ar fi mai bine să cooperăm. Hai să cădem împreună", a sugerat Shauna fulg de nea.

"Șapte, șase ... .." mulțimea a continuat.

Fulgii s-au prins de mâini. Ţinându-se strâns unul de altul, au sărit din nor și au căzut împreună. "Ieiiiiiiiii!" au chiuit toți deodată bucuroși.

"Cinci, patru, trei, doi, unu. An Nou Fericit!" toată lumea strigă.

Pe măsură ce fulgii de zăpadă aterizau pe solul înghețat, oamenii au început să bată în oale, să sufle în coarne, să aprindă steluțe luminoase și să cânte. Fulgii s-au așezat laolaltă într-o grămadă, fericiți că au fost cu toții primii fulgi din noul an. "An Nou Fericit!" șopti Sammy celorlalți.

"An Nou Fericit!"

Peștișorul de aur

A fost o dată ca niciodată un pescar bătrân, care locuia împreună cu soţia lui în apropierea ţărmului unei mări îndepărtate. Bordeiul lor era neîngrijit şi dărăpănat, iar bătrânul, slăbit de povara anilor, de abia îşi mai ţinea zilele. Nu mai ieşea pe mare, la pescuit, de teamă că n-ar putea face faţă valurilor mai puternice. Îndrăznea doar să se urce în barca lui veche, legată de o rădăcină uscăţivă de pe ţărm, de unde îşi arunca în apă undiţa. Prindea doar peştişori mai mici, cu care nu prea reuşeau să îşi astâmpere foamea.

Nevasta lui era o femeie înfumurată, certăreaţă şi mereu nemulţumită. Zi de zi se plângea de viaţa pe care o duceau şi nu contenea să îşi învinovăţească bărbatul pentru neajunsurile lor. Într-o bună zi, pescarul îşi aruncă undiţa în apă, nădăjduind să prindă cât mai mult peşte. Trecu o bună bucată de vreme de când stătea chircit cu undiţa-n mână. Deodată însă se petrecu o minune: prinse un peştişor mic, din cale afară de frumos şi de strălucitor. Bătrânul nu mai văzuse ceva asemănător: era poleit cu aur.
Peştişorul, cu glas de om, îi ceru pescarului să-l lase în viaţă şi să-l arunce în apă. Pescarul era un om milostiv, însă îi era teamă de gura spurcată a nevestei, gândindu-se că se va întoarce acasă fără hrană. În cele din urmă, cruţă viaţa bietei vietăţi, hotărându-se s-o lase să se întoarcă în împărăţia apelor. Peştişorul, drept răsplată, îi promise pescarului că îi va îndeplini trei dorinţe. Însă bătrânelul, trecut prin atâtea necazuri, nu mai credea în minuni. Îşi spuse doar că l-ar fi mâniat pe Dumnezeu dacă n-ar fi cruţat viaţa micului peştişor auriu.
Când pescarul se întoarse acasă cu traista goală, nevasta îl dojeni aspru. Pentru a o îmbuna, îi povesti întâmplarea ciudată de care avu parte, ba pomeni şi de promisiunile peştişorului de aur. Preţ de câteva clipe, nevasta bătrânului se arată neîncrezătoare. Îşi spuse că are un papă-lapte de bărbat, mult prea milostiv. Asta trebuie să fi fost pricina pentru care cruţase viaţa peştişorului. Dar, şireată cm era, se hotărî să pună la încercare promisiunea făcută de peştişor. Porunci bătrânului să se întoarcă îndată pe ţărm şi să-i ceară peştişorului să îi îndeplinească o dorinţă.
Pescarul porni înspre mare şi, cam şovăielnic, îl strigă pe peştişorul de aur. Acesta nu întârzie să se arate, iar pescarul îi destăinui ce îi ceruse nevasta să îi poruncească. Îi ceru o covată mai mare, în locul celei vechi, ponosite. Peştişorului nu i se păru greu să îi îndeplinească dorinţa şi îi promise pescarului că soţia lui va fi mulţumită. Auzind acestea, pescarul porni agale spre casă. Când ajunse aici, spre uimirea lui, văzu în odaia mică a căsuţei o covată mare şi frumoasă, cm nu-i fusese dat să vadă vreodată. Nevasta lui însă stătea nerăbdătoare lângă covată, clătinându-şi capul în semn de uimire. Acum dădea crezare puterii nemaipomenite a peştişorului, dar nu trecu mult timp că născoci din nou o dorinţă demnă de lăcomia ei.
Gândindu-se că aceasta covăţică nu îi este de ajuns, îşi trimise din nou bărbatul la malul mării, pentru a cere peştişorului de aur să îi îndeplinească cea de-a doua dorinţă. De astă dată, femeia voia o casă frumoasă şi împodobită, în locul celei dărăpănate. Zbiera cât o ţinea gura, fugărindu-l pe bietul pescar. Vorbele-i tăioase se auziră până departe şi pescarul nu avu de ales decât să îl cheme din nou pe peştişorul auriu. Om cinstit, cumpătat şi modest, îi era ruşine de lăcomia soţiei sale. Se temea că peştişorul se va supăra dacă îl caută după atât de puţin timp. Poate îşi va spune că este şi el la fel de necinstit şi de lacom ca şi nevasta lui. Îşi ascunse ruşinea, îşi lua inima în dinţi şi-l chemă din nou pe peştişor. Şi îi spuse cea de-a doua dorinţă a femeii sale. Peştişorul îl asigură că dorinţa îi era ca şi îndeplinită – la întoarcere va găsi o casă nouă, încăpătoare, din care nu va lipsi nimic.
Pescarul merse înspre casă, cu capul plecat. Dar iată că în locul bordeiului dărăpănat, se afla o casă mare, nou-nouţă. Nevasta lui însă stătea în prag, scrâşnind din dinţi de nemulţumire. „Te pomeneşti că nu îi sunt de ajuns toate bogăţiile din lume”, gândi mohorât bătrânul. Şi câtă dreptate mai avea!

Căci de îndată ce îl văzu, bătrâna îi porunci moşului să facă din nou cale întoarsă şi să se înfăţişeze înaintea peştişorului. Urma să i se îndeplinească cea de-a treia dorinţă: voia un palat. Peştişorul îi îndeplini dorinţa, deşi părea deja sătul şi plictisit de lăcomia lor. Când bărbatul se întoarse acasă, nu-i veni să-şi creadă ochilor. În locul casei era un palat care se înălţa falnic în ţinutul acela părăsit ce până nu demult fusese parcă uitat de Dumnezeu.
Nevastă-sa era acum împărăteasă şi se aşezase deja pe locul de cinste din sala mare a palatului. Când îşi văzu bărbatul la poartă, îi zise numai vorbe de ocară, izvorâte din inima ei haină, de piatră. Îl goni de la palat, strigându-i că este un biet muritor, împovărat de ani, şi că ar face bine să îşi caute norocul în altă parte. Îl izgoni ca pe un duşman şi îi spuse să ia seama că nu cumva să îndrăznească să mai pună piciorul în palatul ei. Bătrânul pescar părăsi palatul şi porni încotro văzu cu ochii, iar pentru drum nu i se dădu nici măcar o bucată de pâine. Paznicii palatului îl înghiontiră şi îl batjocoriră. I se interzise să se mai apropie vreodată de palat. Bietul pescar nici nu înţelegea bine ce se petrecea. Căzu pe gânduri, ştia că doar peştişorul de aur putea să-i dea vreun sfat. Cobora din nou la ţărm şi îl chema încă o dată deşi cele trei dorinţe fură deja îndeplinite. Totuşi, peştişorul se arată şi acum. Bătrânul îi povesti de necazul care dădu-se peste el, de trufia nevestei sale.
Bătrânul avea o ultimă rugăminte, pornită din suflet. Îi ceru peştişorului să năruie palatul şi să facă să dispară bogăţiile primite, iar acasă vroia s-o găsească pe nevasta lui aşteptând în uşa şubredă a vechiului lor bordei, în care să domnească pacea şi împăcarea.
Lăcomia nevestei pescarului îl supără din cale-afară pe peştişor, astfel că se îndură de sufletul necăjit care venise să-şi jelească amărăciunea. Hotărî să facă dreptate şi să-i îndeplinească această ultimă dorinţă. Îl îmbună pe bietul pescar şi îl trimise acasă. Nu mai era nici urmă de palat, de curte împărătească şi de mulţimea de servitori care forfoteau prin palat să îi facă pe plac stăpânei.
Când bătrânul văzu vechea lor căsuţă, cu pereţii scorojiţi, se simţi cu sufletul împăcat. Înăuntru îşi găsi nevasta, cea veşnic nemulţumită, cm era şi mai înainte. Totul era ca la început: viaţa lor era lipsită de bucurii şi de bogăţii, aşa cm fuseseră obişnuiţi. Pescarul mai ieşea din când în când la pescuit, dându-şi toată silinţa să prindă cât mai mulţi peştişori în cârligul undiţei. Duceau o viaţă grea, plină de griji, dar pescarul ştia că era tocmai viaţa pe care şi-o dorise, deşi nevasta continua să îl dojenească pe nedrept în fiecare zi.

Va dorim o zi de poveste copii !

Câteodată nici nu trebuie să cauți o poveste căci povestea vine singură la tine. M-am gândit la voi, dragi cititori, când întorcând încă o pagină a cărții pe care o citesc am fost transpusă pe o stradă din Tokyo, exact în perioada de renaștere a teatrului kamishibai tocmai când povestitorul și-a parcat bicicleta.

20.
"Primele zile din octombrie au fost însorite.
Isao se întorcea de la școală. Aproape ajunsese acasă când a auzit semnalul unui păpușar chemând copiii – sunetul a două bucăți de lemn ciocnite una de alta – și a luat-o pe alee, ca să meargă la "teatrul de hârtie". Copiii se adunaseră deja în număr mare la un colț de stradă.
Soarele plăcut de toamnă poposise asupra cortinei de pe micuța scenă montată pe o bicicletă. Se ghicea dintr-o privire că povestitorul era un om care nu mai avea de lucru. Era nebărbierit și, peste cămașa murdară, purta un costum mototolit.
Șomerii din Tokyo aveau toți același aer, de parcă s-ar fi vorbit între ei. Parcă n-ar fi încercat deloc să ascundă faptul că nu mai aveau de lucru. Pe chip li se citea ceva ca o boală – cei care se îmbolnăviseră de șomaj păreau că doresc să fie recunoscuți ca atare. Povestitorul a ciocnit bucățile de lemn și a aruncat o privire către Isao. Isao știa că bărbatul îl considera doar un copil naiv și răsfățat.
- Uaaaa – hahahaha!
Copiii îl zoreau pe povestitor să ridice cortina, imitând râsul Liliacului de Aur. Isao nu s-a oprit, dar a zărit cu coada ochiului, prin cortina întredeschisă, desenul: liliacul cu masca lui de aur, înfățișând un craniu, îmbrăcat cu tunică verde și pantaloni albi strânși pe picior, zbura pe cer, cu mantia purpurie fluturând. Era un desen stângaci și disproporționat. Isao auzise odată că aceste imagini erau făcute de băieți săraci, care câștigau astfel o sumă frumoasă, un yen și jumătate pe zi.
Povestitorul și-a dres glasul și a început: "Așadar, Liliacul de Aur, apărătorul dreptății..." Isao a plecat mai departe, lăsând în urmă vocea aspră a povestitorului și mulțimea de copii.
Intrase pe o străduță liniștită în Nishikata, străjuită pe o parte de un zid lung. Imaginea liliacului cu mască, fantoma cu craniul aurit care zbura pe cer, nu-i dădea pace. Ce imagine grotescă a justiției!
Ajuns acasă, a găsit-o cufundată în tăcere. S-a dus în curtea din dos, unde Sawa își spăla rufele la fântână, cântând pe nas. Se bucura că vremea era bună și rufele aveau să i se usuce repede.
- Bine ai venit! Astăzi toată lumea e plecată să ajute la pregătirile pentru sărbătorirea domnului Kōyama, care împlinește șaptezeci și șapte de ani. Mama ta s-a dus și ea.
Domnul Kōyama era o persoană influentă și-l sprijinea pe Iinuma de multă vreme. Lui Sawa i se poruncise probabil să rămână acasă, ca să nu facă vreo boacănă. Neavând altceva mai bun de făcut, Isao s-a așezat pe o grămadă de buruieni. Acum, la ora prânzului, zumzăitul insectelor de-abia se auzea, înghițit de zgomotul făcut de Sawa în timp ce-și spăla rufele. Cerul se oglindea în apa din albie, pentru ca apoi să se spargă în bucăți și iarăși să-și revină. Totul era în ordine pe lumea asta, de parcă-și dădea silința să-i arate lui Isao că planurile lui nu-și aveau rostul. Copacii și cerul se uniseră încercând să-i stingă voința arzătoare să-i ostoiască pasiunile puternice. Încercau parcă să-l facă să creadă că doar el și-a pierdut simțul realității, obsedat de iluzia unei reforme pe care n-o dorea nimeni. Însă tinerețea lui era ca un tăiș de sabie, în care se reflecta cerul de toamnă, albastru și cald."

Yukio Mishima, "Cai în galop"

Kamishibai cu basme în strai vă dorește un sfârșit de săptămână senin și sărbători fericite! Nu uitați să îi cereți iepurașului și o poveste :)

Încep înscrierile la atelierele de kamishibai! Vino şi spune-ne povestea ta iar noi ţi-o vom edita! :)