Dobagi Centru de Dezvoltare și Educație

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐧𝐮 𝐯𝐫𝐞𝐦 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭ă?

La prima vedere, pare un lucru bun.

Mulți adulți își doresc un copil care ascultă imediat, nu pune întrebări, nu contestă, nu se opune și face exact ce i se spune.

Este mai simplu.
Este mai comod.
Este mai liniștit.

Dar noi ne punem o altă întrebare:

𝐂𝐞 𝐬𝐞 𝐯𝐚 î𝐧𝐭â𝐦𝐩𝐥𝐚 𝐜𝐮 𝐚𝐜𝐞𝐥 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜â𝐧𝐝 𝐯𝐚 𝐜𝐫𝐞ș𝐭𝐞?

Va putea să spună „nu” atunci când cineva îi încalcă limitele?

Va putea să își exprime o opinie diferită într-un grup?

Va putea să ceară ajutor atunci când are nevoie?

Va putea să recunoască o nedreptate și să ia atitudine?

La DOBAGI, nu ne dorim copii care doar ascultă.

Ne dorim copii care înțeleg.

Ne dorim copii care gândesc.

Ne dorim copii care pun întrebări.

Ne dorim copii care cooperează, nu copii care se supun din frică.

Există o diferență importantă între ascultare și colaborare.

Un copil poate să tacă pentru că îi este teamă.

Un copil poate să spună „da” pentru că nu îndrăznește să spună „nu”.

Un copil poate să respecte o regulă doar pentru că se teme de consecințe.

Dar noi credem că adevărata educație merge mai departe de atât.

Atunci când stabilim o limită, nu ne dorim doar ca acel copil să o respecte. Ne dorim să o înțeleagă.

Atunci când apare un conflict, nu ne dorim doar liniște. Ne dorim ca acel copil să învețe să comunice.

Atunci când copilul nu este de acord, nu ne grăbim să îi închidem gura. Încercăm să aflăm ce nevoie, ce idee sau ce emoție se află în spatele cuvintelor lui.

Desigur, nu înseamnă că la DOBAGI copiii fac orice doresc.

Există limite.
Există reguli.
Există responsabilitate.

Dar ne dorim ca acestea să fie construite pe înțelegere și respect, nu pe frică.

Pentru că lumea nu are nevoie de adulți care execută fără să gândească.

Lumea are nevoie de oameni care pot să gândească critic, să coopereze, să își exprime nevoile și să îi respecte pe cei din jur.

Iar acest proces începe în copilărie.

𝐋𝐚 𝐃𝐎𝐁𝐀𝐆𝐈, 𝐧𝐮 𝐜𝐫𝐞ș𝐭𝐞𝐦 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭ă. 𝐂𝐫𝐞ș𝐭𝐞𝐦 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 î𝐧𝐯𝐚ță 𝐬ă 𝐠â𝐧𝐝𝐞𝐚𝐬𝐜ă, 𝐬ă 𝐬𝐢𝐦𝐭ă ș𝐢 𝐬ă 𝐚𝐥𝐞𝐚𝐠ă 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞.

𝐕𝐚𝐜𝐚𝐧ț𝐚 𝐝𝐞 𝐯𝐚𝐫ă 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐝𝐞𝐜â𝐭 𝐨 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝ă î𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 îș𝐢 𝐨𝐜𝐮𝐩ă 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥.

Poate fi un timp al descoperirilor, al jocului liber, al prieteniilor care se leagă firesc, al poveștilor care aprind imaginația și al aventurilor petrecute în natură.

La DOBAGI, fiecare zi aduce contexte în care copiii explorează, se mișcă, creează și învață în ritmul lor, într-un spațiu în care sunt primiți exact așa cm sunt.

Pentru că uneori cele mai importante lucruri nu sunt cele pe care copiii le învață, ci cele pe care ajung să le descopere despre ei înșiși.

De ce lăsăm copiii să greșească?

Pentru că nimeni nu învață să meargă fără să cadă.

Și nimeni nu învață să gândească fără să se înșele.

La DOBAGI, nu privim greșeala ca pe o problemă care trebuie eliminată cât mai repede. Noi privim greșeala ca pe o parte firească a procesului de învățare.

Când un copil varsă apa, construiește un turn care se prăbușește, încurcă regulile unui joc sau oferă un răspuns greșit, nu vedem un copil neatent, neascultător sau incapabil. Vedem un copil care exersează.

De multe ori, adulții intervin înainte ca greșeala să apară. Corectează, avertizează, arată cm trebuie făcut și încearcă să prevină orice eșec. Intenția este bună. Dorința este de a-l ajuta pe copil.

Dar atunci când îl salvăm permanent de greșeli, îl privăm și de oportunitatea de a descoperi că poate găsi soluții.

Copiii capătă încredere în ei nu atunci când totul le iese perfect, ci atunci când trec prin dificultăți și descoperă că le pot depăși.

A învăța înseamnă să încerci. A învăța înseamnă să ajustezi. A învăța înseamnă să greșești și să încerci din nou.

De aceea, atunci când greșeala nu pune în pericol siguranța copilului sau a celor din jur, alegem să nu intervenim imediat. Alegem să observăm. Alegem să însoțim. Alegem să punem întrebări.

„Ce crezi că s-a întâmplat?” „Cum ai putea încerca altfel?” „Ce ai descoperit acum?”

Pentru noi, succesul nu înseamnă un copil care nu greșește niciodată.

Succesul înseamnă un copil care nu se teme să încerce.

Pentru că, într-o lume care îi va evalua adesea rezultatele, noi vrem să îi oferim ceva mai valoros: curajul de a continua atunci când lucrurile nu ies din prima.

La DOBAGI, greșeala nu este dovada că ai eșuat. Greșeala este dovada că înveți.

"Î𝐧 𝟐𝟎𝟏𝟑 𝐚𝐦 ț𝐢𝐧𝐮𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐦𝐞𝐮 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫. 𝐔𝐥𝐭𝐢𝐦𝐢𝐢 𝟏𝟑 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐯𝐢𝐚ț𝐚 𝐦𝐞𝐚....
Mă uit acum la pozele acestea și îmi vine să zâmbesc. Unele imagini au lumină bună, altele sunt făcute în grabă, unele sunt clare, altele poartă în ele emoția începuturilor. Dar toate au ceva comun: în fiecare dintre ele se vede o bucățică din drumul care m-a adus aici.

Pe atunci nu exista DOBAGI. Nu existau încă tărâmurile, ființele magice, modelul de educație asincronă sau centrul în forma lui de astăzi. Exista doar dorința mea de a fi aproape de copii și de părinți, de a crea contexte în care oamenii să se întâlnească mai blând cu ei înșiși și unii cu alții.

Au urmat ani cu ateliere pentru copii, întâlniri cu părinți, povești, jocuri, cărți educaționale, proiecte, emoții, întrebări și multe încercări. Au fost ani în care am învățat că un copil are nevoie să fie văzut, nu grăbit. Am învățat că un părinte are nevoie să fie susținut, nu judecat. Am învățat că joaca poate duce foarte mult, atunci când adultul știe să stea prezent în ea.

Astăzi, când sunt zi de zi alături de copiii din Centrul DOBAGI, simt că nimic din tot acest drum nu s-a pierdut. Fiecare atelier, fiecare proiect, fiecare carte și fiecare întâlnire cu un copil sau cu un părinte au pus câte o pietricică în ceea ce fac acum.

DOBAGI nu a apărut peste noapte. DOBAGI a crescut încet, din multe fire adunate în timp. A crescut din copii care mi-au arătat că dezvoltarea nu se întâmplă la fel pe toate domeniile. A crescut din părinți care m-au făcut să înțeleg câtă nevoie există de sprijin real. A crescut din întrebări, din studiu, din viață și din iubirea mea pentru educație.

De aceea, pentru mine, aceste fotografii nu sunt doar amintiri. Ele sunt rădăcini. Ele îmi amintesc că prezența mea de astăzi în viața copiilor din centru vine cu ani de lucru, de căutare, de ascultare și de învățare.

Și poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le aduc cu mine în DOBAGI: nu doar un model educațional, ci un drum întreg parcurs printre copii, părinți, povești, emoții și începuturi.

Astăzi vreau doar să onorez acest drum.

Pentru toți copiii care mi-au fost profesori fără să știe.
Pentru toți părinții care mi-au deschis ușa către întrebările lor.
Pentru toate începuturile care, la vremea lor, au părut mici.
Pentru tot ceea ce a crescut, încet, din ele.
Ș𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐀𝐧𝐠𝐞𝐥𝐚, 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 ș𝐢 𝐀𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭𝐢𝐧!" Tosha Ferdean