24/09/2026
Sfinte Gerard, roagă-te pentru noi!
Martirologiul Roman consemnează mai mulţi sfinţi care au purtat numele Gerard; în ziua de 24 septembrie se aminteşte „ziua de naştere" a Sfântului episcop Gerard, prieten cu Sfântul Ştefan, rege, Apostol al poporului maghiar şi, totodată, primul său martir. A fost mai întâi călugăr în mănăstirea benedictinilor din Veneţia. Cu prilejul unei călătorii la Locurile Sfinte, l-a întâlnit pe regele Ştefan, cu care s-a împrietenit şi care l-a rugat să vină în Panonia pentru a lucra la încreştinarea poporului său. Gerard a primit şi, ulterior, a fost numit episcop de Morisena, cetate veche ce a existat în secolele al X-lea şi al XI-lea pe locul unde astăzi se află oraşul Cenad; aici se văd încă ruinele Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul", mănăstire zidită înainte de anul 1002, şi nu este exclus ca Sfântul Gerard să fi locuit între zidurile ei. Pe când se îndrepta spre oraşul Alba Regia (astăzi, Székes Fehérvár în Ungaria), a fost atras într-o cursă de câţiva duşmani înverşunaţi ai noii religii, bătut cu pietre şi apoi străpuns cu suliţa, undeva pe malul Dunării, în anul 1047, devenind astfel primul martir al Bisericii din Ungaria.
Un alt Sfânt Gerard, mai apropiat de timpurile actuale şi mai cunoscut, este Sfântul Gerard Maiella, foarte popular în părţile de sud ale Italiei, unde s-a născut şi a trăit şi unde este invocat în chip deosebit de femeile care se pregătesc să devină mame. Gerard Maiella s-a născut la 6 aprilie 1726, în satul Muro, dintr-o familie foarte săracă. De mic a învăţat croitoria, dar, din pricina debilităţii lui fizice şi a unei irezistibile atracţii spre rugăciune, care îl ţinea mai mult în biserică, în faţa Preasfântului Sacrament, nu a fost în stare să practice meseria. Cei din sat îl considerau nebun, dar el voia să ajungă frate laic într-o mănăstire. Respins de două ori de către călugării capucini, a reuşit să intre în Mănăstirea Redemptoriştilor din Iliceta, unde i s-a încredinţat munca de grădinar, sacristan şi croitor.
Deşi foarte slăbit de suferinţă, îşi împlinea datoriile cu spor şi cu veselie, iar pe faţa lui se vedea în permanenţă reflexul unei profunde trăiri interioare de unire cu Dumnezeu; deseori, exclama: „II mio caro Dio; lo Spirito Santo mio". Când era trimis să cerşească ajutoare pentru mănăstire, devenea el însuşi un împărţitor generos de daruri divine. La cuvântul şi rugăciunea lui, s-au petrecut atât de multe fapte miraculoase, încât unii cercetători ai vieţii lui sunt înclinaţi să nu le accepte, deşi au fost consemnate în scris de către contemporanii care le-au văzut: familii aflate în duşmănie de moarte s-au împăcat şi s-au îmbrăţişat doar la un simplu îndemn al fratelui cerşetor; bărbaţi care de zeci de ani trăiau departe de Dumnezeu, uneori, la o privire a lui Gerard, au reluat drumul adevăratei vieţi creştine; sute de bolnavi şi-au recăpătat sănătatea instantaneu la privirea şi rugăciunea umilului călugăr. Pentru aceste fapte extraordinare, dar şi pentru a mai vedea încă o dată faţa lui strălucitoare de o lumină ce venea din interior, când Gerard apărea la capătul străzii alături de măgarul cu desaga, copiii făceau coroană în jurul lui, iar adulţii ieşeau la porţi să-l salute.
Gerard Maiella a simţit însă şi loviturile răutăţii omeneşti. O femeie, fostă călugăriţă, a răspândit pe seama tânărului călugăr informaţii calomnioase, pe care superiorii mănăstirii, din nefericire, le-au acceptat prea uşor şi i-au interzis pentru un timp relaţiile cu cei din afară; Gerard a suferit mult în sufletul său, dar a suportat pedeapsa în tăcere, oferindu-i lui Dumnezeu durerea. Altă dată, un răufăcător l-a atacat pe când se întorcea cu darurile pentru mănăstire şi l-a lovit, rupându-i mai multe coaste. Nu peste mult timp, în urma unei hemoragii puternice, a plecat pe drumul veşniciei, în ziua de 16 octombrie 1775. Nu împlinise încă 30 de ani. Pe patul de moarte, a mărturisit că în viaţa lui pământească nu a ştiut ce este ispita împotriva sfintei curăţii, căci pentru el fiecare femeie a fost o icoană a Mariei, „gloria eternă a Preasfintei Treimi". Sfântul Gerard Maiella este comemorat la 16 octombrie.
Prenumele Gerard, cu forma feminină Gerarda, au la origine alăturarea a două cuvinte germanice vechi: ger = suliţă şi hard = tare; iniţial, era un supranume dat vânătorilor şi luptătorilor care mânuiau suliţa cu îndemânare; ulterior, a devenit sinonim cu: viteaz, curajos, biruitor. Ca nume de botez, îi poate aduce aminte celui care-l poartă că sfinţenia vieţii cere curajul şi energia luptătorului, care aduce oamenilor mai mult folos şi bucurie decât toate victoriile în războaiele dintre popoare.
calendarcatolic.ro
