Numerologie Timisoara

Numerologie Timisoara Consultații numerologice
Interpretarea matricei psihoenergoinformative

Despre mine
https://www.fac Ele se suprapun cu cele 7 chakre energetice.

Secretul magic al numerelor

Caracterul oamenilor poate fi “citit” în multe moduri : prin limbajul lor verbal şi nonverbal ori după scris, d**a fizionomia ori podoaba capilară (culoare, coafura, tunsoare), după culoarea ochilor, precum şi din zodia şi ascendentul lor zodiacal. Dar, cel mai bine, oamenii pot fi analizaţi prin intermediul numerelor care-i definesc. Este o moda acum a întreba “ce zodie esti”, deşi zodia nu spune mare lucru. Astrograma oferă informaţii destul de exacte, care ţin de data şi locul naşterii, de poziţia astrelor la ascendent, la momentul naşterii ori la data de care este interesat solicitantul. Numerograma însă personalizează individul, stabilindu-i relaţia psihic (spirit, suflet)-destin – nume – ereditate. Toate acestea suportă şi ele o influenţă astrală, dar individul, prin psihicul şi energia sa psihică, controlează intensitatea acestor influenţe ale astrelor. Se spune că, toate ştiinţele vechi pornesc de la Hermes Trimegistrus (de unde şi denumirea de hermetica)-socotit tatăl înţelepciunii, fondatorul astrologiei şi alchimiei. În cadrul acestor ştiinţe, numerologia, potrivit multor teorii dezvoltate de babilonieni, vechii egipteni si de multe alte popoare, explica ca numerele exercită o influenţă definitorie asupra tuturor aspectelor vieţii şi personalităţii oamenilor. Şi marele matematician şi filosof grec Pitagora susţinea că intreg universul este ordonat matematic şi orice poate fi exprimat prin numere. Se ştie ca universul este guvernat de legi inexorabile, care nu întamplator sunt în numar de 7 majore si 5 minore, tot la fel cm omul este “guvernat” de 7 glande endocrine majore şi 5 minore. Glandele endocrine majore au efecte nu numai biologice ci şi energetice şi iniţiatice. Prin analogie, pe cer, sunt 7 planete principale, dintre care 5 planete: Soare, Luna, Mercur, Jupiter şi Venus au o importanţă deosebită, pentru că ele influenţează nu numai creaţia ci şi starea sufletească şi spirituală a fiinţei umane. Referitor la pozitia bisericii cu privire la aceste ştiinte ermetice, un fin observator, privind unele picturi bisericesti, va distinge pe aureola sfintilor 7 raze mari şi 5 mici ; simbolismul este evident, dar slujitorii bisericii se feresc sa mărturisească despre aceasta. Prin una din cele 7 legi majore ale universului – legea corepondentei, se demonstrează astfel că “tot ce este dedesubt este la fel cu ce este deasupra, iar ce este deasupra este la fel cu ce este dedesubt, pentru a împlini miracolul unui singur lucru”, după cm se afla scris şi în Tabula Smaragdina – ştiinţa transmisă pe cale orală milenii la rand numai iniţiaţilor. Şi noi, în rugăciunea noastră creştină, spunem “precum în Cer aşa şi pre Pământ”. Prin prisma acestei legi, la om, pe coloana sa vertebrala (Susumna, vasul guvernator, bastonul lui Brahma, scara lui Ezechiel, etc.) se pot numara 5 vertebre sacrale, 5 lombare, 7 cervicale şi 12 (7+5) dorsale. Numerologie_numarul3-660x576

O alta similitudine este poziţionarea şi forma straturilor corporale şi extracorporale ale omului :
a) cele 3 straturi interioare, imateriale :
– stratul voinţei;
– stratul informaţie – memorie;
– stratul ideilor şi inteligenţei. b) cele 4 straturi exterioare – care formeaza corpul astral (aura energetică), compus din :
– corpul energetic planetar;
– corpul energetic solar;
– centrul energetic galactic;
– centrul energetic cosmic. Aceste 7 straturi energetice sunt de asemenea în interdependenţă cu cele 7 chakre, dar şi cu cu cele 4 canale energetice subtile ale sistemului nervos (parasimpatic, simpatic drept, simpatic stang, central), prin care se menţine legatura subtilă cu energia cosmică, divină. Practic, aura energetică reprezintă spaţiul în care reverberează şi vibrează starea sufletească şi spirituală a fiinţei umane. Aşa se face că, o altă lege a universului – legea vibraţiei (“nimic nu se găseşte în repaos absolut, totul vibrează sau pulsează”) explică de ce multi oameni nu se înţeleg : minţile lor vibrează pe frecvenţe diferite şi cu amplitudini diferite. De aici, expresia ; suntem ( sau nu suntem) pe aceeasi lungime de undă !? Tainele acestor vibraţii sunt “stocate” în data zilei noastre de naştere, care în planul numerelor poartă numele de “numar psihic”. Acest numar, în mod misterios, poate dezvalui starea noastră psihică – care este izvorâtă din trup dar şi din suflet, fiincă omul este, în proporţii secrete, atat “animus” (suflet – gaâd, minte) cât şi “anima” (suflet – viaţă, inimă).

SCARA FERICIRII - cu Suada Agachi 🥰Link către video în comentarii ✍
22/04/2024

SCARA FERICIRII - cu Suada Agachi 🥰

Link către video în comentarii ✍

24/11/2021

Vibrația Zilei 24 noiembrie 2021

de Eduard Agachi 🙏

Ce semnificație are numele tău - cu Eduard Agachi si Dana Balaceanu la Lumea Nevăzută
15/10/2021

Ce semnificație are numele tău - cu Eduard Agachi si Dana Balaceanu la Lumea Nevăzută

invitat alături de Dana Bălăceanu la Lumea Nevăzută - la Antena Stars, numerologul Eduard Agachi vorbește despre semnificația numelui complet și despre însuș...

12/10/2021

Vibrația Zilei 📌 1️⃣2️⃣ octombrie 2021

de Eduard Agachi 🙏

13/09/2021

📌 1️⃣3️⃣ septembrie 2021

Activează notificările în aplicația Secretul Numerelor📱 și vei primi Vibrația Zilei în fiecare dimineață ✅ direct pe telefon 🙏

Eduard 🙏

11/09/2021

📌 1️⃣1️⃣ septembrie 2021

Activează notificările în aplicația Secretul Numerelor📱 și vei primi Vibrația Zilei în fiecare dimineață ✅ direct pe telefon 🙏

Eduard 🙏

29/08/2021

29 august ✅

Descoperă Vibrația Zilei în fiecare dimineață în notificările din aplicația Secretul Numerelor📱

Eduard 🙏

Address

Timisoara

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00
Saturday 10:00 - 18:00
Sunday 10:00 - 18:00

Telephone

+40720242244

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Numerologie Timisoara posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Numerologie Timisoara:

Shortcuts

Share

Category