Scoala Ioan Slavici - Tautii de Sus

Scoala Ioan Slavici - Tautii de Sus Pagina oficiala a Scolii Gimnaziale „Ioan Slavici” - Tautii de Sus

Dezvoltare profesională prin Erasmus+ – „21st Century Learning” În perioada 04–08.05.2026, 3 cadre didactice de la Școal...
17/05/2026

Dezvoltare profesională prin Erasmus+ – „21st Century Learning”
În perioada 04–08.05.2026, 3 cadre didactice de la Școala Gimnazială Ioan Slavici Tăuții de Sus, au participat, în Rijeka, Croația, la cursul Erasmus+ „21st Century Learning”, în cadrul Proiectului Erasmus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319604.
Acest curs a reprezentat o experiență valoroasă de învățare și schimb de bune practici alături de profesori din diferite țări europene, având ca temă centrală dezvoltarea competențelor secolului XXI și integrarea acestora în procesul educațional.
Pe parcursul activităților, participanții au explorat metode moderne de predare centrate pe elev, învățarea bazată pe proiecte, tehnici pentru stimularea creativității, gândirii critice, colaborării și rezolvării de probleme. De asemenea, cele trei cadre didactice au descoperit modalități concrete de integrare a instrumentelor digitale în activitatea didactică, pentru a crea experiențe de învățare interactive și relevante pentru elevi.
Un alt aspect important al cursului a fost promovarea stării de bine și a învățării socio-emoționale, prin activități dedicate dezvoltării inteligenței emoționale, rezilienței, comunicării eficiente și managementului stresului.
Participarea la acest curs a contribuit la îmbunătățirea competențelor profesionale și la implementarea unor practici educaționale inovatoare în școala noastră, în beneficiul elevilor și al întregii comunități școlare.





Două profesoare pentru învățământ preșcolar de la Școala Gimnazială Ioan Slavici Tăuții de Sus au avut o experiență valo...
17/05/2026

Două profesoare pentru învățământ preșcolar de la Școala Gimnazială Ioan Slavici Tăuții de Sus au avut o experiență valoroasă de învățare internațională în cadrul unei mobilități de tip job shadowing desfășuratǎ în perioada 06-08.05.2026, la școala Osmaniye Ayyıldız Anaokulu, în Turcia, în cadrul proiectului Erasmus+ nr 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319604.
Participarea la această mobilitate într-o grădiniță parteneră le-a oferit oportunitatea de a observa îndeaproape metode moderne de predare centrate pe copil, activități bazate pe joc, strategii de incluziune și modalități eficiente de organizare a mediului educațional.
Pe parcursul activităților, participanții au participat la sesiuni interactive, au schimbat bune practici cu cadre didactice din țara gazdă și au descoperit noi perspective asupra educației timpurii și dezvoltării armonioase a copiilor.
Această experiență a contribuit la dezvoltarea competențelor profesionale, digitale, lingvistice și interculturale, oferindu-le inspirație pentru a integra metode inovatoare și activități creative în propria practică didactică.
Mulțumim școlii gazdă pentru ospitalitate, colaborare și deschiderea de a împărtăși experiențe educaționale valoroase!



🌍 Sărbătorim eTwinning Day la Școala Gimnazială Ioan Slavici Tăuții de Sus!🌍Cu ocazia eTwinning Day, 9 mai 2026, am cele...
17/05/2026

🌍 Sărbătorim eTwinning Day la Școala Gimnazială Ioan Slavici Tăuții de Sus!🌍
Cu ocazia eTwinning Day, 9 mai 2026, am celebrat spiritul colaborării europene și al educației digitale prin activități interactive și informative dedicate platformei eTwinning. Evenimentul a inclus prezentarea unui material Power Point despre eTwinning, prin care participanții au descoperit ce înseamnă această comunitate educațională europeană, valorile sale și oportunitățile oferite școlilor, profesorilor și elevilor. Pentru a face activitatea și mai atractivă, elevii au participat la un joc interactiv Kahoot cu întrebări despre eTwinning, testându-și cunoștințele într-un mod distractiv și competitiv. 🎮📚
De asemenea, au fost prezentate informații despre proiectul eTwinning „Green School”, o retrospectivă a activităților desfășurate de elevii clasei a VI-a D în parteneriat cu școli din Turcia și Italia. Proiectul „Green School” promovează educația pentru dezvoltare durabilă, protejarea mediului și adoptarea unor obiceiuri eco-friendly, oferindu-le elevilor oportunitatea de a colabora internațional și de a învăța prin activități practice și creative: crearea logoului proiectului, crearea unor prezentări folosind aplicația Canva, plantarea de puieți/flori, colectarea apei de ploaie și udarea puieților/plantelor, reducerea deșeurilor prin crearea de compost, confecționarea de căsuțe pentru păsări și insecte.🌱♻️
Prin astfel de activități, încurajăm cooperarea europeană, competențele digitale și implicarea activă a elevilor în proiecte educaționale internaționale.
La mulți ani, eTwinning! 🎉





🇪🇺Ziua Europei sărbătorită prin experiențe Erasmus!🇪🇺Cu ocazia celebrării Zilei Europei 2026, în cadrul evenimentului „P...
09/05/2026

🇪🇺Ziua Europei sărbătorită prin experiențe Erasmus!🇪🇺
Cu ocazia celebrării Zilei Europei 2026, în cadrul evenimentului „Promovarea valorilor europene”, inițiat de Centrul Europe Direct Maramureș, elevele Mociran Pampa Iasmin și Făt Mayra au prezentat informații despre Acreditarea Erasmus+ nr. 2020-1-RO01-KA120-SCH-095344 și despre cele două mobilități cu elevii, din Polonia și Malta, desfășurate în cadrul Proiectului nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319604 - Școala Gimnazială Ioan Slavici Tăuții de Sus.
Cele două eleve au împărtășit experiențe, activități și competențe dobândite în urma participării la mobilități, subliniind importanța programului Erasmus+ în dezvoltarea personală, lingvistică și interculturală.
Prin astfel de activități de diseminare, ne propunem să promovăm valorile europene, cooperarea internațională și oportunitățile de învățare oferite de programul Erasmus+.
Învățăm împreună, descoperim Europa și construim viitorul!
Mulțumim Europe Direct pentru oportunitatea oferită!




🇪🇺În cadrul proiectului Erasmus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319604, trei cadre didactice de la Școala Gimnazială Ioan ...
28/04/2026

🇪🇺În cadrul proiectului Erasmus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319604, trei cadre didactice de la Școala Gimnazială Ioan Slavici Tăuții de Sus– un profesor de matematică, un profesor de istorie și un profesor pentru învățământ primar – au participat în perioada 30.03.2026-03.04.2026, la cursul de formare Erasmus+ „UDL for Teachers – Designing Inclusive Lessons for Every Learner”, desfășurat la Praga, Cehia. Pe parcursul celor 5 zile de formare, profesorii au explorat conceptul de educație incluzivă prin prisma Universal Design for Learning (UDL), o abordare modernă care pune accent pe adaptarea mediului de învățare la nevoile fiecărui elev. Activitățile au fost interactive și aplicate, incluzând ateliere colaborative, studii de caz, utilizarea instrumentelor digitale și proiectarea de lecții adaptate diversității elevilor.
Participanții au dobândit competențe esențiale precum:
✔ utilizarea unor metode variate de predare pentru a crește implicarea elevilor;
✔ integrarea tehnologiei digitale în procesul educațional;
✔ adaptarea conținuturilor pentru elevi cu stiluri și ritmuri diferite de învățare;
✔ dezvoltarea unui climat educațional bazat pe incluziune, motivație și colaborare.
Un punct important al cursului a fost realizarea unor planuri de lecție incluzive, care vor fi implementate la clasă, contribuind la crearea unui mediu educațional accesibil și atractiv pentru toți elevii. Participarea la această mobilitate Erasmus+ reprezintă un pas important în direcția modernizării procesului educațional din școala noastră și a alinierii la prioritățile europene privind incluziunea, digitalizarea și învățarea pe tot parcursul vieții.



În perioada 30.03-03.04.2026 elevii din clasele V-VIII ai Școlii Gimnaziale Ioan Slavici Tauții de Sus au fost implicați...
04/04/2026

În perioada 30.03-03.04.2026 elevii din clasele V-VIII ai Școlii Gimnaziale Ioan Slavici Tauții de Sus au fost implicați în diverse activități din Săptămâna Verde:
-vizionare de film pe teme de sustenabilitate și mediu
-realizarea de postere pe tema transportului sustenabil și exemplificarea avantajelor și dezavantajelor folosirii transportului sustenabil
-vizionarea unor clipuri video pe tema Resurse naturale regenerabile și neregenerabile, discuții și jocuri interactive (Kahoot) pe aceasta temă.
-realizarea de colaje din materiale naturale (semințe de mac, chimen, fasole, coriandru, porumb, grâu)
-activități sportive
-acțiune de ecologizare în cadrul campaniei Maramureș curat
-vizită educațională la Ocolul Silvic Baia Sprie
-vizitǎ la serele de flori Florisol din Baia Sprie
-atelier practic-creativ: confecționare decorațiuni flori, iepurași.
-amenajarea spațiului verde din preajma școlii prin plantare de flori.

În cadrul proiectului Erasmus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319604, 14 elevi ai Școlii Gimnaziale Ioan Slavici Tautii de...
24/03/2026

În cadrul proiectului Erasmus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319604, 14 elevi ai Școlii Gimnaziale Ioan Slavici Tautii de Sus, au participat la o mobilitate de grup la şcoala parteneră St. Thomas More College, Carlo Diacono Middle & Secondary School, Zejtun, Malta, în perioada 09-13 martie 2026. Mobilitatea elevilor noștri a reprezentat o experiență educațională deosebit de valoroasă, cu un impact pozitiv semnificativ asupra dezvoltării lor personale și academice. Participarea la orele de curs precum: limba engleză, limba malteză, Home Economics, Engineering Technology, Media Literacy, Graphical communication, Fashion and Textiles, King’s Trust Achieve Programme a oferit elevilor oportunitatea de a observa și de a înțelege metode moderne de predare. Interacțiunea cu elevii maltezi, în cadrul activităților comune desfășurate în limba engleză și malteză, a contribuit la dezvoltarea competențelor lingvistice și interculturale. Elevii au învățat să valorifice resursele naturale, au descoperit procese precum desalinizarea apei de mare și au experimentat direct noțiuni de științe în laboratorul școlii gazdă, precum și competențe IT în laboratorul dedicat. Învățarea în contexte reale a consolidat înțelegerea conceptelor și a crescut motivația pentru studiu. Deosebit de apreciată a fost activitatea culinară, în care elevii au explorat și au pregătit rețete tradiționale malteze și românești, promovând diversitatea culturală și spiritul colaborativ. Activitățile culturale, vizitele în Valletta, Mdina (The Silent City) și The Three Cities, dar și experiența din cadrul muzeului de științe Esplora Interactive Science Centre, au îmbogățit cunoștințele generale și au stimulat curiozitatea pentru descoperire. Această mobilitate a contribuit la formarea unor elevi mai încrezători, mai deschiși și mai bine pregătiți pentru provocările viitorului, demonstrând importanța educației experiențiale și a colaborării internaționale.




În cadrul proiectului Erasmus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319604, 14 elevi ai Școlii Gimnaziale Ioan Slavici Tautii de...
08/02/2026

În cadrul proiectului Erasmus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319604, 14 elevi ai Școlii Gimnaziale Ioan Slavici Tautii de Sus, au participat la o mobilitate de grup la şcoala parteneră Szkola Podstawowa Nr. 35, Gdansk, Polonia, în perioada 2-6 februarie 2026. Elevii participanți au realizat activități alături de copiii polonezi, abordând teme de interes actual precum: sustenabilitate, mediu înconjurător, securitate digitală. Participanții au vizitat Muzeul celui de-al Doilea Razboi Mondial și monumentul de la Westerplatte, învățând astfel lucruri importante despre democrație, independențǎ, libertate. Împreună cu partenerii polonezi, elevii noștri au învățat dansuri tradiționale poloneze, au realizat activități culturale la Muzeul Chihlimbarului, au prezentat portul specific maramureșean și cântece din zona noastră. Pe durata mobilității, copiii și-au însușit noțiuni de istorie și geografie, vizitând Varșovia, Cracovia și Muzeul Auschwitz-Birkenau, înțelegând efectele negative ale unui război și ale unor regimuri totalitare. Toți elevii participanți s-au bucurat de activitățile realizate împreună și au rămas cu amintiri de neuitat.
+


+groupmobilities

Sărbătoarea Micii Uniri marcată în avans vineri, 23 ianuarie 2026, a adus împreună pe preșcolarii de la Grădinița Tăuții...
24/01/2026

Sărbătoarea Micii Uniri marcată în avans vineri, 23 ianuarie 2026, a adus împreună pe preșcolarii de la Grădinița Tăuții de Sus, care au venit în vizită la elevii claselor primare de la Școala Gimnazială ,,Ioan Slavici" din localitate. Împreună au ascultat povești despre Unire, au cântat, au desenat și au realizat stegulețe tricolore.
Parteneriatul grădiniță-școală bifează astfel a doua activitate împreună, după cea desfășurată cu ocazia Zilei Naționale. Preșcolarii de astăzi-școlarii de mâine s-au familiarizat cu mediul școlar, creându-se punțile atât de necesare între cele două vârste.

În Săptămâna Altfel la Școala Gimnazială Ioan Slavici Tǎuții de Sus, sala de clasă s-a transformat într-un spațiu al cre...
20/12/2025

În Săptămâna Altfel la Școala Gimnazială Ioan Slavici Tǎuții de Sus, sala de clasă s-a transformat într-un spațiu al creativității, descoperirii și bunei dispoziții!
Elevii noștri au participat la activități educative, jocuri, ateliere practice, vizite și experiențe care i-au ajutat să învețe prin explorare, colaborare și distracție.
Săptămâna Altfel ne-a arătat că învățarea poate avea multe forme și că fiecare zi poate fi o nouă aventură! Elevii claselor de gimnaziu au fost implicați în diverse activități: vizitǎ la Biblioteca Orǎşenescǎ Baia Sprie, vizitǎ la Planetariu și la târgul de Crǎciun din Baia Mare, au împărtășit experiențe de învățare alături de ambasadorii juniori EPAS de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie, au preparat clătite și popcorn, au desfășurat activitatea de voluntariat la Căminul pentru persoane vârstnice Baia Sprie, au participat la un atelier de robotică susținut de un reprezentant de la Palatul Copiilor Baia Mare, au colindat și au realizat decorațiuni de Crăciun. Felicitări elevilor și profesorilor implicați în activități.

Address

Strada Forestierului, Nr. 1
Tautii De Sus

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Scoala Ioan Slavici - Tautii de Sus posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Scoala Ioan Slavici - Tautii de Sus:

Shortcuts

Share