23/05/2026
📌 Eveniment de închidere a proiectului PNRAS
În data de 22 mai 2026, la Casa de Cultură Târnăveni, a avut loc evenimentul de încheiere al activităților desfășurate în cadrul proiectului PNRAS, implementat de structurile Școala Gimnazială Nr. 3 și Școala Gimnazială „Vasile Moldovan” ale Liceul Tehnologic Târnăveni.
La această activitate festivă au participat invitați de seamă: reprezentanți ai autorităților locale și județene, directori de unități de învățământ, inspectori școlari, reprezentanți ai CJRAE, părintele protopop, precum și directorul Fundația Buckner. De asemenea, ne-a onorat cu prezența domnul primar al municipiului Târnăveni.
Doamna director adjunct Toderuț Nicoleta a susținut un discurs emoționant despre parcursul proiectului, rezultatele obținute, impactul activităților asupra elevilor și părinților, precum și despre implicarea echipei de implementare și a tuturor partenerilor educaționali.
Evenimentul a continuat cu intervențiile unor cadre didactice și ale elevilor implicați în proiect, care au împărtășit experiențe și momente semnificative trăite pe parcursul activităților PNRAS.
Programul artistic a adus bucurie și emoție prin: 🎭 interpretarea unei scenete după Caragiale;
💃 un dans modern;
🕺 un dans țigănesc tradițional.
Participanții au avut ocazia să admire și expoziția de picturi realizate de elevii implicați în proiect, lucrările fiind expuse pe panouri special amenajate.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă și prietenoasă, participanții fiind invitați la un moment de socializare și catering.
👏 Mulțumim tuturor celor implicați în implementarea proiectului PNRAS și tuturor invitaților care au fost alături de noi la acest moment special!