Alianta Nationala pentru Restaurarea Monarhiei MURES

voinţei unui singur om, un preşedinte de republică. Mulţi dintre tinerii care i s-au opus acestui preşedinte, iarna trecută, în Piaţa Universităţii, se regăsesc astăzi în Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, asociaţie a societăţii civile care strânge laolaltă personalităţile şi românii care cred că astfel de derapaje autoritariste trebuie împiedicate pe viitor şi care văd în Monarhie o soluţie pragmatică pentru disfuncţionalităţile democraţiei româneşti. Familia Regală serveşte, de mai bine de 140 de ani, România. Apărută ca o continuare firească a vechilor instituţii româneşti, a lungului şir de voievozi ai Moldovei şi ai Ţării Româneşti, Monarhia constituţională a reprezentat, în epoca Regelui Carol I, indispensabilul factor de echilibru al vieţii politice româneşti şi motorul puternic al modernizării ţării. Carol I a adus României independenţa şi sporirea prestigiului internaţional. Regele Ferdinand Întregitorul şi Regina Maria au mobilizat energiile românilor către realizarea României Mari, după Primul Război Mondial. În timpul domniei Regelui Carol II, ţara a atins un apogeu economic şi cultural. Majestatea Sa Regele Mihai I a scos România din alianţa toxică cu Germania nazistă, a contribuit prin actul său curajos la scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial, salvând sute de mii de vieţi omeneşti şi a luptat până la capăt împotriva comunizării ţării. După 1989, în ciuda atitudinilor deseori ostile ale autorităţilor româneşti, Majestatea Sa a continuat, împreună cu ASR Principesa Moştenitoare Margareta, cu ASR Principele Radu şi cu întreaga Familie Regală, să servească interesele României, în direcţia democratizării, a modernizării, a integrării euro-atlantice şi a refacerii identitare şi instituţionale. Cu ce se poate „lăuda”, în schimb, republica? Cu un regim comunist impus de Uniunea Sovietică, cu sutele de mii de victime ale represiunii comuniste, cu anihilarea elitelor sociale şi intelectuale, cu aberaţiile naţional-comuniste din timpul regimului Ceauşescu şi cu mutilarea ţării, prin demolări, distrugerea satelor, industrializarea forţată, propaganda şi cultul deşănţat al personalităţii dictatorului. Iar republicile post-decembriste, cu ezitările şi neajunsurile lor, îşi au tristul „apogeu” în eşecul pe toate planurile al regimului Băsescu. Cu toţii părem a înţelege astăzi că revertebrarea naţiunii noastre nu înseamnă doar schimbarea unui regim politic cu un altul, doar înlocuirea unui partid cu altul, doar reforme economice şi un mai solid sistem de asistenţă socială. Trezirea naţiunii la viaţa democratică înseamnă recuperarea identităţii, onorarea înaintaşilor şi a celor care s-au jertfit pentru libertăţile noastre, respectul şi promovarea valorii, sprijinirea celor mai slabi dintre noi, reconsolidarea instituţiilor pe alte principii decât cele clientelare şi politice, respectul faţă de lege, responsabilizarea actului de guvernare, recuperarea demnităţii naţionale şi a acelor elemente care ne definesc cu adevărat. Tocmai pentru că le reamintea românilor toate aceste valori, discursul rostit de M.S. Regele Mihai în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, a fost o revelaţie pentru mulţi. Un astfel de discurs, limpede şi plin de substanţă, concret dar înalt, aplecat asupra realităţilor zilnice dar conectat la valorile eterne ale naţiunii nu fusese niciodată pronunţat de vreun preşedinte de republică, fie ea populară, socialistă sau post-decembristă. Este evident că României îi lipseşte punctul de echilibru, acel factor neutru care să se afle deasupra politicii şi care să ofere continuitate şi viziune pe termen lung, dincolo de alternanţa la guvernare. Monarhul nu face politică, nu susţine niciun partid, oferă însă echilibru şi continuitate instituţională. România este foarte prost reprezentată în exterior, nu reuşim să ne regăsim sau să ne redefinim un loc şi un rol internaţional. Majestatea Sa Regele Mihai este respectat în întreaga lume, de la Washington la Moscova, şi este vărul capetelor încoronate din Europa. Ţara nu ar putea găsi un mai bun ambasador. Ne lipseşte acel punct de întâlnire, acel factor de coeziune, în care să ne regăsim cu toţii şi cu care să ne putem mândri, indiferent de vârste, de opiniile politice, de opţiunile intelectuale, de meserie sau de origine. Monarhul este acest punct de întâlnire, de legătură cu trecutul nostru istoric şi de potenţare a părţii celei mai bune din noi. Politica românească ne oferă, de prea mult timp, numai fracturi, numai rupturi, o lipsă cronică de viziune, de stabilitate şi de predictibilitate. Monarhul este continuitate şi este competenţă. El e pregătit să domnească şi să reprezinte o naţiune, spre deosebire de preşedinţii nevoiţi, în cele mai fericite cazuri, să fie mereu autodidacţi şi improvizatori. Chemăm liderii politici, chemăm instituţiile, îi chemăm pe liderii de opinie să conştientizeze faptul că restaurarea Monarhiei nu este nicidecum dorinţa utopică a câtorva sentimentali sau visători, ci este nevoia pragmatică şi vitală a unei ţări aflate în suferinţă. Elitele pe care România le avea în secolul al XIX-lea au fost conştiente că doar un prinţ străin pe Tronul ţării putea aplana conflictele dintre facţiunile rivale, putea aduce stabilitate şi prestigiu internaţional. Elitele politice, economice şi intelectuale de azi au şansa de a demonstra că au viziune, că au simţ al răspunderii şi patriotism, că-şi pot depăşi ideile preconcepute şi interesele de moment, pentru a oferi din nou României acea instituţie care îi poate reda echilibrul intern, demnitatea, identitatea şi prestigiul internaţional. Dincolo de politică, deasupra politicii, pentru binele ţării şi al copiilor noştri. Majestatea Sa Regele Mihai, român prin naștere și devotament, îşi slujeşte ţara de o viaţă. Acest mare Rege, a cărui viaţă e o lecţie, e îndemn la speranţă şi la acţiune conştientă şi responsabilă. Familia Regală ar putea însă lucra pentru ţară cu mult mai multă eficacitate dacă şi-ar recăpăta şi atributele constituţionale. România are astăzi nevoie ca Familia ei Regală să o servească într-o Monarhie, şi nu într-o republică. Am pierdut destule ocazii, am irosit deja prea multe şanse. Este acum momentul ca elita politică să nu se mai ascundă în spatele aparentei lipse de popularitate a Monarhiei: „poporul nu vrea”, „poporul nu e pregătit”. Acestea nu sunt explicaţii, nu sunt argumente, sunt doar scuze. Românii au făcut destul de unii singuri: foarte mulţi dintre ei s-au scuturat de rămăşiţele propagandei comuniste, foarte mulţi dintre ei au înţeles virtuţile şi utilitatea unei Monarhii, tot mai mulţi dintre ei îşi doresc restaurarea Monarhiei. Chiar sondajele de opinie din ultimul timp arată că Majestatea Sa Regele Mihai şi Principesa Moştenitoare Margareta se bucură de încrederea şi de aprecierile pozitive ale unei largi majorităţi a românilor. Dar pasul următor aparţine elitei politice. Dacă la 1866, politicienii noştri au avut inteligenţa şi patriotismul de a-l chema pe Tron pe Carol I, politicienii de azi au uriaşa şi rara şansă de a face istorie, rechemându-l pe Tron pe Majestatea Sa Regele Mihai. Trecutul nostru ne demonstrează că nimic nu e imposibil, atunci când există oameni cu viziune şi curaj. Chemăm Uniunea Social-Liberală ca, în proiectul de modificare a Constituţiei, să includă revenirea la Monarhia constituţională. Îi chemăm pe liderii politici, pe oamenii de afaceri şi pe liderii de opinie patrioţi să se ralieze acestei propuneri. Chemăm Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică să îşi demonstreze vocaţia de biserici naţionale şi să-şi recunoască Regele Uns al lui Dumnezeu. Chemăm Academia Română şi îi chemăm pe oamenii de cultură liberi şi responsabili să explice necesitatea restaurării Monarhiei.
Îi chemăm pe acei lideri politici influenţi care şi-au declarat deja opţiunea pentru Monarhie să-şi susţină public opţiunea şi să promoveze, la momentul modificării Constituţiei, restaurarea Monarhiei. E acum clipa astrală în care mult hulita, de multe ori pe bună dreptate, clasă politică românească poate demonstra că reprezintă interesele fundamentale ale ţării. Ea poate dovedi că se poate autodepăşi, prin promovarea singurei soluţii instituţionale care ne poate reda echilibrul şi demnitatea: Monarhia constituţională. Simţul răspunderii poate transfigura clasa politică de azi, aşa cm a făcut-o şi cu cea de la mijlocul secolului al XIX-lea şi o poate înălţa deasupra intereselor meschine şi trecătoare, către apărarea interesului naţional. La 65 de ani de la momentul în care Majestatea Sa Regele Mihai a fost silit, prin şantaj, să abdice pentru a salva vieţile a zeci de tineri anticomunişti ameninţaţi cu moartea, la 65 de ani de la actul ilegal care a aruncat România în infernul totalitarismului comunist, la 65 de ani de când sufletul ţării a fost mutilat, chemăm clasa politică şi instituţiile să ofere României darul pe care aceasta îl merită: chipul demn, factorul de echilibru şi de continuitate, tezaurul identitar care este Monarhia constituţională. Noua Constituţie trebuie să permită Monarhiei să servească aşa cm se cuvine şi aşa cm ni se cuvine România.