27/05/2026
Am avut bucuria de a participa la acest sfârșit de săptămână la Olimpiada Greacă Waldorf organizată de școala Waldorf din Chișinău. A fost un eveniment plin de energie, frumusețe și spirit de echipă.
Atmosfera a fost minunată, iar cântecele la flaut, chitară, djembe și harpă au adus emoție și armonie întregii sărbători. Probele sportive au fost impresionante: ștafetă, aruncatul cu sulița, aruncatul cu cercul, săritura în înălțime, săritura în lungime, lupta umăr la umăr, trasul de frânghie, maratonul... toate desfășurate cu entuziasm, curaj și fair-play.
Atleții din clasa a V-a ai școlii noastre s-au descurcat exemplar și ne-au făcut foarte mândri prin implicarea, perseverența și spiritul lor de echipă.
Un gând special de recunoștință pentru arhonți, pentru felul minunat în care au condus cetățile și au susținut copiii pe parcursul întregii olimpiade, pentru felul în care au încurajat copiii cu multă căldură, răbdare, bucurie și entuziasm. Au fost minunați și au contribuit la farmecul acestei experiențe de neuitat.
Dorim să adresăm sincere mulțumiri organizatorilor Olimpiadei Grecești Waldorf pentru această experiență extraordinară, plină de frumusețe, armonie și bucurie.
Fiecare moment a fost organizat cu grijă și dedicare, iar atmosfera creată a fost una cu adevărat specială. Muzica, probele sportive, spiritul de echipă și încurajările oferite copiilor au transformat acest eveniment într-o amintire de neuitat pentru toți participanții.
Recunoștință tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment atât de valoros și frumos! Recunoștință profesorilor și elevilor clasei a VIII-a din școala noastră care au confecționat chitoanele elevilor din clasa a V-a și steagul cetății noastre! 🙏🏻
Olimpiada Greacă Waldorf este mai mult decât o competiție sportivă, este o sărbătoare a armoniei dintre trup, suflet și spirit. Inspirată din idealurile Greciei Antice, această experiență îi invită pe copii să își descopere curajul, perseverența, frumusețea mișcării și puterea lucrului în echipă.🏅🏅🏅
Prin sport, muzică și viața în cetăți, copiii învață despre respect, fair-play, prietenie și depășirea propriilor limite. Fiecare probă a fost trăită cu entuziasm și bucurie, nu pentru a demonstra superioritatea, ci pentru a celebra efortul, voința și colaborarea.
Olimpiada Greacă Waldorf creează amintiri prețioase și oferă copiilor ocazia de a trăi sentimentul apartenenței, al comunității și al bucuriei de a fi împreună.
- Imagini la la pregătirile de dinaintea olimpiadei și din timpul olimpiadei! -