11/08/2026
La mulți ani, dragă Rodica!
Astăzi, în această zi frumoasă de vară, când este ziua ta de naștere, noi, colectivul grădiniței, vrem să îți transmitem cele mai sincere și călduroase urări de “La mulți ani”!
Poate că, la prima vedere, statura ta înaltă îi poate face pe cei din jur să creadă că ești un om puternic, greu de impresionat. Dar noi, cei care te cunoaștem și lucrăm alături de tine, știm că în spatele acestei aparențe se află un suflet blând, sensibil și uneori timid, un om deosebit, cu multă bunătate și cu o bogată experiență pe care, de multe ori, nu simți nevoia să o arăți.
Ai strâns de-a lungul anilor foarte multe cunoștințe, ai învățat, ai dăruit și ai pus în practică tot ceea ce ai primit în anii de formare ai liceului pedagogic. Iar ceea ce ai învățat atunci nu poate fi contestat de nimeni astăzi. Dimpotrivă, se vede în fiecare planificare pe care o concepi cu grijă, în fiecare activitate, în fiecare gest și în felul în care îți faci meseria.
De-a lungul anilor, prin mâinile și prin sufletul tău au trecut generații de copii. Fiecăruia i-ai pus câte o cărămidă la temelia devenirii sale, oferindu-i nu doar cunoștințe, ci și răbdare, disciplină, încredere și dragoste. Iar pentru toate acestea îți suntem recunoscători.
Te apreciem pentru profesionalismul tău, pentru seriozitatea cu care îți faci meseria, pentru planificările tale mereu bine gândite și pentru faptul că ești, de multe ori, un exemplu pentru noi.
Mai este doar un an până la pensie, un moment important în viața ta. Îți dorim ca acest ultim an de activitate să fie unul frumos, plin de împliniri și satisfacții, iar perioada care va urma să îți aducă liniște, bucurie și timp pentru toate lucrurile dragi sufletului tău.
Chiar dacă suntem în perioada vacanței și fiecare dintre noi își vede de odihnă și de familie, gândul nostru se îndreaptă astăzi către tine.
Te apreciem, te respectăm și te iubim!
Îți dorim din tot sufletul multă sănătate, bucurii, liniște și oameni dragi aproape.
Cu drag,
Colectivul grădiniței