Rezervaţia arheologică şi de arhitectură medievală de la Târgşoru Vechi se află la cca. 10 km sud-vest de oraşul Ploieşti, pe partea dreaptă a şoselei care leagă satele Strejnic şi Târgşoru Vechi. Ea însumează o concentrare de monumente subterane şi supraterane răspândite pe o suprafaţă de cca. 17 ha. Târgşoru Vechi, resedintă a domnitorilor munteni şi vechi centru urban, s-a impus atenţiei istori
cilor (Gh. Zagoritz) prin importanţa monumentelor sale încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. Ansamblul monumentelor târgşorene a intrat în literatura de specialitate prin intervenţiile lui C.C. Giurescu care, în 1924, atrăgea atenţia în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice asupra interesului prezentat de obiectiv ca şi asupra pericolului de degradare ce le ameninţa; V. Drăghiceanu, cel care publica în 1927 unica inscripţie păstrată de la Vlad Ţepes, descoperită aici si N. Iorga, salvatorul prin intervenţie directă a unora dintre vestigiile medievale. Importanţa şi complexitatea monumentelor de la Târgşoru Vechi este lesne sesizabilă fie şi numai din simpla lor trecere în revistă. Cele mai vechi urme de locuire sunt reprezentate de uneltele de silex care au aparţinut comunităţilor aurignacianului din paleoliticul dezvoltat. Epoca pietrei şlefuite (neoliticul) este prezentă printr-o suprapunere de situri care aparţin culturilor Criş, Boian şi Gumelniţa, cu frumos decorata lor ceramică, dar şi cu uneltele de piatră şlefuită. Epoca bronzului este acoperită de existenţa a trei dintre cele mai reprezentative manifestări culturale (cele de tip Glina, Monteoru şi Tei). Din epoca fierului traco – geto – dacic au fost descoperite vestigii care aparţin atât primei sale părţi (Hallstatt-ul, cu aspectul Bârseşti Ferigele), cât şi celei de a doua (La Tene) cu manifestările sale "clasice". O importanţă aparte o au monumentele romane – castrul şi thermele sale – ridicate în primii ani ai sec. II p. Chr., cu scopul de a ţine sub control zona subcarpatică şi trecătorile spre şi dinspre interiorul arcului carpatic. După organizarea limes-ului roman pe aliniamentul Oltului, sub împăratul Hadrian (117 – 118 p. Chr.), în imediata apropiere a fostei fortificaţii romane ia fiinţă o întinsă aşezare a dacilor liberi, care se dezvoltă de-a lungul sec. II şi III p. Chr., sub directa influenţă şi în permanentă legătură cu teritoriul provincial roman. Sfârşitului de sec. III şi sec. IV p. Chr. îi aparţine una dintre descoperirile de cea mai mare importanţă, nu numai pentru complexul de monumente de la Târgşor, ci şi pentru întreaga cercetare arheologică românească – concentrarea de complexe funerare, din care au fost cercetate până în prezent cca. 500 de morminte, aparţinând unei necropole de inhumaţie sarmatice şi alteia birituale de tip Sântana de Mureş – Cerneahov. Inventarul, specific complexelor funerare de acest tip, se remarcă prin diversitate şi bogăţie, constând din ceramică, accesorii vestimentare, podoabe şi arme. Succesiunea urmelor de locuire continuă cu cele daco-romane din sec. V- VII p. Chr., cu cele vechi româneşti din sec. VIII – X şi XII – XIII p. Chr., care completează substanţial cunoştinţele privind perioada structurării definitive a poporului român. Cele mai spectaculoase dintre monumentele târgşorene, fie şi numai pentru că sunt încă vizibile la suprafaţa solului, sunt cele medievale reprezentate de reşedinţa domnească şi târgul medieval din jurul ei.
Încă de la începutul sec. XV un document emis din cancelaria lui Mircea cel Bătrân, datat 6 august 1413, menţionează reşedinţa domnească de aici, deşi descoperirile arheologice permit prezumarea existenţei ei înainte de data emiterii hrisovului amintit (sfârşitul sec. al XIV-lea). Domnitorii care au urmat, Vlad Dracul şi fiul său Vlad Ţepeş au ridicat primul casa domnească şi celălalt prima biserică, a cărei pisanie, aflată la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, aminteşte ctitoria domnitorului din 24 iunie 1461. Casele domneşti şi biserica au fost fortificate cu un prim zid de incintă la începutul sec. al XVI-la, probabil în timpul domniei lui Neagoe Basarab, care, într-un hrisov, spune despre Târgşor că este "scaunul domniei mele". Creşterea importanţei acestei reşedinţe domneşti a impus lărgirea ei în epoca brâncovenească (sec. XVII – XVIII) prin construirea celui de al doilea zid de incintă. în jurul curţii domneşti ia fiinţă şi se dezvoltă un târg medieval, aşezare cu caracter urban, în care pulsa o intensă viaţă economică. Monumentele de arhitectură religioasă aflate pe incinta domnească şi în cuprinsul târgului medieval, sunt vizibile şi astăzi:
Biserica de pe incinta domnească, ctitorită de Antonie Vodă din Popeşti
Biserica atribuită lui Vladislav II (1447-1456)
Biserica Albă
Biserica Roşie
conacul familiei Moruzi
Text: Dan Lichiardopol
