Gradinita Sfantul Stelian,Tg.Jiu

Gradinita Sfantul Stelian,Tg.Jiu Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Gradinita Sfantul Stelian,Tg.Jiu, Nursery, Strada Locotenent Colonel Dumitru Petrescu , nr. 9, Târgu Jiu.

Daruri și surprize dulci pentru pitici la început de an școlar!
07/09/2026

Daruri și surprize dulci pentru pitici la început de an școlar!

Sub ocrotirea și binecuvântarea lui Dumnezeu, am pășit într-un nou an școlar! Așa, cm este rânduiala, la începutul fiec...
07/09/2026

Sub ocrotirea și binecuvântarea lui Dumnezeu, am pășit într-un nou an școlar!

Așa, cm este rânduiala, la începutul fiecărui an școlar, se săvârșeste slujba de binecuvântare, cerând Domnului să reverse harul Său peste copii, părinți și cadre didactice. Anul acesta, slujba a fost oficiată de către părintele Alexandru Găvan și părintele Micu Valentin, cărora le mulțumim pe această cale!
Înaintea lui Dumnezeu, s-au înălțat rugăciuni pentru ca pruncii noștri să fie păziți de tot răul, luminați în minte și întăriți în suflet, crescând în pace, înțelepciune, bunătate și iubire de Dumnezeu și de aproapele.
Ne-am rugat, de asemenea, ca Domnul să dăruiască dascălilor răbdare, înțelepciune și putere, pentru a-i călăuzi pe cei mici cu dragoste și cu responsabilitate pe calea cunoașterii și a formării lor.
🙏 Doamne, caută cu milostivire spre acești copii și spre toți cei care îi înconjoară cu dragoste! Binecuvântează începutul acestui an școlar, păzește-ne de tot răul și călăuzește-ne pașii pe calea cea bună.
Fie ca fiecare zi a acestui an să fie însoțită de pace, lumină și binecuvântare, iar osteneala noastră să aducă roade frumoase în sufletele celor mici.
„Pune Doamne, început bun lucrului mâinilor noastre și binecuvântează osteneala noastră!"
Doamne, binecuvântează copiii, părinții și dascălii noștri! Amin!🙏

Cuvântul de învățătură al Părintelui Mitropolit Irineu la începutul Anului şcolar 2026-2027Doamnelor şi domnilor profeso...
07/09/2026

Cuvântul de învățătură al Părintelui Mitropolit Irineu la începutul Anului şcolar 2026-2027

Doamnelor şi domnilor profesori,
Dragi elevi și eleve,

Începutul unui nou an școlar este întotdeauna un moment al bucuriei și al speranței, al emoției și al înnoirii. Pentru elevi, înseamnă întoarcerea în sălile de clasă, reîntâlnirea cu profesorii și colegii și deschiderea unor noi orizonturi ale cunoașterii. Pentru dascăli, reprezintă reluarea unei misiuni nobile și pline de responsabilitate. Iar pentru părinți este timpul în care grijile, așteptările și speranțele îi însoțesc din nou pe drumul formării și al devenirii copiilor lor.

Anul acesta, începutul școlii se desfăşoară în ajunul marelui praznic al Nașterii Maicii Domnului, sărbătoarea bucuriei și a nădejdii, prin care Biserica preamărește începutul împlinirii planului divin al mântuirii neamului omenesc. Nașterea Preasfintei Fecioare Maria este numită „bucuria la toată lumea”, pentru că din Preacurata Fecioară a răsărit Lumina lumii, Hristos Mântuitorul nostru.

Dragi elevi și eleve,

Orice început de an școlar ne amintește că timpul este un dar al lui Dumnezeu și, deopotrivă, o responsabilitate. Psalmistul David ne îndeamnă: „să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune”[1]. Timpul școlii nu trebuie privit în acest context numai ca o succesiune de zile, semestre, evaluări și examene, ci ca o perioadă binecuvântată în care omul crește prin cunoaștere, prin muncă, prin întâlnirea cu ceilalți și, mai ales, prin descoperirea darurilor pe care Dumnezeu le-a așezat în sufletul fiecăruia.
Cuvântul nostru părintesc vi se adresează vouă pentru că familia, școala și Biserica își pun mari speranțe în voi. Școala este spațiul în care învățați să deveniți oameni ai societății noastre și buni creștini. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Însuși „Domnul Iisus Hristos sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni”[2]. Cuvintele Evangheliei sunt, cm vedeți, un adevărat program pentru voi care doriți să sporiți în cunoaștere și în virtute.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne punem speranţa în: „Mântuitorul Hristos, Cel Care ne întărește”[3]. Deci, păstrați acest cuvânt în inimile voastre, bine știind că munca trebuie făcută cu seriozitate, rugăciune și încredere în Dumnezeu. Desigur, astăzi, mai mult ca oricând, tehnologia, mediul digital și noile instrumente de comunicare pot fi de mare folos, dar numai dacă sunt întrebuințate cu discernământ. Omul nu devine înțelept numai pentru că știe multe, ci pentru că știe să aleagă dintre multele posibilități pe cele care sunt de folos pentru sine și pentru cei din jur.

Stimați profesori, profesoare, învățători și învățătoare,

Misiunea dumneavoastră depășește cu mult lucrarea de predare a unor cunoștințe intelectuale. În fiecare zi intrați în sala de clasă înaintea elevilor și a elevelor care au nevoie de informații, și, totodată, de modele. Cuvântul profesorului poate să le deschidă un drum elevilor săi, poate să le descoperă o vocație și poate să le redea încrederea în propriile puteri pentru întreaga viață. Deci, lucrarea dascălului este una dintre cele mai înalte forme de slujire a aproapelui și de preamărire a lui Dumnezeu. Este clar că o asemenea misiune implică multă jertfă și responsabilitate, întrucât orice învățătură și orice încurajare pot rodi în sufletele ucenicilor multă bogăție și recunoștință din partea lor.

Preaiubiți părinți,

O societate are nevoie de oameni bine pregătiți profesional, dar în egală măsură, are nevoie de oameni cinstiți și responsabili în privința binelui comun. Știința fără conștiință poate deveni periculoasă, iar performanța lipsită de responsabilitate morală își pierde adevăratul sens. Deci, în fiecare copil se află mai întâi omul care trebuie format, iar această responsabilitate revine familiei, școlii și Bisericii. Pentru că ați adus la școală copii frumoși și inteligenți, dumneavoastră sunteți cei binecuvântați de Dumnezeu. Profesorii noștri vor schimba în bucurie valoarea copiilor dumneavoastră, fără să umbrească frumusețea și unicitatea persoanelor lor. Fiecare copil are darurile sale, ritmul său de dezvoltare și chemarea sa.
În concluzie, vă îndemn pe toți, profesori, părinți și elevi, să vă ajutați unii pe alții și să vă apropiați cu iubire de cei care sunt singuri și descurajați. În fiecare dimineață, înainte de a începe programul de școală, rugați-vă ca Domnul să vă ajute spre tot lucru bun. Pășiți cu încredere în acest nou an școlar, căutând adevărul, binele și frumosul. Folosiți timpul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește, prețuiți eforturile tuturor și păstrați în suflet bucuria de a învăța. Fie ca zilele petrecute în școală și în afara școlii să adauge rațiunii dumneavoastră cunoaștere și bunătate, iar sufletelor dumneavoastră lumină și har dumnezeiesc. În acest moment sfânt o rugăm pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a cărei Naștere o prăznuim cu bucurie mâine, să fie ocrotitoare a dumneavoastră. Cu aceste gânduri părintești, vă binecuvântăm și rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, Învățătorul și Luminătorul lumii, să vă întărească și să vă călăuzească pașii spre împlinirea voii Sale.
Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt către Domnul,

† Dr. IRINEU,
Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

[1] Psalmi 89, 14.
[2] Luca 2, 52.
[3] Filipeni 4, 13.

07/09/2026



Bine te-am găsit dragă grădiniță!🌹🌺🐞🐝🦋🌺💮 💐
Grădinița este locul în care copilăria prinde culoare, unde prieteniile se leagă, curiozitatea înflorește, iar visele celor mici sunt încurajate să crească.

🌈🐝 Bine ați venit la grădiniță! 🐝🌈Dragi copii, bine ați venit în lumea minunată a copilăriei, unde fiecare zi aduce zâmb...
05/09/2026

🌈🐝 Bine ați venit la grădiniță! 🐝🌈

Dragi copii, bine ați venit în lumea minunată a copilăriei, unde fiecare zi aduce zâmbete, jocuri, prietenii și descoperiri! 🌸💛
Aici, printre povești, cântece, culori și multe îmbrățișări, vom învăța împreună să fim curajoși, buni și veseli. Fiecare dimineață va fi o nouă aventură, iar fiecare clipă petrecută împreună va deveni o amintire frumoasă. 🧸🎨🌼
Să pășim cu încredere într-un nou an plin de magie, bucurii și momente de neuitat!
✨ Bine ați venit, dragi copii! Grădinița vă așteaptă cu brațele deschise! ✨

05/09/2026
31/07/2026

Astăzi micuții îngerași au mers cu toții la bisericuța grădiniței să înalțe un gând curat și bun către Doamne Doamne, și pentru a aduce mulțumire pentru toată ocrotirea! Îți mulțumim Doamne pentru tot și te rugăm să ai grijă încontinuare de micuții îngerași oriunde s-ar afla! Amin!

31/07/2026

,,Am fost cuminți și am primit surprize dulci!"

Address

Strada Locotenent Colonel Dumitru Petrescu , Nr. 9
Târgu Jiu
210182

Opening Hours

Monday 07:30 - 12:30
Tuesday 07:30 - 12:30
Wednesday 07:30 - 12:30
Thursday 07:30 - 12:30
Friday 07:30 - 12:30

Telephone

+40768358446

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Gradinita Sfantul Stelian,Tg.Jiu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category