Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu

Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu » Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, Gorj
• Adresa: str. Agriculturii, Primul director al școlii a fost numit Micu Gheorghe.

» SCURT ISTORIC

În anul 1976, în cartierul 9 Mai din municipiul nostru, a luat ființă Școala Generală Nr.12 Târgu Jiu. Din 3 decembrie 1999, prin dispoziția nr. 325 a Inspectoratului Școlar Județean Gorj, s-a acordat numele de Școala Generală “Constantin Brâncuși”. Construcția s-a ridicat foarte repede din primăvara până în toamna lui 1976. Activitatea a început pe 15 septembrie 1976, cu 12 clase I–IV, şi 6 clase V-VIII, cu un total de 614 elevi. Printre primii Învățători ai școlii îi amintim pe: Fumureanu Maria, Fumureanu Ştefan, Văduva Aurora, Lipianu Maria. Au mai îndeplinit această funcție profesorii: Manta Ionel, Rovenţa Constantin, Nicolescu Elena, Vlădoiu Grigore, iar din anul 2002 Băluţescu Ovidiu. Baza materiala a școlii s-a îmbunătățit permanent. În anul 1999 s-a pus acoperiș, în anul 2003 s-au efectuat lucrări de zugrăveli, interior și exterior, în anul 2004 s-a realizat centrala termică pentru încălzire, iar în anul 2005 s-au modernizat grupurile sociale și s-a racordat instituția la internet.

Școala s-a remarcat permanent prin rezultatele bune şi foarte bune ale elevilor la învățătură și disciplină. Abandonul școlar s-a redus permanent, iar procentul de promovabilitate a crescut anual (99%).

Școala noastră a oferit şi oferă condiții foarte bune pentru elevii cu înclinații spre performanţă, lista câștigătorilor la olimpiadele pe obiecte, la fazele municipale și județene, fiind foarte lungă. Trofee și premii importante au adus și sportivii noștri. De când s-au introdus disciplinele opționale, elevii noștri au o ofertă atractivă. Pentru clasele I-IV, atractive au devenit opționalele de Limba engleză, Literatură pentru copii, Matematică distractivă, Matematică recreativă, Prietenul meu, calculatorul (școala dispunând din acest an de un laborator modern de informatică). Pentru clasele V-VIII, deja a devenit o tradiție: Gorjul istoric, Capitalele lumii, Chimia In gospodărie, Tainele cărții.

Școala Generală “Constantin Brâncuși” a devenit factorul principal de educație prin forțele proprii, cât și prin parteneriat cu factorii educaționali, fiind o prezenţă activă la nivelul municipiului Târgu Jiu. Desfășoară un puternic parteneriat cu familia, prin Comitetul de părinți, cu Poliția Comunitară, cu Muzeul Județean, cu Teatrul Național „Elvira Godeanu”, cu grădinițele din cartier, Direcția de Sănătate Publică, Clubul elevilor, Grupul de Pompieri, Școala Populară de Artă şi alți factori educaționali. Primăria Târgu Jiu acordă o atenție deosebită solicitărilor școlii, în programul de reabilitare şi modernizare a bazei materiale. Suntem o școală prietenoasă, o școală pentru fiecare, participativă, autoreflexă, o școală care învață permanent, o școală pentru prezent dar mai ales pentru viitor.

Astăzi, la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an școlar. Cu emoție ...
07/09/2026

Astăzi, la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an școlar. Cu emoție și bucurie, elevii, profesorii și părinții s-au reunit pentru a marca începutul unui nou drum caracterizat de învățare, prietenie și reușite.
Un an școlar frumos și plin de succese!

04/09/2026
🇬🇧 English Summer Camp 2026 – BucovinaÎn perioada 5–10 iulie 2026, s-a desfășurat în Bucovina tabăra de limba engleză En...
15/07/2026

🇬🇧 English Summer Camp 2026 – Bucovina
În perioada 5–10 iulie 2026, s-a desfășurat în Bucovina tabăra de limba engleză English Summer Camp, o experiență educativă și recreativă deosebită, în cadrul căreia elevii au îmbinat învățarea limbii engleze cu descoperirea unora dintre cele mai frumoase obiective turistice și culturale ale României.
Pe parcursul taberei, elevii au vizitat numeroase obiective reprezentative ale zonei, precum: 📍 Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai importante monumente gotice din România, vizitată în drumul spre Bucovina; 📍 Muzeul Oului din Vama, unic prin impresionanta colecție de ouă încondeiate și decorative din întreaga lume; 📍 Tiroliana La Palma, unde elevii și-au testat curajul și spiritul de aventură într-un cadru natural spectaculos; 📍 Cetatea Neamțului, simbol al istoriei medievale moldovenești și una dintre cele mai bine conservate fortificații din România; 📍 Salina Cacica, veche exploatare de sare, renumită pentru galeriile sale subterane și pentru microclimatul benefic sănătății; 📍 Casa Memorială „Ion Creangă” din Humulești, locul în care a copilărit marele povestitor român; 📍 Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Orientului”, faimoasă pentru inconfundabilul albastru de Voroneț; 📍 Mănăstirea Moldovița, monument inclus în patrimoniul mondial UNESCO, renumită pentru impresionantele sale fresce exterioare; 📍 Cetatea de Scaun a Sucevei, veche reședință domnească întărită de Ștefan cel Mare, un reper esențial al istoriei Moldovei medievale; 📍 Muzeul Satului Bucovinean, unde elevii au descoperit tradițiile, arhitectura și stilul de viață autentic al Bucovinei.
Toate aceste experiențe au fost completate de activități zilnice desfășurate în limba engleză, menite să dezvolte competențele de comunicare și exprimare într-un mod interactiv și atractiv. Printre acestea s-au numărat: 🔹 Atelierul de încondeiat ouă, desfășurat sub îndrumarea unui artist plastic, care a îmbinat tradiția cu exprimarea în limba engleză; 🔹 Cooking Contest, în cadrul căruia elevii au pregătit diverse preparate urmând rețete redactate exclusiv în limba engleză; 🔹 Talent Show, un moment dedicat creativității și valorificării talentelor individuale, contribuind la dezvoltarea încrederii în sine, a spiritului de echipă și a comunicării în limba engleză prin muzică, dans, teatru și prezentări artistice.
Tabăra a reunit 50 de elevi, dintre care o parte au fost elevi ai Școlii Gimnaziale „Alexandru Ștefulescu”, fiind coordonată de profesorii Groșanu Liviu, Petcuță Mihaela, Murărița Cristina,Dumbravă Larisa și Schintee Carmen.
English Summer Camp 2026 a reprezentat mult mai mult decât o simplă tabără. A fost o experiență de învățare prin descoperire, în care elevii și-au îmbogățit cunoștințele de limba engleză, au legat noi prietenii, au învățat să colaboreze, să comunice și să aibă încredere în propriile forțe. Zâmbetele, entuziasmul și momentele petrecute împreună vor rămâne amintiri de neuitat, iar experiențele trăite îi vor inspira să privească cu și mai multă încredere spre noi provocări și oportunități.

11/07/2026
🤖 GALA ROBO-BRÂNCUȘI: Misiune îndeplinită cu succes! 🎉Suntem extrem de mândri să anunțăm finalizarea proiectului „Robo-C...
29/06/2026

🤖 GALA ROBO-BRÂNCUȘI: Misiune îndeplinită cu succes! 🎉
Suntem extrem de mândri să anunțăm finalizarea proiectului „Robo-Club Brâncuși: Tehnologie și Prietenie în Gorj”, un parcurs extraordinar de învățare care a culminat cu evenimentul nostru de suflet: Gala Robo-Brâncuși! 🏆
A fost o zi plină de emoție și bucurie, în care am celebrat munca, spiritul de echipă și pasiunea copiilor pentru inovație. Drept recunoaștere pentru efortul lor susținut, am înmânat diplome și tricouri personalizate echipei noastre de viitori ingineri. Imaginile minunate de mai jos, care surprind perfect entuziasmul lor, au fost realizate de fotograful nostru voluntar, Alexandru Popescu https://www.facebook.com/alexandrupopescuphotographer/, căruia îi mulțumim din suflet pentru timpul și dedicarea sa! 📸
👏 Felicitări maxime celor 20 de elevi minunați care au dat viață acestui proiect (inima acestui club):
• POCIOVĂLIȘTEANU ALBERT-AVRAM
• DOBRIȚESCU TONI
• BIBU CRISTIAN
• GROZOIU SEBASTIAN
• POPESCU MIHNEA
• PĂSĂRICĂ-LĂCĂTUȘU-RODOSU ADRIAN
• MIHAI IONUȚ ANDREI
• ORBEȚU ELISA
• ONICĂ MĂLINA
• CĂLIN REBECA
• CIULAVU GEORGE
• CĂTĂNOIU RAISA
• SAVU ARIS
• SAMFIRA SONYA
• BĂBUCĂ ANASTASIA
• ANICA SARRAH
• TĂRBĂU CASIANA
• GÎRJABU ERIC
• TOMA CALEB
• STAN IANIS
De asemenea, dorim să adresăm felicitări tuturor celorlalți elevi ai Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncuși” pentru implicare, curiozitate și susținerea oferită, dar și profesorilor coordonatori.
🚀 Aventura continuă! Nu ne oprim aici! Din toamnă, vom relua activitățile din cadrul Robo-Club Brâncuși: Tehnologie și Prietenie în Gorj alături de toți cei cu care am lucrat anul acesta. Mai mult, abia așteptăm să îi primim cu brațele deschise și pe noii elevi care intră în clasa a V-a, dornici să descopere fascinanta lume a roboticii și să lege noi prietenii!
🙏 Mulțumiri speciale sponsorilor noștri! Toate acestea nu ar fi fost posibile fără susținerea celor care au crezut în noi. Proiectul este finanțat de Fondul Științescu Vâlcea, gestionat de Fundaţia Comunitară Vȃlcea. Pentru mai multe detalii, accesați: https://valcea.stiintescu.ro
Vacanță plăcută tuturor și ne revedem în toamnă, pregătiți să construim viitorul împreună!

Tehnologia ne unește! Caravana Prieteniei a ajuns la Prigoria! Zilele acestea, povestea „Robo-Club Brâncuși” a mers mai ...
16/06/2026

Tehnologia ne unește! Caravana Prieteniei a ajuns la Prigoria!
Zilele acestea, povestea „Robo-Club Brâncuși” a mers mai departe! Elevii noștri pasionați de robotică au făcut un pas uriaș și au intrat, cu multă mândrie și emoție, în rolul de mentori pentru colegii lor de la Școala Gimnazială Prigoria.
Aventura a început chiar la noi în școală, unde ne-am pregătit temeinic! Înainte de a porni la drum, doamna profesor de fizică, Hăinaru Steluța-Fabiola, le-a dezvăluit copiilor noștri principiile fizice esențiale care pun roboții în mișcare (angrenaje, forța de frecare, centrul de greutate). Odată ce au înțeles știința din spatele mecanismelor și au construit roboții, am fost gata să ducem magia tehnologiei mai departe.
Ajunși la Prigoria, am fost primiți cu brațele deschise de domnul director Șearpe Iliuță, coordonatorul parteneriatului local, care a asigurat toate condițiile pentru această activitate împreună cu colegii dumnealui. Acolo, elevii noștri le-au arătat noilor prieteni cm prind viață piesele de LEGO SPIKE Prime și cm se scriu primele linii de cod pentru a-i face să execute misiuni.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără munca de echipă și dedicarea mentorilor proiectului, care au ghidat pașii copiilor în această călătorie interdisciplinară: Popescu Anca-Manuela (coordonator proiect și prof. Informatică/TIC), Hăinaru Steluța-Fabiola (mentor științific - prof. Fizică), Todea Sorin-Matei (mentor logică aplicată - prof. Matematică) și Groșanu Liviu Florin (mentor creativ - prof. Istorie).
Entuziasmul, curiozitatea și zâmbetele copiilor ne-au demonstrat încă o dată că știința este un limbaj universal, care creează punți și prietenii frumoase! Suntem extrem de mândri de elevii noștri pentru răbdarea de care au dat dovadă!
Întregul proiect este posibil datorită susținerii fantastice pe care o avem din partea Științescu și Comunitară Vâlcea. Vă mulțumim că ne ajutați să construim un viitor mai bun pentru copiii din Gorj!
Vă lăsăm mai jos câteva crâmpeie din experiența noastră, atât de la noi din școală, cât și de la Prigoria!
Fondul Științescu Vâlcea
Fundaţia Comunitară Vȃlcea

Ne bucurăm să anunțăm rezultatele remarcabile obținute de elevii noștri iubitori de limba franceză la Concursul Interjud...
12/06/2026

Ne bucurăm să anunțăm rezultatele remarcabile obținute de elevii noștri iubitori de limba franceză la Concursul Interjudețean „Le Club Francophone Le Petit Prince”.
Felicitări pentru fiecare succes, pentru curajul de a participa și pentru eforturile depuse! Fiecare reușită este dovada muncii susținute, a perseverenței și a pasiunii pentru studiul limbii franceze.
Felicitări doamnei profesor coordonator, Priescu Ivona, pentru profesionalism, implicare și sprijinul oferit elevilor în atingerea acestor rezultate deosebite!
Mult succes în competițiile viitoare! 👏🏆🇫🇷

Ediția a III-a a Proiectului Județean Interdisciplinar ‘’Minte sănătoasă în corp sănătos’’, în cadrul căruia școala noas...
11/06/2026

Ediția a III-a a Proiectului Județean Interdisciplinar ‘’Minte sănătoasă în corp sănătos’’, în cadrul căruia școala noastră a avut onoarea de a fi unul dintre organizatori, s-a desfășurat cu succes în data de 10.06.2026.
Evenimentul a reunit aproximativ 800 de participanți, care și-au demonstrat spiritul competitiv și entuziasmul în cadrul celor trei probe sportive: trotinete, biciclete și alergare de viteză.
Pe parcursul întregii zile, concurenții au dat dovadă de energie, fair-play și determinare, transformând competiția într-o adevărată sărbătoare a mișcării și a sportului. Atmosfera a fost una deosebită, iar fiecare participant, indiferent de rezultat, s-a bucurat de experiența trăită, de emoțiile concursului și de oportunitatea de a petrece timp alături de colegi și prieteni.
Mulțumim tuturor participanților, cadrelor didactice, voluntarilor și partenerilor implicați pentru contribuția la reușita acestui eveniment, care a demonstrat încă o dată importanța promovării unui stil de viață activ și sănătos în rândul tinerilor.

Curtea școlii noastre s-a transformat vineri într-un tărâm al veseliei, unde copiii au fost personajele principale ale u...
01/06/2026

Curtea școlii noastre s-a transformat vineri într-un tărâm al veseliei, unde copiii au fost personajele principale ale unei zile pline de surprize, jocuri și momente de neuitat.
Baloanele de săpun, personajele îndrăgite care au adus zâmbete pe chipurile celor mici, muzica și atmosfera plină de energie au făcut ca această zi să fie una specială pentru toți participanții. Entuziasmul și bucuria copiilor ne-au amintit cât de important este să celebrăm copilăria și să le oferim momente frumoase, care să rămână în amintirea lor.
La mulți ani tuturor copiilor! Să aveți parte de o copilărie fericită, plină de vise, joc și descoperiri minunate! 🎈🥳

Address

Strada Agriculturii, Nr. 1
Târgu Jiu
210252

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu:

Shortcuts

Share

Category