17/08/2026
🏅 Consiliul Județean al Elevilor Gorj are bucuria de a anunța că proiectul „Simplu La Evaluarea Națională”, inițiat de Alexandra Vîlceanu, a fost premiat în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Elevului Reprezentant, desfășurată sub Auspiciile Casei Regale a României!
🌟 Evenimentul a avut loc pe data de 6 august 2026, la Cercul Militar Național, unde, în prezența elevilor reprezentanți și a invitaților de seamă din domeniul educației (reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Educației și Cercetării, Senatului României, UNICEF și consilieri prezidențiali), această inițiativă valoroasă a obținut Premiul II!
🧭 Proiectul a fost creat cu scopul de a ajuta cât mai mulți elevi de clasa a VIII-a să se pregătească mai ușor pentru Evaluarea Națională. În cadrul său, Alexandra a dezvoltat un site gratuit cu resurse educaționale, găzduite de o platformă de inteligență artificială capabilă să răspundă automat la orice întrebare.
🤖 Pe paginile ei de social media, pilonul principal al proiectului, ea rezolvă exerciții în mod constant, oferă sprijin și suport emoțional și îi ajută pe elevi să înțeleagă materia prin joacă și curiozitate.
📌 O felicităm pe Alexandra Vîlceanu pentru această realizare deosebită și pentru impactul pozitiv adus în comunitatea educațională!
💛 Fii vocea colegilor tăi! Susține performanța!