La sfârşitul secolului, grecul Biv Vel Clucer Ion Hagi Moscu ridica la 1800 o biserică pentru lucrătorii de la salină. El primise în arendă ocnele în 1797, fiind obligat, pentru aceasta, şi la întreţinerea unei şcoli. Lecţiile erau ţinute de dascăli greci (se cunosc numele a doi călugări: Pangrati şi Ioniţă) în chiliile bisericii Sfântul Gheorghe. După 1843, şcoala comunală era condusă de un dască
l plătit de târgoveţi, un anume “candidat de învăţător”, Mihalache Anastasescu. Un raport din 1842 al revizorului judeţului Saac (din cadrul căruia făcea parte atunci Slănicul) evidenţia rezultatele bune de sfârşit de an al şcolarilor din târgul Slănicului. În 1855 ia fiinţă o şcoală particulară cu plată de doi sfanţi pe lună, condusă de diferiţi dascăli până în 1866, remarcându-se ca buni pedagogi Iacob Pela, Iosif Popescu sau Gheorghe Potlogeanu. În 1846 dascăl era Ştefan Marcu, recunoscut ca un bun pedagog. Se predau: cititul, scrisul, catehismul, noţiuni de aritmetică, geografie şi istorie, lucrarea pământului şi economia casei. Din 1860, se vor relua şi cursurile şcolii târgului, la instrucţia tinerelor generaţii fiind numit învăţătorul Toma Apostolescu, slănicean de origine.
În 1867, şcoala de la Spitalul Colţea, înfiinţată încă din 1707 de spătarul Mihail Cantacuzino, se mută definitiv la Slănic iar pe 29 septembrie 1869 se pun bazele învăţământului de stat prin înfiinţarea Şcolii Primare Publice de băieţi (Şcoala Primară Urbană de băieţi) prin trecerea acestei şcoli la stat. Primul învăţător al şcolii a fost Alexandru Slăniceanu, fiul preotului Teoharie Referendarul, de la Biserica Sfântul Gheorghe. Obligativitatea învăţământului, progresul timid înregistrat în cadrul societăţii, face ca în 1874 Ministerul Instrucţiunii Publice să trimită la Slănic pe Elisa Tănăsescu, pentru un al treilea post la acea vreme. Aceasta va deveni directoarea Şcolii de fete, deşi efectivele şi în perioada următoare vor fi predominate de către băieţi.
