COLEGIUL TEHNIC "IULIU MANIU" SIMLEU SILVANIEI

COLEGIUL TEHNIC "IULIU MANIU" SIMLEU SILVANIEI Colegiul Tehnic pregătește elevii pentru a profesa cu succes o meserie în domeniul tehnic și nu numai SCOALA PFARE -TVET

SCOALA EUROPEANA DIN 2007

🎓 Un nou început, o nouă poveste!Luni, 7 septembrie 2026, de la ora 9:00, vă așteptăm la festivitatea de deschidere a an...
03/09/2026

🎓 Un nou început, o nouă poveste!
Luni, 7 septembrie 2026, de la ora 9:00, vă așteptăm la festivitatea de deschidere a anului școlar 2026–2027, organizată la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”, pentru elevii colegiului și ai structurii Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”.
💙 Elevilor noștri le dorim un an cu încredere, curaj, prietenii frumoase și cât mai multe reușite. Iar celor care pășesc pentru prima dată în școala noastră le spunem cu drag: Bine ați venit! De acum, faceți parte din povestea noastră!
Să fie un an în care să învățăm, să creștem și să construim împreună! 🍀📚
Vă așteptăm cu drag pe 7 septembrie! 🔔

📢 INFORMAȚII PRIVIND UNIFORMA ȘCOLARĂ 2026-2027Dragi elevi și părinți,Vă informăm că, potrivit Actului adițional la Cont...
24/08/2026

📢 INFORMAȚII PRIVIND UNIFORMA ȘCOLARĂ 2026-2027

Dragi elevi și părinți,
Vă informăm că, potrivit Actului adițional la Contractul educațional pe care l-ati încheiat sau îl veți încheia cu școala, uniforma școlară a elevilor Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu”, începând cu anul școlar 2026-2027, va fi alcătuită din:

1. Vestă de culoare neagră, personalizată cu sigla școlii – poate fi achiziționată de la magazinul Class din Șimleu Silvaniei, Str. Gh. Lazăr, bl. L14, parter.

IMPORTANT! La achiziționarea vestei, vă rugăm să precizați că doriți „vesta pentru uniforma Colegiului Tehnic «Iuliu Maniu»”. Personalul magazinului este deja instruit în acest sens.

2. Tricou alb polo, personalizat – se comandă de la firma Promotop, prin intermediul diriginților.

📌 Informațiile referitoare la mărimi și prețurile tricourilor și ale patch-urilor (siglelor) vor fi transmise de diriginți pe grupurile claselor.

Pentru o bună organizare și pentru a asigura operativitatea, vă rugăm să ne sprijiniți în achiziționarea uniformei înainte de începerea anului școlar (INCLUSIV PENTRU ELEVII CLASELOR a IX-a)

Vă mulțumim pentru colaborare și pentru sprijinul acordat școlii!

Conducerea Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu”

O zi pe care Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” o va păstra în istoria sa. O zi despre MEMORIE, RECUNOȘTINȚĂ și CONTINUITATE....
22/08/2026

O zi pe care Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” o va păstra în istoria sa. O zi despre MEMORIE, RECUNOȘTINȚĂ și CONTINUITATE.

Astăzi, 22 august 2026, am trăit împreună un moment cu o puternică încărcătură simbolică: inaugurarea bustului monumental al lui Iuliu Maniu în incinta școlii, personalitatea al cărei nume îl poartă cu mândrie școala noastră.
Nu putea exista un mod mai frumos de a marca 50 de ani de existență și de educație decât prin a așeza, în curtea colegiului, chipul celui care ne amintește prin întreaga sa viață de valori precum demnitatea, responsabilitatea, credința, respectul și dragostea de țară.
După inaugurare a urmat "Jubileul Generațiilor" - o întâlnire emoționantă a foștilor și actualilor profesori, absolvenți și a tuturor celor care au făcut parte din povestea acestei școli.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit, de-a lungul celor 50 de ani, la construirea identității și prestigiului colegiului nostru, precum și celor care au făcut posibilă realizarea acestui proiect.
Un gând special de recunoștință domnului Luka László, autorul lucrării artistice - bustul monumental Iuliu Maniu.
O școală nu este doar o clădire. Este memoria oamenilor care au trecut prin ea.
Astăzi ne-am reîntâlnit, ne-am amintit și ne-am bucurat că, indiferent unde ne-a purtat viața, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” a rămas parte din povestea noastră.
La mulți ani, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”! La mulți ani tuturor generațiilor! ❤️

Întâlnirea generațiilor – un omagiu adus celor care au construit povestea colegiului nostruConducerea Colegiului Tehnic ...
09/08/2026

Întâlnirea generațiilor – un omagiu adus celor care au construit povestea colegiului nostru

Conducerea Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” are deosebita plăcere de a invita cadrele didactice și personalul didactic auxiliar, de ieri și de azi, la „Întâlnirea generațiilor” – un prilej de bucurie, emoție și reîntâlnire pentru toți cei care, de-a lungul timpului, au contribuit la construirea imaginii și identității colegiului nostru.
📅 Sâmbătă, 22 august 2026
🕘 Ora 9:00
📍 Amfiteatrul Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu”

Întâlnirea va fi urmată, începând cu ora 10:30, de inaugurarea bustului monumental al lui Iuliu Maniu, patronul spiritual al colegiului, eveniment organizat de Asociația Atrium Cultural.
Manifestarea se va desfășura în curtea colegiului și va reuni generații de absolvenți din ultima jumătate de secol, perioadă în care școala a funcționat în structura sa actuală, oferind un minunat prilej de întâlnire între generații de absolvenți și dascăli, între cei care au fost și cei care sunt parte din povestea colegiului nostru.
❤️ Vă așteptăm cu drag să ne revedem, să depănăm amintiri și să celebrăm împreună oamenii care au contribuit la ceea ce este astăzi Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”!
Ne revedem cu emoție și bucurie!

În perioada 20-25 iulie 2026, directorul colegiului, d-na prof. Alina Brăban și coordonatorul proiectului Erasmus+ 2025-...
04/08/2026

În perioada 20-25 iulie 2026, directorul colegiului, d-na prof. Alina Brăban și coordonatorul proiectului Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-VET-000322268, Camelia Bîrsan, au participat, în cadrul unei mobilități Erasmus+ în Portugalia, la cursul internațional "Leadership Excellence: A Soft Skills and Coaching Path" dedicat dezvoltării competențelor de leadership, comunicare, inteligență emoțională și management organizațional.
Pe parcursul celor șase zile de formare, participanții au aprofundat metode și instrumente practice privind leadershipul, gândirea sistemică, managementul agil al proiectelor, gestionarea timpului, stabilirea obiectivelor SMART și coachingul.
Un beneficiu important al acestei experiențe a fost și networkingul internațional. Au fost create conexiuni cu reprezentanți ai unor școli și instituții educaționale din alte țări, cu profiluri similare, fiind inițiate discuții pentru schimburi de bune practici, colaborări și viitoare proiecte internaționale.
Experiența contribuie la dezvoltarea profesională a echipei școlii și la consolidarea dimensiunii europene a instituției noastre.
+

29/07/2026
Asociația Atrium Cultural din Șimleu Silvaniei, organizează Jubileul Generațiilor la COLEGIUL TEHNIC "IULIU MANIU" SIMLE...
25/07/2026

Asociația Atrium Cultural din Șimleu Silvaniei, organizează Jubileul Generațiilor la COLEGIUL TEHNIC "IULIU MANIU" SIMLEU SILVANIEI

NOI TOȚI AM PORNIT DE AICI.
Unele locuri nu rămân doar clădiri. Ele păstrează emoții, prietenii, profesori care ne-au format și începuturile multor drumuri în viață.
Colegiul „Iuliu Maniu” este unul dintre aceste locuri.
Pe 22 august 2026 ne vom reîntâlni pentru a sărbători „Jubileul Generațiilor” și pentru a inaugura bustul lui Iuliu Maniu, ale cărui principii și valori continuă să inspire generație după generație.
Până atunci, vă invităm să redescoperim împreună câteva imagini din trecut și să urmăriți cm prinde contur acest proiect dedicat tuturor celor care au trecut prin această școală.
Noi toți am pornit de aici.
Mindannyian innen indultunk útnak.
(Noi toți am pornit de aici.)
Program: Sâmbătă – 22 august 2026
10:00 – Primirea participanților
10:30 – Deschiderea oficială a evenimentului

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=122120399481303372&id=61589101172587

ÎNVĂȚĂMÂNT POSTLICEAL-GRATUIT 2026-2027SPECIALIZAREA: ANALIST-PROGRAMATOR. Calificare nivel 5DURATA: 2 ANI(3 semestre)În...
09/07/2026

ÎNVĂȚĂMÂNT POSTLICEAL-GRATUIT 2026-2027
SPECIALIZAREA: ANALIST-PROGRAMATOR. Calificare nivel 5
DURATA: 2 ANI(3 semestre)
Înscrierea la secretariatul Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” str. M. Kogălniceanu Nr. 11, Șimleu Silvaniei se face cu sau fără diplomă de Bacalaureat și fără limită de vârstă;
Relații suplimentare la telefon: 0764928460 sau la tel. 0745625044 (prof. Luminiţa Fărcaş)

📢 Descoperă viitorul tău la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”! 🎓Îți dorești o școală care să te pregătească pentru meseriile...
01/07/2026

📢 Descoperă viitorul tău la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”! 🎓
Îți dorești o școală care să te pregătească pentru meseriile viitorului? Alege Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” pentru anul școlar 2026–2027!
🔧 Bază materială modernă – laboratoare și ateliere dotate pentru învățare practică și experiențe reale.
👩‍🏫 Corp profesoral bine pregătit – profesori dedicați, care te sprijină să îți descoperi și să îți dezvolți potențialul.
🚀 Profiluri de viitor – specializări adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii și oportunităților de carieră.
La noi înveți, experimentezi și îți construiești drumul spre succes!
📍 Alege inspirat. Alege Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”!
Te așteptăm să faci parte din comunitatea noastră!

Dragi absolvenți,Ați ajuns într-un moment important — Bacalaureatul, examenul care încununează anii voștri de liceu. Est...
28/06/2026

Dragi absolvenți,
Ați ajuns într-un moment important — Bacalaureatul, examenul care încununează anii voștri de liceu. Este firesc să aveți emoții, dar amintiți-vă: acest examen nu definește cine sunteți, ci este doar un pas pe drumul vostru spre viitor. Aveți încredere în cunoștințele dobândite, în eforturile depuse și în voi înșivă.
Rămâneți concentrați, organizați și odihniți-vă bine între probe. Nu uitați că fiecare provocare este o oportunitate de a vă descoperi puterea interioară. Mult succes!
📘 Informații utile pentru Bacalaureat:
➡️ Centrul de examen este la Colegiul Național ,,Simion Bărnuțiu" Șimleu Silvaniei;
➡️ Să fiți prezenți în centrul de examen în intervalul 7:30-8:00, întrarea în sala de examen se face până cel târziu la ora 8.30;
➡️Să aveți la voi cartea de identitate, instrumente de scris de culoare albastră, creioane grafice, apă și șervețele;
📆 Calendar examene:
29 iunie 2026 (luni) – Limba și literatura română (E.a)
30 iunie 2026 (marti) – Proba obligatorie profil (Matematică– E.c)
2 iulie 2026 (joi) – Proba la alegere a profilului și specializării(Fizică, Biologie sau Geografie)(E.d)
3 iulie 2026 (vineri) – Limba și literatura maternă (E.b)
👩‍🎓👨‍🎓Succes deplin!

Address

Șimleul Silvaniei, Strada M. Kogălniceanu, Nr. 11, Jud. Sălaj
Simleu Silvaniei
455300

Opening Hours

Monday 07:00 - 16:00
Wednesday 07:00 - 16:00

Telephone

+40764928460

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when COLEGIUL TEHNIC "IULIU MANIU" SIMLEU SILVANIEI posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to COLEGIUL TEHNIC "IULIU MANIU" SIMLEU SILVANIEI:

Shortcuts

Share

Category