Suntem o grădiniță particulară cu predare în limba germană și română, acreditată de Ministerul Educației. Grădinița cu Program Prelungit ”Daisy & Donald Duck”, cu predare în limba germană și română, și-a deschis porțile în anul 2012 cu nivelul preșcolar, clădind de-a lungul vremii o comunitate, relații strânse de comunicare atât în rândul părinților, cât și în rândul cadrelor didactice. Din 2017 s
untem unitate acreditată de Ministerul Educației prin Ordinul Nr. 4606 din 17.08.2017. Profesor Petru Șpan, nr. 2 din Sibiu, într-o clădire pe trei niveluri construită special pentru activitatea pe care o desfășurăm. Locația dispune de 3 săli de grupă, 5 dormitoare, vestiar pentru copii, sală de mese, 3 grupuri sanitare, cabinet medical autorizat și un spațiu exterior de joacă modernizat cu tobogane și aparate de joc care oferă siguranța și confortul de care au nevoie copiii. Unitatea noastră a obținut toate avizele necesare și autorizațiile eliberate de către:
• Direcția de Sănătate Publică Sibiu;
• Inspectoratul Școlar Județean Sibiu;
• Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu;
• Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu. Viziunea Grădiniței Daisy & Donald Duck
Grădinița își propune să creeze un mediu de prețuire și dragoste față de copil, să fie locul ideal în care fiecare copil va crește și se va dezvolta, fiind atent îndrumat pentru a găsi cea mai sigură cale spre reușită. Misiunea Grădiniței Daisy & Donald Duck
Misiunea grădiniței este de a descoperi și promova potențialul creativ al fiecărui copil, de a-și dezvolta creativitatea, atenția, gândirea logică și diferite abilități motrice și comportamentale, de a fi un partener de încredere pentru fiecare familie în procesul de educare a copiilor, un loc care să facă o copilărie mai frumoasă și mai fericită pentru fiecare copil. Valorile grădiniței Daisy & Donald Duck reflectă angajamentul nostru pentru dezvoltarea integrală și fericită a fiecărui copil. Iată câteva dintre valorile noastre:
Învățare și explorare;
Creativitate și expresie;
Respect și empatie;
Dezvoltare personală și socială;
Colaborare și parteneriat. Aceste valori stau la baza filozofiei noastre educaționale și ne ghidează
în toate activitățile pe care le desfășurăm. Vă invităm cu căldură să veniți să descoperiți și să vizitați Grădinița Daisy & Donald Duck! Nimic nu poate înlocui experiența directă și vă asigurăm că veți găsi aici un mediu minunat pentru copilul dumneavoastră! Acces la camerele de supraveghere! Terapie logopedică pentru preșcolari! Strada Profesor Petru Șpan, nr.2, Sibiu
0744372166
[email protected]