Istoria Văii Hârtibaciului

Rezistenţa din Fetea, partea I

După 6 martie 1945, una din cele mai eficiente căi pentru impunerea modelului totalitar sovietic și instaurarea regimului comunist în România a fost adoptarea unei vaste legislații represive, care a vizat, pentru început, membrii guvernului Antonescu și oamenii fostului regim și, ulterior, adversarii politici ai comuniștilor. Începând cu anul 1948, legislația penală cunoaște o puternică ideologizare. Apare o noțiune absolut nouă în istoria dreptului penal românesc : noțiunea de „infracțiune contrarevoluționară”.Aflată în rândul subiectelor tabu pentru istoriografia română din perioada comunistă, mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România s-a bucurat, după 1990, de un interes aparte atât din partea specialiștilor, cât și din partea publicului larg.Rezistenta anticomunistã în România a luat fiintã imediat dupã 23 august 1944, având ca scop împiedicarea pãtrunderii comunismului la noi. Opoziția armată (mișcarea de partizani) a fost prima și una dintre cele mai organizate forme de rezistență împotriva regimului comunist. Rezistența română a fost una dintre cele mai longevive din cadrul Blocului Estic. Membrii Rezistenței armate erau convinși că doar o implicare armată ar putea să reducă teama crescândă și să oprească ajungerea irevocabilă a comuniștilor la putere. Între 1945 și 1959, în munții României se ascundeau aproape 1200 de grupuri de luptători (peste 13 000 de oameni), unele compuse chiar și din 120 de luptători. Istoricii i-au numit „partizani”, oamenii simpli le spuneau „haiduci”.Perioada dintre 23 august 1944 și începutul anilor ’60, când comunismul și-a fefinitivat stăpânirea prin teroare cu ajutorul ocupantului sovietic, a fost foarte tulbure. Comuniștii au strivit ierarhii și valori, au anihilat categorii sociale, au marcat tragic destinele multor familii, distrugând vieți și cariere. Nu mulți români au reușit să fugă din fața tăvălugului încă de la început. Dintre militarii de carieră și politicienii de toate culorile, cei rămași în țară după închiderea granițelor au ajuns în pușcării și în lagăre de exterminare din care au ieșit cu adânci sechele. Era de așteptat ca, în contextul începerii „războiului rece” dintre foștii aliați împotriva Germaniei naziste, românii din exil să se organizeze și să inițieze o serie de acțiuni politice și chiar militare pentru patria lor. Anglia, Franța și SUA i-au sprijinit să creeze structuri capabile să strângă informații despre starea din teritoriul sub ocupație. S-au constituit astfel Comitatul Național Român, Comitetul de Asistență Român, asociații ale exilului politic, dar și ale militarilor români evadați de sub ocupația stalinistă. Dacă primele structuri coagulau reprezentanți ai „partidelor istorice”, cele din urmă, plecând de la Asociația Foștilor Combatanți, au încercat o abordare concretă, pe teren, a posibilităților de a răsturna guvernul comunist. În acest scop a luat naștere Serviciul de informații al Românilor din Exil, un serviciu autonom de intelligence, cu scopul de a pregăti informațional o posibiă invazie a Occidentului în Estul sovietizat și de a potența rezistența internă.Primul pericol a fost cel al fãrãdelegilor comise de trupele sovietice de ocupatie. În primele zile de dupã 23 august, au trecut pe la noi, prin zonã, ostasii români, obositi si flãmânzi, reorganizându-se pentru eliberarea Ardealului. Peste tot au fost întâmpinati cu flori, mâncare, haine etc., fiecare cu ce putea. Rusii au trecut începând cu 9 septembrie. Lumea i-a întâmpinat la fel, dar ei s-au comportat ca niste ocupanți si au devastat tot ce întâlneau în cale, luând cai, cãrute, mâncare, băutură, fugind după femei… Localnicii au fost nevoiti sã se apere si au format “gãrzi cetãtenesti” sau “gãrzi nationale”, aceasta si în conformitate cu ordinul 45000/ octombrie 1944, emis de Inspectoratul General al Jandarmeriei. Inaptii pentru armatã, bãrbatii în vârstã, bãietii în jur de 16 ani, fãceau de pazã, mai ales noaptea, având grijã de bunurile tuturor. Fetele si femeile s-au ascuns prin pãduri, prin grajduri, prin podurile caselor, prin jirezi de fân si paie.În 1949, informate de Foreign Office că rezistența anticomunistă română se intensifica și beneficia de sprijin popular la țară, serviciile de informații occidentale au investit serios în proiectul de a forma o rețea de agenți infiltrați în Blocul Estic. Printre primii voluntari români recrutați de CIA la începutul lui 1951 a fost și Gheorghe Bârsan din Retiș. Au fost parașutați în țară în noaptea de 18 spre 19 octombrie 1951, în Munții Făgăraș. Următoarele grupe de combatanți au fost trimise în noiembrie 1951. Între ele, grupul „Jacques” (Ion Samoilă din Ighișu Vechi, Ion Golea și Ion Tolan), parașutat în Fetea.
O asemenea formațiune a luat ființă și în jurul Mediașului, la inițiativa a trei studenți la medicină. Acest grup a devenit nucleul unui grup de rezistență activă, stabilit în pădurile Fetea. O asemenea formatiune a existat deci si în pãdurile de la Fetea, lângă Ruja, la initiativa a trei studenti medicinisti: Teofil Mija din Bratei, Axente Pãcurariu din Coves si Ion Golea din Bahnea, militari în termen. Satul (cãtunul) Fetea ( Fetantelike, Fettendorf, Fetumdorph) a fost atestat prima oarã în scris în anul 1357, sub numele de Fetumdorph. La cota 493 se află o amenajare care indică prezența unei fortificații, la locul „Gruiu’ Hoților”, cu dimensiunile aproximative de 45/12 m. Terasa s-a format prin săparea marginilor pantei. Amenajarea este, mai probabil, un loc de refugiu decât o fortificație propriu-zisă, datând din Evul Mediu timpuriu. Locul îl cunoșteau de la colegul lor de liceu Aurel Ursu, al cărui frate („nenea Zaharia Ursu”) era cioban, având și cai, vaci într-o gospodărie din mijlocul pădurii.Azi, din cãtunul cu cca 20 de case n-a mai rãmas nimic. Când Securitatea a descoperit ce se întâmpla acolo, locuitorii au fost obligati sã plece, iar casele au fost dãrâmate.

Fragmente din "Istoria Văii Hârtibaciului - Vol. I"

Va urma

Sașii de pe Valea Hârtibaciului

Exproprierea

În Seliștat, ca, de altfel și în celelalte sate săsești, s-a anunțat cu goarna în sat că fiecare familie de sași trebuie să ducă la Primărie veselă (li s-a lăsat doar un cuțit și o lingură și o furculiță pentru fiecare!), lenjerie, în caz contrar, o comisie le va lua obligatoriu tot ce va dori.Țiganii luau din casele sașilor unelte și mașini agricole, haine, slănină, carne, grâne, chiar și borhot de țuică! Au fost luate și animale pentru Rusia. A fost nevoie și de o a doua strigare, căci sașii nu s-au prezentat, sperând că nu va fi chiar așa. Au fost convocați capii familiilor și amenințați cu sancțiuni grave. Au început a aduce atunci în saci, dar în cantități mici, pentru că au ascuns tot ce-au putut în paie, în fân, în groapa de var, chiar și în lăzi îngropate în pământ, în șuri și în „șopuri”1. Cu mare fereală, unele lucruri mai importante și animalele le-au dus la români prieteni. Comisia (în care mai mulți erau țigani), văzând ce puține alimente s-au adus, a mers prin sat pentru a lua cu forța, fără prea mare succes însă. Unii din comisie erau beți, înjurau! Lucrurile colectate au fost împărțite seara, în principal țiganilor. Majoritatea românilor s-au ferit să-și însușească ce nu era al lor. În alte sate, țiganii au fost mult mai violenți.Sașilor li s-au luat și casele. În camerele cele mai mari și mai frumoase s-au mutat familii de țigani, sașilor le-au rămas bucătăria de vară și o cămară. În Noiștat, doi sași au trăit în „Țigănie” imediat după 1945! Fostele slugi ale sașilor au ajuns să fie stăpânii foștilor lor „stăpâni”.2 Țiganii, mulți beți, le vorbeau urât, îi înjurau, îi făceau „higlăriști”. În Bărcut, un țigan și-a făcut wc-ul deasupra pivniței! Adunările de vecinătate ale sașilor, adunările tinerilor și Consiliul Bisericesc au fost interzise. Doar slujbele religioase erau permise, dar și acestea erau supravegheate atent, nu cumva „dușmanii” să pună la cale ceva!În Seliștat, 19 familii de țigani au intrat în casele sașilor, care le-au reprimit prin legea din anul 1954. În majoritatea cazurilor, noii „proprietari” au primit și pământul sașilor. Doar că majoritatea l-au dat în arendă („în parte”) tot sașilor! În Henndorf (Brădeni) sașii săpau la țigani și primeau a treia parte din recoltă. Țiganii nu le-au dat sașilor nici laptele de la vaci și, de câteva ori pe zi, îi trimiteau la miliție, fără motiv!Biserica Evanghelică a pierdut școlile, terenuri și păduri, putând păstra doar clădirile bisericilor ei. Ea s-a consolidat apoi treptat sub noul episcop Friedrich Müller-Langenthal și, în anul 1955, a fost înființat Institutul Teologic Protestant unic din Cluj. Reforma agrară a reprezentat și ea o grea lovitură la adresa sașilor. Aproape întreaga proprietate agricolă germană a fost expropriată. Articolul 3 al legii de reformă agrară prevedea următoarele: „Se expropriază total pământurile și proprietățile agrare de orice fel, aparținând cetățenilor germani și cetățenilor români, persoane fizice sau juridice, de naționalitate germană, care au colaborat cu Germania nazistă”. Pe aceeași direcție se înscrie și naționalizarea, supremația economică germană încetând. Etnicul german devine un simplu angajat în fosta sa fabrică. Lipsiți de gospodării și de mijloace de trai, sașii emigrează, dar nu în Germania, ci la oraș. Inteligenți, serioși și harnici, nu le-a fost greu să se adapteze lumii urbane. Toate aceste măsuri luate de regimul comunist au întărit sentimentul identității germane.

Fragmente din "Istoria Văii Hârtibaciului" - Vol. II

https://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/mircea-dragan-incursiune-in-istoria-vaii-hartibaciului-trecutul-este-tot-mai-inaccesibil-si-tot-mai-ignorat-de-noile-generatii-prin-exodul-sasilor-am-ramas-mai-saraci-176019.html

Mircea Drăgan, incursiune în "Istoria Văii Hârtibaciului: "Trecutul este tot mai inaccesibil şi tot mai ignorat de noile generaţii. Prin exodul saşilor am rămas mai săraci" Despre dl. Mircea Drăgan, ziarul nostru a mai scris. Domnia sa, vă reamintim, este un hârtibăcean îndrăgostit de ţinuturile natale, de ani de zile colecţionând costume populare strânse într-o expoziţie reprezentativă, găzduită mai întâi la Agnita şi apoi la Sibiu, unde şi-a stabil...

Legende ale întemeierii

Agnita, Dealu Frumos, Merghindeal, Ruja

Într-o pădure (tânără pe atunci) de stejar, la o jumătate de oră la vest de Dealu Frumos (Schönberg), există încă urme ale unei vechi fortificații de pământ, străbătută de granița dintre Agnita (Agnetheln) și Dealu Frumos.Legenda din bătrâni spune despre această cetate că, „în vremurile de demult, locuiau acolo sus, în pădure, un nobil mândru, cu familia și supușii săi. A avut trei fiice: Agnetha, Rosalia și Margareta. Soția lui era însărcinată cu al patrulea copil. Contele tânjea după un fiu care să-l moștenească și să-i ducă numele mai departe...Nimeni nu-și mai amintește de ce (fie din dezacord sau din alte motive), dar, într-o zi, averea sa avea să se împartă între cei patru copii, care s-au despărțit și au rătăcit fiecare în văile din apropiere.Agnetha și oamenii ei s-au mutat mai la vale, la Agnita, căreia i-a dat și numele (Agnetheln), la fel ca Rosalia la Ruja (Roseln) și Maria la Merghindeal (Mergeln).În apropierea cetățuii de pe deal a rămas...Dealu Frumos (Schönberg), frumos precum legendele.

Fragmente din "Istoria Văii Hârtibaciului" - Vol. II

Mihai Viteazu și Valea Hârtibaciului

Românii ardeleni au aşteptat mereu un crai din neamul lor, care să-i ia sub oblăduirea sa. La cumpăna dintre veacurile XVI-XVII, expresia cea mai înaltă a tendinţei de unitate politică a întruchipat-o unirea realizată de Mihai Viteazu, când, pentru o scurtă vreme, vulturul muntean, zimbrul moldovean şi leii transilvăneni s-au unit simbolic pe una şi aceeaşi stemă. De altfel, el a purtat titulatura de „voievod al Ţării Româneşti, al Transilvaniei şi a toată ţara Moldovei”. N-a fost un act de conjunctură, domnii Moldovei şi ai Ţării Româneşti au stăpânit în Transilvania întinse teritorii: Almaşul, Făgăraşul, Ciceul, Cetatea de Baltă, Rodna, Unguraşul. Timp de mai bine de patru secole, această unificare politico-statală a constituit un exemplu pentru generaţiile ce au urmat.Naţiunea română a păstrat în memoria colectivă această primă unire a românilor, fiind primul semnal de deşteptare naţională, un ideal păstrat cu sfinţenie peste veacuri. Să nu exagerăm totuși! Domnitorul începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea, cel care l-a recreat a fost Nicolae Bălcescu, plin de romantism revoluționar. O asemenea interpretare lipsește cu desăvârșire în istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea și chiar mai târziu, spre 1800, la „Școala Ardeleană”.Când Mihai Viteazu a cucerit Transilvania, armaşul Sava, în drumul său pe Valea Hârtibaciului spre Făgăraş, a avut adeziunea românilor când a ars cetăţile de la Cincu, Agnita, Merghindeal şi Hosman. În 24 februarie 1600 Mihai se afla în trecere prin Agnita, în drumul spre Alba Iulia, de unde a adresat o cerere superintendentului din Biertan al bisericii saşilor, Lucas Unglerus, pentru a-i acorda un împrumut de 10 000 de florini, necesari întreţinerii oştirii.50 La 9 septembrie oficialii scaunului din Mediaş scriau judelui regal din Nocrich că sunt de acord „să scape de jugul tiranului sângeros Mihai Viteazu”. Românii din Cincu, împreună cu ostaşii lui Sava, au nimicit în lupte, la nord de Cincu, pe actualul poligon, 800 de saşi aflaţi acolo în tabără.În anul 1600 trupele lui Mihai incendiază satele Noul, Şunăberg (Schönberg – Dealu Frumos). Trecând munţii să cucerească Ardealul, Mihai şi-a împărţit armata în două. Partea cea mai însemnată (mercenarii), cu el în frunte, a trecut munţii pe la Buzău, a străbătut Braşovul şi, în dreptul Sibiului, s-a unit cu a doua oaste, oastea de ţară, care a trecut pe la Turnu Roşu. La marginea hotarului dintre Săsăuş şi Şomartin este Dealu’ Murgului, în amintirea lui Mihai Viteazu, care ar fi trecut pe acolo, în 1599, în drum spre Şelimbăr. Românii din Hosman şi din alte sate ale scaunului Nocrich îl primesc cu bucurie pe armaşul Sava din oastea lui Mihai. Cele două oştiri s-au unit la Tălmaciu în 16/26 octombrie 1599 şi înfruntarea cu armata cardinalului Andrei Báthory, voievodul Transilvaniei (acesta îi ceruse lui Mihai să părăsească tronul Ţării Româneşti), are loc la Şelimbăr, în 18/28 octombrie...

Fragmente din "Istoria Văii Hârtibaciului - Vol. I"

Descoperiri arheologice în Valea Hârtibaciului

Teritoriul Văii Hârtibaciului a fost locuit din timpuri străvechi.
Stau mărturie urmele scoase la iveală de arheologi, care atestă viaţa omenească pe aceste meleaguri cu 5-6000 de ani î.e.n. Firesc, căci cadrul natural e favorabil sub toate aspectele, relieful e variat, cu ape curgătoare, solul e de calitate şi sunt multe bogăţii. Munţii din apropiere au dat siguranţă vieţii, oferind loc de refugiu.

Perioade istorice:

-Paleolitic
- Neolitic şi eneolitic
- Bronz
- Hallstatt
- Latėne
- Roman
- Medieval Timpuriu
- Medieval

Paleolitic

Primele mărturii despre locuirea Văii Hârtibaciului datează din
paleolitic, puse în evidenţă de două puncte arheologice din Agnita, unde s-au găsit oase pietrificate de rinoceri şi mamuţi şi resturi de unelte din piatră. Pe raza satului Beneşti s-au descoperit oase pietrificate de mamut, un exemplar dintr-o măsea de mamut se află la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Învăţătorul Turcu Machedon din Movile a găsit, în 1956, în pârâul ce curge pe lângă sat, o măsea de mamut.
......

Fragmente din "Istoria Văii Hârtibaciului" - Vol. 1

Tocmai a apărut „Istoria Văii Hârtibaciului”, 2 volume, 900 de pagini

Este rodul unei munci de circa 20 de ani de cercetări prin arhive și biblioteci, de stat de vorbă cu oameni din toate satele regiunii... Cunoașterea realităților civilizației rurale de pa Valea Hârtibaciului are un caracter de urgență, trebuie salvat ce se mai poate. Trecutul esta tot mai inaccesibil și tot mai ignorat de generațiile actuale. Se mai adaugă ceva! Valea Hârtibaciului a fost o zonă majoritar săsească. Prin exodul sașilor, am rămas mai săraci și trebuie ca, pentru generațiile următoare, cei care am trăit împreună cu ei, să lăsăm scris cine au fost, ce au făcut pentru sudul Ardealului.

Câteva titluri de capitole:
-Descoperiri arheologice în Valea Hârtibaciului
-Ungurii de pe valea Hârtibaciului
-Sașii
-Sate românești, sate săsești
-Invaziile turcești în zonă
-Mihai Viteazul și Valea Hârtibaciului
-Marea Unire și V.H.
-Romii
-Corturarii