Marinela Pascu - Consilier de dezvoltare personală prin joacă

Recomand să citiți postarea Părinți pe Sârmă cu Adina Giurgea.
De ce rezonez atât de mult cu ea?
Pentru că AM FOST acolo.
În acea luptă interioară.
În acea disperare de a "face destul".
În acea frică: "Dacă copilul meu nu e suficient de bun?"

Anul trecut, băiatul meu cel mare a avut Evaluarea Națională.
Și eu am fost în roller-coaster constant între:

‼️Ce îmi spunea INIMA (copilul tău are nevoie de echilibru)
‼️Ce îmi spunea SOCIETATEA (trebuie să performeze, altfel e pierdut)

Anul acesta trec prin același proces cu al doilea copil.
Și această postare a Adinei m-a inspirat să revin și eu la câteva gânduri și lecții învățate în anul trecut care poate vor aduce puțină lumină în sufletul unui părinte, așa cm și pe mine m-a ajutat să văd că nu sunt singura care trăiesc astfel de emoții.

Nu am toate răspunsurile, dar cred că avem nevoie să vorbim despre asta.
-Despre presiune, despre așteptări, despre teama de a avea copii "obișnuiți".
-Despre ce se întâmplă în sufletul copiilor noștri.
-Despre cm să fim părinți conștienți într-o societate care...

..care ne face să uităm că rolul nostru nu e să creștem roboți care bifează cerințe.
Ci să creștem ființe umane împlinite, care își cunosc valoarea.

Adesea când avem emoții intense, reacții cât casa la ceva, ni se oferă ocazia să ne uitam in interior și să vedem ce valori profunde ne-au fost atinse.
Așa s-a întâmplat ieri în urma unei postări anonime in comunitatea "Părinti pe sârmă". Nu reiau ce s-au scris, ci, la cererea câtorva parinti, fac publice gândurile mele.

💘Sunt mulți părinți care au astfel de gânduri, temeri, îngrijorări:
Dacă al meu copil nu are niciun talent?
Dacă nu are nicio abilitate?
Dacă nu se descurcă la școală?
Dacă nu e un copil special?
Dacă e un copil obișnuit???
Hai să fim sinceri, câți dintre noi nu am gândit așa? La un moment dat sau altul. Că tu te chinui, investești energie, timp, bani, vise, speranțe și el cu ce te răsplătește? Cu a fi un om de rând?

Ei bine, dragilor, cm ne zicea Dr. Shefali in 2024 când am văzut-o pentru prima oară în carne și oase, cine ne credem?
Cât de mare poate fi egoul nostru de ne simțim de-a dreptul dezamăgiți, trași pe sfoară, trădați că al nostru copil nu e un geniu, nu e cel mai grozav copil din lume?

Dacă sunt așa de bine cu mine, dacă sunt un om realizat, de ajuns, de ce am nevoie să proiectez nevoile/dorințele/temerile mele pe copilul meu?

Când am inceput să fiu conștientă de toate astea și să nu îmi mai proiectez tot bagajul pe copiii mei și am realizat puterea absolut incredibilă a încrederii în natura umană și în semințele pe care le sădesc în copil zi de zi, nu am mai avut nicio problemă cu a crește un copil obișnuit. Doi chiar😁

Sunt împăcată cu faptul că nu sunt neapărat talentați.
Nu excelează niciunul la sporturi (nici nu practică).
Și nu sunt poate speciali.
Și nici nu sunt cei mai buni la școală.
Nu sunt cei mai frumoși (doar pentru mine, mama bufniță).
Nici cei mai înalți (poate fiu-miu în unele medii😁)
Nici cei mai medaliați sau performanți la ceva anume.

❤Dar sunt foarte iubiți.
Și sprijiniți.
Și ascultați.
Și știu în orice moment din zi și din noapte că noi, părinții, suntem cei mai mari susținători ai lor.
Și că avem încredere în ei.
Și în steaua lor.
În capacitățile lor.
În drumul lor.

Și asta nu se va schimba indiferent cât de talentați, abili, performanți, medaliați sau netalentați, fără abilități sau fără performanțe și medalii ar fi. Oricând în viața lor.

Pentru că rolul nostru nu e să creștem campioni.
Ci să creștem OAMENI.
Cu valori, cu principii morale, cu coloană vertebrală, cu empatie și iubire, cu siguranța că viața lor a făcut lumea puțin mai bună.

Și dacă am putut să le transmit ceva aceea să fie credința că a fi OM e mai presus de a performa. De a fi manager/olimpic/în vârful vreunei piramide.

Și aș mai vrea să le transmit că au dreptul prin naștere să se bucure de viața asta, nu doar să se chinuie și să îndeplinească visele și năzuințele altcuiva, să caute să urce pe scara care nu le aparține și să fie continuu în mișcare.

M-aș bucura să știe ce e și bucuria, joaca și tihna, nu doar munca și epuizarea.

Îndrăznesc să-mi las copiii să fie obișnuiți. Și sunt tare mândră de ei. Și dacă vor fi speciali, la fel voi fi.

La mulți ani de Ziua Internațională a Logicii! 🧠
Astăzi sărbătorim logica – abilitatea care ne ajută să conectăm idei, să înțelegem relații cauză-efect și să extragem concluzii corecte din informațiile pe care le avem.
Pe scurt, logica ne permite să răspundem nu doar „ce” sau „cum”, ci mai ales „de ce”. Nu e doar despre cifre sau puzzle-uri; este modul prin care înțelegem lumea și luăm decizii raționale, fie pentru probleme mici, fie pentru situații complexe.
La EduMind încurajăm „de ce-ul” din spatele fiecărei acțiuni – copilul tău învață să gândească clar, să facă conexiuni și să găsească soluții creative.
‼️ Azi, provoacă-l cu o sarcină care să-i pună mintea la contribuție! 🧠✨

🎄 Decembrie la EduMind – luna în care părinții și copiii se joacă ÎMPREUNĂ 🎲✨
În fiecare an, decembrie vine cu ceva special la EduMind:
atelierele în care părinții nu doar stau pe margine… ci intră în joc alături de copii.
Și adevărul e că aici se întâmplă magia.
Când părintele și copilul stau la aceeași masă, cu același joc în față, se deschid uși pe care uneori nu reușim să le deschidem prin „discuții serioase”.
În decembrie, transformăm joaca într-un spațiu de înțelegere, nu doar de distracție.
Folosim jocuri educationale/boardgames-uri și pașii medierii Feuerstein pentru a da sens fiecărui moment:
🔹 ce strategie folosesc?
🔹 cm iau decizii?
🔹 cm reacționez când pierd?
🔹 cm colaborăm ca echipă... si cm ne simtim impreună?
Și da — de aici apar răspunsuri la multe întrebări pe care părinții le au despre relația cu copilul lor.
Nu pentru că vorbim despre ele… ci pentru că le trăim împreună.
💚 E un atelier pentru întreaga familie.
Cu râsete, cu „aha-uri”, cu redescoperirea acelei bucurii simple pe care, uneori, ca adulți, uităm să o mai simțim.
Dacă vrei o seară altfel pentru familia ta, înscrie-te acum în formular.
https://forms.gle/d7vYBzhaDQMJc5ZR6
Înscrierile se procesează în ordinea completării formularului.

🌿 Din lecțiile mele despre echilibru
A primi și a da — două moduri diferite de a spune „mulțumesc”.

Mult timp n-am știut să primesc.
Sau mai bine zis, primeam, dar cu vină. Cu rușine. Cu sentimentul că nu sunt suficientă. Că sunt slabă. Cu nevoia de a mă revanșa.

Așa că uneori refuzam, chiar dacă aveam nevoie.
Spuneam „lasă, nu trebuie”, de teamă sau rusine.
Alteori acceptam, dar cu gândul că trebuie să dau imediat ceva înapoi — să compensez, să nu rămân datoare.

Mai târziu am înțeles că refuzurile mele îi răneau și pe ceilalți — pe cei care îmi ofereau din inimă. Că, respingând un gest de bunătate, tăiam și bucuria si increderea celui care imi oferea.

Am trăit ani întregi într-un cerc vicios: nu primeam, pentru că mi-era rușine; nu ofeream, pentru că mi-era frică să nu jignesc;
și uneori, ofeream prea mult — ca să acopăr sentimentele mele de neputinta.

Am învățat că:
💫 a primi frumos e tot un dar; cel care îți oferă o face din bucurie, iar când primești cu bucurie și recunoștință, acea bucurie se amplifică.
💫 a primi nu înseamnă slăbiciune, ci încredere.
💫 când primești, îi dai celuilalt șansa să se simtă valoros.

🌸 Pentru tine, ce care te regăsești aici

Dacă și tu simți vină, rușine sau disconfort când cineva îți oferă ceva… te înțeleg.
Nu e ușor să înveți să primești, mai ales dacă ani la rând ai fost învățat că trebuie să te descurci singur, că nu se cade să „deranjezi”, că e rușinos să ceri.

Dar încearcă, măcar o dată,
🌸 să spui „mulțumesc” fără explicații.
🌸 să-ți arăți bucuria.
🌸 să accepți un compliment fără să-l întorci.
🌸 să primești un gest de ajutor fără să te gândești cm să „plătești” înapoi.

Echilibrul nu vine din a da mereu,
ci din a ști să primești cu BUCURIE. 🤍

Săptămâna aceasta ne-am luat rămas-bun de la copiii minunați cu care am crescut împreună timp de un an la atelierele EduMind 💛

Ne-au rămas în suflet zâmbetele 😊, îmbrățișările 🤗, privirile curioase 👀 și, mai presus de toate, acele mici victorii care spun totul:
„Am reușit!” 🥳
„Acum știu!” ✨
„Pot și singur!” 💪

Nu contează doar ce gândesc.
Contează cm ajung să se vadă pe ei înșiși – cu mai multă blândețe 💛, curaj 🦁, curiozitate 🔍 și încredere în propria voce 🗣️.

Tot ce am construit împreună nu se oprește la un joc sau la un răspuns.
E despre cm duc mai departe ce au descoperit – într-o lecție trăită, nu doar învățată.

Despre cm înveți:
⏸️ să te oprești,
🤔 să te gândești,
🔄 să reformulezi
🔁 să încerci din nou

Cel mai important nu e răspunsul corect.
Ci drumul până la el.
Un drum în care copilul nu e grăbit, ci însoțit.

Iar eu sunt recunoscătoare 🙏 că am făcut parte din această călătorie.
Ne revedem curând! 🌟🌟

Uneori, un copil nu are nevoie decât de o vorbă bună pentru a deveni mai bun. Un cuvânt de încurajare, o fărâmă de încredere, , poate face diferența în viața lui. Testează și tu puterea cuvintelor – ajută-l să vadă în el tot ce poate deveni. Creșterea nu vine doar din lecții, ci și din iubirea și sprijinul pe care i le oferi.
Privind comportamentul ca pe un indiciu, nu ca pe o problemă, începi să înțelegi emoțiile care îl ghidează. Fiecare reacție este o invitație de a-l înțelege, este felul lui de ati cere ajutorul.

"Orice vorbă bună, poate fi singura!" #podcast #foryou #fy #BobRadulescu #RaduTibulca#fyi #fyp #vindeopoveste #fypシ

Cele trei ȘOCURI mari din scoala romaneasca! Episodul “Parinti CuMinti”, care tocmai a aparut, e atat de bun, incat nici nu stiam ce sa aleg ca sa postez. Discutam despre anii de gimnaziu si primul mare examen din viata copiilor nostri, iar Oana Moraru ne spune care sunt cei mai grei ani de scoala! E genul ala de episod de ascultat cu pixul in mana… Podcastul e pe youtube, las LINK IN BIO! 🎙️ #parinticuminti #parenting #education #school @oanamoraru_educational @parinticuminti.zunivers