07/09/2026
🍂📚 Un nou început la Școala Gimnazială Nr. 4 „Frații Popeea” 📚🍂
Astăzi, 7 septembrie, curtea școlii noastre s-a umplut din nou de glasuri de copii, de emoție, de zâmbete și de bucuria revederii. Cu entuziasm și multe gânduri bune, am pășit împreună într-un nou an școlar – 2026–2027. 🎒✨
La festivitatea de deschidere, alături de doamnele directoare, ne-au onorat cu prezența domnul primar Virgil Popa, reprezentanți ai Poliției și ai Bisericii, precum și membri ai Consiliului Local al Municipiului Săcele. Mesajele și urările adresate copiilor, părinților și cadrelor didactice au întregit emoția acestei zile de început.
Pentru cei mai mici, a fost ziua primului clopoțel și a primilor pași într-o lume nouă, iar pentru ceilalți, o revedere mult așteptată cu școala, colegii și profesorii. 🔔
Le dorim elevilor noștri să pășească prin acest an cu încredere, curiozitate și dorința de a descoperi, profesorilor inspirație și energie, iar părinților bucuria de a le fi alături și de a-i vedea crescând, pas cu pas. ❤️
Să avem un an școlar frumos, cu rost, cu bucurii și cu multe reușite de care să ne bucurăm împreună!
🍀 Bine ați revenit la școală!