Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri”, Comuna Săbăoani

Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri”, Comuna Săbăoani Pagina oficială a unității școlare.

22/07/2026

ℹ️ Mâine, 22 iulie, va avea loc repartizarea computerizată a absolvenților de gimnaziu care au susținut evaluarea națională anul acesta. Am considerat util ca astăzi, la „PUNCTUL de informare EDU”, să vă reamintim ce urmează după repartizare:

🗓️ Între 23 și 28 iulie 2026 vei depune dosarul la liceul la care ai fost repartizat.
💡Este foarte util să urmărești canalele de informare ale liceului în care ai fost admis, pentru a vedea programul înscrierilor.

Dacă nu ai fost admis într-un liceu, este important să știi că urmează etapa a doua de admitere.

Momentele importante din cadrul acestei etape:

🗓️ Pe 31 iulie se vor afișa locurile rămase libere pentru etapa a doua.
🗓️ Între 10 și 12 august vor avea loc înscrierile.
🗓️ În zilele de 17 și 18 august va avea loc repartizarea la liceu, la nivel de comisie județeană de admitere/comisie a municipiului București.

📄 Urmărește canalele de comunicare ale inspectoratului școlar din județul tău, pentru a afla în timp util informațiile de care ai nevoie, inclusiv cele referitoare la desfășurarea probelor de aptitudini sau a celor de verificarea a competențelor la o limbă modernă, pentru participarea la etapa a doua de admitere.

💬 Ne întâlnim periodic în cadrul rubricii și intervenim suplimentar atunci când apar informații ce necesită clarificări.
👉 Pe scurt, pe înțeles, din surse oficiale

22/07/2026
Important!https://www.facebook.com/share/p/18ytmxawDJ/?mibextid=wwXIfr
29/06/2026

Important!
https://www.facebook.com/share/p/18ytmxawDJ/?mibextid=wwXIfr

❗️Important:

🗓️ Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) - proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

👉 Detalii, prin accesarea linkului din comentarii.

Sursa: Ministerul Educației - România

🌾👑 MISS MÂNDRĂ-N SAT – OBICEIURI ȘI TRADIȚII DE LA ȚARĂ 👑🌾��În data de 15 iunie 2026, la Liceul Teoretic „Vasile Alecsan...
19/06/2026

🌾👑 MISS MÂNDRĂ-N SAT – OBICEIURI ȘI TRADIȚII DE LA ȚARĂ 👑🌾��În data de 15 iunie 2026, la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din comuna Săbăoani s-a desfășurat cu succes concursul „Miss Mândră-n Sat – Obiceiuri și Tradiții de la Țară”, o activitate dedicată promovării valorilor autentice ale satului românesc și păstrării tradițiilor populare. ��Participantele au demonstrat talent, creativitate, îndemânare și cunoștințe despre obiceiurile și tradițiile strămoșești, trecând cu emoție și entuziasm prin probe variate: dans popular, cultură generală, selectarea semințelor, curățarea oului, modelarea unui colac sau a unui covrig din aluat și prezentarea portului popular.�� Evenimentul a oferit un minunat prilej de a redescoperi frumusețea tradițiilor românești și de a evidenția respectul tinerei generații pentru patrimoniul cultural al satului.��
👏🏻Felicitări tuturor participantelor pentru implicare, eleganță și spirit de competiție!��👏🏻Felicitări organizatorilor pentru inițiativă și pentru reușita acestui frumos proiect educațional!� �
Profesor coordonator: Iftimie Nadejda
�Organizator: Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”,Comuna Săbăoani��🌻Tradițiile ne definesc, iar tinerii sunt cei care le duc mai departe!🌻

EU, DIN VIITOR        Marți, 9 iunie 2026, la Liceul Teoretic ,,Vasile Alecsandri” din Comuna Săbăoani,  a avut loc un e...
12/06/2026

EU, DIN VIITOR
Marți, 9 iunie 2026, la Liceul Teoretic ,,Vasile Alecsandri” din Comuna Săbăoani, a avut loc un eveniment cu public, de tip TED, intitulat ,,Eu din viitor”. Evenimentul a marcat finalizarea cursului opțional ,,Atelier de comunicare”, curs predat de prof. Ciobanu Mihaela, la clasa a V-a B, după ghidului de activități Aspire Talks (ghid promovat de comunitatea Aspire Teachers.)
Cu emoție, cu încredere și cu bucurie, elevii au împărtășit invitaților, din visurile lor. Publicul - părinți și profesori - a fost încântat de atitudinea vorbitorilor, de pasiunile lor și de ,,proiecțiile” din viitor, ale copiilor.
Acest eveniment a fost o reușită, pentru că a adus împreună mai mulți ,,actori”: elevi, părinți, învățător, diriginte, coordonator de programe educative, psiholog școlar, profesori și director.

Ziua a patra în cadrul proiectului ERASMUS+ – colaborare, învățare și experiențe culturaleCea de-a patra zi a mobilități...
25/05/2026

Ziua a patra în cadrul proiectului ERASMUS+ – colaborare, învățare și experiențe culturale

Cea de-a patra zi a mobilității ERASMUS+ a continuat seria activităților educaționale și culturale desfășurate la KOZMOS SOFTWARE TECHNOLOGY HIGH SCHOOL, oferindu-ne noi oportunități de învățare și colaborare internațională.
În cadrul activităților desfășurate la liceu, am asistat la ore de limba engleză, unde elevii noștri, alături de elevii școlii gazdă, au participat la discuții libere pe diferite teme, dezvoltându-și competențele de comunicare, exprimare și colaborare într-un context intercultural. Alți elevi au participat la ore de TIC și graphic design, unde au descoperit metode moderne de lucru și aplicații creative ale tehnologiei digitale.
Aceste activități au reprezentat o experiență valoroasă atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice implicate în activitățile de job shadowing. Profesorii au avut posibilitatea de a observa metode interactive de predare, utilizarea tehnologiei în procesul educațional și modalități eficiente de implicare a elevilor în activități practice și colaborative. Schimbul de experiență contribuie la dezvoltarea profesională și la îmbunătățirea practicilor educaționale din ambele instituții partenere.
După ore și masa servită la cantina liceului, activitățile au continuat într-o atmosferă relaxată și prietenoasă. Elevii noștri și cei ai școlii gazdă au participat la un meci de volei, consolidând spiritul de echipă și relațiile de prietenie create în cadrul proiectului. Ziua s-a încheiat cu o competiție gaming desfășurată în laboratorul e-game al liceului, unde elevii au avut ocazia să socializeze și să colaboreze prin activități interactive și moderne.

Partea culturală a zilei a inclus vizita la Istanbul Aquarium, unde am descoperit diversitatea fascinantă a lumii marine și importanța protejării ecosistemelor acvatice. De asemenea, am avut experiența unei călătorii cu Marmaray, unul dintre cele mai importante proiecte de transport din Turcia. Acest sistem modern de metrou traversează tunelul construit pe sub strâmtoarea Bosfor și leagă partea europeană de partea asiatică a Istanbulului, facilitând transportul rapid între cele două continente și simbolizând conexiunea dintre culturi și civilizații.
Ziua de astăzi a demonstrat încă o dată cât de importante sunt proiectele ERASMUS+ pentru dezvoltarea personală, profesională și culturală a elevilor și profesorilor, prin experiențe care promovează colaborarea, comunicarea și deschiderea către diversitate.

22/05/2026
În cadrul proiectului educațional  𝐅𝐢𝐢 𝐜𝐨𝐨𝐥 - 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭!, coordonat de dna prof. dr. Mădălina Chirilă, ...
22/05/2026

În cadrul proiectului educațional 𝐅𝐢𝐢 𝐜𝐨𝐨𝐥 - 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭!, coordonat de dna prof. dr. Mădălina Chirilă, la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani s-a desfășurat concursul cu același nume, adresat elevilor din ciclul gimnazial (clasele a VII-a și a VIII-a) și liceal.

Activitatea a urmărit dezvoltarea și consolidarea competenței generale de 𝐮𝐭𝐢𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐚𝐝𝐞𝐜𝐯𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐥𝐢𝐦𝐛𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐞𝐬𝐚𝐣𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞, precum și formarea de atitudini: 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐢𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐚𝐭𝐢𝐭𝐮𝐝𝐢𝐧𝐢 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐟𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞; 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐢𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐚𝐭𝐢𝐭𝐮𝐝𝐢𝐧𝐢 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐟𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐥𝐢𝐦𝐛𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐨𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞𝐢𝐚 𝐢̂𝐧 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐦𝐛𝐨𝐠𝐚̆𝐭̦𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐨𝐫𝐢𝐳𝐨𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥. Participanții au susținut o probă scrisă de tip grilă, structurată diferențiat pe niveluri de studiu: 30 de itemi pentru elevii de gimnaziu și 50 de itemi pentru elevii de liceu.

Concursul a fost precedat, în perioada martie–aprilie 2026, de o serie de ateliere educaționale desfășurate în cadrul Centrului de Documentare și Informare, având ca temă 𝐆𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐥𝐢 𝐟𝐫𝐞𝐜𝐯𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐥𝐢𝐦𝐛𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆. Aceste activități au oferit elevilor oportunitatea de a aprofunda aspecte esențiale ale normei lingvistice și de a-și perfecționa exprimarea orală și scrisă.

Prin acest proiect educațional, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani își reafirmă preocuparea constantă pentru promovarea excelenței academice, a comunicării corecte și a valorilor culturale asociate studiului limbii române.

𝐑𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐨𝐛𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭:
•𝐏𝐫𝐞𝐦𝐢𝐮𝐥 𝐈: 𝐁𝐋𝐀𝐉 𝐌𝐀𝐑𝐈𝐎-𝐂𝐀̆𝐓𝐀̆𝐋𝐈𝐍 (𝐗 𝐀);
•𝐏𝐫𝐞𝐦𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐥 𝐈𝐈-𝐥𝐞𝐚: 𝐑𝐎𝐂𝐀 𝐕𝐈𝐂𝐓𝐎𝐑 (𝐗 𝐁);
•𝐏𝐫𝐞𝐦𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐥 𝐈𝐈𝐈-𝐥𝐞𝐚: 𝐑𝐎𝐁𝐔 𝐏𝐄𝐓𝐑𝐎𝐍𝐄𝐋𝐀 (𝐗𝐈 𝐁);
•𝐌𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞: 𝐂𝐈𝐎𝐁𝐀𝐍𝐔 𝐋𝐈𝐕𝐈𝐀 (𝐗𝐈 𝐀);
•𝐌𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞: 𝐌𝐈𝐍𝐔𝐓̦ 𝐀𝐋𝐄𝐒𝐒𝐈𝐀 (𝐗𝐈 𝐀);
•𝐌𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞: 𝐌𝐀̆𝐑𝐓𝐈𝐍𝐂𝐀̆ 𝐃𝐑𝐀𝐆𝐎𝐒̦ (𝐗𝐈 𝐁);
•𝐌𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐧𝐞: 𝐅𝐑𝐀̂𝐍𝐂𝐔 𝐃𝐀𝐕𝐈𝐃 𝐋𝐄𝐎𝐍𝐀𝐑𝐃 (𝐕𝐈𝐈𝐈 𝐁).

Felicitări tuturor elevilor participanți pentru interesul, perseverența și nivelul de pregătire demonstrate!

Ziua a treia în cadrul proiectului ERASMUS+ – schimb de bune practici și experiențe culturaleCea de-a treia zi a mobilit...
22/05/2026

Ziua a treia în cadrul proiectului ERASMUS+ – schimb de bune practici și experiențe culturale

Cea de-a treia zi a mobilității ERASMUS+ ne-a oferit noi oportunități de învățare și dezvoltare prin participarea la activități educaționale desfășurate la KOZMOS SOFTWARE TECHNOLOGY HIGH SCHOOL.

Pe parcursul zilei, am asistat la ore de limba engleză, arte și robotică, unde am putut observa metode moderne de predare, utilizarea tehnologiei în procesul educațional și implicarea activă a elevilor în activitățile practice și creative. Programul a inclus și exemple de bune practici, care ne-au oferit idei valoroase despre colaborare, inovare și dezvoltarea competențelor necesare într-o educație modernă.

Această experiență este extrem de valoroasă nu doar pentru elevi, ci și pentru cadrele didactice implicate în activitățile de job shadowing. Profesorii au avut oportunitatea de a observa direct metodele de lucru ale colegilor din instituția gazdă, modul de organizare a activităților educaționale și integrarea tehnologiei în procesul de predare. Schimbul de experiență contribuie la dezvoltarea profesională, la îmbunătățirea practicilor didactice și la consolidarea colaborării internaționale între școli.
După masa servită la cantina liceului, împreună cu profesorii, elevii și directorii instituției gazdă, atmosfera a devenit una deosebit de caldă și prietenoasă. Elevii și profesorii au socializat, au schimbat impresii despre experiențele trăite și au petrecut momente frumoase împreună, cântând și bucurându-se de diversitatea culturală care ne unește prin acest proiect. Aceste activități au contribuit la consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre participanți.

În partea dedicată experienței culturale, am vizitat Biserica Izvorul Tămăduirii, un loc cu o profundă încărcătură spirituală și istorică. Vizita ne-a oferit ocazia de a descoperi tradițiile religioase și patrimoniul cultural al orașului Istanbul, completând într-un mod armonios activitățile educaționale din cadrul proiectului.

Ziua de astăzi a demonstrat încă o dată cât de importante sunt proiectele ERASMUS+ în dezvoltarea profesională, personală și culturală a tinerilor și profesorilor, prin experiențe care depășesc granițele unei educații clasice și deschid drumul către o perspectivă europeană și internațională.

Înscrierea copiilor în învățământul preșcolar - Etapa I
22/05/2026

Înscrierea copiilor în învățământul preșcolar - Etapa I

Address

Strada Progresului, Nr. 40
Sabaoani
617400

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri”, Comuna Săbăoani posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri”, Comuna Săbăoani:

Shortcuts

Share

Category