16/08/2026
Mult timp am functionat conform credintei: " Si cand nu mai poti, mai poti putin". Acum, d**a ani de lucru cumine, am inteles ca totul e relativ: si credintele si modul in care percepem emotiile, realitatea, oamenii, relatiile, etc. TOTUL E CONTEXTUAL.
Cum de va prezint mai multe articole despre narcisisti? Pentru ca am avut de-a face cu ei, mai mult decat mi-as fi dorit rational, poate.
Exista momente in viata asta cand, stand fata in fata cu tine si privind atent, iti dai seama ca asa ai crescut cel mai mult. Ai fi putut sa cresti si altfel? Exista si relatii armonioase, insa nu ajungi sa te bucuri de ele, cu adevarat, pana nu vindeci povestea ta, din subconstient. Daca, avand de-a face cu narcisistii, poti trece intr-o poveste de iubire autentica? Din tot ce am trait si am citit, nu cred, fara terapie/ lucru cu tine.
Spuneam ca totul e relativ: in sufletul tau stii ca esti mintit/inselat/ manipulat, deci nu e vorba de naivitate. E codependenta. O simbioza toxica din care nu stii cm sa iesi si ramai intr-un " incerc" sa salvez, sa fiu prezent, sa fac mai mult, sa fac diferit, dar....nu e niciodata suficient si, d**a ce valul a trecut, tu ramai fara resurse: fizice, emotionale, psihice si, poate si financiare, iar celalalt savureaza victoria si pregateste "un nou atac". Asa se simte el in control, puternic, superior: dandu-ti tie de treaba, anulandu-te pe tine, ca sa supravietuiasca el.
In acest tip de relatie e vorba de tipare. Aici, in acest punct, nu are nicio importanta cine a gresit si in ce proportie, cine are dreptate si cine castiga? Aici e important sa incepi sa lucrezi cu tine, nu din masca si din rol de victima, salvator sau agresor; ci sa incepi sa te cunosti, sa vezi cine esti tu, cel autentic si sa iti dai voie sa fii vulnerabil, macar in procesul terapeutic, in prima faza, ca apoi sa integrezi(adica sa faci ca ceea ce ai lucrat, inteles si acceptat ca fiind parte din prezent, din cine esti azi, sa poata fi observat in atitudine, stil de viata, mod de a gandi/actiona, etc.)
Cum de nu aleg unii oameni terapia? O sa va spun ce aud cel mai des:
- eu nu merg la psiholog ca sa aiba ce vorbi tot targul( la fel ca si preotul, medicul, orice terapie se bazeaza pe un acord de confidentialitate, dar, pentru linistea interioara a fiecaruia, e bine sa ne alegem persoana potrivita noua)
- nu merg sa platesc un om ca sa ma asculte(nu platesti un om, ci investesti in viitorul tau. E ca mersul la doctor, doar ca aici faci curat prin colturile ascunse, asa cm faci, cand renovezi o casa ca sa te bucuri de un spatiu care te reprezinta. Si, cm alegi medicii, asa alegi si omul cu care lucrezi in terapie)
- nu vreau sa scociorasc trecutul( cine ar vrea? Dar trecutul asta e ca atunci cand esti mic, nu iti place ceva si arunci d**a aragaz- sau in alta parte- repede, ca sa nu te vada mama si sa se supere sau sa te forteze sa mananci si apoi zambesti si te/o minti ca a fost bun. Mancarea aia nu doar ca se strica acolo, dar incepe sa si "p**a" pentru toata lumea: adica, daca tu ai astupat bine in capusor, nu inseamna ca ceilalti nu vad ca e ceva acolo ce nu e ok. Cum vad? Din reactiile tale, din nonverbal, din ton si din cuvinte. Nu e rau, cand ai curajul sa privesti in oglinda....in rest: sunt doar niste tipare pe care le vei repeta)
- a durut prea mult si nu vreau sa imi amintesc( asa e. Ne e frica de durere, asa cm ne e frica de moarte. Aici, pot sa va garantez ca aveti dreptate! Doare, doare tare! Dar, cand aveti o problema medicala, nu e la fel? Doare, mergi la medic urmezi protocolul, trece...de tot sau revine, in functie de ce ai decis sa faci: iei doar pastile pentru simptom sau schimbi ceva din acel moment. Nu medicul a facut o minune: el doar a stabilit protocolul, dar cat de repede te vindeci sau daca iei tratamentul, depinde de tine!). Nu vrem sa ne amintim, cu mintea rationala, dar, cm zicea Gabor Mate, corpul nu uita si sa vezi cm te avertizeaza, pana te tranteste, ca nu intelegi.
Facem alegeri. Multe, inconstiente. Ce vad ceilalti, poate tu nu poti observa, pentru ca nu ai avut experientele lor, nu recunosti aceleasi tipare. Confundam emotii, sentimente si ne amagim. Cum altfel am putea fi dezamagiti?
Ieri, la biserica am auzit o fraza si o impartasesc cu voi: cand ne rugam, daca nu curg si lacrimi sincere, sa ne gandim ca a fost doar timp cu noi, nu rugaciune autentica. Da, nu putem vorbi de vindecare, fara emotii atasate si fara sa ne dam voie sa fim autentici si vulnerabili si, pentru asta, sa lasam lacrimile sa "isi faca de cap"!
Vrem sa traim/avem o viata diferita, dar cat de dispusi suntem sa renuntam la masca si sa lucram cu noi?
