Ruxandra Diaconu - Talk o'clock

Sunt multe lucruri pe care le predau în SpeakUp Sessions. Structuri de argumentare. Tehnici de persuasiune. Claritate în exprimare. Exerciții de speaking.

Dar dacă m-ai întreba care este lucrul pentru care participanții își amintesc cel mai des de mine, probabil aș spune: feedbackul.

Feedbackul este, de fapt, locul unde se întâmplă mare parte din progres. Acolo descoperi ce faci deja bine. Acolo afli ce te încurcă. Acolo înțelegi de ce un mesaj funcționează sau nu.

De-aia m-a bucurat să citesc rândurile de mai jos de la Ana, care tocmai a terminat modulul despre persuasiune. Și e cu atât mai onorant cu cât Ana este director de comunicare într-o companie, deci știe foarte bine cm arată o comunicare bine făcută.

Următorul modul este despre networking, small talk și socializare.

Pentru că multe dintre provocările în engleză nu apar când prezinți un proiect. Apar înainte. Când intri într-o încăpere, când cunoști oameni noi, când trebuie să pornești o conversație și nu știi de unde să începi.

Vom lucra exact pe aceste situații, cu exemple, exerciții și multă practică.

Începem marți, pe 9 iunie, la 18:30. Sunt ultimele zile pentru înscriere.

Am lăsat linkul cu toate informațiile în comentarii.

Ție ce ți se pare mai greu să faci în engleză?

A. Să vorbești cu un client despre un proiect?
B. Să socializezi cu clientul la masă, doar voi doi?

Dacă ai ales B, welcome to the club!

E un club select, cu profesioniști care știu să vorbească despre bugete, procese, KPI-uri și deadline-uri, dar care ar prefera încă trei meeting-uri consecutive decât o oră de socializare unu la unu cu un client.

De ce se întâmplă asta?

Pentru că vorbim aici despre două tipuri diferite de fluență.

1. Functional fluency. Pe asta am exersat-o cei mai mulți dintre noi la școală și în cursurile de engleză. Te ajută să rezolvi taskuri, să răspunzi la întrebări sau să scrii emailuri. Aici intervențiile tale sunt relativ structurate și previzibile. Te bazezi pe un vocabular familiar și pe tipare pe care le-ai exersat deja.

2. Relational fluency. Aici nu mai este vorba doar despre a transmite informație, ci despre a construi o relație în timp real, prin conversație. Să poți să continui o discuție fără să o transformi într-un exercițiu mental de traducere, să fii curios, amuzant, interesant sau relaxat. Să răspunzi natural, să tolerezi pauzele. Practic, să rămâi conectat la celălalt, nu la limba pe care o vorbești.

Aici se câștigă multe dintre oportunitățile profesionale. Și tot aici se pierd cei mai mulți.

Adevărul e că cei mai mulți dintre profesioniștii cu care am lucrat au suficientă fluență funcțională pentru jobul lor, dar foarte puțină fluență relațională. Și de aici dificultatea de a reacționa spontan, de a face conversația să curgă natural, de a găsi ușor subiecte de discuție sau de a face networking.

Dacă pentru partea funcțională există manuale și cursuri de engleză, pentru cea relațională există doar practica. Cea axată pe conexiune, nu pe limbă.

Și exact asta facem din 9 iunie în SpeakUp Sessions. Într-un grup mic de maximum 6 persoane, ca să ai și timp destul să exersezi, dar și mai multe tipologii umane la care să te adaptezi. Cu feedback atent care îți arată cm să navighezi mai fluent prin conversații, cm să scapi de awkward silences și să transformi o discuție stresantă într-o oportunitate.

Pentru înscriere sau mai multe detalii, am lăsat linkul în comentarii. Iar eu răspund cu drag la întrebări.

Cred că avem o mică obsesie corporatistă: dacă sună mai complex, sigur e mai bun.

Iar în engleză, nevoia asta parcă e și mai mare. Cu cât apar mai multe expresii sofisticate și termeni care sună „business”, cu atât pare că vorbitorul știe ce face.

Doar că ieri am văzut din nou cm teoria asta se lovește de realitate.

Am avut un curs de grup unde toți participanții aveau un nivel de engleză în jur de B2 (Upper Intermediate). So pretty solid. Cu o excepție. Unul dintre ei era pe la C1 (Advanced). O engleză frumoasă, corectă, cu vocabular complex și variat. Dar și emoții la purtător (pentru că, așa cm am mai spus, tracul nu ține mereu cont de nivel).

În cadrul cursului, fiecare a trebuit să țină un pitch și să îi convingă pe ceilalți să voteze o idee a lor.

Când i-a venit rândul, a făcut o prezentare perfect corectă din punct de vedere al limbii. Dar a fost plină de enumerări de colocații lungi și sofisticate, dar greu de urmărit și aproape imposibil de reținut. Și a fost și citită pe deasupra.

Rezultatul? Nu a primit niciun vot. Deși, tehnic vorbind, fusese cea mai bună engleză din încăpere.

Și aici cred că se produce o confuzie interesantă. Mulți ne stresăm în legătură cu engleza noastră și ne gândim că nu e suficientă. Pentru că o tratăm ca pe ceva separat de context.

Doar că engleza, în viața de zi cu zi, nu e ca la școală, o materie separată. E un instrument prin care trebuie să-ți faci treaba. Iar treaba asta nu e niciodată ruptă de context. Dimpotrivă, e întotdeauna despre celălalt, nu despre tine.

Asta înseamnă că, oricât de bună sau de slabă ar fi engleza ta, interlocutorul tău de la birou va fi mereu mai atent la altceva: Ce înțelege? E relevant pentru el? E convingător? E catchy? L-ai pierdut?

Degeaba vorbești bine dacă nu o faci pe limba și pe interesul celui din fața ta. Asta înseamnă că uneori trebuie să-ți adaptezi limbajul (mai ales în contexte internaționale, unde nu toți au același nivel). Mai înseamnă și că trebuie să te asiguri că modul în care vorbești e interesant și captivant (mai ales dacă vrei să convingi). Iar asta nu se rezumă doar la ce spui, ci și la cm o spui.

Da, engleza e o materie simplă. Comunicarea, însă, e ceva mai complexă.

Dacă vrei să le îmbini pe amândouă ca să nu mai fugi de conversații la birou, din 9 iunie încep un nou modul de grup. Am lăsat detaliile în comentarii.

Și răspund cu drag la orice întrebări.

Teamă de greșeli și de judecată?

Rușine? Emoții? Blocaje?

Sau nu. 👇