02/10/2025
La începutul verii a apărut volumul 24 al revistei Hronica a Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din București apreciată, după un voting organizat pentru anul școlar 2024-2025, cea mai bună revistă școlară din România.
Cum se spune în mesajul de prezentare de pe pagina https://www.facebook.com/share/p/1UD9RUgBNv/, a revistei, tema numărului 24 a fost „Pasiunea, o formă de emancipare versus un refugiu al suferinței interioare” pentru că „În acest număr, tinerii redactori șincaiști au abordat conceptul pasiunii din diverse perspective, plecând de la rolul acesteia în viața cotidiană și ajungând la importanța sa în artă.
📌Revista este alcătuită din 22 de articole redactate, corectate, tehnoredactate și însoțite de desene realizate de șincaiștii membrii ai colectivului Revistei.”
Sunt onorat să apar în revista elevilor șincaiști, cm își spun, și mulțumesc, și pe această cale, domnișoarei Ioana - Diana Procop, acum elevă în clasa a XI-a a Colegiului Șincai, căreia i-am acordat un interviu ( pag 40-42) în care am vorbit despre câteva din „pasiunile” mele.
Cercetășia, „cea mai frumoasă distracție a vieții mele”:
Interviu cu domnul Niculaie „Nicu” Almași
de Ioana-Diana Procop, clasa a X- a D
1. Aș dori să încep prin a vă pune o întrebare pe care ați mai întâlnit-o cu siguranță, sub o formă sau alta, de-a lungul
anilor: Cum ați descoperit Cercetășia?
R: Era prin aprilie 1994. Ieșisem la un picnic cu mai multe familii cu copii, toți cu vârste până în 14 ani.Ne uitam la ei cm se joacă pe
malul râului Olănești și unul dintre noi spune:
„– Ce facem cu copiii ăștia, că au atâta energie? Înainte de Revoluție mai erau pionierii, care aveau activități de tot felul…”. Și răspunde
cineva: „- Am văzut aseară la televizor niște copii cu uniforme kaki și cravate ca pionerii. Erau la Muzeul Militar din București și se numeau cercetași.”.
Atât mi-a trebuit, am început să întreb cunoscuți prin oraș, mai ales prin școli, dacă știau ceva despre cercetași. Mă întâlnesc cu profu’
de tehnologie din liceu și îl întreb: „– Domn Profesor, știți cumva dacă avem cercetași în Râmnicu Vâlcea?”, iar el îmi răspunde: „– Nicule, du-te la Muzeul de Istorie și întreabă de prof. Aurel Dumitrașcu. Este șef la Cercetașii României, a constituit o filială în județulâ nostru, de curând.”. Am mers la prof. Aurel Dumitrașcu, care s-a bucurat mult să vadă că sunt interesat de Cercetășie. Înființase trei unități la Școala „Take Ionescu”, peste stradă
de Muzeul de Istorie. La puțin timp după aceea, cu copiii noștri am constituit prima patrulă, se numea „Amicii Munților” și, ulterior,
unitatea „Acvila”, care există și acum și al cărei șef sunt chiar eu.
2. Ați participat, de la începutul parcursului dumneavoastră în Cercetășie în 1994, la numeroase evenimente de talie națională și internațională. Care dintre acestea s-a remarcat cel mai mult în ochii dumneavoastră?
R: Jamboreea Internațională din Essex, din anul 2008, cu 12.000 de participanți. Am avut un minicamp împreună cu englezi din Saffron
Walden Grupul nr.1, Newport și cu nemți din Asociația cercetașilor Creștini Germani, V.C.P. – Verband Cristliecher Pfadfinder, din
Hoestel-Ibbenburren, nord-vestul Germaniei – și am stat în subcampul Komodo Dragon.
3. În 2011, ați îndeplinit rolul de șef al subcampului „Oltenia” în cadrul Jamboreei Naționale a Cercetașilor României,
la Săliște, județul Sibiu, prima Jamboree Națională organizată în România după cea din 1936, desfășurată la Brașov. Care au fost sentimentele dumneavoastră legate de acest moment
și de contribuția pe care ați avut-o în cadrul acestui eveniment?
R: Jamboreea a V-a de la Săliște a fost un eveniment reușit, având activități mult mai interesante decât campurile internaționale la care am mai participat. Am fost bucuros să îndeplinesc funcția de șef de subcamp. Am avut încă doi lideri din centrul local ca ajutoare și am participat la instalarea campului, împreună
cu 12 voluntari, lideri și exploratori, cu zece zile înainte de deschidere.
4. Cercetășia ne îndeamnă să învățăm prin joc și să încercăm să lăsăm lumea puțin mai bună în fiecare zi. Credeți că prezența Cercetășiei în viața dumneavoastră a păstrat vie legătura dintre copilul de altă dată și adultul de acum?
R: Fără doar și poate, cercetășia a făcut ca legătura dintre copilul de altă dată și adultul de acum să se păstreze. Aceasta m-a făcut mai
bun, mi s-au deschis noi orizonturi, am dobândit noi calificări, am trăit satisfacţia oferită de lucrul bine făcut în echipă și m-am bucurat de recunoștinţa comunităţii și a cercetașilor,
ajunși astăzi părinţi de cercetași. Pe lângă acestea, cercetășia m-a ajutat să îmi păstrez echilibrul psihic, pentru că, mai mereu începând cu anul 1994, am lucrat în instituţii de
forţă, unde presiunile responsabilităţilor au fost extraordinare.
5. De 26 de ediții, campul, al cărui director sunteți și care suscită cel mai mare interes în rândul cercetașilor din toată țara, este Trofeul „Cupa Izvoarelor”, organizat de către centrul local „Mircea
cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea. Cum am început povestea acestui camp?
R: Campul „Cupa Izvoarelor” a avut prima ediţie în iunie 1998, la Olănești-Tisa, pe un heliport care deservea complexul Protocolului
de Stat. Campul a fost organizat cu prilejul desfășurării primei ediţii a concursului aplicativ al cercetașilor „Cupa Izvoarelor”, care
iniţial a fost gândit ca o competiţie de turism sportiv-montan. Ideea organizării acestui concurs a fost a bunului nostru prieten, inginerul
Nicolae „Nae” Popescu, care a fost inginer chimist la Institutul Naţional de Chimie din București, dar și secretar general al Federaţiei Române de Turism Sportiv. La a ediţie, prietenul
nostru, Nae Popescu, dându-și seama că întrecereaeste preatehnică pentru copiii și pentru tinerii cercetași, dar și
cunoscând necesitatea cadrului simbolic al activităţilor cercetășești,
a propus un concept nou, care combină drumeţiile cercetășești, cu cadru simbolic, și concursul de turism sportiv montan.
6. Anul trecut, la Brezoi, a avut loc cea de-a 25-a ediție a Cupei Izvoarelor, la care au participat peste 800 de cercetași
din România, Ucraina, Italia, Spania, Slovenia și Portugalia. Ce sentimente a trezit în sufletul dumneavoastră această
ediție, care a marcat un sfert de secol de la prima ipostază a campului și ce v-a surprins cel mai mult, având în
vedere impactul acestuia la nivel național?
R: Cu siguranţă, sentimentul datoriei împlinite și al lucrului bine făcut a fost cel ce m-a atins cel mai puternic. M-am bucurat mult că
am avut o asemenea prezenţă, în contextul în care, la nivel naţional, nimeni nu are iniţiativa unor mari reuniuni ale Cercetașilor României
și nici a organizării unei noi ediţii a Jamboreei
Naţionale. La sfârșit, când coboram steagurile de pe catarge, mi-au dat lacrimile. Cu certitudine, pot afirma faptul că cea mai
frumoasă surpriză este bucuria cercetașilor din centrele participante de a se reîntâlni...parcă așteaptă un an să se întâlnească din nou!
7. În nenumărate ocazii, v-ați îmbinat statutul de radioamator cu cel de cercetaș, în scopul educării tinerilor de pretutindeni
și prezentării acestei pasiunii unei noi generații. Care credeți că este
relația formată de-a lungul timpului între radioamatorism și Cercetășie?
R: În 2008, secretarul general al Federației Române de Radioamatorism, inginerul Vasile Ciobăniță, s-a oferit să ne ajute să primim la centrul de cercetași un indicativ radio
YO7KRS (C/Klub of Romanian Scouts). Am decis să înființăm o asociație în care, printre fondatori, să fie chiar centrul local, ceea ce s-a întâmplat în anul 2009. Unii dintre radioamatorii care nu erau cercetași au și intrat în organizația noastră. Cel mai relevant aspect
al legăturii dintre radioamatorism, prin Radioclubul Cozia și Cercetășie este promovarea extraordinară a acesteia și a organizației noastre prin intermediul undelor radio. Am
fost nelipsiți din campuri, i-am ajutat pe copii să înțeleagă fenomenul și să folosească stațiile radio portabile.
8. Nu în ultimul rând, doresc să vă întreb care credeți că este cel mai important sfat pe care i-l puteți da unui
aspirant, având peste 30 de ani de experiență?
R: Să rămână alături de noi, chiar dacă la început i se va părea că cercetășia nu este pentru el. De asemenea, să își țină promisiunea făcută față de colegii de patrulă și de unitate, să nu uite să facă o faptă bună în fiecare zi și, nu în ultimul rând, dacă poate, peste ani să fie un bun lider pentru cei care îl vor urma.
Sursă imagini: www.pexels.com și
www.unsplash.com
