03/04/2020
“Nu pot să nu consider acel contact brusc cu holera ca pe un moment de cotitură în viața mea. Trecând cu vederea ordinul conform căruia femeilor li se interzicea să treacă Dunărea, eu am făcut o vizită rapidă în partea bulgară. Acolo, într-un spital uitat de lume, am văzut mulți dintre soldații noștri fiind abandonați și murind din lipsă de îngrijire medicală. A fost un mare șoc pentru mine. Uitându-mă în jur, am simțit că ceea ce se dorea era un lider, cineva suficient de sus plasat încât să impună autoritate și cineva care, rămânând calm, putea deveni un punct de sprijin când alții începeau să-și piardă capul. M-am grăbit înapoi la Sinaia să vorbesc cu Unchiul, și mi-am susținut cauza cu atâta tărie încât am obținut permisiunea lui să conduc lagărul de holerici de la Zimnicea. După groaznica experiență în mijlocul soldaților holerici, nu am mai fost niciodată aceeași. Realitatea m-a lovit într-un asemenea mod încât nu mai puteam uita vreodată și, învățând ce însemna cu adevărat serviciul, mi s-a schimbat concepția asupra lucrurilor și s-a trezit în mine dorința de a fi de un real ajutor națiunii. Anumiți oameni din anturajul Unchiului l-au făcut să înțeleagă că aș putea fi cu adevărat utilă. Astfel, Regele Carol a început să mă privească ca pe cineva care, într-o bună zi, urma să-i continue munca. A încetat să mă vadă ca pe un elev și a început să-mi vorbească despre România ca unui coleg de breaslă.”
Imaginea Reginei Maria în uniformă de Cruce Roșie este una foarte familiară nouă, însă uităm adesea că suverana a îmbrăcat pentru prima dată această uniforă pe când Principesă în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic. România a intervenit prea târziu în război, iar armata sa nu a tras niciun foc. Totuși au fost înregistrate mii de pierderi umane fiindcă nimeni nu luase în considerare pericolul epidemiei de holeră care făcea ravagii în Bulgaria. Acest pasaj de memorii subliniază foarte explicit ce a însemnat anul 1913 pentru Regina Maria, atât din punct de vedere personal, cât și din punct de vedere profesional.
Poza cu Principesa și Regele Carol la Zimnicea a fost publicată în revista Astra, seria nouă, IV(1-2), 2013, p. 28.
De Ioana-Nicoleta Găurean