07/09/2026
🔔 Un nou an școlar, un nou început! 🎒📚✨
Astăzi, 7 septembrie, curtea Școlii Gimnaziale „Constantin Stere” Bucov - Structură Pleașa s-a umplut din nou de glasuri de copii, emoții, zâmbete și bucuria revederii. Festivitatea de deschidere a anului școlar 2026–2027, coordonată de doamna director, prof. Constantin Alexandra Afiliu, a reunit elevi, cadre didactice, părinți și invitați, cu toții uniți de speranța unui an frumos și plin de reușite. 🌸
Ne-am bucurat să avem alături de noi și doi reprezentanți ai – Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, cărora le mulțumim pentru prezență. 👮♀️👮♂️
Cu emoții aparte i-am întâmpinat pe cei mai mici dintre elevii noștri, care au pășit pentru prima dată pragul școlii, pregătiți să descopere minunata lume a literelor, a numerelor și a prieteniei, alături de doamna lor învățătoare Mihaela Tilimpea. Pentru ceilalți elevi, clopoțelul a sunat din nou, chemându-i spre noi provocări, experiențe și bucurii ale învățării. 🔔📖
Le dorim tuturor elevilor curiozitate, încredere, perseverență și rezultate frumoase, cadrelor didactice putere de muncă, inspirație și satisfacții, iar părinților le mulțumim pentru sprijinul, încrederea și implicarea lor.
Să pășim împreună, cu optimism și entuziasm, într-un nou capitol al poveștii școlii noastre! ❤️
🍀 Mult succes tuturor în anul școlar 2026–2027!
Să fie un an cu sănătate, bucurii, împliniri și cât mai multe momente frumoase împreună!
🏫📚 Bine ați revenit la școală!