What are the opening hours?

Monday 08:00 - 17:30 Tuesday 08:00 - 17:30 Wednesday 08:00 - 17:30 Thursday 08:00 - 17:30 Friday 08:00 - 17:30

https://www.florentinadragoi.com/

Smart Kids - ”Creștem frumos împreună”, Fermelor nr. 54, Piatra Neamt (2026)

12/09/2026

A trecut doar o săptămână de la începerea școlii și a grădiniței, iar grupurile de părinți au luat deja foc. În doar cinci zile, am citit despre zeci de „diagnostice” puse la repezeală pe holuri, la ușa clasei sau în grabă la poartă: „Este hiperactiv, faceti ceva!”, „Are deficit de atenție, nu mai știu ce să fac!”, „Are întârziere severă, da, da!”, „Nu face față, îi trebuie dosar de sprijin.”.
Vă spun direct, ca educator și psiholog coborât zi de zi pe covor, lângă copii, un cadru didactic nu are nici dreptul legal și nici competența profesională de a pune diagnostice medicale sau psihologice. Niciun medic psihiatru pediatru și niciun psiholog clinician cu experiență nu pun și nu vor pune o etichetă după o singură întâlnire. O evaluare reală cere timp, ședințe repetate, teste specifice și observarea atentă a întregului istoric de viață. Cum am putea atunci să tragem concluzii definitive despre un copil după doar câteva zile într-un mediu complet nou?
În prima săptămână, sistemul nervos al copilului este într-o furtună uriașă. Când e copleșit senzorial de zgomot, de reguli străine și de lipsa mamei, corpul lui descarcă panica exact așa cm poate, unii copii aleargă fără oprire și par de neoprit, alții se blochează și refuză să vorbească, alții plâng până la epuizare.
Este ceva în neregulă? Este doar o reacție firească la o schimbare masivă? Sau este vorba despre o nevoie reală de sprijin pe termen lung? Răspunsul la aceste întrebări nu se dă la sfârșitul primei săptămâni. Clar, avem nevoie de proceduri scrise și de protocoale clare de acomodare în fiecare creșă, grădiniță și școală. Acomodarea este un proces care se monitorizează atent pe parcursul a cel puțin 4–6 săptămâni, prin colaborare strânsă între familie, dascăli și psiholog. Vorbim pe fapte consemnate în timp, nu pe impresii speriate la sfârșitul unei zile grele.
Dragi educatori și învățători, știu cât de mare este oboseala acestor zile, dar, vă rog, nu mai puneți etichete grele unor copii care abia învață pe unde este ușa grupei. Semnalați cu blândețe ce observați, oferiți brațe, coborâți la nivelul ochilor lor și dați timp acomodării să-și facă lucrarea.
Dragi părinți, dacă ați primit deja o astfel de „sentință” după cinci zile, respirați adânc. Nu intrați în panică și nu vă grăbiți cu dosare până nu lăsați copilul să se așeze în noul ritm. Dacă dificultățile persistă după săptămâni, mergeți la un specialist atestat pentru o evaluare caldă, individuală.
Copiii au nevoie de priviri calde și de răbdare, nu de sentințe grăbite. Dați-le timp să respire!
P.S.: Privind tabloul complet, realitatea din sistem este crudă. Sunt mult prea mulți copii înghesuiți în grupe, iar educatorii și învățătorii sunt suprasolicitați până la epuizare. Pe de altă parte, părinții, bombardați din toate părțile de atâția „specialiști în parenting” de pe internet, vin convinși că le știu pe toate. Peste toate astea, au apărut atâția „specialiști în diverse” și atâta pseudoștiință împachetată frumos în rețete magice și vindecări peste noapte, încât știința psihologică reală abia își mai găsește locul, iar psihologul își pierde complet credibilitatea.
Uite așa, triada de bază se rupe în bucăți, iar drumul „taberelor” este gata trasat: familia nu mai are răbdare să asculte dascălul, dascălul ridică din umeri și nu mai găsește cuvânt către familie, iar psihologul, obișnuit să lucreze doar unu-la-unu în cabinet, habar n-are ce înseamnă dinamica dură a unei săli de grupă cu 25 de copii. Împreună?! În ritmul ăsta, nu! Fiecare stă baricadat în propriile "tranșee", iar cel care decontează totul este, ca de fiecare dată, copilul lăsat la mijloc.

11/09/2026

Zilele acestea, spațiul on-line s-a umplut din nou de mărturii dureroase despre începutul de an, cu lacrimi nesfârșite la ușa grupei, părinți speriați, copii copleșiți și educatori epuizați. Se vorbește la nesfârșit despre cât de grea este acomodarea în colectivitate. Adevărul din teren, privit direct de la firul ierbii, este simplu: acomodarea devine un calvar atunci când nimeni nu a început procesul din timp, de acasă. Intrarea la creșă sau la grădiniță nu pornește la ușa sălii de grupă, pe grabă și cu inima strânsă. Începe în living, în bucătărie, prin ritmul meselor, prin felul în care învățăm să ne desprindem și prin siguranța pe care o transmitem copilului cu săptămâni bune înainte.
Astfel, încep de astăzi o serie specială de materiale dedicate preacomodării de acasă. Voi lua pas cu pas tot ce înseamnă pregătirea reală a acestei treceri, fără rețete rigide, cu instrumente clare și aplicate. Pregătirea copilului pe etape de vârstă: de la antepreșcolari (creșă, 1,5 – 2,11 ani) până la grupele de grădiniță (3 – 6 ani), alinierea orelor de somn și masă, autonomiile mici, ancorele de conectare și jocul de rol. Pregătirea mamei și desprinderea emoțională și cm gestionăm propriul nod din gât, teama și vinovăția, astfel încât să nu transferăm neliniștea asupra puiului nostru la despărțirea de dimineață. Pregătirea întregii familii, cu limbajul unitar acasă, susținerea partenerului și felul în care primim descărcările emoționale absolut firești de după-amiază. Triada funcțională (familie – educator – psiholog) și cm transformăm relația cu dascălii într-un parteneriat cald, transparent și respectuos, cu un protocol sănătos de monitorizare și răbdare reciprocă.
Acomodarea este un proces dinamic, o naștere socială care cere timp, resurse emoționale și multă blândețe. Haideți să așezăm terenul corect, din cuibul căminului, ca cel mic să pășească dincolo de ușă cu pași siguri și cu inima senină.

Rămâneți aproape, pornim la drum pas cu pas!

P.S. După ce așezăm temeinic partea de preacomodare de acasă, voi continua seria cu acomodarea propriu-zisă în colectivitate: structurată pe vârste, pentru familie și dascăli deopotrivă, mână în mână, pentru susținerea și adaptarea susținută a copiilor.

07/09/2026

Am citit azi zeci de postări despre prima zi de creșă și grădiniță. Povești despre flori, hăinuțe noi, lacrimi la ușă și răsuflări tăiate. Dar știți ce n-am auzit aproape deloc? N-am auzit despre gradualitate în acomodare. N-am citit despre tranziție graduală, despre ritmul intern al copilului sau despre pași mici. În schimb, aud aceeași întrebare aruncată în aer din toate direcțiile: „Cum să-l fac să nu mai plângă? „Să-l fac!” De parcă adaptarea ar fi o comandă rapidă, o piesă de mobilier pe care o asamblezi după instrucțiuni în prima zi de toamnă și gata, funcționează. Realitatea este că acomodarea este un proces viu, un parteneriat în triunghiul părinte – dascăl – psiholog.
1. Din perspectiva părintelui, de la „Trebuie să reziste” la „Sunt ancora ta”. Întrebarea corectă nu este „Cum îl fac să nu mai plângă?”, este „Cum îi transmit eu siguranță când îl las acolo?” Acomodarea graduală înseamnă să nu arunci copilul direct în 8 ore de colectivitate dacă sistemul nervos îi este în alertă. O oră azi, două ore mâine, plecat înainte de epuizarea senzorială. Copilul trebuie să plece cu sentimentul că s-a simțit bine, nu că a fost abandonat până la capătul puterilor.
2. Din perspectiva dascălului, de la „Trebuie să se conformeze” la „Construiesc legătura”. Un copil de 2-3 ani nu vine la grupă conformat să stea la măsuță și să execute sarcini. Conectarea se face la nivelul ochilor lui. Când un copil protestează, nu testează autoritatea, el își strigă nesiguranța. Un educator empatic nu cere supunere din prima zi, el oferă o mână de sprijin, o sarcină măruntă și un spațiu previzibil.
3. Din perspectiva psihologului, de la etichetă la reglare. Plânsul, refuzul de a mânca sau agitația motorie sunt reacții sănătoase ale unui creier mic confruntat cu o lume uriașă și necunoscută. Autoreglarea emoțională nu se naște din izolare („lasă-l să plângă că se învață”), se face din co-reglare, copilul își liniștește bătăile inimii doar împrumutând calmul adultului de lângă el. Acomodarea reală nu înseamnă un copil care capitulează în tăcere într-un colț pentru că a înțeles că nimeni nu-l aude. Acomodarea reală înseamnă un copil care, pas cu pas, descoperă că lumea din afara brațelor mamei este un loc sigur în care merită să exploreze.
Părinți și dascăli, nu grăbiți procesul ca să dați bine în fața așteptărilor celorlalți. Întrebați-vă în fiecare zi: „Ce îi spunem noi azi copilului prin felul în care îl trimitem sau îl primim și îl ținem de mână?”

P.S. Noi, la Smart Kids - "Creștem frumos împreună", ținem la programul de acomodare graduală. Tocmai pentru că știm că fiecare copil are propriul lui ritm de deschidere, credem cu tărie că timpul investit în blândețe și pași mici scutește luni întregi de anxietate mai târziu. Creștem frumos doar atunci când oferim răbdare.

06/09/2026

Pentru noi, începuturile nu vin cu ruperi de ritm sau uși deschise după o lungă absență. La Smart Kids - "Creștem frumos, împreună", vara a însemnat o curgere firească, am fost aici, zi de zi, am râs, am învățat să gestionăm emoții mari în trupuri mici, am construit turnuri și am legat prietenii. Și totuși, septembrie are parfumul lui unic. Chiar dacă vorbim despre un fir roșu care nu s-a întrerupt decât preț de-o clipă, simțim cu toții această energie proaspătă de început, un început continuu. Este momentul în care ne oprim o secundă să privim în urmă și să vedem cât de mult au crescut mânuțele care ieri căutau sprijin, cât curaj s-a adunat în priviri și câtă siguranță s-a așezat în sufletele copiilor noștri. Creșterea nu se oprește în vacanță și nu începe la comandă, pe o dată fixă din calendar. Ea se întâmplă neîncetat, din priviri calde, din rutine blânde, din răbdarea unei echipe care pune suflet în fiecare colțișor și din încrederea pe care ne-o dăruiți voi, dragi părinți, zi de zi. Pășim în această toamnă cu recunoștință pentru tot ce am clădit până acum și cu brațele deschise pentru fiecare pas ce urmează. Iar toamna aceasta vine și cu surprize frumoase, pe care le vom dezvălui la momentul oportun. Până atunci, continuăm să ne bucurăm de fiecare clipă, învățând unii de la alții, într-un neîntrerupt și minunat „creștem frumos, împreună”.
Bun venit în această nouă etapă a călătoriei noastre!

04/09/2026

La Smart Kids - ”Creștem frumos împreună”, vara a însemnat o continuitate, râsete, explorare și pași mici făcuți împreună în fiecare zi. Chiar dacă motoarele noastre au mers aproape neîncetat, data de 7 septembrie rămâne și pentru noi un nou început cu un farmec aparte. Deschidem brațele și porțile cu gânduri luminoase, pregătiți să completăm cele două grupe de exploratori! Știm că separarea și intrarea într-un mediu nou vin la pachet cu emoții mari, atât pentru cei mici, cât și pentru voi, părinții. Tocmai de aceea, la noi povestea se scrie în propriul ritm al copilului:
Grupe restrânse: Pentru că fiecare copil are nevoie să fie văzut, auzit, îmbrățișat și înțeles, fără grabă și fără aglomerație.
Acomodare graduală: Știm că acomodarea este un proces, bu un eveniment de 1-2 zile. Învățăm despărțirea cu blândețe, pas cu pas, oferind siguranță la fiecare etapă.
Muzică și senzorialitate: Explorăm lumea prin texturi, culoare, sunete armonioase și ateliere practice care trezesc curiozitatea firească a copilăriei.
Complet fără ecrane: Oferim o copilărie curată, ancorată în prezent, unde atenția se construiește natural.
Joacă pură și relații faine: Dincolo de orice teorie, aici clădim prietenii sincere, învățăm să împărțim bucuria și creștem conectați, independenți și încrezători.

Indiferent dacă cel mic a fost deja alături de noi peste vară sau dacă pășește acum pentru prima oară cu un strop de stângăcie și mult curaj, suntem aici să transformăm emoțiile în zâmbete.

Lăsați grijile mari în seama noastră: ne găsiți mereu acolo unde ne e locul, pe pernuțe, printre cântece, texturi faine și brațe gata să aline orice dor. Mai sunt doar câteva locuri disponibile pentru a definitiva cele două grupe restrânse. Vă așteptăm să ne cunoaștem!

P.S. Țineți aproape! Data de 1 octombrie vine la pachet cu o surpriză cu totul specială pentru mici și mari. Abia așteptăm să o împărtășim cu voi!

02/09/2026

"Cât îl las în prima zi, dar în a doua? Dacă plânge, înseamnă că nu este pregătit?"
Sunt întrebările care apar înainte de intrarea în colectivitate. Clar, răspunsul nu poate fi același pentru fiecare copil.
Pregătesc un material dedicat acomodării copilului de 1 an și 6 luni, de 2 ani și de 3 ani, la creșă sau grădiniță. Pentru că gradualitatea ține cont de vârstă, dar și de copil. Un copil de 1 an și 6 luni trăiește despărțirea altfel decât un copil de 3 ani. Limbajul, experiențele anterioare, relația de atașament, temperamentul și felul în care reacționează la oamenii și spațiile noi influențează ritmul acomodării.
Nu există o schemă potrivită tuturor: "prima zi o oră, a doua zi două ore, apoi, program complet". Uneori, timpul poate crește, alteori, copilul ne arată că are nevoie să păstrăm încă puțin același reper. În primele două săptămâni, părintele are nevoie să știe cm pregătește despărțirea, ce îi spune copilului, cât prelungește momentul de la ușă și cm își gestionează propria neliniște.
Educatorul are nevoie să știe cm îl primește, cm se apropie fără să îl forțeze, ce observă și cm comunică familiei reacțiile copilului. Un copil care nu plânge nu este neapărat deja acomodat. Și unul care plânge nu ne spune automat că trebuie retras din colectivitate.
Acomodarea se construiește în triada familie, educator, psiholog. Familia cunoaște copilul și îi oferă baza de siguranță. Educatorul îl observă în noul mediu și construiește relația cu el. Psihologul ajută adulții să înțeleagă comportamentele copilului și să aleagă pașii potriviți.
În material voi vorbi despre vârste diferite, semnalele copilului, rolul părintelui și felul în care educatorii îl pot însoți în primele două săptămâni. Gradual, cu repere clare și cu respect pentru ritmul fiecărui copil.

PS: Dacă vreți să aflați când este gata materialul, scrieți "ACOMODARE" în comentarii.

29/08/2026

"Dacă îi este bine acasă, cu bona, de ce să îl duc în colectivitate atât de devreme?"

E o întrebare pe care am auzit-o de multe ori de la părinți.
Și răspunsul meu de astăzi este mai nuanțat decât era cu ani în urmă. O bonă bună poate fi o prezență extraordinară în viața unui copil. Poate oferi siguranță, disponibilitate, atenție individuală, afecțiune. Nu cred că avem nevoie să punem bona și colectivitatea în două tabere care se exclud.
Dar există ceva ce nici cel mai atent adult nu poate reproduce acasă: lumea celorlalți copii. În jurul vârstei de 1 an și jumătate, 2 ani, pentru mulți copii începe să devină tot mai importantă această lume. Nu pentru că trebuie "socializați" repede. Nu pentru că trebuie pregătiți pentru performanță. Și nici pentru că acasă nu ar primi suficient.
Doar pentru că un alt copil îi oferă ceva ce adultul nu îi poate oferi în același fel. Un copil îi ia jucăria, altul îl privește și râde. Unul plânge, altul nu vrea să împartă.
Cineva îl imită, iar el, la rândul lui, începe să imite. Aici începe o parte importantă din educația timpurie. Copilul descoperă treptat că lumea nu se organizează numai în jurul nevoilor lui. Învață să aștepte, să observe, să ceară, să refuze, să se apropie, să se retragă, să tolereze mici frustrări și să repare mici rupturi. Nu le învață pentru că i le explicăm noi, le trăiește.Și tocmai de aata, clar, colectivitatea poate deveni atât de valoroasă.
Dar aici pun astăzi un "dar" important. Nu orice colectivitate și nu cu orice preț. Un copil mic nu are nevoie doar de alți copii în jurul lui. Are nevoie de adulți disponibili emoțional, de predictibilitate, de un ritm potrivit vârstei, de libertate de explorare, de limite blânde și clare și, mai ales, de timp pentru a construi siguranță, într-un loc nou.

De asta, eu, una, da, nu cred în acomodarea făcută după calendar: "În trei zile trebuie să rămână până la prânz."
"De luni îl lăsăm direct la somn." "Plânge puțin și se obișnuiește."

Cu cine se obișnuiește? Cu ce? Și în ritmul cui?

Acomodarea nu este o probă pe care copilul trebuie să o treacă. Este o relație care se construiește.

Pentru un copil poate însemna, în prima zi, o oră. Pentru altul, alt ritm. Noi privim copilul, nu ceasul.

Și mai este cineva care are nevoie de acomodare: părintele.
Poate copilul este pregătit să exploreze, iar mâna care îl ține strâns este mâna adultului.
"Mai dă-mi un pupic."
"Sigur vrei să rămâi?"
"Dacă plângi, vin imediat."
"Mi-e așa greu să te las..."
Copilul citește mult mai mult decât cuvintele noastre.

Deci, după atâția ani petrecuți lângă copii și familiile lor, nu mai vorbesc despre acomodare ca despre ceva ce "face copilul".

Se acomodează copilul, se acomodează părintele. Îl primește și se adaptează și adultul din colectivitate. Iar între ei trebuie să existe dialog și încredere, deci, stabilită relația. Aici este, pentru mine, triada care poate schimba enorm începutul vieții în colectivitate: familie, colectivitate, psiholog.

Nu ducem pur și simplu un copil "la creșă". Îl însoțim într-una dintre primele lui desprinderi importante de mediul familial.

Colectivitatea poate fi extraordinară pentru un copil. Dar valoarea ei nu stă doar în activități, jucării, fișe sau în câte lucruri "învață". Stă în relații, stă în experiența de a fi printre ceilalți și, în același timp, de a rămâne el însuși.

În experiența de a pleca de lângă mama sau tata și de a descoperi, puțin câte puțin: "Pot să fiu bine și aici, mama și tata se întorc."

Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase începuturi ale autonomiei crescute pas cu pas. Nimic grăbit sau forțat!

Pentru că, până la urmă, asta încercăm să facem împreună: să creștem frumos.

28/08/2026

"Dar educatorul? El nu are nevoie de acomodare?" Ba da!
Vorbim mult despre copilul care începe creșa sau grădinița.
Despre mama care pleacă cu nodul în gât, despre plâns, despre despărțire, despre cât îl lăsăm în prima zi. Dar, dincolo de ușă, este un alt adult care începe și el să cunoască un copil. Este educatorul. Și cred că uităm că nici el nu primește, odată cu dosarul de înscriere, "manualul de utilizare" al copilului. Nu știe încă ce îl liniștește, cm cere ajutor, cm arată oboseala lui. Dacă atunci când îi este greu caută apropierea sau se retrage. Dacă acceptă repede atingerea unui adult nou sau are nevoie de timp.
Ce înseamnă "nu" pentru el. Cum reacționează la zgomot, la ceilalți copii, la masă, la somn, la schimbarea rutinei.
Toate acestea se învață. Aici începe și acomodarea educatorului cu copilul. În primele zile, nu cred că principala lui grijă ar trebui să fie:
"Trebuie să intre repede în program."
Mai întâi trebuie să intre în relație, să observe, să nu forțeze apropierea, să fie disponibil fără să invadeze. Să poată primi plânsul copilului fără să îl grăbească:
"Hai, gata, mama vine."

Să îi poată spune simplu: "Știu, îți este dor de mama. Sunt aici cu tine."
Să îi ofere ceva esențial în perioada aceasta: predictibilitate. Dar educatorul nu se acomodează doar cu un copil, el se întâlnește și cu familia lui. Cu mama care întreabă de trei ori dacă a mâncat, cu tatăl care vrea să știe cât a plâns, cu părintele care întârzie despărțirea pentru că lui îi este greu să plece, cu cel care spune: "Acasă nu face niciodată așa." Aici educatorul are nevoie de multă finețe.
Să nu transforme îngrijorarea părintelui într-un reproș.
Să nu intre în competiție cu familia. Să nu spună "Trebuie să aveți încredere în noi!", înainte ca acea încredere să fi avut timp să se construiască. Încrederea nu se cere, ea se construiește din lucruri aparent mici.
"Astăzi a plâns câteva minute după plecarea dumneavoastră. Apoi, a venit lângă mine."
"Nu a vrut să participe la început, a privit. Mai târziu, s-a apropiat singur."
"A mâncat puțin. Nu am insistat."
"Astăzi nu cred că este pregătit să prelungim programul. Mai rămânem puțin aici."

Și, apoi: "Astăzi a fost bine. Cred că mâine putem încerca puțin mai mult."

Asta înseamnă pentru mine acomodare graduală. Nu avem copilul de o parte și adulții de cealaltă. Avem o relație care abia începe să se construiască: familie - colectivitate - psiholog.

Psihologul nu apare în această triadă doar atunci când "avem o problemă". Poate observa, poate traduce comportamente, poate ajuta educatorul să înțeleagă ce se află în spatele unei reacții. Poate ajuta părintele să își gestioneze propria teamă, poate fi liantul atunci când copilul transmite ceva diferit acasă și în colectivitate.

Și poate spune tuturor adulților: "Nu grăbim. Copilul acesta ne arată că mai are nevoie de timp."

Pentru că o acomodare bună nu se măsoară prin cât de repede am reușit să avem un copil care nu mai plânge. Se vede, în timp, în relația pe care copilul începe să o construiască cu locul și cu oamenii lui.

În perioada următoare vreau să vorbesc mai mult și despre această parte a acomodării, despre educator, despre ce face în primele minute, despre cm primește copilul care plânge, despre ce spune părintelui, despre ce ar fi bine să nu spună. Despre cm observăm dacă putem face pasul următor. Și despre ce facem când acomodarea nu merge așa cm ne-am imaginat. Pentru că septembrie este aproape. Și n-aș vrea să ne prindă nepregătiți.

P.S. Pregătesc câteva surprize pentru părinți și pentru dascăli. Materiale în care vom lua lucrurile foarte concret, pas cu pas.

Să fim cu toții pregătiți pentru creșă, grădiniță și școală, copii, părinți și dascăli, împreună.

28/08/2026

"Cât îl las? O oră, două, până la prânz? Și dacă plânge?
Dacă atunci când plec pare liniștit, dar eu nu sunt?"

"Cât îl las?" este una dintre întrebările pe care le aud cel mai des la începutul creșei sau grădiniței.

Răspunsul meu nu este: "În prima zi o oră, în a doua două ore, în a treia până la prânz." Pentru că nu acomodăm un program, acomodăm un copil. Prima zi poate însemna o oră și este suficient. Apoi,, din următoarea zi, ne uităm la copil, îl simțim. Cum a intrat, a putut să se desprindă, a explorat, am simțit curiozitate din partea lui, s-a apropiat de adultul din grupă? A acceptat să fie consolat? A existat măcar un moment în care curiozitatea a fost mai puternică decât dorul? Cum a fost reîntâlnirea cu mama sau tata?
De aici, hotărâm pasul următor. Acomodarea graduală nu înseamnă să adăugăm mecanic câte o oră în fiecare zi.
Vorbim despre răbdarea să citim copilul. Dar mai este cineva pe care îl "citim" în perioada aceasta. Părintele. Pentru că, după ce ușa se închide, începe o altă așteptare:
"Oare plânge? Oare mă caută? Oare trebuia să mai stau?
Oare e bine? Oare să sun?" Și părintele are nevoie de timp ca să capete încredere. Astfel, în primele zile de acomodare, îmi place ca mama sau tata să primească mici semne din interior, cel puțin o fotografie. Un copil care, după despărțirea grea de dimineață, s-a oprit lângă un joc,
o mânuță care a început să exploreze, un moment de liniște, un zâmbet care a apărut între timp
Asta pentru a-i spune părintelui, fără prea multe cuvinte:
"Este aici. Îl vedem. Suntem cu el." Notă: Nu pentru a-i sublinia părintelui doar că nu mai plânge. Pentru că, în realitate, nu acomodăm doar copilul. Acomodăm o familie întreagă cu o schimbare. Copilul învață că mama și tata pleacă și se întorc. Părintele învață că poate pleca și îl poate lăsa în grija altui adult. Iar adultul din colectivitate începe să construiască propria relație cu acel copil. Aici apare triada despre care vorbesc atât de des: familie, colectivitate, psiholog. Psihologul susține legăturile și traduce limbajul dintre aceștia. Când cele trei nu se contrazic, dimpotrivă, se susțin, copilul nu este singur în procesul lui de acomodare.
Și poate că întrebarea nu mai este doar: "Cât îl las?", în schimb, va fi: "Ce îmi arată copilul meu că poate duce astăzi și care este următorul pas potrivit pentru el?"
Despre asta este, pentru mine, gradualitatea.

P.S. La Smart Kids - "Creștem frumos împreună", acomodarea se face gradual. Copilul este primit pas cu pas, iar familia este parte din proces. În primele zile, părinții primesc fotografii din timpul petrecut de copil la noi, tocmai pentru că știm că, în timp ce copilul se acomodează înăuntru, mama sau tata se acomodează cu despărțirea de partea cealaltă a ușii.
Acomodarea este a noastră, a tuturor, nu doar a copilului.

27/08/2026

În perioada aceasta, părinții, educatorii încep pregătirile pentru creșă și grădiniță.
Părinții întreabă despre program, meniu, somn, activități, educatoare, curte. Dar, totuși, una dintre întrebările importante apare, de multe ori, abia după înscriere:
"Și, hmmm, cm îl las?"
Prima zi o oră? Stau și eu cu el? Dacă plânge, mă întorc?
Dacă se agață de mine? Dacă după trei zile pare că merge bine, iar în a patra nu mai vrea să intre? Cât durează, de fapt, acomodarea?
Acomodarea graduală nu înseamnă o rețetă de tipul: "Ziua 1 = o oră, ziua 2 = două ore, ziua 3 = până la prânz." Copiii nu funcționează după un tabel. Gradualitatea înseamnă să avem un cadru și, în interiorul lui, să putem citi copilul.
Și mai este ceva despre care vorbim prea puțin. În timp ce copilul se acomodează cu un loc nou, cu adulți noi și cu separarea, părintele trece prin propria lui acomodare. Deci, cea mai grea despărțire de la ușa grădiniței nu este doar a copilului.
În următoarele zile voi vorbi aici despre acomodare foarte concret: ce facem înainte de prima zi, cm arată o despărțire sănătoasă, ce facem cu plânsul, cât stă copilul la început și după ce semne ne orientăm pentru pasul următor.
Pregătesc și primele materiale Smart Kids - "Creștem frumos împreună" dedicate acestei perioade, materiale scurte și practice, pe care părintele să le poată folosi exact atunci când are nevoie de ele.

Începem cu întrebarea care apare cel mai des: "Cum facem, concret, acomodarea graduală?"

Smart Kids - ”Creștem frumos împreună”

12/09/2026

11/09/2026

07/09/2026

06/09/2026

04/09/2026

02/09/2026

29/08/2026

28/08/2026

28/08/2026

27/08/2026

Address

Opening Hours

Telephone

Website

Alerts

Contact The School

Shortcuts

Share

Category

Listing takedown request

Monday	08:00 - 17:30
Tuesday	08:00 - 17:30
Wednesday	08:00 - 17:30
Thursday	08:00 - 17:30
Friday	08:00 - 17:30