Stefania Timofte Consilier în dezvoltare personală și parenting COS-P

Stefania Timofte Consilier în dezvoltare personală și parenting COS-P 🤍 Parenting relațional pentru mame obosite și copleșite
🌱 Spațiu sigur, fără judecată
✨ Mai multă conectare. Mai puțină vinovăție.
📍Online | România & diaspora

Pauza nu înseamnă că te oprești din drum. Înseamnă că îți amintești de ce ai pornit. 🤍După emoțiile începutului de an șc...
08/09/2026

Pauza nu înseamnă că te oprești din drum. Înseamnă că îți amintești de ce ai pornit. 🤍

După emoțiile începutului de an școlar, după pregătiri, drumuri, copii și multe „hai, repede!”, am ales să ne oprim puțin.

Un cappuccino la Nomad, în Piatra Neamț. ☕
Câteva minute fără grabă, fără liste și fără lucruri de bifat.

Și mi-am amintit cât de importante sunt pauzele acestea mici.

Pentru că și sufletul are nevoie să fie aerisit, exact ca o cameră în care deschizi larg fereastra după o zi aglomerată. Avem nevoie să lăsăm lucrurile să se așeze, să respirăm, să vorbim, să râdem și, pur și simplu, să fim.

Nu putem trăi mereu cu piciorul pe accelerație. Și nici nu trebuie.

Uneori, câteva minute petrecute la o cafea pot face mai mult decât încă o oră în care alergăm să rezolvăm tot.

Iar copiii învață și din aceste momente. Învață că viața nu este doar despre program, școală, responsabilități și următorul lucru de făcut. Este și despre a ști când să te oprești. Despre a te bucura. Despre a fi prezent.

Pauza nu este timp pierdut.
Pauza este locul în care ne adunăm din nou. 🤎

Astăzi, pauza noastră a avut gust de cappuccino, de început de toamnă și de timp petrecut împreună.

Tu când ți-ai oferit ultima dată o pauză care chiar să aibă sens?

🌿 Un nou an școlar nu începe doar cu flori, ghiozdane și „Mult succes!”.Începe cu emoții.Cu copii care intră pe poarta ș...
07/09/2026

🌿 Un nou an școlar nu începe doar cu flori, ghiozdane și „Mult succes!”.

Începe cu emoții.

Cu copii care intră pe poarta școlii puțin mai mari decât anul trecut. Cu părinți care zâmbesc, dar care parcă mai țin pentru o clipă mâna copilului în palma lor. Cu profesori care își așază materialele pe catedră și, odată cu ele, își așază și speranțele pentru lunile care urmează.

Fiecare început de an are ceva din mirosul unui caiet nou: paginile sunt albe și nu știm încă ce va rămâne scris pe ele.

Vor fi litere, cifre, lecții și teme. Dar vor fi și prietenii. Curaj. Lacrimi șterse repede. Râsete pe hol. Primele reușite. Poate și câte un „nu pot”, care, cu omul potrivit alături, se va transforma încet în „hai că mai încerc”.

Ca profesor, știu că intrăm și noi în fiecare an cu emoții. Ca părinte, știu cât de mult din sufletul nostru pleacă dimineața spre școală odată cu copilul. Iar ca și consilier de dezvoltare personală, cred că dincolo de rezultate și calificative, copiii noștri au nevoie să simtă că sunt văzuți, ascultați și că au voie să crească în ritmul lor.

Astăzi nu este doar despre prima zi de școală.

Este despre o nouă etapă. Despre amintirile pe care încă nu știm că le vom păstra o viață. Despre oameni care se întâlnesc și care, poate fără să știe, vor lăsa urme frumoase unii în ceilalți. ❤️

Așa că nu le doresc copiilor doar „mult succes”.

Le doresc să meargă cu bucurie. Să fie curioși. Să greșească fără teamă. Să întrebe. Să râdă. Să întâlnească oameni buni.

Iar nouă, adulților, ne doresc să nu uităm că, în timp ce îi învățăm să crească, creștem și noi puțin împreună cu ei. 🤍

Un an școlar cu liniște, sănătate și multe amintiri frumoase! 🍎📚

Începutul de an școlar vine, de multe ori, cu o listă mai lungă decât avem noi răbdare. 😅Caiete, pantofi, trening, ghioz...
06/09/2026

Începutul de an școlar vine, de multe ori, cu o listă mai lungă decât avem noi răbdare. 😅

Caiete, pantofi, trening, ghiozdan, etichete, ședințe, orar, „mai trebuie ceva?”, „unde am pus adeverința?”, „la ce oră trebuie să ne trezim de luni?”...

Și, printre toate astea, fără să ne dăm seama, putem pune și pe umerii copilului aceeași grabă:
„Gata, începe școala!”
„Trebuie să fii atent.”
„Să te descurci.”
„Să fii cuminte.”
„De-acum s-a terminat vacanța.”

Dar poate că, înainte de toate, copilul nostru are nevoie să simtă altceva:
că suntem lângă el.
Că e în regulă să aibă emoții.
Că nu trebuie să știe din prima cm va fi.
Că o nouă etapă nu începe cu perfecțiune, ci cu pași mici.

Așa că, între două drumuri prin magazine și trei liste bifate, opriți-vă puțin.

Priviți-l.

Copilul vostru mai face un pas.
Mai crește un pic.
Mai intră într-o lume nouă.
Și, chiar dacă noi ne gândim la program, pachețel, trafic și alarma de dimineață, pentru el poate fi o zi pe care și-o va aminti peste ani.

Nu toate trebuie rezolvate azi.
Nu toate trebuie cumpărate înainte de prima zi.
Nu toate emoțiile trebuie „reparate”.

Unele trebuie doar trăite. 🤍

Ca părinte, dar și ca om care lucrează în dezvoltare personală, cred că liniștea noastră se transmite mai repede decât toate sfaturile.

Așa că, la început de an școlar, vă doresc mai puțină presiune și mai multă prezență.

Mai puțin „hai, că întârziem”.
Mai mult „sunt aici cu tine”.

Și, poate, înainte de alergare... un pic de respiro. 🌿

Oamenii care fac nu așteaptă mereu condițiile perfecte. Încep. Se implică. Și schimbă ceva. 🤍Zilele acestea am avut bucu...
04/09/2026

Oamenii care fac nu așteaptă mereu condițiile perfecte. Încep. Se implică. Și schimbă ceva. 🤍

Zilele acestea am avut bucuria să fiu voluntar alături de Asociația VerVida, într-o tabără care a adus împreună peste 80 de copii.

Am văzut zâmbete. Multă energie. Oboseală. Agitație. Dar și acel gen de implicare care nu se vede doar într-un program bine făcut, ci în felul în care cineva se apleacă spre un copil, îl ascultă, îl încurajează și îi oferă o experiență frumoasă.

Am văzut devotament. Am văzut oameni care au pus timp, răbdare și suflet. Am văzut curajul de a face, nu doar de a spune că „ar trebui”.

Și cred că aici începe, de fapt, schimbarea.

Nu întotdeauna în proiecte mari sau în discursuri spectaculoase, ci într-un copil care se întoarce acasă cu o amintire frumoasă, cu mai multă încredere și cu sentimentul că a contat.

Felicitări, Asociația VerVida, pentru tot ceea ce construiți! 💜

M-am bucurat să fiu parte din această poveste și să văd, încă o dată, cât de mult pot schimba lucrurile oamenii care aleg să se implice.

Pentru că binele nu are nevoie întotdeauna de oameni extraordinari. Are nevoie de oameni care spun: „Sunt aici. Ce pot să fac?” 🌱

03/09/2026

Cât de multă energie pierdem încercând să ținem sub control lucruri care, de fapt, nu ne aparțin?

Planuri, oameni, răspunsuri, vreme, timp, drumuri… și lista poate continua.
Ne facem în minte scenariul perfect și, când viața schimbă puțin traseul, primul impuls este să ne împotrivim.

Dar dacă, pentru o zi, n-ai mai încerca să controlezi tot?

Să spui: „Bine. Asta este situația. Hai să văd ce pot trăi frumos din ea.”

Acceptarea nu înseamnă resemnare.
Înseamnă să nu mai consumi energie luptând cu ceea ce deja este și să alegi ce faci tu, de aici înainte.

Să privești în jur.
Să te bucuri de locul în care ai ajuns.
De oamenii de lângă tine.
De o plimbare, de un oraș, de o clădire frumoasă, de o conversație, de o experiență pe care poate nici n-ai fi ales-o exact așa.

Am învățat că nu toate zilele trebuie să iasă „ca la carte” ca să fie frumoase. 🤍
Câteodată, cele mai bune amintiri apar exact după ce renunțăm să mai regizăm fiecare cadru.

Tu cât de ușor reușești să spui: „Nu pot controla asta, dar pot alege cm o trăiesc”? 🌿

01/09/2026

Ai și tu o piesă la care, oricât ai încerca, nu poți să stai cuminte? O auzi și… gata. Cânți. 🎶

Eu am așteptat cu nerăbdare concertul Vama de la Marea Mișcare. Știam că vreau să fiu acolo, să ascult, să cânt și să mă bucur. Dar nu m-am gândit cât de multe lucruri poate trezi în tine o melodie pe care o știi de ani.

Am cântat piesele cu drag și, pentru câteva minute, parcă nu mai eram doar acolo, în mulțime.

Am făcut un salt în trecut.

Au venit amintiri.
Oameni.
Perioade din viață.
Locuri.
Emoții pe care credeam că le-am uitat undeva, într-un sertar al minții.

Asta mi se pare fascinant la muzică.

Nu are nevoie să bată la ușă. Intră direct. 😄
Uneori printr-un refren de câteva secunde și, dintr-odată, îți amintești cine erai la 18, 20 sau 30 de ani, ce visai, pe cine iubeai, ce te durea sau cât de tare credeai că lumea întreagă este înaintea ta.

Din perspectiva mea de consilier în dezvoltare personală, muzica este și o formă extraordinară de conectare cu noi înșine.

Ne permite să simțim fără să explicăm totul.
Să ne întoarcem pentru câteva clipe într-un loc din trecut, dar să privim acel loc cu omul care suntem astăzi.

Și poate tocmai de aceea unele melodii rămân cu noi o viață.

Nu pentru că sunt doar frumoase.

Ci pentru că, undeva între versuri și acorduri, am pus câte o bucățică din noi. 🤍

Eu am cântat. Tare. Cu tot sufletul. Și da… probabil nici foarte corect. 😂 Dar cui îi mai păsa?

Tu ce piesă auzi și nu te poți abține să nu cânți?

Și, dacă închizi puțin ochii când o asculți… unde te duce?

Dezvoltarea personală nu înseamnă doar cărți, introspecție și întrebări profunde despre sensul vieții. 😄Mai înseamnă și ...
30/08/2026

Dezvoltarea personală nu înseamnă doar cărți, introspecție și întrebări profunde despre sensul vieții. 😄

Mai înseamnă și să stai în mijlocul unui festival, să auzi muzica tare, să râzi, să te uiți în jur și să-ți spui:

„Da… aveam nevoie de asta.”

Sunt la Marea Mișcare și mi-am dat seama cât de ușor uităm că și bucuria are nevoie de loc în programul nostru.

Avem nevoie de oameni.
De muzică.
De momente în care nu trebuie să rezolvăm nimic.
De liniște, dar și de gălăgie bună.
De o conversație.
De un râs zdravăn.
De câteva minute în care mintea nu mai face liste.

Ca și consilier de dezvoltare personală, cred tot mai mult că echilibrul nu se construiește doar în momentele în care analizăm ce simțim.

Se construiește și atunci când trăim.

Când ne conectăm.
Când ne bucurăm.
Când ne dăm voie să fim prezenți fără să ne întrebăm dacă „facem ceva util”.

Pentru că și sufletul are nevoie de pauze.
Și, surpriză, nu toate trebuie trecute în agendă. 😊

Astăzi aleg bucuria.
Muzica.
Oamenii.
Momentul de acum.

Și cred că e suficient. 🤍

Florile nu sunt doar frumoase. Sunt mici punți spre oameni, locuri și bucăți din noi pe care credeam că le-am uitat. 🌹Un...
28/08/2026

Florile nu sunt doar frumoase. Sunt mici punți spre oameni, locuri și bucăți din noi pe care credeam că le-am uitat. 🌹

Un trandafir poate să te ducă, într-o secundă, în grădina bunicii. O tufă de liliac poate să-ți aducă înapoi primăverile copilăriei. Iar parfumul unei flori poate deschide o amintire exact ca o cheie într-un sertar vechi.

Ca și consilier de dezvoltare personală, mă fascinează cât de puternic păstrăm emoțiile în lucrurile simple: un miros, o culoare, o melodie, o floare.

Nu ne amintim doar ce am văzut. Ne amintim cm ne-am simțit.

Poate de aceea anumite flori ne sunt atât de dragi. Pentru că, fără să ne dăm seama, au crescut împreună cu o poveste din viața noastră. 🤍

Eu, când văd trandafiri, mă gândesc la frumusețea care are nevoie de timp, grijă și răbdare ca să înflorească. Cam ca noi, oamenii.

Acum sunt curioasă de poveștile voastre: Care este floarea voastră preferată? Și de cine sau de ce vă amintește? 🌷

28/08/2026

"Bogăția sau sărăcia nu o găsești în buzunarele oamenilor, ci în sufletele lor."

27/08/2026

Address

Piatra Neamt

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Stefania Timofte Consilier în dezvoltare personală și parenting COS-P posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share