Să scriem cât de cât normal

Hristos a Înviat, dragile și dragii mei! :)

Salvador Dalí. Spring Explosive. 1965.

https://www.facebook.com/share/p/1Dzgb2t8xF/

Top greșeli

Cred că acel comentariu a fost scris de către o pisică după ce a mâncat mărar!

Î-ți🥹

Dacă tot este postul Crăciunului,
am să-ți explic, draghe, de ce „pierzării” e forma corectă, ci nu "pierzaniei"

„Pierzării” este forma de genitiv-dativ a substantivului feminin „pierzare”, care înseamnă „pierderea” sau „distrugerea”. De exemplu, în expresia „căderea în pierzării” sau „a căzut în pierzării”, se folosește genitivul pentru a arăta legătura.

Forma „pierzaniei” nu există în limba română și nu este corectă.

Mai concret:
„pierzare” – nominativ (forma de bază)
„pierzării” – genitiv-dativ singular (ex: cuvântul „mărturia pierzării”)
„pierzării” poate apărea și în sens abstract, legat de pierdere, distrugere sau decădere.

Câteva exemple din Biblie și literatură care folosesc forma „pierzării”:

1. Din Biblie (Psalmii 1:6, traducere): „Domnul cunoaște calea celor drepți, dar calea celor fărădelege duce la pierzării.”

2. Din literatura veche românească: „Sufletul se chinuia în groaznice chinuri până la pierzării.”

3. În expresii generale: „A căzut în pierzării” – adică a pierdut totul, a fost distrus.

Deci „pierzării” e forma corectă, folosită pentru a exprima ideea de pierdere, decădere sau distrugere.

PS: Și sper ca î-ți să nu fie aprobat în noua ediție revizuită DOOM (vezi laoparte) - din 2012 când era "la o parte", era bine, brusc, în 13 ani, ceva s-a întâmplat cu academicienii și au aprobat o treabă abominală (hăcuirea limbii române mai mult, si tot mai adânc...) ... propun să scriem legat totul, ca să nu ne mai întrebăm "unde se pune cratima?" (Sau "CE E CRATIMA?")

https://www.antena3.ro/emisiuni/pe-cuvant/multi-romani-cred-ca-se-scrie-leru-i-ler-dar-varianta-corecta-este-lerui-ler-ce-inseamna-si-de-ce-se-pune-cratima-asa-770070.html

Mulți români cred că se scrie „leru-i ler”, dar varianta corectă este „lerui-ler”. Ce înseamnă și de ce se pune cratima așa Cum se scrie corect lerui ler potrivit DEX

"Cultura nu reprezintă o colecție de cunoștințe de care să facem paradă atunci când vrem să intimidăm lumea cu presupusa noastră superioritate intelectuală. Prin cultură ne formăm ca oameni, ne dez-animalizăm. Ce se întâmplă cu un pământ pe care nu-l cultivă nimeni? Se sălbăticește. Într-un mod similar, un om pe care nu-l cultivă nimeni se sălbăticește."
s-a născut pe 1947.
www.librariilealexandria.ro/alex-stefanescu

Astăzi ceva altfel!
După cm nimeni de pe aici știe, îmi place proza lui Nobokov prea mult ca să o ignor.

„Despair” și „Lo**ta” – Sub lupă: când proza devine labirint moral

Vladimir Nabokov nu se mulțumește să scrie povești — el își construiește romanele ca pe niște camere de oglinzi, unde adevărul se deformează, naratorul devine complice și cititorul... suspect de sedus. În "Despair", îl întâlnim pe Hermann, un individ convins că a găsit dublura perfectă și că poate orchestra o crimă genială pentru profit. În "Lo**ta", Humbert Humbert e un estet periculos care își ambalează obsesia într-o simfonie lexicală de o frumusețe aproape hipnotică.

Ceea ce le leagă pe cele două romane nu este doar stilul rafinat al autorului, ci mecanismul psihologic pe care Nabokov îl pune în funcțiune: naratorul minte, dar cu atâta eleganță, încât cititorul devine complice involuntar. Hermann se crede superior și lucid, dar ajunge doar un individ ridicol cu fantezii grandioase, care confundă destinul cu o piesă de teatru slab regizată. Humbert, pe de altă parte, se ascunde după artificii stilistice, jucând rolul iubitului neînțeles, când de fapt este un prădător narcisist, lucid și manipulator.
În ambele cazuri, avem de-a face cu un soi de „delir logic”, cm l-ar numi psihiatrii: fiecare personaj e convins că ceea ce face este justificat, poate chiar nobil. Asta e capcana narativă în care Nabokov își atrage cititorii. Nu oferă o morală directă, ci îi lasă pe ceilalți să alunece pe un plan înclinat, seduși de frumusețea frazei, până când devine imposibil să mai vezi mizeria din spatele oglinzilor.

Fraza nabokoviană e construită să fie catifelată, ironică, uneori capricioasă. El nu îți dă pauze de judecată — te prinde în ritmul său, îți servește imagini splendide, citate din Baudelaire, jocuri de cuvinte și paradoxuri, toate într-o limbă care e deopotrivă armă și cochetărie. Însă în spatele acestei splendorii literare se ascunde o realitate întunecată: scriitorul ne arată cm stilul poate ucide discernământul.

Nabokov detestă ideea de teză, dar o ilustrează magistral: omul se poate îneca în propriul ego, iar literatura poate deveni nu doar o oglindă, ci o capcană. Hermann își proiectează viața ca pe o piesă de teatru absurd, Humbert o descrie ca pe o simfonie tragică. În ambele cazuri, avem de-a face cu oameni care nu mai simt realitatea decât prin lentila propriului delir.

Concluzia?
Nabokov nu e doar un maestru al stilului, ci un chirurg al autoînșelării. În "Despair" și "Lo**ta", proza devine disecție morală în timp real, iar frumusețea cuvintelor e contrastul perfect pentru urâțenia pe care o dezvăluie.
Așa că, dacă vreodată vă întrebați cm poate un roman să fie simultan artă și otrăvire lentă a conștiinței, nu căutați mai departe de Nabokov.
„Uneori, feromonii nu mai seduc, ci mucegăiesc. Atractivitatea devine rutină, iar autoiluzia — singura formă de luciditate.”

Ziua Limbii Române – 31 august

Astăzi celebrăm limba care ne leagă, care ne spune cine suntem și prin care ne trăim bucuriile, durerile, dragostea, dorul și visurile.
Limba română nu e doar un mijloc de comunicare – e o moștenire vie, care poartă în ea istoria, cultura și identitatea noastră.

Într-o lume grăbită, cu englezisme, prescurtări și “like”-uri, să nu uităm să vorbim corect, frumos și cu respect.
Să păstrăm cratima la locul ei, să dăm cuvintelor sens și greutate, să nu transformăm limba în zgomot de fond.

Vorbește, scrie, citește românește! Nu doar azi. Mereu.
Pentru că a păstra limba e un act de cultură.
Și de demnitate.

La mulți ani, limbă română!
La mulți ani nouă, celor care o purtăm în suflet și pe buze!