Gabriela Zamă

Gabriela Zamă

Share

CRESC este cuvantul-definitie al activitatilor mele. Prin ele CRESC eu dar si oamenii cu care lucrez sau proiectele pe care le creez.

Cuprinde valorile care ma reprezinta si motiveaza: educatie,evolutie, contributie, creativitate,libertate si bucurie. Avand un spirit liber si o puternica determinare de a creste si evolua, experienta de aproape 20 de ani in zona antreprenoriala a fost si este o consecinta fireasca si necesara de a transpune in fapte, creativitatea, educatia si contributia intr-o maniera personala bazata pe idei i

11/04/2026

✨ în Sâmbăta Paștelui ✨

Sunt momente în care nu predăm nimic copiilor noștri…
dar ei ne învață pe noi.

Astăzi, într-o zi a liniștii și a așteptării luminoase, vă aduc o poveste care mi-e tare dragă.

În urmă cu 10 ani porneam la drum cu Tabara pentru FETE - Teenager Boot Camp. Aveam emoții, vise, întrebări și o dorință clară: să creăm un loc în care fetele să se simtă văzute, încurajate și sprijinite să devină cine sunt cu adevărat.

Ilinca a fost acolo încă de la prima ediție.
A crescut odată cu tabăra, a văzut generații întregi de fete venind, înflorind și plecând altfel.

Anul acesta, chiar de ziua ei, pe 10 aprilie, mi-a pus 10 întrebări — unele jucăușe, altele surprinzător de profunde.
M-am trezit răspunzând nu doar ca mamă… ci ca femeie care privește în urmă la un deceniu de transformări.

💛 A ieșit un interviu mamă–fiică sincer, cald și adevărat.
Despre tabără, despre fete, despre ce rămâne în suflet după o astfel de experiență.

🌿 În aceste zile de sărbătoare, când familiile se strâng și inimile se apropie, simt că este cel mai potrivit moment să-l împărtășesc cu voi.
E o invitație la reflecție, la conectare și la alegerea unor daruri care nu se văd în poze… dar se simt în timp.

Dacă aveți un pic de tihnă în această Sâmbătă a Paștelui, vă invit cu blândețe să-l citiți.
Poate fi scânteia care vă arată câtă nevoie are o fată de un spațiu sigur, bun și plin de sens.

👇 Las linkul în primul comentariu

🤍 Și te las cu o întrebare:
Tu ce îți dorești, cu adevărat, pentru fiica ta?

Tabara pentru fete Teenager Boot Camp 202 | Centrul CRESC 04/03/2026

Cele mai frumoase și utile cadouri pentru fete, mai ales în luna martie, sunt EXPERIENȚELE. Află detalii și oferă-i fiicei tale un cadou-cu-ecou ! ☀️💝

Tabara pentru fete Teenager Boot Camp 202 | Centrul CRESC Tabăra pentru Fete TEENAGER Boot Camp 2026 își așteaptă cu drag noile și viitoarele prietene, eleve cu vârsta între 11-14 ani.

07/10/2025

🌸 NU este un simplu retreat.
Este o întoarcere acasă, la tine.

🖋️ CaligraFIIND RetreArT - Caligrafie și Zbor interior
✨ 7- 8️⃣-9 noiembrie | un weekend de artă, liniște și sens ✨

Aici, ✍️caligrafia devine respirație.
Cuvintele prind frumusețe, iar tu – claritate.
Îți scrii gândurile, emoțiile, povestea... și le transformi în artă.

🌿 Ce te așteaptă:
• ateliere de caligrafie Copperplate și expresie creativă
• exerciții de reconectare și reflecție
• seri cu ceai, căldura șemineului și conversații adevărate împreună cu
• o comunitate de oameni care aleg să trăiască cu sens

🎁 Poate fi darul tău de ziua ta.
Sau darul tău pentru o femeie dragă.

📍 7- 8–9 NOIembrie | într-o locație de poveste, aproape de natură, în inima țării
🎟️ Locurile sunt limitate

📅 Vezi toate detaliile și confirmă-ți locul în evenimentul organizat de 👉 Terapie prin Caligrafie

💌 Formularul de înscriere este în primul comentariu👇

.ro

Photos from Terapie prin Caligrafie's post 01/09/2025

🍂 1 septembrie – prima zi de toamnă, de lună, de săptămână și începutul unui nou an bisericesc.
Un moment bun să începi să fii cine vrei să fii și...
🎯 Să culegi roadele creșterii tale.

✨ Programează, acționează, dar nu uita și sa-ți planifici și să te mai oprești din când în când pentru a-ți aminti de tine. Pentru a integra și a te relaxa.

M-am întors din vacanță cu o privire nouă. Departe de ecrane și de agitație, am redescoperit liniștea.
Și acum văd altfel lumea, chiar dacă ea e aceeași.

Trăim printre voci care ne spun cât e de greu, de nesigur, de complicat, care vor să ne învețe ceva la tot pasul. Și uneori, mesajul ascuns e că nu ești suficient, că ești incomplet. De aici apar confuzia și anxietatea.

Dar adevărul e altul:
🌾 nu trebuie să umpli golul interior cu orice,
🍂 nu e nevoie să faci mereu ceva, nu "trebuie"
🍁 uneori e suficient să te oprești și să stai cu tine, chiar dacă pare nefiresc, iar singur te simți tensionat/ă

🌿 CaligraFIIND RetreArT - Caligrafie și Zbor interior este despre această oprire.
Nu ca să înveți iar ceva nou, ci ca să așezi ce știi deja.
Caligrafia nu e doar scris, pe acesta îl știi deja… este o cale de a fi, de a te simți stabil, complet, atent și împuternicit pentru Zbor.

📅 Ne vedem pe 7- 8️⃣- 9 NOIembrie, chiar de ziua Îngerilor. Un moment pentru tine.
Nu pentru o clipă, ci pentru TINE, pentru tot ceea ce ești și încă nu știi sau ar FI bine sa-ți amintești.

✅️ Planifica-ți munca dar blochează timp în agenda ta și
📌rezervă-ți și dăruiește-ți de pe acum pauza‼️

Împreună facem DĂRUITUL mult mai simplu!

28/05/2025

12-15 ani este vârsta marilor transformări pentru fiica ta. Ce faci acum pentru ea și devenirea sa?

🌸 Draga mamă, dacă ai o fiică preadolescentă sau adolescentă, citește cu inima deschisă… 🌸

Trimiterea fiicei tale în Tabăra pentru Fete 2025 TEENAGER BootCamp nu e doar o vacanță pentru ea.
E o investiție prețioasă în dezvoltarea ei emoțională, socială și personală.
Și DA, este și un dar pentru tine, ca mamă.

💞 Iată ce câștigi TU, mamă, când alegi să-i oferi această experiență:

✨ Liniște sufletească – știi că fiica ta e într-un mediu sigur, ghidată de specialiști, într-o comunitate care încurajează respectul, autenticitatea și prietenia sinceră.
✨ Sprijin în procesul de creștere – nu mai ești singura care îi vorbește despre încredere, limite sănătoase, emoții și autocunoaștere. Acum are și mentori care întăresc aceleași valori.
✨ O relație mai conectată – după tabără, multe mame ne spun că fetele lor comunică mai deschis și mai matur. Încep să vorbească despre ce simt. Începe să se clădească o punte nouă între voi.
✨ Inspirație pentru viitor – o fiică care învață că poate alege cine vrea să devină e o fiică care va face alegeri mai conștiente, cu mai puțină presiune și mai mult curaj.

💬 "Mi-am regăsit fiica mai încrezătoare, mai caldă, mai prezentă." – mărturia unei mame după tabără.

👩‍👧‍👧 TEENAGER BootCamp nu e doar despre adolescență.
E despre cm clădim împreună femeia care urmează să devină.

📩 Scrie-ne dacă simți că anul acesta e momentul. Pentru EA. Și pentru TINE.
Profită de oferta valabilă pana la 1 Iunie sau spune-mi povestea ta și pregătim o ofertă, specială pentru voi.

24/05/2025

Este în puterea ta să faci CEVA. Acum ai ocazia! Faci?

Într-o lume care are atâta nevoie de bunătate, autenticitate, educație cu sens și oameni care se implică... tu poți fi acela.
Un gest simplu – cm e să dai mai departe acest mesaj – poate însemna enorm pentru o fată aflată la început de drum cu sine.

Tabăra pentru Fete 2025 TEENAGER BootCamp (cls. V–VIII) e un spațiu rar:
un loc în care o fată învață să aibă încredere în ea,
să se conecteze cu altele și cu propria voce,
să fie exact așa cm e ea: autentică, curajoasă, creativă.

Este mai mult decât o tabără – e un pas spre o educație trăită cu inimă.
Și da, 1 Iunie e data-limită, dar și șansa și cadoul care poate schimba o vară, o relație, o etapă.

Dacă ai simțit vreodată cât de mult contează o experiență de învățare profundă, știi despre ce vorbesc.
Dacă nu, poți înțelege din poveștile fetelor care revin cu inima plină, aici:
www.centrulcresc.ro/tabara-pentru-fete-2025

Ai vrea să fii parte din asta? Dă mai departe acest mesaj unei mame, unei prietene, unei persoane care poate nici nu știe că exact asta caută pentru fiica ei.

Ce spui? Pot conta pe tine?

Mulțumesc din inimă.
Gestul tău contează. Mai mult decât îți imaginezi.

22/05/2025

Implică-te și inspiră, este în puterea ta!
Împreună facem CREȘTEREA o valoare reală!

Într-o lume care are atâta nevoie de bunătate, autenticitate, educație cu sens și oameni care se implică... tu poți fi acela.
Un gest simplu – cm e să dai mai departe acest mesaj – poate însemna enorm pentru o fată aflată la început de drum cu sine.

Tabăra pentru Fete 2025 TEENAGER BootCamp (cls. V–VIII) e un spațiu rar:
un loc în care o fată învață să aibă încredere în ea,
să se conecteze cu altele și cu propria voce,
să fie exact așa cm e ea: autentică, curajoasă, creativă.

Este mai mult decât o tabără – e un pas spre o educație trăită cu inimă.
Și da, 1 Iunie e data-limită, dar și șansa și cadoul care poate schimba o vară, o relație, o etapă.

Dacă ai simțit vreodată cât de mult contează o experiență de învățare profundă, știi despre ce vorbesc.
Dacă nu, poți înțelege din poveștile fetelor care revin cu inima plină, aici:
www.centrulcresc.ro/tabara-pentru-fete-2025

Ai vrea să fii parte din asta? Dă mai departe acest mesaj unei mame, unei prietene, unei persoane care poate nici nu știe că exact asta caută pentru fiica ei.

Ce spui? Pot conta pe tine?

Mulțumesc din inimă.
Gestul tău contează. Mai mult decât îți imaginezi.

Photos from Tabara pentru FETE - Teenager Boot Camp's post 07/04/2025

Ești părinte și uneori chiar și ție îți este greu?
Poți să faci să-i fie ei mai ușor. Lumea nu o poți schimba însă, îți poți pregăti fiica pentru ea.
Tabara pentru FETE - Teenager Boot Camp

Want your school to be the top-listed School/college in Piatra Neamt?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Category

Telephone

Address


Piatra Neamt