26/02/2026
📚❤️ Conferința Internațională „Îndrăgostiți de Lectură”, ediția a V-a – „Bibliotecari pentru Bibliotecari”
Noi, bibliotecarele școlilor din Petrila – Camgea Raluca, Scafariu Angela, Șchiopu Raluca și Leonte Rodica – ne-am alăturat cu emoție ediției aniversare dedicate celor care dăruiesc povești și promovează lectura.
Astăzi, la inițiativa Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov, prin Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret, am trăit experiența celor 5 minute de suflet.✨ Am citit… pentru noi.
Într-un cadru cald, fără mijloace digitale, fără grabă, doar cu emoție și respect pentru carte. Fiecare dintre noi a ales un fragment cu semnificație personală sau profesională, împărtășind gânduri, inspirație și recomandări valoroase.
Din această întâlnire s-au născut idei, liste de lectură și bucuria de a fi împreună – bibliotecari pentru bibliotecari.📙🤗☕️
Evenimentul se desfășoară sub egida:
📖 Asociația Bibliotecarilor din România
📖 Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România
📖 Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova
Mulțumim pentru inspirație și pentru această frumoasă oportunitate de a celebra lectura împreună!
📚 Vă dorim lecturi cu sens și 5 minute care să rămână în suflet!