22/09/2026
Un nou început, sub semnul Cuvântului lui Dumnezeu. Scrisoarea rectorului la începutul anului comunitar 2026–2027
Iubiți seminariști, dragi formatori,
iubiți membri și prieteni ai comunității Seminarului Teologic Greco-Catolic Oradea,
Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne aflăm la începutul unui nou an comunitar. După timpul verii, după drumurile, întâlnirile și experiențele care au marcat lunile trecute, ne întoarcem la Seminar cu bucuria revederii și cu dorința de a continua împreună un drum care nu este doar academic sau instituțional, ci, înainte de toate, un drum de formare, de credință, de discernământ și de apropiere de Dumnezeu.
Fiecare început de an are ceva aparte. Noii membri ai comunității vin cu emoție și cu așteptări, probabil nedefinite întru totul, pășind într-un spațiu nou, care le va fi casă pentru următorii ani. Ceilalți, revenim într-un loc cunoscut, întâlnim chipuri familiare, reluăm ritmuri și activități pe care le cunoaștem, însă noi nu mai suntem cu totul aceiași. Vara ne-a schimbat într-un fel sau altul. Am întâlnit oameni, am intrat în situații noi, am avut bucurii și poate și dificultăți, am fost mai aproape de comunitățile noastre parohiale și de realitățile concrete ale vieții oamenilor. Toate acestea fac parte din drumul nostru.
De aceea, începutul unui nou an comunitar nu trebuie privit doar ca o revenire la ceea ce a fost, ci ca o nouă posibilitate pe care Dumnezeu ne-o oferă: o posibilitate de a privi cu recunoștință spre ceea ce am trăit, cu sinceritate spre ceea ce suntem și cu încredere spre ceea ce putem deveni. Poate că, la începutul acestui an, fiecare dintre noi este chemat să își pună înaintea lui Dumnezeu o întrebare simplă, dar profundă: „Doamne, ce vrei să lucrezi în mine, în acest an?” Nu doar ce voi învăța, ce voi realiza sau ce voi reuși, ci, mai ales, ce vrea Dumnezeu să schimbe în noi, ce vrea să vindece, să lumineze, să întărească, să transforme și să maturizeze în viața noastră. Pentru că adevărata formare începe atunci când omul acceptă să nu rămână doar spectator al propriei sale vieți, ci se lasă lucrat și transformat de Dumnezeu.
Sub semnul Cuvântului
Anul comunitar în care intrăm are o semnificație aparte pentru Biserica noastră. Îl trăim sub semnul Anului Pastoral dedicat Sfintei Scripturi, propus de Preafericirea Sa Claudiu. Este o invitație care nu se limitează la a citi mai mult Biblia, la a organiza activități dedicate Sfintei Scripturi sau la a vorbi mai des despre Cuvântul lui Dumnezeu. Este, înainte de toate, o invitație la întâlnirea personală cu Dumnezeu care ne vorbește.
Sfânta Scriptură nu este doar o carte pe care o citim și nici doar o materie pe care o studiem. Ea este Cuvântul viu prin care Dumnezeu intră în istoria omului, îi vorbește, îl cheamă, îl mângâie, îl provoacă și îl transformă. Uneori, Cuvântul lui Dumnezeu ne va aduce pace; alteori ne va tulbura. Uneori ne va confirma drumul pe care mergem, iar alteori ne va cere să ne oprim și să schimbăm ceva. Uneori vom găsi în el răspunsuri, iar alteori vom descoperi întrebări pe care nu le putem evita. Dar tocmai aici se află frumusețea și exigența formării spirituale: nu citim Sfânta Scriptură doar pentru a ști mai mult despre Dumnezeu, ci mai ales pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să lucreze mai mult în noi și cu noi.
Pentru cei care se pregătesc pentru preoție, această realitate are o importanță cu totul specială. Într-o zi, veți fi chemați să vestiți Cuvântul, să îl explicați, să îl predicați, să îl faceți cunoscut și să îl mărturisiți prin viața voastră. Dar nimeni nu poate vesti cu adevărat un Cuvânt dacă nu îl lasă să pătrundă în propria sa viață. Înainte de a deveni cuvânt rostit în fața comunității, Evanghelia trebuie să devină viață în cel care o vestește. De aceea, să avem curajul ca, în acest an, să deschidem Sfânta Scriptură nu numai cu mintea celui care studiază, ci și cu inima celui care se lasă întâlnit de Dumnezeu și să putem întreba, asemenea ucenicului: „Doamne, ce îmi spui mie astăzi?”
O moștenire de 250 de ani
Acest an este, în același timp, un an al memoriei și al recunoștinței. Eparhia Greco-Catolică de Oradea sărbătorește 250 de ani de la întemeiere, iar Seminarul Teologic Greco-Catolic Sfinții vasile, Grigore și Ioan Oradea împlinește 235 de ani de la fondare. Două aniversări care ne invită să privim dincolo de noi înșine.
În spatele acestor cifre se află oameni: episcopi, preoți, călugări, seminariști, familii, profesori, binefăcători și generații întregi de credincioși care au primit credința, au trăit-o și au transmis-o mai departe. Se află și oameni pe care istoria nu i-a consemnat cu numele, dar fără de care această istorie nu ar fi fost posibilă. Credința pe care o primim astăzi nu începe cu noi. Am primit o moștenire pe care nu noi am construit-o. Am primit o Biserică, o tradiție, o spiritualitate, o identitate, o istorie și o misiune. Am primit ceva care ne precede și care, tocmai de aceea, ne responsabilizează.
Recunoștința pentru trecut nu înseamnă întoarcerea nostalgică spre ceea ce a fost. Înseamnă asumarea responsabilă a ceea ce am primit. Cei 250 de ani ai Eparhiei ne cheamă să privim cu recunoștință spre generațiile care au fost înaintea noastră, iar cei 235 de ani ai Seminarului ne amintesc că această casă de formare a fost, timp de generații, un loc în care tinerii au căutat să înțeleagă chemarea lui Dumnezeu și să se pregătească pentru slujirea Bisericii.
Când un seminarist trece astăzi pragul Seminarului, nu intră pur și simplu într-o instituție. Intră într-o istorie vie. Înaintea lui au fost alții. Au avut întrebările lor, bucuriile lor, neliniștile lor, limitele lor și speranțele lor. Unii au devenit preoți, alții au urmat alte drumuri, dar fiecare generație a lăsat ceva din propria sa viață în această casă. Iar noi, cei de astăzi, suntem doar o parte dintr-o poveste începută cu 235 de ani în urmă. De aceea, una dintre întrebările acestui an ar putea fi: „Ce pagină vom scrie noi în această poveste?”
Seminarul – o casă în care Dumnezeu formează oameni
Seminarul nu este doar locul în care se transmit cunoștințe și nici doar locul în care se studiază teologia, filosofia sau disciplinele necesare pregătirii pentru preoție. Seminarul este, înainte de toate, o comunitate în care omul este chemat să crească. Aici, formarea intelectuală trebuie să se întâlnească cu formarea spirituală, rugăciunea trebuie să se întâlnească cu studiul, disciplina trebuie să se întâlnească cu libertatea interioară, viața comunitară trebuie să se întâlnească cu maturizarea personală, iar dorința de a sluji trebuie să se nască din întâlnirea cu Isus.
Nu putem pregăti slujitori ai Bisericii fără să formăm oameni. Iar omul se formează în timp, prin rugăciune, prin studiu, prin muncă, prin relațiile cu ceilalți, prin bucurii și prin încercări, prin reușite și prin propriile limite descoperite pe parcurs. Uneori, formarea adevărată se realizează tocmai acolo unde lucrurile nu ne ies așa cm ne-am fi dorit. Acolo învățăm răbdarea și ascultarea, acolo descoperim că nu totul depinde de noi, că trebuie să știm să cerem ajutor și că Dumnezeu poate lucra și prin ceea ce noi am considera un eșec.
De aceea, nu trebuie să ne fie teamă de procesul formării și nici de întrebări sau de propriile limite. Dumnezeu nu ne cheamă pentru că suntem deja desăvârșiți. Ne cheamă și ne formează tocmai pentru că avem nevoie să creștem. Important este să rămânem sinceri, disponibili și deschiși lucrării Sale.
Un drum care nu se parcurge singur
Un Seminar devine cu adevărat comunitate atunci când fiecare înțelege că nu este aici doar pentru propriul său drum. Suntem împreună, iar acest „împreună” nu este un simplu fapt exterior, ci o responsabilitate. Cel de lângă noi are nevoie de răbdarea noastră, de încurajarea noastră și, uneori, de un cuvânt bun; alteori poate are nevoie doar ca cineva să îl asculte.
Viața comunitară ne învață că nu putem construi propria noastră vocație ignorându-i pe ceilalți. De aceea, poate că în acest an trebuie să învățăm din nou valoarea lucrurilor simple: să ne rugăm mai sincer, să fim mai atenți unii față de ceilalți, să studiem cu mai multă responsabilitate, să avem răbdare, să știm să iertăm, să fim disponibili pentru slujire și să ne bucurăm sincer de binele celuilalt. Aceste lucruri pot părea mici, dar vocațiile mari se construiesc adesea prin fidelitatea față de lucrurile mici.
O comunitate care privește spre viitor
Un an aniversar ne poate face să privim în urmă. Este firesc și necesar. Dar aniversarea nu trebuie să ne oprească în trecut. Dacă memoria nu devine responsabilitate, ea rămâne doar nostalgie. Cei 250 de ani ai Eparhiei și cei 235 de ani ai Seminarului nu sunt doar cifre care trebuie celebrate. Ele sunt o întrebare adresată nouă: „Ce vom face noi cu ceea ce am primit?”
Fiecare generație primește o casă pe care nu a construit-o și o lasă celor care vin după ea. Așa este și cu Seminarul. Noi nu suntem proprietarii acestei istorii. Suntem, pentru un timp, responsabili de ea. Am primit o moștenire și avem datoria să o cunoaștem, să o prețuim, să o trăim și să o transmitem mai departe cu fidelitate.
Această responsabilitate este cu atât mai importantă într-o lume care se schimbă rapid și care îi pune pe tineri, pe familii și pe Biserică în fața unor întrebări noi. Biserica are nevoie de oameni capabili să asculte, să înțeleagă și să mărturisească. Dar, mai presus de toate, are nevoie de oameni care să îl fi întâlnit pe Isus și care să poată spune, prin propria lor viață, că Evanghelia nu este o idee, ci o realitate care poate transforma omul.
Să lăsăm Cuvântul să ne transforme
Poate că acesta este, în cele din urmă, cel mai important gând cu care putem începe acest an: să îi permitem lui Dumnezeu să lucreze în noi. Să nu ne fie teamă de această lucrare și nici să descoperim ceea ce trebuie schimbat. Să nu ne fie teamă să recunoaștem ceea ce încă nu înțelegem, să o luăm de la capăt, să intrăm în tăcere, în rugăciune și în studiu, să acceptăm întrebările care ne conduc spre maturizare.
Cuvântul lui Dumnezeu nu vine în viața noastră pentru a ne lăsa neschimbați. El ne cheamă, ne luminează, ne așază adevărul înaintea ochilor, ne ridică și ne trimite. Iar noi trebuie să avem curajul de a-i răspunde.
Un an sub semnul speranței
Iubiți seminariști, dragi formatori, începem acest an cu recunoștință pentru ceea ce am primit, cu responsabilitate pentru ceea ce trăim și cu speranță pentru ceea ce urmează. Înaintea noastră se află un an în care vom fi chemați să ascultăm mai atent Cuvântul lui Dumnezeu, să privim cu recunoștință spre istoria Eparhiei noastre, să celebrăm cei 250 de ani de existență și mărturie și să ne amintim de cei 235 de ani ai Seminarului nostru.
Dar să nu rămânem doar cu aniversările. Să lăsăm aceste aniversări să ne schimbe ceva în interior. Să primim Cuvântul, să prețuim moștenirea primită, să iubim Biserica, să prețuim comunitatea, să ne asumăm propria formare și să ne întrebăm, fiecare dintre noi, nu doar ce vrem să primim de la Seminar, ci și ce suntem chemați să oferim Seminarului, Bisericii și oamenilor pe care Dumnezeu îi va așeza în drumul nostru.
Peste ani, poate că nu ne vom aminti toate detaliile acestui an, toate cursurile, toate activitățile sau toate zilele. Dar să rămână ceva mai important: o inimă mai aproape de Dumnezeu, o iubire mai profundă pentru Biserică, o înțelegere mai matură a propriei vocații, o mai mare disponibilitate pentru slujire și o credință capabilă să fie transmisă mai departe.
Aceasta este, în fond, frumusețea unui Seminar: să fie locul în care Dumnezeu continuă să formeze oameni pentru Biserica Sa. Cu încredere în Dumnezeu, cu recunoștință pentru cei care ne-au precedat și cu responsabilitate față de cei care vor veni după noi, să pornim împreună la drum.
Celor care ne sunt aproape
Aceste gânduri se adresează și tuturor celor care ne sunt aproape: prietenilor Seminarului, familiilor seminariștilor, preoților și comunităților parohiale, binefăcătorilor, susținătorilor și tuturor oamenilor de bună credință care, într-un fel sau altul, poartă această instituție în gândul și în rugăciunea lor. Seminarul nu își împlinește misiunea singur. În spatele fiecărui tânăr care își caută drumul spre preoție se află oameni care îl încurajează, îl susțin, se roagă pentru el și cred în valoarea unei vocații. De aceea, la începutul acestui nou an comunitar, dorim să le mulțumim tuturor celor care ne sunt aproape și să le spunem că locul lor în această poveste este unul important. Bucuriile noastre sunt și bucuriile lor, iar responsabilitatea formării viitorilor slujitori ai Bisericii este o responsabilitate pe care o împărtășim împreună. Vă invităm să rămâneți aproape de Seminar, să ne însoțiți prin rugăciune, prin încredere și prin bunăvoință și să privim împreună cu speranță spre viitor. Într-o lume în care vocația, credința și valorile Evangheliei au nevoie să fie mărturisite cu mai multă claritate și fidelitate, fiecare gest de apropiere și fiecare rugăciune pentru Seminar devin o formă discretă, dar reală, de participare la misiunea Bisericii.
Încredințăm acest an comunitar ocrotirii Preacuratei Fecioare Maria, Mama Cuvântului întrupat și dorim ca Sfânta Scriptură, Cuvântul viu al lui Dumnezeu să ne însoțească și să ne lumineze întregul parcurs. Memoria celor 250 de ani ai Eparhiei Greco-Catolice de Oradea să ne așeze în spiritul recunoștinței și al fidelității, iar cei 235 de ani ai Seminarului să ne ajute să înțelegem mai profund că facem parte dintr-o istorie pe care avem responsabilitatea de a o continua.
Cu privirea îndreptată spre Cristos, Cel care ne cheamă, să pășim înainte cu generozitate, cu bucurie și cu fidelitate.
Un an comunitar binecuvântat, cu pace, lumină, bucurie și multe roade!
Pr. Anton CIOBA,
Rector
https://www.seminaroradea.ro/articole/un-nou-inceput-sub-semnul-cuvantului-lui-dumnezeu-scrisoarea-rectorului-la-inceputul-anului-comunitar-2026a-2027/498
