Adam Beauty Academy

Adam Beauty Academy Adam Beauty Academy: Cursuri de Unghii false și Make-up, pentru toți cei care își doresc o carie Echipa noastră însă, nu se oprește aici!

Adam Beauty Academy aduce un nou sistem de educare și predare.

Începând din anul 2012, noi organizăm cursuri de perfecționare în domeniul unghiilor false, folosind produse profesionale BrillBird, în cadrul cărora, cursantele noastre învăță tehnici de construcție cu Geluri UV și cu Prafuri Acrilice precum și tehnici spectaculoase de decorare a unghiilor. Pornind din Oradea, cursurile noastre au ajuns în cele mai mari orașe din România: București, Cluj, Constanța, Timișoara, Iași, Satu-Mare, Brașov, Alba-Iulia și multe altele. După 4 ani de experiență și nenumărate succese în acest domeniu, am primit noi solicitări de la clientele noastre. Fetele ne-au transmis că doresc să învețe chiar de la primii pași secretele acestei meserii, de la instructoarele BrillBird, folosind produse profesionale. Ascultând cerințele voastre, am hotărât să creăm un nou sistem de predare și astfel, să organizăm și cursuri de bază, unde vom seta standarde înalte. Astfel, în 2016 a luat naștere ADAM BEAUTY ACADEMY, când am început să organizăm primele cursuri de bază Stilist Protezist de Unghii în Oradea, iar mai apoi, în 2017 în Timișoara și în Cluj Napoca. Experiența noastră ne-a confirmat că atunci când lucrezi cu produse profesionale, de înaltă calitate și înveți de la traineri pricepuți, cu o pregătire educațională solidă în spate, poți avea cariera de succes pe care ai visat-o. Avem visuri mari și frumoase, pe care le îndeplinim împreună cu întreaga echipă Adam Beauty Academy și bineînțeles, cursantele noastre. Ne-am hotărât să ne dezvoltăm serviciile și să vă oferim noi posibilități pentru a vă transforma hobby-ul și pasiunea voastră într-o adevărată meserie de succes. Așadar, în toamna anului 2017 dăm startul primului Curs de bază Make-Up, folosind exclusiv produse Make Up Forever, iar în curând vă aducem și noile cursuri de perfecționare Make Up, astfel încât voi să deveniți experte în acest vast și minunat domeniu al machiajului. Alătură-te nouă și fii TU următoarea absolventă Adam Beauty Academy!

Dacă ai deja un curs de bază, dar vrei să te perfecționezi, să ai mai multe cliente sau pur și simplu să treci la următo...
08/07/2024

Dacă ai deja un curs de bază, dar vrei să te perfecționezi, să ai mai multe cliente sau pur și simplu să treci la următorul nivel în carieră, te așteptăm la Oradea! 🤩

Dăm startul unui nou curs, de NIVEL 2, în luna Septembrie, în care ai ocazia să înveți tehnici de actualitate de la trainerul Fabian Ema și să evoluezi exact cm îți dorești!

Vei studia:
✅ migdala clasică
✅ forma ovală
✅ pătratul clasic
✅ pătratul arcuit pe șablon

Pentru detalii și înscrieri, apelează numărul de telefon:
☎️ 0749534526

Industria nails este un domeniu extrem de râvnit și totodată saturat, pentru că apar tot mai mulți tehnicieni noi, iar d...
26/01/2024

Industria nails este un domeniu extrem de râvnit și totodată saturat, pentru că apar tot mai mulți tehnicieni noi, iar dacă vrei și tu să profesezi, trebuie să te asiguri că te diferențiezi de ceilalți.

Succesul are la bază multă muncă, ambiție și dedicare, iar un singur curs de inițiere nu ți-l va asigura…

Tocmai de aceea, am creat cursul de NIVEL 2, cu alte cuvinte un curs de perfecționare care să îți aducă cele mai actuale tehnici și să te ajute în evoluția ta! 🤍

Intră pe site și descoperă detaliile!
👉https://brillbird.ro/curs-de-baza-avansat-nivelul-2-1/

Dacă ai deja un curs de bază, dar vrei să te perfecționezi, să ai mai multe cliente sau pur și simplu să treci la următo...
24/01/2024

Dacă ai deja un curs de bază, dar vrei să te perfecționezi, să ai mai multe cliente sau pur și simplu să treci la următorul nivel în carieră, te așteptăm la Oradea! 🤩

Dăm startul unui nou curs, de NIVEL 2, în care ai ocazia să înveți tehnici de actualitate de la trainerul și să evoluezi exact cm îți dorești!

Vei studia:
✅ migdala clasică
✅ forma ovală
✅ pătratul clasic
✅ pătratul arcuit pe șablon

Pentru detalii și înscrieri, dă click pe linkul de mai jos sau apelează numărul de telefon:
👉 https://brillbird.ro/curs-de-baza-avansat-nivelul-2-1/
☎️ 0749534526

S-a mai încheiat un curs de bază cu succes și le urăm numai cliente fericite noilor tehnicieni 🤩Nu uita: dacă vrei să ur...
30/10/2023

S-a mai încheiat un curs de bază cu succes și le urăm numai cliente fericite noilor tehnicieni 🤩

Nu uita: dacă vrei să urmezi și tu o carieră în industria nails, dă click pe linkul de mai jos și descoperă calendarul următoarelor sesiuni ✅

Urmează unul chiar în luna noiembrie alături de trainerul Fabian Ema BrillBird Master Trainer ❤️

Înscrie-te și devino cel mai bun profesionist pentru clientele tale!
👉 https://brillbird.ro/calendar-cursuri-2023/

Câteva lucrări colorate, realizate la cursul de bază din Oradea, sub îndrumarea trainerului Fabian Ema BrillBird Master ...
25/10/2023

Câteva lucrări colorate, realizate la cursul de bază din Oradea, sub îndrumarea trainerului Fabian Ema BrillBird Master Trainer 🤩

Nu uita că dacă îți dorești să începi și tu o carieră în industria nails și să îți asiguri un parcurs de succes, poți să te înscrii la unul din cursurile noastre! ✅

Consultă calendarul de pe linkul de mai jos și descoperă datele disponibile!
👉 https://brillbird.ro/calendar-cursuri-2023/

Câteva imagini din prima zi a cursului de bază stilist - protezist de unghii, susținut la Oradea! 🤩Dacă îți dorești și t...
19/10/2023

Câteva imagini din prima zi a cursului de bază stilist - protezist de unghii, susținut la Oradea! 🤩

Dacă îți dorești și tu o carieră în industria nails, să știi că urmează o nouă grupă chiar în luna Noiembrie, mai exact în perioada 13-24. ✅

Consultă calendarul de pe site și alege data perfectă pentru tine!
👉 https://brillbird.ro/calendar-cursuri-2023/

Pentru alte informații și înscrieri, ne poți contacta la numărul +40 749 534 526

Adam Beauty Academy susține excelența în formarea profesională din industria nails.​​​​Tocmai din acest motiv, am creat ...
12/10/2023

Adam Beauty Academy susține excelența în formarea profesională din industria nails.
​​
​​Tocmai din acest motiv, am creat un sistem de cursuri de bază și nu numai care să asigure cunoștințele necesare oricărui tehnician de unghii pentru a face față cu succes provocărilor din salon.
​​
​​Dacă îți dorești și tu o carieră cm doar ai visat până acum, să ai agenda plină și să treci la următorul nivel, contactează-ne cu încredere!

Următoarele 2 cursuri de bază vor fi susținute în perioadele:
✅ 13-24 noiembrie
✅ 4-15 decembrie

Pentru informații sau înscrieri, contactează-ne la numărul +40 749 534 526.

🤩 SUPER OCAZIE 🤩Cursul care te va transforma într-o manichiuristă de succes, acum cu o super reducere! ​🤩​​​​​Dacă vrei ...
28/09/2023

🤩 SUPER OCAZIE 🤩
Cursul care te va transforma într-o manichiuristă de succes, acum cu o super reducere! ​🤩​
​​
​​Dacă vrei să lucrezi într-unul din cele mai râvnite domenii dedicate înfrumusețării, iar agenda să îți fie mereu plină de programări, înscrie-te la următorul curs acreditat susținut de trainerul Fabian Ema BrillBird Master Trainer pentru a învăța tehnici de actualitate și a beneficia de produse premium.
​​
​​Dacă faci acest lucru până la data de 1 Octombrie, beneficiezi de prețul promoțional de 1490 lei, în loc de 1890 lei.
​​
​​În plus, te bucuri de 20% reducere la produsele BrillBird după finalizarea cursului!
​​
​​Pentru informații sau înscrieri, contactează-ne la numărul 0370509922

25/09/2023

Vrei să te înscrii la un curs, dar nu știi ce să alegi? 🤔

Iată calendarul cursurilor Adam Beauty Academy, unde te așteptăm cu informații valoroase și cei mai buni traineri ca să ai parte de o experiență educațională de top 🤩

👉 https://brillbird.ro/calendar-cursuri-2023/

Întâmpini dificultăți în aplicarea bazelor rubber? Ai probleme legate de lifting? ​😣​​​Nu știi ce produse să alegi pentr...
17/07/2023

Întâmpini dificultăți în aplicarea bazelor rubber? Ai probleme legate de lifting? ​😣​

​​Nu știi ce produse să alegi pentru clienta ta ? Vrei să descoperi secretele ojei semipermanente? ​😱​
​​
​​Dacă aceste întrebări se numără printre gândurile tale, te invităm la un curs de perfecționare menit să îți ofere toate informațiile de care ai nevoie pentru a lucra cu ojele semipermanente fără probleme!
​​
​​Cursul va avea loc pe data de 20 iulie și va fi susținut de trainerul Georgeta Cionca.
​​
Preț: 300 lei

​​Fie că ești începătoare sau lucrezi deja în domeniu, acest curs este pentru tine!
​​
​​Ce vei învăța?
​​✅sterilizarea și dezinfectarea ustensilelor
​​✅clasificarea capetelor de freză
​​✅tipuri de cuticulă
​​✅tipuri de pat unghial
​​✅alegerea materialelor
​​✅stilizarea cuticulei cu ulei
​​✅babyboomer cu baze rubber
​​✅aplicarea culorii
​​✅model minimalist
​​
​​Alege să investești în evoluția ta și înscrie-te!
Detalii și înscrieri: 0370509922

Atunci când dorești să excelezi în profesia pe care o ai, alege să faci un curs de perfecționare. În felul acesta dobând...
16/07/2023

Atunci când dorești să excelezi în profesia pe care o ai, alege să faci un curs de perfecționare. În felul acesta dobândești cunoștințe și practici importante, care te fac să ai mai multă încredere în tine și să atragi o clientelă care se bazează pe profesionalism.
​​
Te invităm la cel mai inovator curs de pedichiură profesională din Oradea, care va avea loc pe data de 2 septembrie și va fi susținut de podologul Mirela Cinteza cu produsele Callux.

​​Ce vei dobândi în urma participării la acest curs?
​​✅noțiuni despre pedichiura profesională și importanța ei
​​✅pedichiura profesională cu produse vegane (sistemul profesional în 4 pași)
✅​​îndepărtarea calusului prin tehnici profesionale
​​✅curățarea tălpilor cu pila profesională manuală sau electrică
​​✅peelingul și hidratarea picioarelor
​​
❗️BONUS❗️
​​✨masajul profesional la finalul pedichiurii (stimularea circulației la nivelul piciorului)
​​
Pentru toată această experiență, vei plăti 1490 de lei sau 1290 de lei dacă te înscrii până la 1 August, iar în acest preț este inclus și setul de pedichiură profesională, necesar pentru aproximativ 40 de pedichiuri❗️

​​Nu rata ocazia de a descoperi o tehnică de actualitate, care va elimina problemele clientelor tale cu succes!

​​Pentru detalii și înscrieri, contactează-ne la: 0749 534 526
👉 https://brillbird.ro/curs-pedichiura-spa/

🤩​ Curs de pedichiură SPA profesională ​🤩​​​Durata: o zi​​Data: 2 septembrie 2023​​Trainer: Mirela CintezaPreț: 1490 lei...
14/07/2023

🤩​ Curs de pedichiură SPA profesională ​🤩​

​​Durata: o zi
​​Data: 2 septembrie 2023
​​Trainer: Mirela Cinteza
Preț: 1490 lei, dar, dacă te înscrii până la data de 1 August, prețul este de 1290 lei

​​În acest preț este inclus și setul de pedichiură profesională, necesar pentru aproximativ 40 de pedichiuri.

​​Te invităm la cel mai inovator curs de pedichiură profesională din Oradea, care va avea loc pe data de 2 septembrie și va fi susținut de podologul Mirela Cinteza cu produsele Callux.
​​
​​Ce vei dobândi în urma participării la acest curs?
✅​​noțiuni despre pedichiura profesională și importanța ei
​​✅pedichiura profesională cu produse vegane (sistemul profesional în 4 pași)
​​✅îndepărtarea calusului prin tehnici profesionale
​​✅curățarea tălpilor cu pila profesională manuală sau electrică
​​✅peelingul și hidratarea picioarelor
​​❗️BONUS❗️
​​✨masajul profesional la finalul pedichiurii (stimularea circulației la nivelul piciorului)
​​

​​Nu rata ocazia de a descoperi o tehnică de actualitate, care va elimina problemele clientelor tale cu succes! ​🎀​
​​
​​Pentru detalii și înscrieri, contactează-ne la: 0749 534 526
👉 https://brillbird.ro/curs-pedichiura-spa/

Address

Strada Nicolae Jiga 51
Oradea

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Adam Beauty Academy posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Adam Beauty Academy:

Shortcuts

Share

Category