22/09/2020
”Stagii europene de practică în domeniul roboticii” (INFOROBOTICS) este un proiect realizat și implementat de Colegiul Național ”Neagoe Basarab” (CNNB) Oltenița, în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
“INFOROBOTICS” reprezintă o șansă unică pentru elevii participanți. Este o oportunitate de a aprofunda informatica, într-un mod inedit. Proiectul este menit să ajute elevii în dezvoltarea unor abilități specifice programării aplicate pe robotică, prin stagii de practică în companii din domeniul informaticii și roboticii. Stagiul de practică va dura 3 săptămâni și se adresează elevilor din clasa a XI-a, care în anul școlar 2020-2021 urmează specializarea matematică-informatică.
Bugetul proiectului acoperă toate costurile necesare unei experiențe de neuitat: transportul, cazarea, masa, asigurările, programul de practică, unele activități culturale din Spania și chiar o sumă de bani de buzunar, astfel încât să poată participa oricare elev, indiferent de condițiile materiale.
Pe lângă dezvoltarea unor abilități practice în domeniu, se preconizează dezvoltarea spiritului de echipă, a capacității de adaptare la medii diferite și formarea unor competențe de comunicare în limba spaniolă.
În decursul anului școlar 2019-2020, elevi ai CNNB Oltenița au avut parte de o experiență asemănătoare, dar pe alte domenii ale informaticii, în cadrul proiectului INFOED. Elevi ai claselor a XI-a și a XII-a au participat la stagii de practică în Granada pentru 3 săptămâni. Ei s-au întors cu noi competențe în ceea ce privește domeniul IT, dar și schimbați pe plan personal. Pentru că elevii se află în centrul acestor proiecte, redăm impresiile a 3 participanți privind această oportunitate unică din viața unui licean:
”Pentru mine, experiența Erasmus a fost un șoc cultural care a reprezentat o cărămidă în ceea ce înseamnă dezvoltarea mea personală. Cursurile de informatică au fost îmbinate foarte elegant cu activități culturale, de descoperire a Spaniei. Pot spune că m-am întors mai competent de acolo, devenind capabil să configurez un site de la zero. Pe lângă asta, faptul că am vizitat multe locuri m-a făcut să îmi descopăr pasiunea pentru călătorit. Am văzut absolut tot ce era de văzut în Granada (Alhambra, muzeul de științe, catedrala etc.), am vizitat Malaga care, fiind oraș pe malul mării, și-a păstrat prospețimea și în luna noiembrie, chiar și Gibraltarul a fost inedit, acele maimuțe fiind ceva cu totul nou. Singurul lucru de reproșat acestei călătorii este că am vazut mult prea multe catedrale, iar tinerii sunt atrași de cu totul alte obiective. Am reușit să îmi îmbunătățesc abilitățile de vorbit în limbile engleză și spaniolă fapt foarte important pentru mine, deoarece m-am hotărât să merg la facultate în Marea Britanie. Chiar și la locul de cazare a fost nevoie să comunicăm în engleză, întrucât am împărțit casa cu un grup de polonezi. Inițial, nu ne înțelegeam deloc bine cu ei, dar după un timp am reușit să ne împrietenim. Astfel, am învățat că nu este în regulă să judeci oamenii după prima impresie. Părea o fantezie să poți sta într-o țară străină, timp de aproape o lună cu colegii tăi, dar se pare că s-a putut, chiar am și învățat ceva! Așadar, pot spune că mobilitatea Erasmus m-a împins să mă dezvolt pe toate planurile posibile: profesional (prin activitățile practice de programare web și folosirea englezei și spaniolei), cultural, social și moral.”
”Impactul pe care acest proiect l-a avut asupra mea a fost unul foarte puternic, deoarece am învățat cm e să împart camera cu altcineva, cm să mă descurc cu mâncarea, cm să-mi administrez banii, dar și timpul pentru că, pe lângă toate obiectivele turistice pe care le-am vizitat, a trebuit să facem și ore de practică în domeniul informaticii. Am înțeles de ce comunicarea e cea mai importantă în astfel de circumstanțe. Sper să mai am ocazia să iau parte la un proiect ca acesta și vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați, pentru că au reușit să-mi ofere cea mai frumoasă și necesară experiență din viața mea.”
“Experiența a fost una cu totul deosebită. Pentru mine a fost prima ocazie în care am plecat din țară. Astfel, în cazul meu, impactul cultural a fost unul puternic. Prin acest proiect, pe lângă partea de practică, am reușit să ne facem o imagine de ansamblu a ce înseamnă o țară europeană dezvoltată, cu o infrastructură bine concepută, cu o identitate culturală unică. Interacțiunea cu spaniolii ne-a ajutat să înțelegem mentalitatea acestui popor. Practica în companiile din Granada ne-a ajutat să înțelegem mai bine termenul de “web development”. Tutorele nostru, Samuel, este unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am întâlnit. A reușit să ne atragă atenția de fiecare dată, iar pentru noi, fiecare zi reprezenta o provocare nouă pe care o depășeam cu succes. Cazarea în căminul celor de la MEP Granada, partenerii noștri din Spania, ne-a făcut să întărim niște prietenii deja existente și să legăm noi prietenii, cu colegii din cealaltă clasă, dar și cu grupul din Polonia.”
Participanții, care urmează să plece în Spania, au așteptări foarte mari de la acest proiect. Studierea și înțelegerea aprofundată a materiei sunt două lucruri principale, deja asumate. Elevii vor să știe ce înseamnă să lucrezi cu adevărat în acest domeniu, fiind un motiv de interes pentru ei, vor să lucreze mai bine în echipă, să înțeleagă mecanismul din spatele unei firme reale. Pe de altă parte, proiectul “Stagii europene de practică în domeniul roboticii” (INFOROBOTICS) reprezintă o șansă la experimentarea vieții adulte, o viață pe care elevii vor trebui să o ducă peste mai puțin de 2 ani, o șansă la formarea personală și profesională pentru a deveni adulți de succes.
Aceste proiecte sunt parte din demersul Colegiului Național “Neagoe Basarab” din Oltenița prin care se dorește a se oferi elevilor săi cea mai bună educație și cât mai multe oportunități reale de formare.