05/10/2025
ERASMUS+
În perioada 21-25 iulie 2025, 2 cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Moreni au participat la cursul de formare ”Non-Formal Learning Methods And Techniques For Inclusion And Diversity” la Istanbul, Turkiye, în cadrul proiectului de Acreditare Erasmus+, 2024-1-RO01-KA121-SCH-000203183.
În prima zi de curs ne am prezentat și am făcut cunoștință cu formatorul și cu participanții din Germania și Spania.
Pentru a ne cunoaște mai bine și a evidenția importanța schimburilor culturale, am realizat împreună cu ceilalalți participanți o hartă mentală în care am evidențiat diferențe și asemănări între educația formală, nonformală și informală.
În cea de-a a doua zi de formare ne-au fost prezentate metode de educație non-formală și avantajele utilizării acestora într-un mediu intercultural punând accent pe abilitățile pe care le dezvoltă acest tip de educație, pe caracteristicile educației nonformale și ce impact au în educația elevilor. Ziua a treia a fost dedicată atelierelor de lucru. Am exemplificat metode de educație non-formală și am desfășurat activități practice de spargere a gheții, jocuri de rol, dramatizări de probleme cu final deschis, exercițiu de tip Biblioteca vie și Cafeneaua publică, discuții în panel. A patra zi a cursului s-a axat pe prezentarea metodelor de educație nonformală pentru dezvoltarea personală, socială și relațională. Am identificat beneficiile desfășurării activităților de Teambuilding și Fotovoice, am preluat conceptul de Teatru forum și am realizat planificarea unor astfel de activități, bazate pe jocuri și activități de dezvoltare a gândirii critice, pentru creșterea motivației elevilor de a învăța. În ultima zi s-a evaluat succesul programului de formare prin implementarea unor metode în aer liber pentru educație incluzivă. S-au evidențiat punctele cheie ale cursului și au avut loc discuții și reflecții referitoare la plus valoarea adusă de conținutul cursului la formarea
fiecăruia dintre participanți. La sfărșit ni s-au înmânat certificatele.
Cursul a constituit o oportunitate pentru cadrele didactice de dezvoltare personala și profesională pentru imbunatatirea procesului instructiv-educativ si cresterea calitatii actului educational.