Liceul Teoretic EVISS

Liceul Teoretic EVISS Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Liceul Teoretic EVISS, High School, Strada Principala nr 62, Miroslava.

Ce își amintește copilul din vacanță, mai ales când este una atât de generoasă ca vacanța de vară? Probabil nu caietul d...
04/09/2026

Ce își amintește copilul din vacanță, mai ales când este una atât de generoasă ca vacanța de vară? Probabil nu caietul de exerciții sau lista de lecturi obligatorii sau, cel puțin, nu atât de pregnant. Mai degrabă…jocurile cu prietenii, ziua când a hoinărit pe drumuri de munte, prima masă gătită singur, chiar dacă a ieșit prost.

Toate acestea nu sunt doar amintiri frumoase. Tipul acesta de experiențe, pe care cercetătorii îl numesc „învățare informală”, este exact exercițiul de care creierul unui copil are nevoie.

Un studiu publicat în Frontiers in Psychology și efectuat pe copii de 6-7 ani, a arătat că vizitele la muzeu, bibliotecă, ieșirile și evenimentele sociale în familie au prezis semnificativ o capacitate mai bună de auto-reglare la copii (să-și stabilească singuri un scop și să găsească drumul spre el, fără instrucțiuni pas cu pas de la un adult). Joaca liberă cu alți copii a avut un efect asemănător, deși mai slab statistic. Activitățile organizate de adulți, în schimb, au avut exact efectul opus: o capacitate de auto-reglare mai slabă.

Un raport al Academiei Naționale de Științe din SUA, care a trecut în revistă cercetările despre dezvoltarea copiilor în timpul verii, ajunge la o concluzie asemănătoare: vacanța oferă adolescenților ceva ce anul școlar rareori le oferă: ocazia de a-și alege singuri activitățile. Această libertate contează, pentru că a învăța să-ți asumi propriile decizii este, la această vârstă, o sarcină de dezvoltare la fel de importantă ca oricare materie școlară.

Iar joaca liberă, nestructurată de un adult, e asociată constant cu o stimă de sine mai solidă și cu o competență socială mai bună ; copiii învață să comunice, să coopereze și să găsească un compromis fără ca cineva să le arate, pas cu pas, cm să procedeze.

Au mai rămas două-trei zile de vacanță? Cel mai bun lucru pe care li-l putem dori copiilor, în această fereastră de destindere, nu este „să mai învețe ceva util”. Ci sa se bucure de ceea ce au învățat deja, chiar dacă nimeni nu le va pune note pentru asta; sau poate tocmai de aceea.

Ce înseamnă școala pentru tine?Experiențe noi, activități prin care te dezvolți, prietenii, amintiri și, poate, primii p...
04/09/2026

Ce înseamnă școala pentru tine?

Experiențe noi, activități prin care te dezvolți, prietenii, amintiri și, poate, primii pași spre viitorul pe care ți-l dorești? Sau mai degrabă teste, ascultări, griji și un program care pare uneori mult prea încărcat?
Dacă privim în urmă, ne putem aminti și de lucrurile care ne-au făcut să spunem „abia aștept să vină vacanța”, dar și de cele frumoase: glumele din pauze, oamenii pe care i-am cunoscut, momentele în care am fost mândri de noi și toate experiențele prin care am crescut fără să ne dăm seama.
Și anul care urmează va veni cu de toate. Vor fi zile aglomerate, lecții mai greu de înțeles, teste și, probabil, câteva emoții. Dar vor fi și râsete, prietenii, lucruri noi de descoperit, provocări, reușite și momente pe care poate le vom ține minte mult timp. Poate vei descoperi o pasiune, vei lega o prietenie importantă sau vei reuși ceva ce până acum ți se părea imposibil.

Așa că nu pregăti doar rucsacul și uniforma. Pregătește-te și tu. Odihnește-te, vino cu mintea deschisă și fii dispus să încerci, să întrebi, să greșești și să înveți.

Pentru că, la final, probabil că nu ne vom aminti toate lecțiile și toate testele. Ne vom aminti cm ne-am simțit, cu cine am fost și ce am trăit împreună.

Vacanța e aproape gata. Sunteți pregătiți pentru un nou an?

Luni, 7 septembrie, de la ora 9:00, dăm startul unui nou început: anul școlar 2026–2027 🏫Luni, unii dintre voi vor păși ...
03/09/2026

Luni, 7 septembrie, de la ora 9:00, dăm startul unui nou început: anul școlar 2026–2027 🏫

Luni, unii dintre voi vor păși pentru prima dată pe un drum necunoscut, cu emoții, întrebări și poate chiar puțină teamă. E firesc. Orice început adevărat vine cu necunoscutul lui.📰

În același timp, alții se vor întoarce „acasă”. Pentru că școala nu este doar un loc în care învățăm. Este locul în care creștem, ne descoperim, ne facem prieteni, greșim, încercăm din nou și adunăm, fără să ne dăm seama, amintiri care rămân cu noi mult după ce anii de școală se termină.💎

Fiecare dintre noi privește începutul acesta într-o perspectivă diferită: unii cu nerăbdare, alții cu emoție, cu visuri mari sau cu planuri încă neclare. Dar, dincolo de toate acestea, avem ceva în comun: șansa de a face din anul care începe un an care contează. Un an în care să învățăm nu doar lucruri noi, ci și câte ceva despre noi înșine, despre ceilalți și despre drumul pe care vrem să-l construim.

Așa că luni ne revedem! Cu emoții, cu zâmbete, cu energie și cu toate lucrurile frumoase pe care le aduce un nou început. 🗓

La 19 ani, pleca în capitală, Bengaluru, orașul visurilor lui, doar cu hainele de pe el, fără bani de mâncare, fără să ș...
02/09/2026

La 19 ani, pleca în capitală, Bengaluru, orașul visurilor lui, doar cu hainele de pe el, fără bani de mâncare, fără să știe unde se va adăposti. Moartea tragică a părinților, survenită cu puțin înainte, chiar în anul examenelor de bacalaureat, îi spulberase visul de a deveni medic. Trebuia să găsească de lucru, dar să nu renunțe complet la studii; fusese unul dintre cei mai buni elevi din satul lui.

În Bengaluru a îndurat tot felul de lipsuri, pentru a strânge bani pentru un nou vis: să ajute copiii care vor să învețe, pentru ca să nu treacă prin greutățile cu care se lupta el. „De la munca de zilier și băutul apei în loc de mâncare până la dormitul pe trotuare, am făcut totul pentru a economisi bani și a deschide o școală”, spune Narayana Swamy B.

În paralel cu munca, s-a pregătit pentru examenul de calificare ca învățător, l-a promovat și a găsit un post într-o școală primară. Dar un salariu de învățător nu era suficient ca să-și finanțeze visul. Pentru a strânge banii necesari, a vândut partea lui de proprietate din sat și doi boi, și a împrumutat bani de la prieteni. Așa a reușit ca, în 1990, să înființeze o școală în limbile kannada și tamilă, cu doar cinci elevi la început, pentru clasele I–VII. A angajat ca profesori oameni educați din mediul rural, oferindu-le astfel și lor un venit. Viziunea lui era simplă: fiecare elev să aibă uniformă, rechizite, ghiozdan, cărți și o masă caldă la prânz.

Pe măsură ce numărul elevilor și al profesorilor a crescut, a fost tot mai greu să susțină financiar școala. A deschis, cu ajutorul fratelui mai mare, o agenție de turism, din al cărei profit finanța școala, și a cerut sprijin de la prieteni care aveau afaceri. Abia în 2008, statul a început să plătească salariile pentru 12 profesori din școală.

Astăzi, școala oferă și activități culturale și sportive, iar unii dintre elevi au reprezentat statul la alergare și la aruncarea discului. Ceea ce deosebește profesorii de la școala lui de alții este faptul că merg regulat acasă la elevi să vadă cm evoluează și discută cu părinții pentru a rezolva problema abandonului școlar.

La un moment dat, școala a avut peste 700 de elevi; astăzi, numărul a scăzut la circa 300, pe fondul declinului interesului pentru învățământul în kannada și tamilă, dar spiritul cu care a fost fondată rămâne același. O parte din visul care s-a destrămat pentru totdeauna trăiește încă în fiecare elev care a putut învăța fără să-i lipsească o masă caldă, o carte sau un ghiozdan, pentru că, la un moment dat, Narayana a hotărât ca șansele de care a fost privat să fie construite și dăruite mai departe.

01/09/2026

Astăzi, 1 septembrie, personalul școlii noastre a revenit la lucru, cu gândul la anul școlar care ne așteaptă.

A fost o zi în care ne-am bucurat de reîntâlnire, am făcut cunoștință cu noii colegi care ni s-au alăturat și am avut primele discuții despre ceea ce ne propunem să construim împreună în acest an.

Am vorbit despre planuri, obiective, responsabilități și despre direcțiile în care ne dorim să evoluăm. Ne propunem să păstrăm ceea ce a fost bun, să învățăm din experiențele anului trecut și, mai ales, să fim mai buni și mai bine pregătiți pentru provocările viitorului.

Ne așteaptă multă muncă. Consiliul de astăzi, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor ore, ne-a reamintit acest lucru. Dar este o muncă pe care o începem cu seriozitate, cu încredere și cu dorința de a face lucrurile cât mai bine.

Pentru că, dincolo de planuri, documente și responsabilități, fiecare început de an școlar are un moment pe care îl așteptăm cu drag: reîntâlnirea cu elevii noștri.

Mai avem câteva lucruri de pregătit, dar suntem nerăbdători să deschidem din nou porțile școlii și să pornim împreună într-un nou an.

Rămâneți aproape! 😇

Ce faci după liceu? La această întrebare aparent simplă, pentru aproape 1 din 5 tineri români cu vârste între 15 și 29 d...
31/08/2026

Ce faci după liceu? La această întrebare aparent simplă, pentru aproape 1 din 5 tineri români cu vârste între 15 și 29 de ani, răspunsul este: nici școală, nici muncă, nici formare profesională.

În 2025, 19,2% dintre tinerii din România erau în situația NEET (Not in Education, Employment or Training), cea mai ridicată proporție din Uniunea Europeană (media UE este de 11%).

Aceasta nu este însă doar o statistică despre „tinerii care nu vor să muncească”. Analiza OECD privind piața muncii și politicile sociale din România arată că rata ridicată a tinerilor NEET este legată de factori precum părăsirea timpurie a școlii și nivelul insuficient al competențelor de bază și profesionale. Problema este mai accentuată în comunitățile rurale și dezavantajate, unde accesul la educație și formare este mai redus. OECD subliniază, de asemenea, legătura dintre nivelul scăzut de educație, sărăcie și dificultatea de a intra pe piața muncii.

O analiză a Consiliului Policy Advisors Group arată o cauză structurală clară: 24% dintre tinerii de 25-34 de ani din România nu au terminat liceul, aproape dublu față de media OCDE (13%). Cu alte cuvinte, riscul de a ajunge NEET crește dramatic exact din momentul în care cineva abandonează școala. Un alt factor, subliniat de aceeași analiză: în România există o separare foarte clară între ce înveți la școală și ce se cere pe piața muncii, așa încât mulți absolvenți se trezesc că diploma nu-i pregătește direct pentru un job real.

Ce face statul concret în această privință? Garanția pentru Tineret, prin proiecte precum INTESPO, a ajutat deja aproximativ 200.000 de tineri NEET din România să-și găsească un loc în educație sau pe piața muncii.

Prin programul „Educație și Ocupare" (2021-2027), România are alocate 880 de milioane de euro, cu accent pe stagii de practică, formare de competențe și antreprenoriat – inclusiv ucenicii finanțate pentru 40.000 de elevi din învățământul profesional.
De asemenea, de la mijlocul lui 2026, tinerii NEET care se angajează pentru prima dată cu contract pe perioadă nedeterminată pot cere o primă de stabilitate – 1.000 lei/lună în primul an, 1.250 lei/lună în al doilea, deci până la 27.000 lei în total pentru 2 ani.

Ce pot face tinerii? Cel mai puternic factor de protecție împotriva riscului NEET rămâne finalizarea studiilor liceale și, dacă se poate, continuarea către studii superioare sau o calificare profesională recunoscută. Datele arată și că România are cea mai mică rată din UE de studenți care lucrează în paralel cu studiile (doar 1,19%). Un stagiu, un job part-time sau o ucenicie în timpul liceului/facultății nu înseamnă doar un câștig financiar, ci genul de experiență care face diferența la tranziția spre piața muncii.

Fenomenul NEET este o pierdere reală de potențial, energie și talent. În tot acest ghem de vești rele, vestea bună este una dintre puținele probleme sociale unde deciziile tinerilor (de a rămâne la școală, de a căuta un prim stagiu, de a se informa din timp despre opțiuni) pot schimba, cu adevărat, cursul lucrurilor.

Avea 23 de ani în 1921 și un singur motiv pentru care a acceptat să plece într-o expediție în Arctica: fiul ei, Bennett....
28/08/2026

Avea 23 de ani în 1921 și un singur motiv pentru care a acceptat să plece într-o expediție în Arctica: fiul ei, Bennett. Părăsită de un soț abuziv, Ada își crescuse cu greu băiatul, bolnav de tuberculoză, fiind nevoită chiar să îl lase la un orfelinat. Pentru a-l putea lua înapoi, a acceptat să se alăture, ca bucătăreasa și croitoreasă, grupului care pleca spre îndepărtata insulă Wrangel, cu un salariu pe care îl considera fabulos, de 50 de dolari.

Cel care organiza expediția era exploratorul Vilhjalmur Stefansson. Insula era revendicată de mai multe țări, iar planul lui Stefansson era acela de a trimite un grup mic care să locuiască acolo timp de doi ani, pentru a consolida pretenția asupra insulei din Antarctic. Guvernul canadian acceptase să finanțeze călătoria, iar Stefansson căuta familii de nativi din Alaska care să se alăture expediției. Înainte de plecare, celelalte familii care acceptaseră s-au retras, iar pe 9 septembrie 1921, Ada a plecat spre Insula Wrangel împreună cu Allan Crawford, Milton Galle, Fred Maurer, Lorne Knight și pisica expediției, Vic. Rămăsese
singura femeie și singura inupiaq din grup.

Cei cinci au plecat cu provizii doar pentru 6 luni, Stefansson asigurându-i că vor găsi pe insulă vânat din belșug. În realitate, nu au găsit suficientă hrană pentru a se întreține, iar
muniția începea să se termine.

Nava care trebuia să aducă ajutoare în vara lui 1922 nu a mai ajuns, proviziile s-au împuținat, iar oamenii au început să slăbească. În ianuarie 1923, Crawford, Galle și Maurer au plecat peste gheață spre Siberia pentru a căuta ajutor. Nu au mai fost găsiți niciodată.

Ada a rămas pe insula cu Lorne Knight, bolnav grav de scorbut, pe care l-a îngrijit până la moartea lui, pe 23 iunie 1923. Din acel moment, a rămas singură pe insulă, împreună cu pisica expediției. Era, cel mai probabil, singura persoană pe o rază de sute de kilometri în orice direcție.

Deși nu avea experiență în vânătoare sau în supraviețuirea în Arctica, Ada a învățat singura să folosească pușca, a vânat foci și păsări, a prins vulpi în capcane, a cules alge și licheni, a adunat ouă și și-a reparat adăpostul. A continuat să țină un jurnal și să pregătească lucruri pe care voia să i le ducă lui Bennett.

La 1 aprilie 1923, scria: „Dacă mi se întâmplă ceva și se află de moartea mea, am o panglică neagră pentru ghiozdanul de școală al lui Bennett, unicul meu fiu. Aș vrea ca, dacă se poate, toate lucrurile care îmi aparțin să ajungă la Bennett. Cât de mult mi-aș dori să ajung acasă, la ai mei!”

Pe 20 august 1923, Ada a auzit un zgomot în afara cortului și a văzut conturul unei nave profilându-se prin ceață. Era vasul trimis să o salveze. La sosirea lui Harold Noice, asociatul lui Stefansson, Ada a aflat că ceilalți membri ai expediției nu mai erau în viața. După aproape doi ani pe Insula Wrangel, Ada Blackjack era singura supraviețuitoare.

Povestea Adei Blackjack nu este doar despre supraviețuirea în Arctica. După ce a reușit să se întoarcă, faima nu i-a adus nici bogăție, nici viață ușoară. A revenit la Nome, locul unde își lăsase fiul, iar cu banii primiți pentru expediție l-a dus la Seattle pentru tratamentul tuberculozei.

N-a primit salariul promis în întregime, iar din cartea lui Stefansson (care nu s-a vândut foarte bine), bazată în parte pe jurnalul ei, nu a primit nimic din drepturile de autor care îi fuseseră promise. A trebuit, în mod rușinos, să suporte un interogatoriu din partea autorităților, care au acuzat-o că l-a ucis pe Knight sau, cel puțin, că nu a făcut tot ce-i stătea în putință pentru a-i preveni moartea. Presa a transformat-o într-o eroină, a fost numită „Robinson Crusoe în versiune feminină”, dar Ada a încercat să stea departe de atenția publică. Aventura ei nu fusese niciodată pentru glorie, ci pentru viața fiului ei, iar când totul s-a prăbușit în jurul ei, acesta a rămas motivul pentru care a luptat să supraviețuiască.

Uneori, o etichetă pusă unui copil ajunge să îi scrie povestea întreagă.Sunt scriitori care spun că se simt ca și cm î...
26/08/2026

Uneori, o etichetă pusă unui copil ajunge să îi scrie povestea întreagă.

Sunt scriitori care spun că se simt ca și cm în mintea lor ar fi o mână care scrie harnic povești înainte ca ele să fie așternute pe hârtie. Dar dacă în mintea copiilor noștri se întâmplă ceva asemănător? Există o voce care rulează în fundal, doar că, la început, această voce nu le aparține în întregime; ea e alcătuită din cuvintele oamenilor în care are cea mai mare încredere.

În primii ani de viață, copilul nu știe cine este. Își construiește imaginea despre sine treptat, iar adulții din viața lui, în special părinții, sunt primele lui oglinzi. De aceea, remarci precum „ești prea timid”, „nu ești atent”, „nu ești bun la asta” sau „mereu greșești” pot deveni, atunci când sunt repetate, mai mult decât simple observații, filtre prin care copilul începe să se privească pe sine. De asemenea, descrierile repetate ar putea deveni profeții care se autoîmplinesc: o convingere inițială influențează felul în care ne purtăm, iar comportamentul rezultat contribuie la confirmarea acelei convingeri.

Psihologii Eva Pomerantz și Wei D**g au urmărit timp de un an 126 de copii cu vârste între 9 și 12 ani, dar și mamele lor. Studiul a arătat că, mai ales în cazul mamelor care priveau abilitățile copilului ca fiind relativ fixe, percepțiile lor despre competența copilului au ajuns să anticipeze în timp nu doar rezultatele școlare, ci și modul în care copilul își percepea propria competență și anumite aspecte ale stării sale emoționale.

Prin urmare, vocea care spune „(nu) poți” sau „(nu) ești în stare” răsună și după ce copilul devine adult. Chiar și atunci când părintele sau educatorul nu mai este, vocea lui poate continua să se audă în fundal și să modeleze destine. Dacă vocea mea va deveni vocea interioară a copilului meu, ce mi-aș dori să îl aud spunându-și atunci când eu nu voi mai fi lângă el?

25/08/2026

Ce ar fi lumea fără apă? 💧

Fără râuri care curg, fără ploaie, fără marea care ne fascinează, fără florile care înfloresc și fără picăturile de apă care ne răcoresc într-o zi de vară?

În “Săptămâna apei”, elevii de la Școala de vară au pornit într-o călătorie în care au descoperit că apa nu este doar ceea ce bem atunci când ne este sete. Este viață, este mișcare, este transformare și se află pretutindeni în jurul nostru.

Au observat, au experimentat și au pus întrebări: De unde vine ploaia? Cum călătorește apa? Ce se întâmplă atunci când se evaporă? De ce unele lucruri plutesc, iar altele se scufundă? Și, mai ales, cm putem avea grijă de apa pe care o avem?

Fiecare activitate a fost o nouă ocazie de a descoperi lumea prin ochii unui mic explorator. Picăturile au devenit prilej de uimire, experimentele – lecții, iar joaca – o formă de învățare.

Dar cea mai importantă lecție a acestei săptămâni a fost una simplă: apa este prețioasă și fiecare dintre noi poate contribui la protejarea ei.

Am învățat să nu risipim, să păstrăm curat ceea ce ne înconjoară și să privim apa nu ca pe ceva nelimitat, ci ca pe o resursă de care depinde viața.

Pentru că uneori, o lecție mare poate încăpea într-o singură picătură. 💧

Iar dacă, după această săptămână, fiecare copil va închide puțin mai repede robinetul, va ridica o hârtie de lângă un râu sau va privi cu mai multă grijă apa care curge, atunci Săptămâna apei și-a îndeplinit misiunea. 🌊💙

Poți să fii foarte sigur că știi ceva, dar să nu poți spune nimic atunci când închizi cartea. Aceasta este una dintre ca...
24/08/2026

Poți să fii foarte sigur că știi ceva, dar să nu poți spune nimic atunci când închizi cartea. Aceasta este una dintre capcanele mai puțin vizibile ale învățării: faptul că o informație ne pare familiară nu înseamnă neapărat că o vom putea recupera din memorie atunci când vom avea nevoie de ea. Când recitim o lecție, informația ni se pare cunoscută, iar această senzație poate crea impresia că am învățat-o deja, supraestimând astfel cât de bine o vom putea reproduce ulterior, fără ajutor.

Într-un experiment devenit clasic, Henry Roediger și Jeffrey Karpicke au cerut studenților să învețe texte și apoi fie să le recitească, fie să încerce să le reproducă din memorie. La testarea făcută după doar 5 minute, studenții care recitiseră materialul și-au amintit mai mult. Însă după două zile și după o săptămână, rezultatul s-a inversat: cei care încercaseră să reproducă informația din memorie își aminteau mai mult decât cei care doar o recitiseră.

Mai mult, studenții care recitiseră materialul erau mai încrezători că își vor aminti informația la test, deși ulterior cei care exersaseră reamintirea au avut rezultate mai bune. Studiul surprinde astfel o discrepanță importantă: senzația că ai învățat bine nu este întotdeauna un indicator sigur al felului în care vei performa atunci când va trebui să-ți amintești informația.

La Eviss, ne dorim ca elevii să învețe pentru a putea folosi ceea ce au învățat atunci când au cu adevărat nevoie. Iar acest lucru presupune și să accepte partea mai puțin confortabilă a învățării: uneori, tocmai metoda care ne ajută să păstrăm mai bine informația pe termen lung ne face să ne simțim mai puțin pregătiți, pentru că ne arată mai clar ce nu știm încă.

Address

Strada Principala Nr 62
Miroslava
707317

Opening Hours

Monday 07:00 - 16:00
Tuesday 07:00 - 16:00
Wednesday 07:00 - 16:00
Thursday 07:00 - 16:00
Friday 07:00 - 16:00

Telephone

+40332407520

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Liceul Teoretic EVISS posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Liceul Teoretic EVISS:

Shortcuts

Share

Category