Până în acest an, singura şcoală pentru români a fost Şcoala Primară de Stat Nr.1, actuala Şcoală “Mihai Eminescu”. Dar pentru copiii românilor din cartierul “Gropi” (azi-cartierul Moşnei), acea şcoală era prea departe, iar părinţii, ocupaţi cu gospodăria, nu îi puteau însoţi. Apoi, cu timpul, şcoala a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea de copii ce îi bătea la poartă. Astfel, în luna octombrie
a anului 1932, constatându-se că există un număr prea mare de elevi înscrişi la Şcoala Primară Nr.1, s-a aprobat de către Serviciul Local de Învăţământ Cluj “dezbinarea Şcolii Primare de Stat Nr. 1 cu trecerea posturilor 12, 13 şi 14 la Şcoala de Stat Nr. 2” (din Registrul intrări-ieşiri 1932/1934, adresa nr. 34471/32, arhiva şcolii). Această nouă şcoală, cu patru clase mixte şi patru învăţători, a funcţionat până în anul 1936 într-un local închiriat de Primăria oraşului în str. Cu girarea direcţiunii a fost delegat învăţătorul Ioan Biriş, transferat de la cealaltă şcoală românească. În 25 octombrie 1932, locuitorii din “Gropi” participă alături de copiii lor la festivitatea de deschidere a noului an şcolar în prima şcoală primară înfiinţată în cartier. Matricolele au înregistrat, în acel an şcolar, 192 de elevi: în clasa I mixtă -50 de elevi, învăţător Ioan Rusu; în clasa a-II-a – 52 de elevi, învăţător Ioan Biriş; în clasa a-III-a- 50 de elevi, învăţătoare Elena Crişan; în clasa a-IV-a- 40 de elevi, învăţătoare Eugenia David. Patru apostoli care îşi îndeplineau menirea în două săli de clasă şi o cancelarie; fără nici un material didactic, ei îşi încep activitatea cu 55 de cărţi donate pentru biblioteca şcolii de Societatea “Astra”. Cursurile se ţineau alternativ: clasele I şi IV învăţau dimineaţa, clasele II şi III învăţau după-amiaza. Procesele verbale încheiate cu ocazia “conferinţelor lunare ale corpului învăţătorilor” organizate de-a lungul anilor stau mărturie muncii titanice desfăşurate de cei patru inimoşi învăţători. Au fost acumulări treptate, dar care începeau să traseze chipul noii şcoli: un inventar de 100 de cărţi în biblioteca şcolii (24 febr. 1934); înfiinţarea unei cantine şcolare prin ajutorul acordat de elevi, cantină ce distribuia zilnic 60 de porţii de pâine şi lapte (26 nov. 1934); înfiinţarea unui muzeu al şcolii (18 dec. 1934); confecţionarea de material didactic. Spaţiul necorespunzător rămânea însă o problemă acută care era sesizată în toate procesele verbale ale inspecţiilor făcute de către revizorii şcolari. Visul construirii unei clădiri care să asigure condiţii corespunzătoare procesului de învăţământ s-a realizat după ani de stăruinţe ale neobositului şi inimosului învăţător Ioan Biriş. Astfel, în 12 octombrie 1936, este inaugurat noul local (cel al şcolii actuale) printr-o festivitate la care a participat însuşi ministrul învăţământului, dr. C. Terenul pe care s-a construit noua şcoală a fost obţinut de la Şcoala Agricolă care a cedat un teren cu o suprafaţă de 26 ha. în str. Avram Iancu, în schimbul a 23 ha. de păşune din comuna Valea Lungă. Costul total al construcţiei a însumat 3.300.000 lei, din care 2.800.000 lei au fost plătiţi de Primărie, iar 500.000 lei de Ministerul Învăţământului. Clădirea s-a ridicat sub supravegherea arhitectului P. Rommer şi sub antrepriza ing. Localul a fost amenajat cu 7 săli de clasă, o sală festivă, 2 cancelarii, 2 săli şi un vestibul pentru Grădiniţa de copii nr. 2, sală specială pentru bibliotecă şi un subsol unde s-au organizat muzeul şcolii, cantina şcolară, un atelier de tâmplărie, un atelier de gospodărie şi locuinţa intendentului. Şcoala a început să funcţioneze cu un număr de peste 300 de elevi organizaţi în 6 clase mixte.
Şoseaua Moşnei şi-a pierdut de mult bătrânii nuci, căzuţi pradă furtunilor şi securilor, dar la sfârşitul anilor ‘30 s-a împodobit cu un lăcaş în care copiii agricultorilor din “Gropi” descopereau tainele cunoaşterii. Şcoala Primară de Stat Nr. 2 se adăuga acum Şcolii de Agronomie şi Gimnaziului Mixt inaugurat tot în anul 1936. Un proces verbal întocmit cu ocazia unei inspecţii făcute în anul 1942 cuprinde o descriere extrem de sugestivă a şcolii: “În partea din faţă, vegetaţia de aici, vrednicia de văzut şi de invidiat fură privirea celui mai ursuz trecător, înseninându-i cerul sufletesc.Brazii plantaţi în formă de gard viu, teii răspânditori de miresme, trandafirul îmbătător şi pajiştile recreatoare rămân grăitoare oricui. În spate, o curte spaţioasă înconjurată cu bănci de odihnă, o grădină de zarzavat foarte bine lucrată şi un şir de plopi în anii fragezi ai vieţii...” (din Registrul de procese verbale ale inspecţiilor 1936/1944, proces verbal din 7.07.1941, arhiva şcolii). cei doi tei de la intrarea şcolii au fost plantaţi în 5 aprilie 1937, în onoarea M.S. Regele Carol al II-lea şi odată cu ei s-au mai plantat 8 peri, 17 tei şi 17 plopi donaţi de Institutul Agricol din localitate.
În doar câţiva ani de la inaugurare, Şcoala Primară Nr. 2 a devenit o şcoală model, dată exemplu în materialele revizoratului Şcolar al judeţului Târnava Mare pentru disciplina şi buna organizare ce domneau aici şi, mai ales, pentru activitatea plină de dăruire a cadrelor didactice. Documentele aflate în arhiva şcolii sunt o dovadă a acumulărilor realizate într-o perioadă relativ scurtă. Astfel, în procesul verbal din 25 iunie 1937, încheiat cu ocazia şfârşitului anului şcolar, se consemna continuarea şi extinderea activităţii cantinei şcolare, care oferea unui număr de 60 de elevi săraci, mâncare caldă gătită de elevele claselor a V-a şi a VI-a sub îndrumarea învăţătoarelor. În acelaşi timp, 10 elevi săraci din fiecare clasă primeau zilnic pâine şi miere. O altă preocupare permanentă a constituit-o îmbogăţirea bibliotecii şcolii, numărul volumelor crescând de la 411 în anul 1939, la 847 în anul 1941. Mai mult, fiecare sală de clasă era dotată cu o bibliotecă în care elevii găseau literatură specifică vârstei. fondurile necesare tuturor acestor activităţi proveneau nu numai de la Inspectorat sau din efortul financiar al elevilor, ci şi din donaţii făcute de diverse întreprinderi şi instituţii. Desprindem din arhiva şcolii documente care ne vorbesc despre donaţii făcute de Şcoala Primară Nr. 1 pentru muzeul şcolii noastre; donaţii în alimente din partea Şcolii Tehnice de Aeronautică; donaţii în bani pentru copiii săraci ai şcolii făcute de Şcoala Naţională de Gaz; donaţii în materiale textile primite de la IRTI, pahare primite de la Vitrometan ş.a.m.d. Educaţia elevilor nu se realiza doar prin activităţi strict şcolare. Se organizau lunar şezători literare la care putea participa oricine era interesat, expoziţii cu lucrări practice ale elevilor, reprezentaţii oferite de corul şcolii condus până în anul 1939 de Mihai Limbăşan, învăţător al Şcolii Primare Nr. 1, apoi de învăţătorul şi poetul George Popa. Potrivit adreselor din arhivă, corul participa şi la slujbele religioase duminicale. Fiind o şcoală “de tip agricol”, considerată ca atare datorită populaţiei şcolare provenite dintr-un mediu agrar, problema frecvenţei se transforma într-o adevărată luptă a dascălilor pentru reducerea numărului de absenţe. Cele mai multe absenţe se datorau părinţilor care reţineau copiii acasă pentru muncile agricole. De la declararea unei vacanţe de o săptămână (în toamna anului 1937), vacanţă impusă de numărul mare de elevi reţinuţi de părinţi acasă, şi până la amenzi aplicate aceloraşi părinţi, iată doar câteva din metodele folosite pentru eliminarea acestor abateri.
În perioada interbelică, activitatea şcolară nu a fost lipsită de implicaţii politice. În 18 oct. 1937, în conformitate cu Directiva Generală Nr.1 O.E.T.R., pag.34, art.4, s-a înfiinţat în şcoală organizaţia străjeri-lor numită “Stol”. Membrii ei au editat începând cu anul 1938 o revistă cu ace-laşi nume, iar multe din acţiunile cadrelor şi elevilor s-au desfăşurat sub semnul “Străjeriei”
Schimbările din viaţa politică au determinat schimbări şi în viaţa şcola-ră. Al doilea război mondial a adus cu sine o serie de modificări în structura personalului didactic. Unii dintre învăţători au fost concentraţi, apărând astfel fluctuaţii atât în cadrul personalului, cât şi în desfăşurarea programului şcolar. În anul 1940, în numeroase şcoli din ţară s au înfiinţat posturi pentru dascălii refugiaţi din Ardealul cedat Ungariei. Nici Şcoala Primară Nr. 2 n a făcut excepţie, prin adresa nr. 243/10.10.1940 fiind repartizate aici 7 cadre didactice din Oclad Odorhei, Gheorghieni Ciuc, Baţa Someş, Gălăuţaşi Mureş , Baia Mare. În 16 martie 1941, şcoala a organizat o şezătoare publică la care intrarea a fost “benevolă, pe măsura posibilităţilor fiecăruia “, iar venitul realizat a fost destinat ajutorării a doi copii din Trăsnea, ai căror părinţi fuseseră omorâţi de horthyşti . “Publicul românesc din Mediaş a ţinut să ia parte într un număr impresionant, populând sala până la refuz. S a încasat suma de 3000 lei expediată Inspectoratului Şcolar Judeţean” (proces verbal din 17 martie 1941, arhiva şcolii). De asemenea, sunt impresionante eforturile elevilor şi ale dascălilor lor, făcute pentru ajutorarea armatei române. Deşi elevii erau “săraci şi în cea mai mare parte lipsiţi de cele mai elementare mijloace materiale” (proces verbal din 30 nov. 1939), ei au contribuit la strângerea de fonduri băneşti şi de materiale pentru armată. Aceste ajutoare săpun, tutun, bani , oricât de nesemnificative par la prima vedere, au trezit probabil în sufletul soldaţilor aceeaşi emoţie pe care o simţim noi azi, când citim adresa trimisă de Regimentul 4 Cavalerie:
În anul 1941, printr un ordin al Ministerului Învăţământului, şcolile evreieşti au fost închise, iar arhivele lor au fost preluate de către şcolile româneşti. Şcoala Primară Nr.2 a fost autorizată să preia toate actele aparţinând Şcolii confesionale evreieşti din Mediaş . Daniela Lăpădat
