Scoala Gimnaziala Limanu - 2Mai

Scoala Gimnaziala Limanu - 2Mai �Școala Gimnazială nr. 1 Limanu asigură învățământ preșcolar, primar și gimnazia

📍Cu ocazia desfășurării evenimentului „Crosul Copiilor”, Consiliul Elevilor al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Limanu a organiza...
04/06/2026

📍Cu ocazia desfășurării evenimentului „Crosul Copiilor”, Consiliul Elevilor al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Limanu a organizat luni, 1 iunie, un concurs de Kendama dedicat tuturor elevilor, reunind participanți de diferite vârste și oferindu-le ocazia să își pună în valoare abilitățile și să își testeze îndemânarea.

🌟Participanții din ciclul primar și gimnazial au demonstrat îndemânare, concentrare și pasiune, reușind să realizeze trucuri spectaculoase precum Spike, Cupă Mare, Cupă Mică, Airplane și Around the World.

Întreaga activitate s-a desfășurat într-o atmosferă dinamică, plină de energie, entuziasm și fair-play, în care fiecare reușită a fost primită cu bucurie.

*Felicitări tuturor elevilor pentru implicare, perseverență și spiritul competitiv demonstrat!*👏

03/06/2026

‼️Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu are deosebita bucurie de a anunța că proiectul „HIPPO – Campus 2 Mai – Vama Veche”, ini...
29/05/2026

‼️Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu are deosebita bucurie de a anunța că proiectul „HIPPO – Campus 2 Mai – Vama Veche”, inițiat de Grupul de inițiativă Valul Inovației Limanu – 2 Mai, coordonat de manager de proiect profesor Miron Florin, asistent manager profesor Han Geta și profesorii mentori, Dumitru Ștefania, Diaconu Daniela, Neagu Silvia și Voicu Bogdan, a fost declarat câștigător în cadrul ediției din acest an a Fondului Științescu Constanța, obținând primul punctajul și o finanțare în valoare de 18.060 lei.

Proiectul își propune să aducă știința mai aproape de copii prin activități STEAM aplicate, având ca punct central biodiversitatea marină și habitatul căluților de mare din zona 2 Mai – Vama Veche. Participanții vor avea oportunitatea de a explora mediul înconjurător prin activități practice, cercetare de teren, experimente și ateliere interdisciplinare care îmbină știința, tehnologia, ingineria, arta și matematica.

Prin această inițiativă, elevii vor descoperi importanța protejării ecosistemelor marine, vor învăța să observe și să analizeze fenomene naturale și vor dezvolta competențe esențiale pentru viitor, într-un mod atractiv și interactiv. Un element deosebit al proiectului îl reprezintă studiul căluțului de mare, specie emblematică a litoralului românesc și un important indicator al stării de sănătate a ecosistemelor marine. Prin activitățile desfășurate, copiii vor înțelege rolul acestei specii în menținerea echilibrului ecologic, precum și importanța protejării habitatelor marine de care depinde supraviețuirea sa.
Totodată, proiectul valorifică potențialul educativ al Rezervației Marine 2 Mai – Vama Veche, prima arie marină protejată din România, recunoscută pentru bogăția speciilor și habitatelor specifice Mării Negre. Acest spațiu natural oferă cadrul ideal pentru activități de explorare, observație și cercetare, transformând natura într-un adevărat laborator în aer liber. Prin contactul direct cu mediul marin și prin experiențe autentice de învățare, elevii își vor dezvolta spiritul științific, responsabilitatea față de natură și respectul pentru patrimoniul natural local.

Mulțumim organizatorilor Fondului Științescu Constanța și Fundației Ameropa România (Fundația A.R.) pentru susținerea proiectelor educaționale care transformă învățarea într-o experiență autentică și relevantă pentru copii.

Felicitări întregii echipe de proiect și tuturor partenerilor implicați în acest demers educațional dedicat cunoașterii și cercetări! 🥳✨

🎯 Concurs de Kendama la Limanu! 🪀Pe 1 iunie, vă așteptăm în parcul din fața Grădiniței Vechi din Limanu, între orele 10:...
28/05/2026

🎯 Concurs de Kendama la Limanu! 🪀

Pe 1 iunie, vă așteptăm în parcul din fața Grădiniței Vechi din Limanu, între orele 10:30 – 12:30, la un concurs plin de energie, distracție și fair-play! 🌈

Competiția este organizată pe categorii de vârstă:
🔹 6-11 ani: 10:30 – 11:00 (primar)
🟠 3-6 ani: 11:00 – 11:30 (preșcolar)
🔵 11-15 ani: 11:30 – 12:00 (gimnazial)

📌 Fiecare participant trebuie să aibă propria kendama și acordul părinților pentru participare.

🏆 Premiile se acordă pentru fiecare categorie de vârstă!

Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de mișcare, îndemânare și voie bună! 🤗

Link înscrieri: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSemDmo5QkTHdxriG2ssZRKE5WCwDYAp5MvdwaX0mf8YlgTJsQ/viewform?usp=publish-editor

♟️🏆 Performanță la Concursul Județean de Șah „Magia Șahului la Elevi” 🏆♟️Școala Gimnazială Nr. 2 2 Mai a obținut Locul I...
22/05/2026

♟️🏆 Performanță la Concursul Județean de Șah „Magia Șahului la Elevi” 🏆♟️

Școala Gimnazială Nr. 2 2 Mai a obținut Locul III la Concursul Județean de Șah „Magia Șahului la Elevi” – gimnaziu, ediția a IV-a, desfășurat la Constanța în data de 22 mai 2026.

Elevii Botîrcă Vlad Andrei, Bordeianu Andrei Iulian - clasa aV-a B - și eleva Dumitriu Bianca Elena - clasa aVIII-a - au fost coordonați de domnul profesor Esanu Daniel Florin, căruia îi mulțumim pentru implicare, dedicare și pentru sprijinul oferit în pregătirea participanților.

Felicitări tuturor elevilor pentru pasiunea, concentrarea și spiritul competitiv demonstrate în cadrul concursului! Ne bucurăm de această reușită și le dorim mult succes în continuare! 👏♟️

Activitatea culturală dedicată poetului Ștefan Doroftei Doimăneanu s-a încheiat acolo unde a și început: în incinta Școl...
10/05/2026

Activitatea culturală dedicată poetului Ștefan Doroftei Doimăneanu s-a încheiat acolo unde a și început: în incinta Școlii Gimnaziale Nr. 2 din 2 Mai, în „Clasa Inimioarelor”, reafirmând legătura dintre școală, comunitate și cultură.

Într-un cadru deschis și prietenos, reprezentanții școlii, oamenii de cultură, scriitorii, poeții și invitații prezenți au analizat desfășurarea evenimentului, au împărtășit impresii și au conturat deja planurile pentru cea de-a doua ediție, demonstrând că școala poate deveni un adevărat spațiu al dialogului cultural, al inspirației și al comunității.

Dl George Călin, ambasador al culturii și al Asociației Apollon, a susținut și facilitat dialogul dintre mediul școlar și lumea culturală, contribuind la continuitatea acestui proiect.

Au fost prezenți oameni de cultură și artiști precum: Aura Ungureanu Floris, Ion Dulugeac, Aurelius Belei, Constantin Corcinschi, Laurențiu Turcu, Paul Mece, Adrian Bulgaru, Andreea Manuela Ionescu, Ofelia Florica Haranguș, Stanica Turcu, Mihaela Drăgănescu, Radu Crăciunescu.

Mulțumim tuturor celor care au fost parte din această frumoasă inițiativă culturală: Asociația Culturală Apollon, Asociația ApPTI, partenerilor și susținătorilor proiectului.

Mulțumim reprezentanților Școlii din 2 Mai – dna director Marinela Gela Ivașcu, dna profesor Ionelia Fricosu și dna bibliotecar Ecaterina Cojan, alături de profesori și membri ai comunității școlare, doamnele Florentina Dospinescu, Galina Neagu și Camelia Tudor.
Demersul a fost posibil prin implicarea doamnei Cociuban Giorgiana și a comunității locale, care au susținut cu deschidere și entuziasm acest proiect cultural.

Ne revedem la ediția a II-a… „pe potecile gândurilor și printre surâsuri”.

Consilier de imagine,
Prof. Buhuș Raluca

🌊📚 Festivalul „Simfonii Doimănene” a debutat printr-o activitate emoționantă desfășurată de elevii clasei a III-a de la ...
09/05/2026

🌊📚 Festivalul „Simfonii Doimănene” a debutat printr-o activitate emoționantă desfășurată de elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială Nr. 2 2 Mai, membri ai Cercului de lectură „Clasa Inimioarelor”, coordonați de doamna profesor pentru învățământ primar Fricosu Ionelia.

În dorința de a descoperi mai profund lumea literaturii și personalitatea creatorilor de frumos, elevii, împreună cu colegi din clasa I, au participat la momente de recitare din opera poetului Ștefan Doroftei Doimăneanu, au răspuns cu interes la întrebări despre viața și activitatea acestuia și au explorat semnificațiile sensibile ale poeziilor sale.

Inspirându-se din universul poetic al autorului, copiii au realizat desene și creații artistice în care au surprins farmecul mării, iubirea și frumusețea satului 2 Mai. Atmosfera a fost completată de prezența unor invitați speciali – scriitori, poeți, oameni de cultură și iubitori ai artei – care au împărtășit gânduri și amintiri despre puterea cuvântului și rolul culturii în viața comunității.

Un moment deosebit a fost oferit de Mihaela Drăgănescu și Radu Crăciunescu, care au interpretat melodii inspirate din creațiile poetului, aducând un plus de sensibilitate și emoție întregii întâlniri.

Evenimentul a fost susținut de Fundația Culturală APOLLON, prin domnul George Călin, de Asociația pentru Păstrarea Tradițiilor Intercomunitare în 2 Mai și Vama Veche – ApPTI, reprezentată de doamna Cociuban Georgiana, precum și de conducerea Școlii Gimnaziale Limanu, prin doamna director Gela Marinela Ivașcu și doamna bibliotecar Cojan Ecaterina.

Prin această activitate, copiii au demonstrat că poezia continuă să apropie suflete, să inspire și să păstreze vie sensibilitatea într-o lume dominată tot mai mult de tehnologie.

Consilier de imagine,
Prof. Buhuș Raluca

🎉 1 Iunie – dăm startul celei de-a 9-a ediții a CROSULUI COPIILOR LIMANU! 🎉Un eveniment devenit tradiție, unde în fiecar...
05/05/2026

🎉 1 Iunie – dăm startul celei de-a 9-a ediții a CROSULUI COPIILOR LIMANU! 🎉
Un eveniment devenit tradiție, unde în fiecare an adunăm aproximativ 600 de participanți!
👶 Crosul este dedicat copiilor cu vârste între 3 și 15 ani, cu probe adaptate fiecărei categorii de vârstă.
💙 Avem și o probă specială dedicată copiilor cu CES, pentru a ne asigura că bucuria mișcării este pentru toți!
👨‍👩‍👧‍👦 Încheiem cu mult așteptata probă FAMILY RUN, unde cei mici aleargă alături de părinți.
📢 Dăm STARTUL ÎNSCRIERILOR!
🗓 Înscrierile se încheie duminică, 24 mai.
📍 Locația: Str. Căminului, Limanu
🤝 Organizator: Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu
în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Limanu și Asociația de Părinți Limanu
💚 Revenim cu mai multe detalii după încheierea înscrierilor.
🏃‍♂️ START SPRE UN VIITOR SĂNĂTOS!

Link-ul de înscriere:

https://docs.google.com/forms/d/1b5hd6xTiLtVXvN5jPZ59_iKysWLOIMe4B8ykzClI6b4/preview

Address

Limanu
907160

Opening Hours

Monday 08:00 - 18:00
Tuesday 08:00 - 18:00
Wednesday 08:00 - 18:00
Thursday 08:00 - 18:00
Friday 08:00 - 18:00

Telephone

+40241858210

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Scoala Gimnaziala Limanu - 2Mai posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category