Școala Gimnazială „Simion Florea Marian”

Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” Unitate școlară care cuprinde învățământ preșcolar, primar și gimnazial.

05/09/2026
🌿 Excursie educativă PNRAS | 26–28 iunie 2026🌿În cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS)...
29/06/2026

🌿 Excursie educativă PNRAS | 26–28 iunie 2026🌿

În cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), elevii Școlii Gimnaziale „Simion Florea Marian” Ilișești au participat la o excursie educativă pe traseul:
Ilișești – Bacău – Onești – Brașov – Sinaia – Râșnov – Bran – Zărnești – Ilișești.

Programul a inclus vizite la Casa Memorială „George Bacovia”, Grădina Zoologică Brașov, Centrul Istoric al Brașovului, Castelul Peleș, Dino Parc Râșnov, Castelul Bran, Valea cu Povești, precum și activități recreative și cazare la Bran.

Excursia a oferit elevilor oportunitatea de a îmbina învățarea cu experiențele practice, de a descoperi obiective reprezentative ale patrimoniului românesc și de a petrece timp de calitate împreună.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei activități!

🎓 Curs festiv – Promoția 2026 ❤️🌹🎓S-a încheiat un capitol frumos, cu emoții, provocări, reușite, prietenii și momente de...
12/06/2026

🎓 Curs festiv – Promoția 2026 ❤️

🌹🎓S-a încheiat un capitol frumos, cu emoții, provocări, reușite, prietenii și momente de neuitat. În fața voastră se deschide acum un alt drum, plin de oportunități și experiențe noi.

🌹🎓Vă dorim succes la Evaluarea Națională, încredere în propriile forțe și curaj să vă urmați visurile.🍀📚

Crosul "Albertina Rusu",  ediția a VIII-a🌼🌼Mulțumim coorganizatorilor noștri, Primăria Ilișești, GAL Cetatea Bucovinei ș...
06/06/2026

Crosul "Albertina Rusu", ediția a VIII-a🌼🌼

Mulțumim coorganizatorilor noștri, Primăria Ilișești, GAL Cetatea Bucovinei și Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti Suceava.

Felicitări cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” Ilișești pentru implicarea totală în acest proiect de suflet, cu o însemnătate aparte pentru comunitatea din Ilișești🌼🌼🌼

Mulțumim doamnei inspector Vintur Tatiana pentru că ne este alături ediție de ediție, aici, acasă, la Ilișești🌼🌼🌼

Felicitări tuturor participanților🏆🏆🏆
Felicitări părinților care își îndrumă copiii spre o viață sănătoasă, care îi încurajează să facă sport și care îi învață că, într-o competiție, cea mai importantă este participarea🌼🌼🌼

Cinste eroilor neamului!
22/05/2026

Cinste eroilor neamului!

În cadrul unui parteneriat încheiat cu Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava, inițiat și coordonat de doamna prof. î...
14/05/2026

În cadrul unui parteneriat încheiat cu Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava, inițiat și coordonat de doamna prof. înv. primar Dumitraș Mihaela, elevii clasei pregătitoare au vizionat piesa de teatru "Suflet de păpușă". După ce au făcut fotografii alături de actori, micii spectatori s-au bucurat și s-au distrat la activitatea pregătită pentru ei de doamna Narcisa.
❤❤❤A fost o zi de poveste! ❤❤❤

Astăzi, Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” Ilișești a avut bucuria de a o revedea pe Ana Avasaloaie, fostă elevă a...
11/05/2026

Astăzi, Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” Ilișești a avut bucuria de a o revedea pe Ana Avasaloaie, fostă elevă a școlii noastre, în prezent angajată în cadrul Parlamentului European. 🇪🇺

În cadrul activității „Back to School/Back to University”, Ana le-a vorbit elevilor noștri despre rolul Parlamentului European, valorile Uniunii Europene și oportunitățile pe care le oferă tinerilor educația, implicarea și perseverența.

A fost o întâlnire interactivă, elevii având ocazia să adreseze întrebări și să afle, chiar de la un fost elev al școlii, cm pasiunea și munca pot deschide drumuri importante.

Ne bucurăm să vedem că elevii de ieri revin acasă pentru a împărtăși experiențe valoroase și pentru a deveni modele pentru elevii de azi. Felicitări, Ana, și mult succes în continuare! 👏🇪🇺

Felicitări dnei prof ed timpurie Alina Pascariu pentru promovarea cu nota 10 și a celei de-a doua inspecții speciale pen...
30/04/2026

Felicitări dnei prof ed timpurie Alina Pascariu pentru promovarea cu nota 10 și a celei de-a doua inspecții speciale pentru obținerea definitivării în învățământ❤❤❤

La GPN Ilișești, dna prof ed timpurie Șchiopu Loredana Elena a susținut activitatea demonstrativă cu preșcolarii în cadr...
30/04/2026

La GPN Ilișești, dna prof ed timpurie Șchiopu Loredana Elena a susținut activitatea demonstrativă cu preșcolarii în cadrul Cercului pedagogic nr.10, cu tema „Jocul - modalitate de învățare, exprimare și dezvoltare la vârste timpurii, iar colega sa, dna prof ed timpurie Petruta Malos a prezentat suportul teoretic al activității, în materialul cu tema "Valențele formative ale jocului în planul dezvoltării personalității copilului preșcolar”.

❤❤❤Felicităm cele două cadre didactice pentru activitatea minunată prezentată astăzi❤❤❤ Felicitări, Loredana, pentru creativitate, pricepere, talent și pentru dragostea pentru cei mici, lucruri care se văd în toate activitățile tale!!!

💞Astăzi ați fost BUCURIE💞

Address

Strada Principală
Ilisesti

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Școala Gimnazială „Simion Florea Marian”:

Shortcuts

Share

Category